#citeșteDobrogea Ion Jalea – sculptor dobrogean
07 Nov, 2021 11:10
07 Nov, 2021 11:10
07 Nov, 2021 11:10
ZIUA de Constanta
2540
Marime text
Sculptorul dobrogean, Ion Jalea s-a născut la Caimcea, județul Tulcea. Încă din copilărie și-a manifestat dragostea pentru artă. Nici atunci când viața l-a încercat lăsându-l fără mâna dreaptă, nu a renunțat la pasiunea sa.
19 mai 1887 – s-a născut la Caimcea, județul Tulcea
Face studiile primare în satul natal, apoi urmează cursurile prestigiosului liceu constănțean „Mircea cel Bătrân“.
1908 – absolvă Școala de Arte și Meserii și își continuă studiile la Școala de Belle Arte din Bucureşti, unde îi are profesori pe Frederich Storck şi Dimitrie Paciurea.
1915, luna mai - prima expoziţie personală
1917, august – își pierde un braț în război, la Mărășești
1938 - este ales preşedinte al Sindicatului Artelor Frumoase şi Senator Regal pentru Arte.
1939 - Participă la Expoziţia Internaţională de la New York cu lucrări precum: „Povestea neamului“, „Tors“, „Dansatoare“ şi statuia alegorică „România“.
1941 - este numit director al Artelor în Ministerul Culturii Naţionale.
1955 – devine membru corespondent al Academiei R.S. România,
1957 – devenit președinte activ al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
1966 - participă ca invitat de onoare la Congresul Asociației Internaționale de Arte Plastice de pe lângă UNESCO care s-a ținut la Tokio.
7 noiembrie 1983 – s-a stins din viață
Sculpturi
- Compozițiile alegorice „Căderea îngerilo“ și „Căderea lui Lucifer“, expuse în 1915 la a XV-a Expoziție a Tinerimii Artistice.
- Monumentul eroilor ceferiști, realizat în 1923 împreună cu Cornel Medrea și amplasat lângă Gara de Nord din București.
- Statuia „Lupta lui Hercule cu Centaurul“, amplasată în Parcul Herăstrău din București și datată 1925.
- Statuia lui Spiru Haret, dezvelită în 1935 în București.
- Statuia lui Dumitru Brezulescu, inaugurată în 1936 în localitatea Novaci și distrusă în 1948.
- Bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în 1943 în Rotonda scriitorilor în Parcul Cișmigiu din București.
- Bustul lui Octavian Goga, amplasat în 1943 în Rotonda scriitorilor, în Parcul Cișmigiu din București. După 1944, prezența în spațiul public a unui bust al lui Goga devenise inoportună, astfel că, după ce într-o noapte a fost nedemn mutilat cu ciocanul, bustul a fost înlăturat, soclul rămânând gol un bun număr de ani, până când, în deceniul 6, a fost instalat pe el bustul lui Ion Creangă.
- Bustul lui Leon Ghelerter, dezvelit în anul 1946, la un an de la moartea acestuia, în curtea spitalului „Iubirea de Oameni“ din București.
- Statuia lui George Enescu, dezvelită în 1971 și amplasată în fața Operei Naționale București.
- Bustul lui Theodor Rogalski expus în holul Studioului de concerte „Alfred Alessandrescu“ al Societății Române de Radiodifuziune
- Statuia ecvestră a lui Mircea cel Bătrân, din Tulcea, turnată în bronz, dezvelită în Piața Republicii la data de 1 decembrie 1972. Domnitorul este reprezentat călare, în armură de cavaler-oștean, într-o poziție statică și cu privirea spre interiorul țării.
- Statuia „Aruncătorul de ciocan“, dezvelită în anul 1977 în Parcul Universității din Suceava.
- Grupul statuar „Mama și școlarul“, dezvelit în anul 1977 în curtea Școlii Gimnaziale nr. 3 din Suceava.
- Statuia ecvestră a lui Decebal din Deva, realizată în anul 1978 și amplasată în Piața Victoriei, în fața Casei de Cultură.
- Grupul statuar „Dragoș Vodă și Zimbrul“, dezvelit în anul 1978 în Piața Arboroasa din Câmpulung Moldovenesc.
- Bustul lui Miguel de Cervantes amplasat în Piața Spania din București, lângă Bulevardul Dacia.
- Reliefurile Împărat și Proletar.
- Reliefurile de la Obeliscul Unirii din 1859, componentă a Monumentului Unirii din Focșani, amplasat în Piața Unirii. Înscris în Lista monumentelor istorice din județul Vrancea, cu codul cod LMI VN-III-m-B-06579.
- Muzeului de Artă din Constanța adăpostește un număr mare din sculpturile lui Ion Jalea, expuse în secția numită Muzeul memorial „Ion Jaela“, inaugurată în 1968, realizată pe baza donațiilor artistului. Conține 227 lucrări, din care 119 intrate în patrimoniu, în anul 1985.
Distincții și decorațiuni
1921 - Direcția generală a Artelor din Ministerul Cultelor și Artelor, a înaintat tabele cu funcționari ai săi, propuși spre decorare cu ocazia încoronării proiectate pentru acel an. La poziția 110 era înscris sculptorul Ion Jalea cu propunerea „comandor al Stelei“.
4 mai 1971 – primește titlul de Erou al Muncii Socialiste „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii“
4 mai 1971 – primește medalia de aur „Secera și ciocanul“, „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii“
19 martie 2009 - Președintele României, Traian Băsescu, a efectuat o vizită la Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ocazie cu care a avut loc ceremonia de inaugurare a copiei în bronz a operei de artă "Arcaș odihnindu-se", sculptură de Ion Jalea, donație a statului român către Curtea de Justiție din Luxemburg
Citește și:
#citeșteDobrogea: Ion Jalea, sculptorul care a făcut minuni doar cu o singură mână
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea: Ion Jalea (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii