#citeșteDobrogea Pe holurile Liceului de fete „Domnița Ileana” în perioada interbelică (galerie foto)

Priviți sus și nu jos, priviți înainte și nu înapoi, în inimă purtați un cântec voios, în suflet credință și în mâna dreaptă dragostea de bine!
Domnița Ileana, 1931.


Primele școli românești din Dobrogea au funcționat pe lângă biserici sau în case particulare și erau cel mult de nivel primar, iar majoritatea dascălilor erau aduși de dincolo de Dunăre sau chiar de dincolo de Carpați ori erau dascăli sau preoți ai bisericilor. Prima și cea mai veche școală românească din Dobrogea ia ființă la Cernavodă înainte de 1766, fiind deschisă de dascălul Ioan¹. Monahul Nifon Bălășescu, în perioada 1870-1880, a înființat și reînființat peste 20 de școli în nordul Dobrogei, devenind ctitor al școlii românești din această provincie².





Legea de organizare a Dobrogei, din 9 martie 1880, prevedea printre altele și organizarea învățământului românesc din Dobrogea în conformitate cu Legea instrucțiunii publice din 1864, a lui Alexandru Ioan Cuza, dar adaptată la situația dobrogeană³. Aceasta prevedea înființarea de școli în toate comunele, obligativitatea studierii limbii române și în școlile naționalităților conlocuitoare, învățământ gratuit în școlile statului indiferent de sex, etnie și religie.


La 6 februarie 1879 este inaugurată prima școală românească din Constanța în prezența conducătorului său, institutorul – director Costache Petrescu, în prezența prefectului Remus Opreanu și a primarului Antonio Alexandridi. Instituția de învățământ era organizată bilateral, conform legii instrucțiunii publice, Școală de băieți și Școală de fete, ambele situate pe strada Traian, în clădiri ce aparțineau orașului.


În 1896 exista, deja, un gimnaziu clasic de băieți cu clasele I-II ale ciclului inferior. Ministrul Învățământului, Take Ionescu, a cerut un recensământ al absolventelor școlilor primare cu scopul creării unei școli profesionale de fete. Începuturile școlii de fete sunt modeste, deoarece pentru atragerea elevelor, profesoarele se luptau cu scepticismul părinților. Astfel, la 1 septembrie 1897, și-a deschis porțile Școala profesională de fete gr. I „Regina Elisabeta”, directoare fiind numită Valentina Boteanu, profesoară de franceză, originară din Basarabia, dar care a urmat școala la Iași. Școala a început cu 40 de eleve și s-a dezvoltat foarte mult, până în 1916, când a fost închisă din cauza războiului, funcționând la Iași, 1917-1918, datorită primăriei municipiului, care a pus la dispoziție clădirea.


Numele de regina Elisabeta este ca urmare a celor două vizite ale Reginei, care și-a dat încuviințarea ca școala profesională să îi poarte numele. În cartea de onoare a școlii profesionale Regina Elisabeta a lăsat scris: „ Să fie ori ce lucru izvor de bucurie”⁴. După finalizarea războiului, Valentina Boteanu, întoarsă în Constanța, nu a mai găsit documentele, mobilierul din vechea clădire, acestea fiind distruse în timpul războiului. Clădirea închiriată de pe strada Cristea Georgescu nr.14 fusese cazarmă de spital pentru trupele de ocupație. Activitatea școlii s-a reluat în 1918-1919, iar la 1 septembrie 1919, cu doar 12 fete din totalul celor 5 clase profesionale. Necesitatea unei Școli secundare de fete în Constanța crescuse după Primul Război Mondial, mai ales că refacerea economică și socială, privațiunile la care au fost supuși oamenii după război determinau familiile să își țină fetele acasă, deoarece costurile nu le permiteau trimiterea lor la școli din alte zone mai îndepărtate.


Astfel, prin Ordinul nr. 137.813 din 1919, Ministerul Instrucțiunii și Cultelor aprobă transformarea școlii profesionale de fete în școală secundară. În noiembrie 1919 se susține examenul de admitere pentru clasa I, la care au participat 82 de candidate Astfel, la 1 decembrie, școala își deschide porțile (clasa I-60, clasa a II-a-41, clasa a III-a-24, clasa a IV-a-17), pentru ca în 1928 să existe deja 528 de eleve. Majoritatea fetelor erau fiice de funcționari, comercianți, plugari, proprietari, liber profesioniști și un număr foarte mic de fete care proveneau din familii de industriași⁵. În anul 1924-1925 au terminat primele nouă fete cu examen de Bacalaureat, pentru ca la finalul anului 1937 un număr de 340 de eleve să finalizeze studiile cu acest examen estrem de dificil. Creșterea numărului de cereri a determinat Comitetul Școlar să închirieze și clădirea din strada C. A. Rosetti nr. 2 (proprietatea Societății Dacia-România, unde a funcționat Curtea de Apel) pentru clasele extrabugetare ale școlii de fete.


Primul director al acestei instituții a fost doamna profesor Valentina Boteanu, care a condus școala până în 1937. În cuvântarea care a marcat retragerea sa din activitate, în anul 1937, ea a relatat dificultățile începuturilor. Încă din anul 1897, a fost trimisă în Dobrogea pentru a contribui la efortul de românizare și de alfabetizare a regiunii. I s-a încredințat recensământul fetelor de vârstă școlară, după cum își amintea amuzată: ”Colindând din casă în casă cu registrul de înscriere în geantă, nu pot uita, de pildă scenele comice, când stăpâna casei, neștiind românește, mă lua drept moașă și mă ruga să revin peste 2-3 săptămâni când urma să aștepte fericitul eveniment, nici scenele penibile când eram poftită să-i las în pace cu școala românească”.⁶


Școala nu a avut un local propriu de la început, funcționând în clădirea închiriată de pe strada Cristea Georgescu nr. 14. Pe locul unde se află Colegiul, în urmă cu două secole a existat un conac, reședință a caimacamului de Kustenge, cu alte cuvinte, aici se afla prefectura otomană care avea în administrație toată Dobrogea.

În 1904, prefectura a scos la licitație terenul pe care se aflase vechiul conac turcesc, primăria constănțeană, câștigătoarea licitației, desemnându-l pe arhitectul Gheorghe Mandrea (cel care a conceput și Biserica Adormirea Maicii Domnului) să alcătuiască proiectul noii instituții de învățământ. Licitația pentru realizarea construcției a fost câștigată de un mare proprietar de case din oraș, de origine cehă, Francisc Lescovar. Între antreprenorul ceh și primarul Ion Bănescu se încheie contractul 20186/15 iunie 1906, prin care se stabileau detaliile contractului pentru construcția, inițială, a Școlii nr. 2 de băieți și fete, „pe locul fixat de Onor Consiliu Comunal și anume pe locul dreptunghiular coprins între strada Traian și Tomis, pe care acum sunt așezate grajdurile serviciului de Salubritate⁷”.


Ulterior, proiectul a fost schimbat, deoarece în locul unei simple școli de fete și băieți, autoritățile au hotărât să construiască un gimnaziu. În anul 1908 clădirea gimnaziului a fost finalizată, Colegiul arătând azi exact ca acum 111 de ani. Evident, este vorba de corpul principal al clădirii, cel de fațadă și nu despre anexele care au fost executate ulterior, cu scopul practic de a mări capacitatea liceului. În 1908, după finalizarea construcției, în această clădire s-a mutat Liceul de Băieți „Mircea cel Bătrân”, care a funcționat aici până în 1931, când s-a mutat în actualul sediu de pe strada Ștefan cel Mare nr. 6.


Dotările școlii erau remarcabile pentru acea perioadă, asta datorită Comitetului Școlar, ales în 1 decembrie 1919: în 1928 școala avea peste 1.600 volume în bibliotecă, un mic muzeu de științe ale naturii, cu 142 de animale și păsări împăiate, planșe, hărți de istorie și geografie. Aveau de asemenea un atelier de croitorie, unde confecționau haine și lenjerie pentru orfelinatele din localitate, dar și batiste pentru bazarul Societății „Tinerimea Română”. Aveau parteneriate prin corespondență cu școli similare din America, Franța și Italia. Voluntariatul era o datorie civică și normală pentru fetele de la „Domnița Ileana”. De exemplu, colectau sume de bani pentru a face daruri celor săraci de Crăciun și de Paști, au reușit să achiziționeze un braț artificial pentru o colegă rănită în Primul Război Mondial, făceau vizite dese la aziluri de bătrâni și spitale.


Pe lângă toată această activitate extrașcolară, disciplina și rigoarea științifică erau cerințe obligatorii, iar Valentina Boteanu a știut, cu dăruire și pasiune, să determine atât corpul profesoral, cât și elevele Liceului de fete „Domnița Ileana” să fie conștiente de importanța calității educației și rolul acesteia pentru a cunoaște succesul, dar, mai ales, pentru a-și depăși condiția.


În arhiva colegiului nostru avem o serie de registre ce conțin procese verbale încheiate cu ocazia diverselor inspecții realizate de miniștri ai educației, inspectori școlari regionali (București), pentru a monitoriza permanent pregătirea școlară și extrașcolară, disciplina și igiena școlii, cancelaria și documentele școlare.


Ca un exemplu, în 22 iunie 1928, Ministrul Instrucțiunii și Cultelor, Dr. Constantin Angelescu, a rămas plăcut impresionat și “pe deplin mulțumit de progresele ei și a adus cele mai călduroase mulțumiri⁸” d-nei directoare Valentina Boteanu și întregului corp profesoral. Religia era o disciplină importantă, fiecare zi de școală începea cu o rugăciune.


Limba română, limbile franceză, germană, italiană, latină, geografia, filosofia, istoria, educația morală, gimnastica, lucrul manual, muzica, desenul, științele naturale sunt câteva dintre “lecțiunile” studiate. Exista o sală de gospodărie, unde fetele găteau pentru masa de prânz, chiar dacă numai o parte din ele serveau masa. Cotizația anuală era pentru toate fetele fără excepție, de 50 lei, din care se plăteau taxele și se asigura prânzul pentru cele sărace, sau refugiate (în procesul verbal din 30 octombrie 1940 se vorbește, laudativ, la adresa direcțiunii despre masa de prânz oferită gratuit pentru 20 de refugiate).


Câteva procese-verbale ale inspecțiilor de la ore din acea perioadă sunt relevante pentru detalierea descrierii desfășurării orei, cu accent pe prestația profesorului, dar și a elevelor. În procesul-verbal din 10 decembrie 1934, s-a inspectat lucrul manual, la clasa a IV-a: „elevele lucrau cămașa de noapte de damă. Lucrările și cusăturile bine executate. Dna Botescu, maestra de lucru execută bine programa și cu conștiinciozitate⁹”. Tot în 1934, la „Matematici - clasa III. Ora în întregime a fost ocupată de corectura unei probleme avută de eleve pentru acasă. Desigur că în modul acesta se pierde timp, necesar rezolvării exercițiilor noi și explicării unei noi lecțiuni și, în același timp, se diminuează viața și interesul orei de matematici. De asemenea, am observat în cursul rezolvării problemei câteva reveniri asupra soluțiilor date anterior. E de dorit să nu se mai întâmple acest lucru, pentru ca lecțiunea să-și păstreze siguranța și preciziunea atât de necesare la acest obiect. Elevele examinate au lucrat destul de judicios¹⁰”.


În 30 octombrie 1940, dna Smaranda Eliade, inspector de specialitate, a inspectat orele dnei profesoare Stoianovici: “în clasa a V-a (a noua de liceu), dna Stoianovici a făcut o lecțiune de gramatică: Subiectul, predicatul, modul lor de exprimare, acordul între subiect și predicat. A scris la tablă 14 exemple de diferite propozițiuni latinești. A făcut apoi un tablou al celor spuse, pe care l-au scris și elevele în caietele de note. Tot ce a predat a fost înțeles de eleve”¹¹.


În procesul verbal din 25 ianuarie 1940 la clasa a VII-a, limba și literatura română: “lecția „Caracterizarea lui Caragiale”, analizarea operei “Năpastea”. O foarte încordată analiză a Năpastei, personagiile. Eu, întreb clasa ce apropiere s-ar putea face cu un roman mai nou al unui mare romancier? Elevele fac o paralelă între Năpasta, cu eroina răbunării Ana și Baltagul lui Sadoveanu. Eu, din nou, reiau paralela între Caragiale și Molière. Elevele răspund și de data asta - Molière scrie numai comedii de caracter, Caragiale de caracter, de moravuri. Din amintiri personale, vorbesc de respectul lui Caragiale pentru artă. Conștiinciozitatea lui Flaubert, “si j’écris quatre mots, j’en effacerai trois” - el o duce până la mânie. Într-o zi Caragiale care se afla în Germania, de unde trimisese în țară un manuscris de tipărit, a dat o telegramă editorului să-i schimbe la pagina cutare, rândul cutare, virgula după cuvântul cutare după alt cuvânt.¹²”


Liceul de Fete “Domnița Ileana” rămâne un important centru educațional și cultural al Dobrogei, așa cum spunea și Inspectorul General Regional, Radu Cosmin, care a inspectat școala în 1940, “…liceul de fete, far de cultură națională în metropola Dobrogei și vatră solidă de educație în haosul vremei de azi!”¹³


În secțiunea „Documente“ puteți vizualiza CV-urile profesorilor Nicoleta Benchea, Claudia Portase și Mihai Paris, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța.


Bibliografie:
 

1. Dumitrașcu, L., Intelectuali transilvăneni în mișcarea națională din Dobrogea pentru reunirea ei cu România, în Buletinul cercurilor științifice studențești. Arheologie-Istorie, vol. I, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, 1995.
2. Albotă, M., Istoria învățământului tulcean de la începuturi până în anul 2007, Ed. Școala XXI, Tulcea, 2008.
3. Dumitrașcu, Gh., Contribuții la problema vechimii unor școli românești din Dobrogea înainte de 1878, în Însemnări didactice. Culegere de studii și articole metodica- științifice de istorie, Constanța, 1982.
4. Dumitrașcu, L., Slujitori și creatori ai învățământului românesc în Dobrogea revenită la Țară (I), apud http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/ziua-dobrogei/scriedobrogea-slujitori-si-creatori-ai-invatamantului-romanesc-in-dobrogea-revenita-la-tara-i-galerie-foto-640746.html
5. Boteanu, V., Anuarul Liceului de Fete „Domnița Ileana” din Constanța de la întemeiere pe anii școlari 1919-1937, Editura Institutul de Arte Grafice „Albania”, Constanța, din arhiva Bibliotecii Județene Constanța-Biroul de Informare Bibliografică și Documentare.
6. Georgescu, I., Învățământul public în Dobrogea, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de veață românească, Editura Cultura Națională, București, 1928, Secția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța.
7. Contract nr. 20186/15 iunie 1906, din Dosar nr. 36/1906-1911, din Fondul Arhivistic „Primăria Constanța”, fila 2, Secția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța.
8. Liceul de Fete, Registru inspecții, din Arhiva Colegiului Național Mihai Eminescu Constanța.

Galerie foto: