#citeșteDobrogea Populația Dobrogei și veniturile obținute în 1879
23 Jan, 2024 17:00
23 Jan, 2024 17:00
23 Jan, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
8255
Marime text
Populația provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră a fost diversă, având ocupații aducătoare de venituri care să le asigure traiul zilnic, dar și să contribuie la acumularea unor averi, care să delimiteze o clasă de mijloc prosperă.
Într-o informare a Ministrului de Război, colonelul Gheorghe Slăniceanu, din 1879, adresată ministrului de externe Ion Câmpineanu, membri ai celui de-al XIV-lea guvern al României, se regăseau cele mai importante date privind populația Dobrogei și a veniturilor anuale încasate de până nu demult de administrația otomană.
În ceea ce privește localitatea Constanța (Kustendje), aceasta avea dependente de ea 33 de localități. Orașul Constanța avea 1082 de locuitori musulmani și 1046, români, dar și alte minorități. În total, se înregistra o populație de 2128 de locuitori.
Localitățile aflate în administrarea orașului Constanța, erau Anadalchioi, Umurgea, Ister, Palas, Pelith, Pașarlâ, Bilerler, Tekirghiol, Ciacîrîchioi, Hassigdoglu, Hangea, Horozlar, Sutghiol, Șeremet, Șahman, Tașaul, Tosoghu Palas, Tolu Facâ, Agigea, Caraharman, Cobadin, Caragik, Cargalâkul Mare, Cargalâkul Mic, Kigiali, Karakeoglu, Karamurat, DilingiK, Laz Mahleși, Mahmutgia, Mamâr, Murfatlar, Nazarcea.
Dintre aceste localități, doar Anadalchioi era cu populație majoritar turcească, toate celelalte aveau elementul tătar preponderent.
Veniturile pe care trebuiau să le plătească statului otoman se regăseau sub forma zeciuielii pe produse ( usur), dar și a unui impozit funciar (emliah). Cele mai mari venituri încasate din zeciuială erau cele datorate de Anadalchioi cu 343 de lire turcești și un impozit funciar de 36 de lire, Umurgea cu 564 lire turcești încasate pentru zeciuială, Bilerler cu 564 lire turcești, Tekirghiol cu 605 lire turcești, Hangea cu 687 lire turcești, Caraharman cu 665 lire turcești, Murfatlar cu 462 lire turcești, Nazarcea cu 372 lire turcești, Cobadin cu 714 lire turcești și Karamurat cu 687 lire turcești.
Cele mai însemnate impozite funciare erau plătite statului otoman de Bilerler, cu 124 lire turcești, Cobadin cu 114 lire turcești și Karamurat cu 123 lire turcești.
Populația satelor aflate în dependență față de Constanța se cifra la 29137 de suflete, iar împreună cu localitatea Constanța, numărau 31265 de supuși.
Așadar, autoritățile otomane încasau venituri însemnate de la populația provinciei, iar pierderea controlului asupra acesteia după integrarea în cadrul statului român a fost resimțită ca un adevărat recul pentru visteria sultanului. Informarea avea în vedere veniturile pe care statul român se putea bizui în anii următori, după integrarea în cadrul statului român.
Bibliografie selectivă:
MAE, fond Războiul de independență, vol. 102.
Ion Mamina, Ion Bulei, Guverne și guvernanți.1866-1916, Editura Silex, București, 1994
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
Citește și:
#citesteDobrogea Campania militară din 1916 din Dobrogea
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii