#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (II) - Scurt istoric al așezării. Mărturii orientale și occidentale din Evul Mediu

 
Atestată încă din sec. X în opera împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul și prezentă pe hărțile de navigație costieră din epoca medievală, Sulina începe a fi menționată în Evul Mediu și în multe alte izvoare scrise.

Unul dintre primii autori care o menționează este călătorul și geograful arab Ibn Battuta. În perioada 1330 - 1331, acesta ajunge în hanatul Hoardei de Aur (la Kipceak) și apoi în Astrahan, pe malul fluviului Volga, nu departe de țărmul nordic al Mării Caspice. Cărturarul sosește la timp: una dintre soțiile hanului tătar Uz Beg/Ozbeg (1292 - 1341) se pregătea să plece într-o călătorie tocmai la Constantinopole, iar Ibn Battuta profită de ocazie alăturându-se caravanei ei. Soția hanului se numea Bayalun Khatun cea Tânără și era o principesă bizantină, fiind fiica ilegitimă a împăratului de la Constantinopole, Andronicos al III-lea. Pentru a ajunge în Bizanț, călătorii trebuie să meargă până pe țărmul vestic al Mării Negre și să traverseze Dobrogea.
Ibn Battuta ne relatează ce s-a întâmplat după ce caravana lor a trecut de brațul de vărsare Chilia:
„... Am mers apoi timp de două zile și am ajuns la Canal, pe al cărui mal se afla un târg foarte mare. Am văzut că era timpul fluxului și am așteptat până ce a sosit timpul refluxului; atunci abia am trecut prin vad acest canal a cărui lățime este de vreo două mile, apoi am mers cale de patru mile și am ajuns la un al doilea canal, pe care l-am străbătut tot prin vad".
Foarte probabil primul canal din citat este Sulina, iar cel de-al doilea Sfântu Gheorghe, iar aceasta nu este doar opinia noastră, ci și a altor comentatori și autori (Brătescu, Holban etc. - vezi sursele bibliografice).
O mare parte din Dobrogea a intrat sub stăpânire otomană fie în ultimii ani de domnie ai lui Mircea cel Bătrân (unii specialiști consideră că 1416 este anul în care ținutul istro-pontic este pierdut de Țara Românească), fie imediat după moartea acestuia (1418), sau în timpul domniilor urmașilor săi, Mihail I (1418 - 1420) sau Radu Praznaglava (1420 - 1422).
Turcii nu au stăpânit însă de la bun început tot ținutul, ei ajungând să controleze nord-vestul teritoriului și Gurile Dunării abia începând cu sfârșitul sec. XV. Astfel, în timpul lui Baiazid al II-lea Veli (1481 - 1512), otomanii preiau controlul asupra fostelor așezări genoveze de pe țărmul vest-pontic (am prezentat în primul articol subiectul monopolului genovez).
În 1484, Baiazid II Veli reușește să cucerească două mari cetăți ale Gurilor Dunării, Chilia și Cetatea Albă, aflate la acea vreme sub stăpânirea Moldovei lui Ștefan cel Mare. Acest an, 1484, este considerat ca fiind cel în care Imperiul Otoman preia total controlul asupra Dobrogei și își impune structurile legal-administrative și militare. După cum am arătat în primul articol al seriei, în sec. XV și XVI, Sulina (sub formele Solina, Selina sau Sunne - în turcă) era deja prezentă pe hărțile de navigație costieră (portulane) ale navigatorilor și cartografilor creștini și musulmani. Era dată locația unei așezări Sulina la capătul de vărsare în mare al aceluiași braț al Dunării. Tot mai multe surse ale vremii, din sec. XVI, încep să prezinte așezarea ca fiind un port important, unde se întruneau favorabile condiții pentru iernare.
O nouă mențiune a Sulinei se regăsește în memoriile unui negustor englez din sec. XVI, John Newberie. În primăvara anului 1582, în luna aprilie, după o lungă călătorie în Orient, acesta ajunge la Constantinopol și se îmbarcă pe un vas ce pleca în Marea Neagră, având ca destinație finală Moldova.
Britanicul povestește la un moment dat:
„În ziua a 19-a am intrat pe o gură a fluviului (Dunărea), numită Licostomo (n.a. eroare ce o vom explica). Și la intrarea fluviului, spre Sud, este un far și partea mai adâncă este la nord, dar niciodată nu trece de opt picioare de apă. Și țara dinspre partea de sud a râului se numește Dobis (n.a. Dobrogea), iar cea dinspre Nord, Bogdania (n.a. Moldova)“.
Fără niciun dubiu, Newberie se referă la brațul Sulina și la un far aflat la vărsarea Dunării în Mare. El numește greșit locul ca fiind Licostomo (Chilia), pentru că acolo va ajunge ceva mai târziu, într-o altă etapă a călătoriei sale, după ce în prealabil trecuse și prin Dolcha (Tulcea).
Detalii despre comerțul intens făcut prin Gurile Dunării ne oferă în sec. XVII diplomatul francez „Sieur“ de la Croix, secretar al marchizului de Nointel și autor al mai multor cărți și rapoarte. Din aceste opere, selectăm „Memoriile...“, publicate în 1684, la Paris, și în care se consemnează următoarele:
„Țările numite acum Moldova și Valahia nu formau în vechime decât o singură provincie a Dacilor... Aceste două provincii sunt foarte îmbelșugate. Ele au și o viață comercială intensă, slujind de loc de tranzit pentru regatele Poloniei, Ungariei, pentru Țara Tătărească și Rusia, unde fac negoț în timp de pace. Dunărea înlesnește mult acest comerț prin cele trei guri ale sale, Kilia, Sulina și Sfântu Gheorghe, prin care intră toate șeicile ce vin din Marea Neagră și merg până la Brăila; acolo ele descară mărfurile pe care vase teșite le duc la Belgrad“.
Cercetătorul Georgeta Borandă arată într-un scurt istoric al portului Sulina că pe la 1780 o seamă de vase sub pavilion Moldova nu mai mergeau să ierneze la Galați și rămâneau la adăpost la Sulina. Între timp, aici exista deja o fortăreață otomană, precum și numeroase depozite și magazii, ceea ce dovedește existența unui trafic portuar intens.
Aceste amenajări portuare i se datorau unui mare demnitar otoman, Beshir Aga (Agha), eunucul șef al Haremului imperial de la Constantinopole și apropiat sfătuitor al sultanului Mahmud I (1730-1754). În anul 1745, aflat în capitala imperiului, Beshir Aga era copleșit de numeroase rapoarte primite de la căpitani de vase din Marea Neagră. Aceștia i se plângeau de condițiile grele de navigație de la Gurile Dunării, în special de dificultățile întâmpinate la intrarea pe brațul Sunne (Sulina). Pentru a rezolva situația, Beshir Aga a cheltuit o sumă mare de bani din averea sa personală și a construit magazii, clădiri, un sediu administrativ și mai ales un far, primul far de la Sulina (1745). Pe lângă toate aceste construcții, a fost ridicat și un fort deservit de militari care vegheau la asigurarea ordinii în regiune. Farul era deservit de „veghetori de flăcări“, iar portul și zona de vărsare era supravegheată de șase mici vase militare. Locuitorii civili ai Sulinei aveau obligația de a furniza ceară pentru iluminarea farului. Despre farurile Sulinei, despre istoria și amplasarea lor, vom aloca însă un mare capitol separat, din cadrul acestei serii.
Rămânem în sfera izvoarelor din Evul Mediu și ne concentrăm atenția asupra unor documente oficiale otomane, în care apare menționată și Sulina. Astfel, într-o scrisoare (mektup) din anul 1793, marele vizir otoman Melek Mehmed i se adresează domnului Moldovei, Mihail Șuțu. Demnitarul turc îi cere domnitorului să completeze cât mai repede stâlpii și grinzile cerute pentru Arsenalul Împărătesc și să le aducă la Galați. Vizirul trimitea această scrisoare ca urmare a unor rapoarte neliniștitoare pe care le primise de la supușii săi, privind întârzierea încărcăturii. Scrie astfel marele vizir:
„Pildă pentru emirii neamului Mesiei... să depui toată străduința ta și tot zelul pentru a asigura trimiterea lor treptată la Înalta Poartă... O parte din cheresteaua de galioane care se tăiau în munții Moldovei... să fie legate sub formă de plute și scoborâte din schela Galați la Sunne (Sulina), iar de acolo să fie trimise la Înalta Poartă, încărcându-se și punându-se, câte puțin, în corăbiile ce trec pe acolo...“
 
(Va urma)
 
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța
 
Bibliografie selectivă
Constantin VII Porfirogenetul - De administrando Imperio / Carte de învățătură pentru fiul său Romanos, traducere de Vasile Grecu, Sciptores Byzantini VII, Editura Academiei RSR, București, 1971.
La Commission Europeenne du Danube et son ouvre de 1856 a 1931, Paris, Imprimerie Nationale, 1932.
Edward Benjamin Krehbiel - The European Commision of the Danube 1856-1918, An experiment in International Administration; in Political Science Quarterly, vol. 33, nr.1, 1918; published by the Academy of Political Science  p. 38-55.
Ed. M. Engelhardt - Les Embouchures die Danube: Et la Commision instituee par le Congres de Paris, în Revue des Deux Mondes, Seconde Periode, vol. 88 nr. 1, 1 iulie 1870, p. 93-117.
Constantin Ardeleanu - The European Commision of the Danube 1856-1948; An experiment in International Administration, Brill Leiden/Boston, Balkan Studies Library vol. 27 p. 267-306, 2020.
Nicolae Răducu (coord) - 1856-2006, 150 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării, proiect Europolis - Sulina Rescue.
Petre Covacef - Cimitirul viu de la Sulina, Editura Ex Ponto, 2003.
Documente turcești privind Istoria României vol III (1791-1812), întocmit de Mustafa A. Mehmed, EdituraAcademiei RSR, 1986.
Constantin Brătescu - Ibn Batutah, un călător străin prin Dobrogea în sec. XIV, în Analele Dobrogei, anul IV, nr. 2, aprilie-iunie 1923, p.140.
Călători străini despre Țările Române, vol I; volum îngrijit de Maria Holban, Editura Științifică București, 1968.
Călători străini despre Țările Române, vol II; volum îngrijit de Maria Holban, Editura Științifică București, 1970.
Petru Zaharia - Sulina. Porto-Franc (1870-1939), în revista Peuce - Serie Veche, nr.VIII, p.515-529, Tulcea, 1980.
Ion Calafeteanu - Sulina, în amintirile unui italian, p. 67-70, în revista Istro-Pontica nr. 2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică, Cristian Leonard Micu, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Adrian Pohrib - Farurile Comisiei Europene a Dunării,din Delta Dunării și de pe insula Șerpilor, p. 71-84, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică,Cristian Leonard Micu,Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Mariana Delia Pohrib - Documente din fondul de Arhivăal Comisiei Europene a Dunării, referitoare la istoricul orașului Sulina, în timpul participării României în Primul Război Mondial, p. 85-96, în revista Istro-Pontica nr. 2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Georgeta Borandă - Porturi dobrogene - Sulina. Scurt istoric; articol apărut în lucrarea „Dobrogea – Repere istorice“, coordonator Mihai Lupu, p. 33-37; Editura Europolis.
Nicolae Iorga - Istoria Comerțului Românesc - Epoca Veche; Tipografia Tiparul Românesc, București, 1925.
Kristof Van Assche, Petruța Teampău - Sulina, Sulina / When there’s water, there’s no light: Narrative, Memory and Autobiography in a Romanian Town; 2008.
Kristof Van Assche, Constantin Iordachi (coord) - The Biopolitics of the Danube Delta: Nature, History, Policies.
Anuarul Dobrogean pe anul 1911 - Orașul Sulina, p. 75-76, sursă - material digitizat pe site-ul Bibliotecii Județene IN Roman Constanța.
Gheorghe Comârzan - Monografia Orașului Sulina; informații preluate din diverse postări de pe pagina online a grupului Monografia Orașului Sulina.
Marius Budileanu - Sulina și Comisiunea Europeană a Dunării după Primul Război Mondial.
Auris Luca - Sulina, orașul care îi fascinează pe turiști cu poveștile sale captivante; articol publicat pe  site-ul Discover Dobrogea pe data de 13 iunie 2021.
Anuarul Statistic al României 1925-1926.
Anuarul Statistic al României 1939-1940.
Jean Bart - Europolis, 1933.
Revista Misterele Dunării - Misterele Dunării.wordpress.com.
John Haywood - Northmen: The vikings saga, AD 793-1241; Thomas Dunne Books, 2016.
Cronica Vremurilor ce-au trecut, a doua ediție a așa-numitei Cronici a lui Nestor - Letopisețul Laurențian.
Analele Dobrogei 1928 - Cincizeci de ani de vieață românească, Editura Cultura Națională, 1928.

Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (I). Mai multe motive, o seamă de surse și primele izvoare istorice