Istoria Dobrogei - Bibliografie Mauricius (sec. VII) - „Arta militară” (III)

Cea mai voluminoasă și importantă lucrare militară de până la începutul secolului VII a provocat ample polemici privind autorul și titlul. Patru dintre cele cinci manuscrise în limba greacă (Ambrosianus 139, Neapolitanus IIIC-26, Parisinus 2447 și Vaticanus 1164) dau ca autor pe Maurikios, iar al cincilea (Laurentianus LV, 4) pe Urbikios. În primul manuscris apare titlul Strategika, în ultimul Taktika-Strategika, iar în celelalte trei Strategikon. În cuprins a fost adăugat textul „Adaosul lui Urbicius” și, din greșeală, într-un manuscris numele lui Urbicius a ajuns din anexă la început. Numele autorului este Mauricius, care nu trebuie confundat cu împăratul omonim (582-602). Dintre cele trei titluri a fost mai mult în istoriografie cel scurt. Analiza textului arată că scrierea a fost redactată în primul sfert al secolului VII. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
În capitolul 4 din Cartea XI, autorul răspunde la întrebarea „Cum să ne rânduim în lupta împotriva slavilor și anților și celor deopotrivă cu dânșii?”.
 
În paragrafele 16-46 din capitolul 4 sunt prezentate instrucțiuni referitoare la tactica de luptă pe care  armata romană trebuie să o folosească împotriva slavilor, pe baza celor „spuse de cei vechi” și din „încercările noastre”.
 
<16. > Așadar trebuie să pregătim călărețiși pedestrași, mai ales oșteni cu arme ușoare sau lăncieri și un număr mare de lovituri, nu numai de săgeți, ci și alte arme de aruncat.
<17. > precum și alte arme de cele trebuitoare pentru înjghebarea podurilor, dacă se poate, așa-zise ciobace, pentruca trecerile peste râuri să se facă pe nevăzute, deoarece în țara lor sunt multe ape greu de trecut: și, dupăobiceiul sciților[nume generic pentru barbarii de la nordul Dunării de Jos], peste unele să facem poduri, iar peste altele punți.
<18. > Să avem la îndemânăși burdufuri din piele de bou sau de capră, spre a le folosi și pe ele ca mijloace de plutire, iar în năvălirile pe neașteptate în trecerile împotriva dușmanilor, și din timpul verii, oștenii să înoate cu ajutorul acestora.
<19. >Încercările împotriva lor săle facem mai ales în vreme de iarna, când arborii se golesc de frunze și dușmanii nu sunt în stare săse ascundă cu ușurință, ci îi dau în vileag pe fugari și urmele lăsate pe zăpadă, iar cele de trebuință pentru trai le sunt îndestulătoare, deoarece sunt goi, apoi și râurile sunt mai ușor de trecut, pentrucăîngheață.
<20. > Cele mai multe animale și lucruri de prisos să le lăsăm în ținuturile noastre, într-un loc mai întărit, împreună cu o micăpază cu o căpetenie, iar chipurile dumnezeiești să le punem în cutiile lor de ceară obișnuite.
<21. > Un stol oarecare de călăreți să-1 lăsăm în țarăîmpreună cu căpitani de ispravă, atât pentru pază, ca oastea care trece dincolo să nu se îndepărtezeși să dea năvalădușmaniiîn țară, cât și pentru a răspândi vestea că avem de gând să trecem și prin alte locuri, pentruca prin aceastăvesteși prin grija comandanților fiecare să lupte pentru ai săi și dușmanul să nu aibă timp să-și strângă rândurile și să ne loveascăoastea.
<22. > Aceștia să nu stea aproape de Dunăre, ca să nu se vadă ca sunt puțini și să ajungă de ocară, dar nici să nu meargă prea departe, ca să nu întârzie să se unească la nevoie cu oasteacare a trecut dincolo, ci să-și petreacă timpul cam la o zi depărtare deDunăre.
<23. > Iar oastea trecutăîn țara dușmanilor să se rânduiascăîndată pentru luptă și să străbatăîn locuri netede și drepte, apoi în grabă un comandant destoinic cu câțiva oșteni aleși să alerge înainte și să prindă limbă, pentru a putea cerceta cu grijălocurile dușmanilor.
<24. >Să se păzească, pe cât e cu putință, să nu treacăîn timpul verii, prin locuri grele și încurcate, așa la întâmplare și fără multă băgare de seamă, mai ales în apropierea dușmanilor, înainte de a-i urmări cu oșteni pedeștri sau cu călăreți.
<25. > Dacă de nevoie hotărăsc să treacă prin locuri strâmte, trebuie, cum am spus în cuvântul despre acestea, sau să le curețe și să le netezească sau să lase în ele oasteîndestulătoare până la întoarcere, ca să nu năvăleascădușmanii pe neașteptate sau să se ascundăși să ne tulbure trecerea, când, firește, oastea e încărcată cu pradă.
<26. > De asemenea și la tăbărâre să ne păzim de locurile încurcate, pe cât se poate, și să nu așezăm corturileîn apropierea lor, căci din ele pornesc ușor înfruntări cutezătoare și lovituri împotriva animalelor.
<27 >. Oastea pedestră sătăbărascăîn rânduialăîn tabără cu șanțuriși călărețiiîn afara ei, iar străjile săle rânduim până departe împrejurul cailor, pe care îi paștem, dacă nu putem aduce nutreț pentru animale, așa încât nici ziua și nici noaptea caii să nu rămână pe dinafară. <28. > Când vine timpul luptei, să nu facem împotriva lor întocmiri prea adânci și să nu-i înfruntăm numai din față, ci din alte locuri.
<29. > Daca ei stăpânesc cumva un loc mai puternic sau își păzesc spatele și nu ne dau un prilej potrivit, să punem la cale o învăluire sau o lovire din laturile sau din spatele lor: e bine ca unii să-i hărțuiască, iar alții săîncerce o fugă prefăcutăîn fața lor, ca să fie cuprinși de nădejdea urmăririi și să iasă din întăritură, și abia atunci să ne întoarcem împotriva lor sau săîndreptăm înspre ei pe cei din cetele de hărțuire.
<30. > Deoarece au mulți regi[căpetenii militare temporare – n. e. r.] și nu se înțeleg între dânșii, e nimerit ca pe unii dintre ei mânuim cu vorbă sau daruri, mai ales pe cei din apropierea hotarelor noastre, iar împotriva celorlalți să pornim cu război, pentruca dușmănia față de toți să nu ducă la unire sau la o singură stăpânire.
<31 > Deașa-zișii refugiați[de la nord de Dunăre – n. e. r.], trimiși să ne arate drumurile și să ne descopere pe cineva, trebuie să ne păzim cu strășnicie ; măcar că sunt romani, ei au căpătat cu vremea această calitate, au uitat de ale lor și sunt cu mai multă tragere de inimă față de dușmani. Pe cei binevoitori să-i răsplătim, iar pe cei care ne fac rău să-i pedepsim.
<32. > Bucatele aflate în țara din apropiere să nu le părăduim, ci să ne străduim să le aducem în țară la noi, pe animale și corăbii: căci râurile lor se varsăîn Dunăreși căratul se face ușor cu ajutorul corăbiilor.
63. > Avem nevoie de oșteni pedeștri nu numai în locuri strâmte și în întărituri, ci și în locuri greu de trecut și la râuri. Acolo, chiar în fața dușmanilor, ușor putem înjgheba poduri peste ele, căci trec pe ascuns dincolo, în timpul nopții sau ziua, câțiva scutieriși oșteni cu arme ușoare, se așază repede în rânduri și, având în spate râul, dau ocrotire celor care fac podurile pentru trecerea râurilor.
<34. > La trecătorile înguste ale râurilor sau în alte locuri e nevoie să avem numaidecât oșteni aleși ca paznici ai spatelui, dupăașezarea locului, căci se întâmplă că, tocmai atunci sunt puse la cale hărțuieli, când oastea e împărțităși cei care o iau înainte nu pot veni în ajutorul celor din urmă.
<35. > Iarloviturile peneașteptate împotriva dușmanilor să le facem cu socoteală: unii să-i înfrunte din fațăși să-i destrame, iar alții - oșteni pedeștri sau călărețisă se rânduiască pe ascuns în spate, acolo unde ne așteptăm să fugă, așaîncât dușmanii care se strecoarăși scapă de înfruntarea dintâi să cadă pe neștiute în primejdia celeilalte împotriviri.
<36. > E nevoie ca nici vara să nu încetăm cu pagubele împotriva lor: în acest timp să prădăm locurile descoperite și înghesuite și să căutăm să ne încetinim drumul prin țara lor, pentruca prizonierii romani să aibă putințasă se strecoare fără primejdie printre ei ; căci atunci pădurea e înfrunzităși prizonierilor romani le vine ușor să fugă, fără să se teamă.
<37 >. Cele privind mersul pe drum și năvălirea sau jefuirea țării și altele câte pot să se întâmple au fost arătate în cuvântul despre năvala în țara dușmanilor. Acuma le vom spune pe scurt, cât e cu putință.
<38. >Așezările slavilor și anților sunt tot pe lângărâuriși se țin unele de altele, dar fără să fie la mare depărtare între ele și au în apropiere păduri, mlaștini și stufării, încât se întâmplă totdeauna ca năvălirile împotriva lor se opresc în pragul acestor așezăriși toatăoastea se trudește acolo. Cei din ținuturile vecine, având în preajmă pădurile, când simt de aproape mișcarea dușmanilor fug ușor din fața celor care-i înfruntă.



<39. > Tinerii lor sunt iscusiți și, când găsesc o clipă potrivită, se reped pe ascuns asupra oștenilor noștri, așaîncât năvălitorii nu pot face nici un rău dușmanilor.
<40. > De aceea împotriva lor trebuie săîncercăm năvăliri neașteptate, mai ales în locurile unde nu bănuiesc, și să rânduim din timp steagurile sau cetele, ca ele săștie care să meargăîntâi, care a doua, care a treia și care după aceea, mai cu seamă prin locuri strâmte, ca să nu se încurce și să se despartă repede la împărțirea în rânduri.
<41. > După ce trecem în grabă dincolo, dacă e cu putințăsăîncercăm prin două locuri potrivite, săîmpărțim oastea în doua, și o parte s-o ia subconducătorul oștirii: oaste aleasa, dar fără ființele și lucrurile însoțitoare ; și după ce merge înainte cam cincisprezece sau douăzeci de mii de pași depărtare, prin locuri necunoscute, pieziș, încearcă din laturile mai înalte ; și când se apropie de ținuturile de acolo, începe a prăda și apoi se îndreaptă spre partea conducătorului de oști ; iar conducătorul de oști, cu a doua parte a oștirii, pătrunde prin cealaltă latură a ținuturilor acelora și le pustiește sau le pradă. Fiecare merge în întâmpinarea celuilalt, pustiind sau prădând ținuturile de la mijloc, apoi în locul în care se întâlnesc către seară, tăbărăsc acolo împreunăîn felul acesta și năvala se face cu temei, și dușmanii care fug de unul din ei dau pe neașteptate peste celălalt și nu mai sunt în stare să se adune la un loc. <42 >. Dacă e un singur drum potrivit prin care se poate năvăli în ținuturile acelea, trebuie și așa săîmpărțim oastea: o jumătate din ea, mai aleasăși mai puternică, o ia subconducătorul, dar fără ființele și lucrurile însoțitoare, și împreună cu ceata în care e așezat chiar el, pășește înainte drept călăuză, având cu el pe toți căpitanii cetelor sale ; și când ajunge în cel dintâi ținut din fața oastei sale, aduce unul sau două steaguri, ca unii să facă prădăciuni, iar ceilalți să-i păzească pe cei care pradă.
<43. > E bine ca în cele dintâi ținuturi să nu fie aduse multe steaguri, măcar că s-ar întâmpla să fie locuri întinse ; căci dacă ajunge oastea prea devreme, nu le rămâne răgaz să se așeze pentru împotrivire celorlalți aflați în rândurile ei. Totușisubconducătorul trebuie să grăbească drumul spre cele dinlăuntru și să facă mereu la fel și în celelalte ținuturi, cât îi ajung cetele aflate sub ascultarea sa. Tot el, adicăsubconducătorul, să se afle mai în afarădecât toți și să aibăîn jurul său trei sau patru steaguri, cam o mie de bărbați destoinici, până la deplina izbândă a năvălirii, ca sa fie strajăși scut celorlalți.
<44. >În timp ce se fac aceste lucruri de către subconducător, conducătorul săînsoțeascăși săținăîn mână pe cei care pradăîn partea lui ; și să meargăînainte înspre subconducător, iar subconducătorul să se abată spre dânsul și să facă la fel ; și îndreptându-se către el să-i adune pe cei care pradăîn partea lui ; iar în locul unde se vor întâlni unii cu alții, să așeze împreună tabăra, tot în ziua. aceea ; și să nu se depărteze unii de alții mai mult de cincisprezece sau douăzeci de mii de pași când fac asemenea năvăliri pe neașteptate, ca să izbutească fiecare săfacă prăzi și să ajungăîn tabăra tot în ziua aceea.
<45. În năvălirile de felul acesta să nu-i luăm prizonieri pe dușmanii care sunt în stare să se împotrivească, ci să-i ucidem pe toți câți ne ies în cale și să trecem mai departe, ca să nu-și încetinească drumul și să-și piardă timpul mai cu seamăoștenii aflați pe de lături.
<46 > Acestea le-am învățat, cât a fost cu putință, din chiar încercările noastre și din cele spuse de cei vechiși le-am scris spre folosul celor care se întâmplă că au nevoie de ele. Iar toate celelalte mai de căpetenie, câte ne întâmpină, dar nu-s scrise în cartea de față, să le deprindem din scrierea noastră, din încercările avute până acum și chiar din firea lucrurilor și, pe cât e cu putință, ne potrivim la cele ce sunt în fire. Căci cum ar fi fost cu putință ca noi sau altcineva să scrie despre toate câte vor fi, ca să ne păzim într-un fel oarecare, pentrucă mereu suntem înfruntați cu repeziciune de către dușmani? Și în ce măsură poate nimeri cineva întâmplările viitoare ? Dar nici oștile nu sunt conduse de o singura minte: conducerealor e de multe feluri, de aceea și înfățișările încercărilor noastre sunt deosebite. Așadar e nevoie de ajutorul lui Dumnezeu pentru ca cineva să poatăînșela dușmanul, căci firea oamenilor e gata pentru orice și nu se lasăînfrântă; ea pune la cale și e în stare săîncerce multe lucruri prin iscusință.

 
Bibliografie
MauriciiStrategiconedidit, Dacoromanicevertit, prolegomenisinstruxit H. Mihaescu, Bucuresti, 1970 (ScriptoresByzantini, VI).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LXVI. Mauricius)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: