Constanța acum 100 de ani Ziarul constănțean „Dacia“ - început, influențe și sfârșit
30 Jul, 2024 10:04
30 Jul, 2024 10:04
30 Jul, 2024 10:04
ZIUA de Constanta
1592
Marime text
- În anul 1924, în spațiul constănțean erau publicate doar trei cotidiene: „Dacia“, „Dobrogea Jună“ și „Marea Neagră“.
- Singura arhivă complet digitalizată, identificată în acest moment, aferentă anului de referință 1924, aparține ziarului „Dacia“
- „Dacia fost cel dintâi cotidian apărut în provincie, încă din anul 1914“.
- În fiecare număr redactorii prezintă o parabolă al cărei subiect ironizat este administrația centrală și locală.
Arhiva ziarelor constănțene din perioada interbelică comportă un numărul redus de astfel de izvoare. Cauzele nu pot fi decât două. Primum, în acea perioadă, din raționamente financiare, în spațiul constănțean erau publicate doar trei cotidiene: „Dacia“, „Dobrogea Jună“, „Marea Neagră“. Nu putem să nu remarcăm și indiferența față de necesitatea digitalizării, cele care ar fi asigurat integritatea arhivelor. Astfel că, bibliografia, în ceea ce privește formatul tip ziar, nu este îndestulătoare, iar singura arhivă complet digitalizată, identificată în acest moment, aferentă anului de referință 1924, aparține ziarului „Dacia“.
Povestea ziarului „Dacia“ cunoaște înțelesuri cel puțin interesante. Data apariției nu ne parvine în mod cert. În opinia unor autori, publicația este lansată ca un succesor al ziarului „România mare“ - funcționează între 26 martie - 28 iunie 1915. Alexandru D. Demetriad, în broşura „Contribuţiuni“, notează: „Dacia a fost cel dintâi cotidian apărut în provincie, încă din anul 1914“. Numerotarea ziarului ar rezulta însă apariția încă din anul 1913.
Primul director este Constantin Irimescu, avocat, fost prefect proprietar al tipografiei „Vulcan“, care la scurt timp va deveni tipografia proprie a ziarului „Dacia“. Între 1915 (?) și 1944 au apărut 3.300 de numere, însă nu constant. Nu a apărut între anii 1917 - 1919, 1921, 1938 şi 1941 - 1943, iar între 1934 - 1937, 1939 - 1940 a apărut neregulat.
Publicația nu a fost ferită de influențele politice ale vremii. Constatăm, pentru primii ani de apariție, înclinația lui Irimescu pentru politica liberală. În anul 1922, Leonida Moscu, membru al Partidului Național Țărănesc, este alăturat echipei de conducere a ziarului, fiind numit codirector. Moscu promovează idei antiliberale, intrând astfel în contradicții cu Irimescu. Pe cale de consecință, Constantin Irimescu demisionează în august 1924. Moscu rămâne director și îi promovează, cronologic, pe Octav I.Goruneanu, Ghionis Delaistru, Al. Doinaru, Al. D. Demetriad pe fotoliul de director politic al ziarului.
Înțelegem, prin urmare, numeroasele valențe politice ale ziarului. Inițial susținător liberal, apoi al PNȚ, ca în final, după anii 1930, să prezinte puternice note de promovare a ideologiei de extremă stânga.
În perioada de referință, anul 1924, semnează în paginile ziarului:
- N.Batzaris, I.Bentoiu, H.Blazian, redactor al rubricii „Cronica literară“, Carol Blum, C.Borceanu, Vasile Canarache, N. Sever Cărpinişanu, I.Cristea, redactor al rubricii „Cronica industrială şi agricolă“,
- D. Cruţiu-Delasălişte, C. P. Demetrescu, Al. Demetriade, Al. D. Doinaru, Ion Gabroveanu, D.Ghionis-Delaistru, Octav Gorunescu, P.V.Haneş, Constantin Irimescu,
- Nicolae Lupu (cel din urmă redactează „Colţul Plugarului“), C.Mironescu, L.N. Moscu, C. Mureșanu, H. Nicolaide, I. Oancea, Cezar Petrescu, Axennte Poni (redactor al rubricii „Cronica Zilei“ între 1923-1929),
- Mihail Sadoveanu, Grigore Sălceanu, Alexandru Șteflea (D.Sandu),Vasile Stegaru, K.H.Zambaccian ş.a.
Alte rubrici pe care le reperăm în paginile ziarului sunt:„Cronica politică“, „Faptele zilei“, „Informațiuni“, „Programul spectacolelor“, „Editorialul“, „Știrile din port“.
În fiecare număr al ziarului Dacia, redactorii din acea vreme prezintă o parabolă al cărei subiect este ironizarea administrației centrale și locale. Fiecare articol nou pe care îl vom publica aici, vom prezenta aceste parabole!
Trebuie să menționăm că ziarul publica numerele pe stilul vechi al calendarului, ceea ce ne determină să constatăm influența Bisericii asupra ziarului „Dacia“. Calendarul pe stilul nou, cel după care numerotăm și astăzi zilele, fusese reglementat încă din aprilie 1919, ca urmare a Decretului-lege nr. 1053 pentru „Adoptarea calendarului gregorian pe ziua de 1 aprilie 1919”, valabil pe întregul cuprins al ţării. Cu toate acestea, Biserica Ortodoxă a amânat folosirea noului calendar.
De abia în anul 1923, în urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, însă majoritatea ierarhilor au aplicat noul calendar din octombrie 1924. Observăm astfel că ziarul „Dacia“ a urmat ritmul Bisericii Ortodoxe.
De abia în anul 1923, în urma conferinţei pan-ortodoxe de la Constantinopol, Biserica ortodoxă Română a hotărât înlocuirea calendarului iulian cu cel gregorian, însă majoritatea ierarhilor au aplicat noul calendar din octombrie 1924. Observăm astfel că ziarul „Dacia“ a urmat ritmul Bisericii Ortodoxe.
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
Citește și: #GhidDobrogean1924„Ziare, reviste, publicațiuni“ din Constanța interbelică
Bibliografie:
- Th. Ionescu, „Constanţa şi Tekirghiolul. Ghid ilustrat“, Institutul grafic „Albania“, Constanţa, 1924;
- Petre Covacef, „Onomastica străzilor din Constanța“, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010
- Virgil Coman, Corina Apostoleanu, „Prefecții județului Constanța. 1878-1949, 1990-până în prezent. Mărturii fotodomentare“, editura Ex Ponto, Constanța, 2011
- Dumitru Constantin-Zamfir, Octavian Georgescu, „Presa Dobrogeană. Bibliografic comentată şi adnotată“, Constanţa, 1985
- George Baiculescu, Georgeta Raduica, Neonila Onofrei, „Publicaţiile periodice româneşti - (ziare, gazete, reviste). Volumul 2 - Catalog alfabetic 1907-1918 - Supliment 1790-1906“, editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1969
- Radu Petre Mureșean, „Istoria stilismului în România(1924-2022)“, editura Doxologia, Iași, 2023
- Constantin Cheramidoglu, „Din istoria tipografiilor constănțene (II)“, în Analele Dobrogei, seria II, anul X-XIII, 2009-2013, Constanța
- Arhiva ziarului „Dacia“, pe adt.arcanum.com, accesat la 10.07.2024
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii