#DobrogeaDigitală „Ce mic e omul în faţa naturii!”

Astăzi se împlinesc opt decenii de la primul cutremur major din  România contemporană.
Pe 10 noiembrie 1940, timp de 45 de secunde, care au părut tuturor nesfârșite, pământul se „reașeza”, cu efecte devastatoare în Moldova și în Muntenia, cu peste 1.000 de morți și 4.000 de răniți.

Din cauza contextului în care s-a produs, cifra exactă a victimelor nu a fost cunoscută la vremea respectivă, informațiile fiind cenzurate în timpul războiului.
La București, unde s-au produs importante pagube și au fost între 300 și 500 de morți, seismul a avut ca urmare transformarea într-un morman de moloz a blocului Carlton, simbol al capitalei interbelice și una dintre cele mai moderne clădiri ale vremii. Blocul cu 12 etaje se afla la intersecția străzii Regale cu bulevardul Nicolae Bălcescu, denumit pe atunci Brătianu, iar în urma prăbușirii, nu a existat nici un supraviețuitor.

Studiile ulterioare au ajuns la concluzia ca marele cutremur din noiembrie 1940 a rupt segmentul inferior, cel mai profund, al blocului litosferic, undeva între 135–160 km adâncime.

Scriitorul Pericle Martinescu, autorul unei serii de jurnale memorabile, surprinde momentul cutremurului dezastruos din urmă cu optzeci de ani, precum și replicile sale terifiante, în volumul său „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940” .
 

„Al doilea cutremur, a trezit lumea din somn acum douăzeci de minute. A fost formidabil. Cărţile de pe birou au căzut pe jos, altele din bibliotecă s-au prăvălit pe parchet, o pălărie, care era deasupra ultimului raft, am găsit-o în mijlocul odăii; curtea e plină de dărămături şi cred că în oraş s-au întâmplat multe nenorociri.
De aseară parcă presimțeam - presimțeam, da - că are să vină, dar nu aşa de curând. În cursul nopţii a mai fost unul, însă de o intensitate mai mică. Toată casa e în mişcare. Dl. Mitică, fratele doamnei M., a rămas fără adăpost, fiindcă dărămăturile de la blocul de lângă casa lor (casa din curte lipită de peretele blocului vecin) au căzut pe acoperişul lor şi le-a distrus tavanul. Chiar în casa noastră sunt multe stricăciuni, au crăpat pereţii, a căzut tencuiala, s-au spart o mulţime de lucruri. Traian adună de zor de pe jos. l-am dat un telefon lui Ion - ce importanţă mai are că aseară se supărase pe mine pentru o glumă deplasată? - si mi-a spus că la ei e jale mare. Tavanul din sufrageria lor a căzut la pământ, din aceeaşi cauză: calcanul blocului de alăturea s-a dislocat şi s-a prăbuşit peste ei. «Nici nu ştii ce-a fost, cutremur sau bombardament!»
Psihologic, l-am privit mai calm. Rândul trecut m-am speriat mai tare; acum, deşi cutremurul a fost mai violent, mi-am păstrat cumpătul, probabil fiindcă inconştientul acceptase moartea şi fiindcă nu aşteptam decât să se dărâme casa. Am stat sub tocul uşii, neîndrăznind să fug afară, de teamă să nu mă pomenesc pe coridor cu vreo ... cărămidă în cap. Lumina se întrerupsese. Sticlele se răsturnau pe mese, geamurile zăngăneau şi se spărgeau, totul bubuia, pârâia şi se clătina, parcă ar fi bătut un uragan printre nişte colibe de trestie. Când zgomotul a încetat, ca nişte fantome, se duceau să facă constatările de rigoare în curte: Traian şi Nae (şoferul), în cămăşi şi izmene, ca nişte ocnaşi, madame Frosi, în negru. Afară ploua încet, era ceaţă şi nori de praf spulberat din dărâmăţuri. La ora asta, cred că nimeni nu doarme în Bucureşti, afară de Plophy, care, şi de data asta se dovedeşte a avea sângele rece al unui englez: a profitat de ocazie, văzând că eu am ieşit afară, şi şi-a strămutat somnul din insula fotoliului, în continentul patului, unde s-a instalat comod şi-şi continuă somnul, imperturbabil.
M-am dus la subsol, orbecăind prin întuneric. Wilkie dormea şi el, a sărit în picioare când m-a văzut, dar l-am lăsat tot acolo, în camera lui.
Afară plouă mărunt şi în casă se face din nou linişte, după tărăboiul general. Mi-s ochii grei de oboseală şi mă întind lângă Plophy, pe care aş vrea să-l imit la sforăit.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!  

 

Duminică, 10 noiembrie, ora 10 seara
Sunt în pat. De azi dimineaţă, de la 3:30 (trei şi patruzeci, precis) când s-a produs catastrofalul cutremur, n-am mai putut dormi. Dimineaţa, agitaţie în casă, adunarea dărămăturilor, curăţit, măturat. Ziua, prin oraş, să văd «strada». Ploua încontinuu, persistent, o ploaie rece şi pătrunzătoare. Pe la ora 9 m-am dus la Ştefan. Stătea în pat şi citea Universul. El nu aflase încă nimic: blocul Carlton prăbuşit la pământ, transformat într-un morman uriaş de moloz, case distruse, străzi blocate etc. etc. În odaia lui, pe parchet, de jur împrejur, era o dâră albă de tencuială căzută din tavan. Pereţii crăpaţi, încolo, nimic deosebit. Scăpase uşor. Pe stradă, un aspect dezolant. Pe lângă priveliştea în sine, rece şi sumbră - ploaie, oameni ce umblau buimăciți, circulația tramvaielor ca vai de lume - oamenii trăiau sub apăsarea clipelor prin care trecuseră cu câteva ceasuri mai înainte, când văzuseră moartea cu ochii. Nimeni nu se reculesese complet şi desigur că în sufletul fiecăruia mai tremura încă o coardă atinsă de spaimă. Dacă ar fi fost un bombardament, mai du-te-vino, dar un cutremur! Un cutremur îti zdruncină nu numai siguranţa vieţii imediate, dar toate credinţele, toate concepţiile despre existenţă, întreaga viziune despre lume. Tot felul de idei ciudate încep să-ţi umble prin cap, ca la un semn dumnezeiesc, îţi pierzi echilibrul moral, căci de cel fizic ce să mai vorbim. Blocul Carlton - douăsprezece etaje, unde se afla cea mai mare şi mai frumoasă sală de cinematograf - s-a prăbuşit din temelii, ca o construcţie de nisip. Pe bulevardul Brătianu, între Scala şi Universitate, circulaţia e interzisă, pentru ca echipele de pompieri, formate din soldaţi români şi soldaţi germani, să poată lucra în voie. Când am ajuns eu acolo, bulevardul era plin de lume - bărbaţi, femei, copii, ce auziseră de dezastru şi veniseră să vadă - de automobile care nu mai ştiau pe unde să întoarcă, de bolovani şi surpături împrăştiate pe caldarâm şi prefăcute în mocirlă. Pe strada noastră, aproape fiecare casă are câte o știrbitură: sau un balcon căzut, sau un turnuleț îndoit, sau un calcan crăpat, sau un coş retezat de la mijloc. Îndeosebi, calcanele clădirilor mai înalte s-au prăbușit peste casele mici, spărgându-le sau trântindu-le ca pe nişte barăci de carton.
În ediţia specială a unui ziar de azi de după masă scrie că gardianul de la sirena de pe terasa blocului Carlton s-a trezit, din vârful clădirii, de la etajul XII, pe strada Regală, şi a luat-o la fugă, bezmetic, prin noapte. A scăpat ca prin miracol. De asemeni, se zice că Prefectura Poliției a fost chemată la telefon de oameni vii astupaţi în subsolurile edificiului. Întâmplări extraordinare! Nici o casă n-a rămas fără crăpături, nici o stradă fără dărâmături. Cred că odaia mea este absolut singura din Bucureşti, unde nu s-a produs nici cea mai mică fisură şi nu s-a desprins de pe pereţi nici o fărâmă de tencuială. Toate celelalte camere din casă au câte ceva. A mea s-a dovedit cea mai solidă. Am încredere în ea. Totuşi, după masă am încercat să dorm, dar n-a fost chip: tot timpul aveam impresia că se mişcă patul, că se cutremură încontinuu pământul. La Bibliotecă e un adevărat cataclism. Pereţii sunt crăpaţi îngrijorător, abia se mai ţin, rafturile din depozitul de cărţi au rămas, chipurile, în picioare, dar cărţile au fost aruncate pe jos, împrăştiate pe duşumea, amestecate cu tencuiala căzută din tavan, parcă ar fi dat vandalii. În loc să fie deschisă si duminica, asa cum voia d-na R., va fi închisă acum zile întregi, sau chiar săptămâni, până se vor pune toate la locul lor. Ce mic e omul în faţa naturii!
După masă am fost cu Wilkie la Ion acasă, în parcul Floreasca. La ei cutremurul a făcut pur şi simplu ravagii. Sufrageria, cu bufetul încărcat cu veselă scumpă, a fost făcută praf. Gazda e disperată, iar băieţii, Ion şi fratele lui, încă nu s-au desmeticit după peripeţiile prin care au trecut azi noapte.
Dezastrul cel mare pare a se fi produs la Galaţi, din câte se ştie până la ora asta. Gara din Galaţi e ştearsă de pe faţa pământului şi toate bisericile oraşului distruse. Despre case nici nu se mai vorbeşte. Morţii sunt strânşi de pe străzi, care unde a fost surprins. Până seara, nici un tren n-a sosit în Bucureşti, şi nu se ştie precis care este situaţia în ţară.
Seara, la ceaiul d-nei M., unde fuseseră invitate vreo zece persoane, nu s-a vorbit decât despre cutremur: ce-a simţit, ce-a văzut, ce-a păgubit şi ce crede fiecare. E un lucru constatat: că omul nu înseamnă nimic faţă de natură. Treci pe lângă un muşuroi de furnici, dai cu piciorul şi distrugi truda de ani întregi a mii de fiinţe care crezuseră că se pun acolo la adăpost de orice pericol. Tot aşa şi omul. Dacă ar fi cutremure mai dese pe suprafaţa pământului, cred că omenirea ar fi altfel, mai bună, mai înţeleaptă, mai lucidă; ar vedea atunci cât de vane şi puerile sunt eforturile ei războinice pe lângă aceste scuturări capricioase ale scoarţei terestre.”

 
 
#citeşte mai departe în „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu
#Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Sursa foto: captura youtube/arhiva TVR


Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu: Ziua Abdicării. „Ura, România a scăpat de un Excroc!”

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu: Pierderea Ardealului. „Hei, n-auziţi că ţara plânge!”