Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:36 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Dobrogea după Primul Război Mondial - Cu ce probleme s-au confruntat autoritățile române? (XIV)

ro

27 Nov, 2024 17:00 2189 Marime text
  • „Combaterea acţiunilor iredentiste bulgare“ este următoarea problemă pe care au întâmpinat-o autoritățile române după reinstalare și pe care o tratează pe larg autorul în lucrare.
 
Un „împătimit al cercetării Primului Război Mondial şi a eroilor acestei conflagraţii“ - cum, în mod judicios, îl intitulează Lavinia Dumitrașcu - col. (r) Remus Macovei propune cititorilor o lucrare valoroasă intitulată „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, publicată în anul 2018, editura NeXT Book.
 
Excelenta lucrare a  colonelului Macovei este structurată în șase capitole, însoțite, în fine, de o generoasă galerie de fotografii și documente de arhivă. În edițiile ce urmează vom prezenta fiecare capitol al volumului.
 
Înaintea aducerii în atenție a capitolelor cărții, considerăm necesar să expunem contextul general al evenimentelor prezentate în lucrare. În luna noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918.
 


Autorităţile centrale de la Bucureşti au depus eforturi considerabile pentru reinstalarea administrației în Dobrogea. Poate cel mai important rol le-a revenit tuturor chiar dobrogenilor, care, în multitudinea etnică specifică, au reuşit într-un timp scurt, să readucă Dobrogea la nivelul de dezvoltare economico - socială avut înaintea Marelui Război.
 
Cronologia evenimentelor, prezentată în rândurile volumului
 
Volumul abordează în detaliu tocmai modul în care autorităţile româneşti, odată reîntoarse, au acţionat pentru a rezolva problemele deosebit de complexe cu care se confrunta populaţia: asigurarea necesarului de hrană, asigurarea minimului necesar pentru traiul refugiaţilor, orfanilor şi invalizilor de război, asigurarea unei minime asistenţe sanitare, etc. Concomitent s-a acţionat eficient pentru combaterea acţiunilor naţionalist - iredentiste bulgare şi anihilarea acţiunilor bolşevice.
 
Primul capitol este intitulat „Cronologia desfăşurării evenimentelor în perioada august 1916 - august 1920“. Autorul prezintă, într-o manieră clară și structurată, anii 1916, 1917, 1918, 1919, 1920, atât în plan local, național, cât și internațional.
 
Remus Macovei începe cronologia anului 1916 cu decizia Consiliului de Coroană de a intra în război alături de Antanta. Aflăm, astfel, țările care au declarat război României, primele lupte, dar și primele învingeri. Continuă cu câteva evenimente din anul 1917.
 
Anul Marei Unirii, 1918, este detaliat de Remus Macovei. Deși cronologia începe din luna septembrie, evenimentele relatate sunt numeroase. Pe 11 noiembrie 1918 Germania capitulează, marcând astfel încheierea anilor de groază ai Marelui Război. Istoria a demonstrat că pacea nu a durat prea mult, în 1939 izbucnind al Doilea Război Mondial.
 
Autorul continuă relatarea cronologiei anilor de după război, atât de importanți pentru destinul Dobrogei, insistând tocmai pe evenimentele referitoare la aceasta.
 
În continuarea introducerii generale a lucrării – cronologia structurată și sintetizată, prezentată în edițiile precedente – autorul deschide capitolul doi intitulat „Ocuparea Dobrogei de către Puterile Aliate“. Capitolul cuprinde mai multe subcapitole, după cum urmează: „Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“, „Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“, „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“.
 
„Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“ se întinde pe mai multe pagini. Aflăm, încă din primele rânduri, succesiunea de evenimente rezultate cu capitularea Bulgariei.
 
„Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“ prezintă întregul proces, destul de complex și cu obstacole, al evacuarii ocupanților bulgari din Dobrogea după capitularea Germaniei și începerea tratativelor de după Primul Război Mondial.
 
După ce primele rânduri din cel de-al doilea subcapitol menționează marile unități bulgare staționate în Dobrogea, la începutul anului 1918, expunerea continuă cu metoda stabilită pentru evacuare. Ultimele detalii alte acestui subcapitol surprind reacțiile bulgarilor de după evacuarea trupelor acestora din Dobrogea.
 
În mod cronologic, următorul subcapitol abordează „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“. Aflăm, încă de la început, contextul în care s-au instalat trupele Puterilor Aliate în Dobrogea. Astfel că, potrivit tratatelor semnate în Dobrogea ar fi trebuit să se instaleze administrația românească, dar istoria ne-a demonstrate că nu astfel s-au desfășurat evenimentele. Remus Macovei explică motivele pentru care administrația nu s-a instalat imediat. Explicațiile sunt însoțite de telegrame, documente etc. Remarcăm comportamentul Puterilor Aliate față de pretențiile României în raport cu Dobrogea. Ultima parte din rubrica antemenționată prezintă instrucțiunile date de Ministerul de război român pentru instalarea trupelor engleze în Cadrilater și a trupelor franceze în Dobrogea de Nord.
 
Capitolul III deschide subiectul „Reinstaurării administraţiei civile româneşti în Dobrogea“. Aflăm, astfel, încă din primele rânduri, datele exacte la care s-au întors autoritățile românești în Dobrogea. Succesiunea de evenimente este prezentată în continuare de autor. Din raportul înaintat Marelui Cartier General Român (Secţia Informaţiilor), la data de 16 decembrie 1918, de către locotenentul Popescu loan, aflăm aspectul inedit privind instalarea autorităţilor româneşti la Bazargic, unde ostilitatea bulgarilor a fost şi mai evidentă:
 
Capitolul IV abordează tema „Colaborarea autorităţilor româneşti cu militarii Puterilor Aliate“. Capitolul este structurat în trei subcapitole, după cum urmează: „Colaborarea cu trupele engleze“ , „Colaborarea cu trupele franceze“, „Colaborarea cu trupele italiene“,
 
Primul subcapitol „Colaborarea cu trupele engleze“ redă o generoasă descriere despre relațiile dintre autoritățile române și trupele engleze din timpul revenirii autorităților române în Dobrogea. Următorul subcapitol este dedicat „Colaborării cu trupele franceze“, ilustrând comportamentul, în general, echidistant al trupelor franceze în interacțiunea cu cele române. Ultimul subcapitol „Colaborarea cu trupele italiene“ prezintă o serie de evenimente între militarii români și cei italieni, surprinzând scene tensionate dintre aceștia și nu numai.
 
Capitolul V este intitulat „Rezolvarea problemelor curente de către autorităţile româneşti imediat după reinstalare“ este capitolul central al lucrării care abordează problemele cu care s-au confruntat autoritățile române reinstalate. De la problemele de salubritate, la haos administrativ, toate acestea sunt relatate în acest capitol. După relatarea notelor despre asigurărea alimentării populației, autorul aduce în atenția problema „asigurării protecţiei sociale pentru miile de copii orfani“.
 
O generoasă prezentare este dedicată problemei referitoare la „Sprijinirea revenirii refugiaţilor dobrogeni“. Aflăm că, odată cu începerea războiului, numeroși dobrogeni părăsesc localitatea pentru a se adăposti de ororile războiului. Autorul prezintă numeroase statistici, scrisori și documente, analizând în detaliu tema.
 
„Combaterea acţiunilor iredentiste bulgare“ este următoarea problemă pe care au întâmpinat-o autoritățile române după reinstalare și pe care o tratează pe larg autorul în lucrare. Aflăm că a existat o activitate intensă din partea bandelor de comitagii bulgari și a agitatorilor bulgari cu scopul revenirii Cadrilaterului la teritoriul statului bulgar. Autoritățile au inițiat mai multe acțiuni de stopare a fenomenului, in genere fiind vorba de arestări.
 
Asigurarea asistenței sanitare, una dintre principalele preocupări ale administrației românești
 
Amintim că toate capitolele menționate mai sus au fost prezentate și redate în întregime în edițiile precedente ale ziarului. Următoarea problemă întâlnită în Dobrogea după încheierea Războiului a fost „Asigurarea asistenței sociale“. Deși nici înainte de război, Dobrogea nu beneficia de cele mai înalte dotări medicale, totuși situația medicală a locuitorilor putea fi gestionată în condiții normale. Anii războiului și revenirea refugiaților au dus la un colaps sanitar, dificil de gestionat. Autorul Remus Macovei trece în revistă toate cele menționate. Pentru a facilita lecturarea acestui subcapitol, vom prezenta rândurile scrise în trei ediții, prima parte fiind redată astăzi:
 
„În anul 1878, la unirea Dobrogei cu România, în cele două judeţe existau următoarele elemente de asistenţă sanitară;
 
- Judeţul Constanţa - 4 farmacii şi 3 medici, 1 practician în fixarea fracturilor şi luxaţiilor, un dentist la Medgidia, 4 moaşe grecoaice, cu practică în spitale din Constantinopol;
 
- Judeţul Tucea - 1 medic maltez la Tulcea, 1 medic francez la Sulina, medici empirici - greci, turci, bulgari şi români - la Babadag, Mangalia şi Medgidia.
 
Cu susţinerea financiară din partea statului român, până în anul 1915, în Dobrogea Veche s-au înfiinţat 12 spitale şi 30 de farmacii comunale, în care profesau 160 de medici şi farmacişti.
 
În anul 1905 a fost inaugurată Leprozeria Tichileşti, sigura din ţară, care avea 30 de paturi şi era deservită de un medic, 1 subchirurg şi 1 intendent, în Dobrogea Nouă sănătatea publică se afla în grija Serviciilor sanitare judeţene, cu reşedinţe la Silistra şi Bazargic, care aveau unităţi direct subordonate în locaităţile urbane şi reşedinţele de plăşi.
 
Funcţionau 4 spitale finanţate de stat la Silistra, Turtucaia, Bazargic şi Balcic. Mai erau în funcţiune la Bazargic sanatoriul particular «Dr. Stere», iar la Silistra «Societatea de studii psihice şi metapsihice din România». În Dobrogea situaţia sanitară nu era strălucită, dar era ţinută sub control.
 
Principalele boli care au fost constatate în perioada premergătoare Primului Război Mondial au fost: febra tifoidă, scarlatina, dizenteria, pojarul, tuşea convulsivă, lepra, tuberculoza, bolile venerice şi pelagra.
 
La declararea mobilizării o parte din personalul sanitar a fost mobilizată, iar pe timpul desfăşurării luptelor pentru apărarea Dobrogei majoritatea medicilor şi farmaciştilor s-au refugiat în Moldova. În urma acţiunilor militare toate drogheriile şi farmaciile au fost distruse sau golite de medicamente.
 
Trupele ruse, bulgare, turceşti şi germane venite din regiuni cu condiţii igienice precare au adus boli necunoscute în regiune, cea mai periculoasă fiind holera. Populaţia civilă rămasă în zonă s-a confruntat cu o situaţie igienică deosebită.
 
În zona ocupată de germani s-au luat măsuri deosebite pentru protejarea trupelor de ocupaţie şi a populaţiei civile rămase în regiunea de responsabilitate a Etapei Administrative. S-a trecut imediat la vaccinarea generală a populaţiei împotriva holerei, tifosului şi variolei.
 
Refugiaţii care la începutul anului 1917 au început să se întoarcă acasă, erau internaţi într-un centru de observaţie, care putea prelua până la 1.000 de persoane. În acest centru, instalat la Cernavoda, refugiaţii erau consultaţi, vaccinaţi şi deparazitaţi.
 
S-au luat măsuri de interzicere a cazării la un loc a militarilor cu civilii, pentru militari asigurându-se dezinsecţia periodică la centrele de deparazitare. Soldaţii bolnavi erau internaţi în dispensarul din Constanţa şi în lazaretul cu o capacitate de 200 de locuri. Pentru populaţia civilă s-a organizat un lazaret special, deservit de doi medici români, trei asistenţi şi şapte asistente transferate din Bucureşti. În aceste condiţii starea sanitară a militarilor ocupanţi a fost una bună.
 
În rândul populaţiei civile şi a prizonierilor de război tifosul exantematic şi febra recurentă au reprezentat boile care au produs cele mai multe victime. La Constanţa şi Tulcea bolile venerice au fost frecvente, cu toate că prostituatele erau obligate să se prezinte săptămânal la control.
 
După pacea de la Bucureşti (1918), administraţia germană de ocupaţie a instituit carantina în porturile Constanţa, Brăila şi Sulina. Feldmareşalul Mackensen a dispus verificarea sanitară a tuturor vaselor care au avut la bord cazuri de holeră, ciumă, vârsat, tifos exntematic, febră galbenă, lepră sau în cazul în care echipajul vasului a observant, înainte de plecare, că mor guzganii în număr mare, toate aceste vase erau obligate să înalţe, la catarg, un steag galben înainte de intrarea în port. Condiţiile mizerabile în care îşi ducea viaţa populaţia a dus la apariţia în oraşe a febrei tifoide“.
 
Va urma.
 

Descarcă gratuit lucrarea „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, de col. (r) Remus Macovei

 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Dobrogea după Primul Război Mondial - Cu ce probleme s-au confruntat autoritățile române? (XIII)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari