#DobrogeaDigitală - Jeni Acterian, martorul lucid și inteligent al unei epoci

Astăzi se împlinesc 68 de ani de la moartea scriitoarei Jeni Acterian.

Născută în Constanța, pe 9 iunie 1916, într-o familie de intelectuali armeni, care a dat nume prestigioase ale culturii românești, a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, fiind una dintre studentele preferate ale profesorului Nae Ionescu.
Pasionată de teatru, s-a înscris, după război, la secţia de Regie a Conservatorului de Artă Dramatică, colaborând apoi, ca asistent de regie, cu Marietta Sadova și Liviu Ciulei. A pus în scenă, ca regizor principal, piese de Shakespeare sau Cehov, folosind numele de scenă „Jeni Arnotă”, deoarece familia Acterian devenise indezirabilă noului regim. A lucrat, de asemenea, ca director de scenă sau traducător.

Făcând parte din cercul unor mari personalităţi ale culturii româneşti (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Ţutea, Constantin Noica, Petru Comarnescu, Cella Delavrancea, Mihail Sebastian, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Dan și Emil Botta), Jeni Acterian a devenit mai cunoscută abia după 1990, odată cu publicarea impresionantelor sale memorii, apărute la editurile „Humanitas” (1991) şi „Ararat” (1998), sub titlul Jurnalul unei fiinţe greu de mulţumit. 1932–1947).
Cartea, însumând peste 1000 de pagini de mărturii despre  Bucureştiul intelectual al perioadei interbelice, este un document ce reconstituie, cu inteligență și acut simț al observației, o epocă de mare efervescență culturală. Prin analizele subtile și reflecțiile lucide despre sine sau despre lumea în care a trăit, însemnările lui Jeni Acterian au farmecul literaturii memorialistice de înaltă calitate, în care descoperi un întreg univers de evenimente și emoții, de oameni și sentimente, de cărți și impresii.

S-a stins la doar 43 de ani, pe 29 aprilie 1958, răpusă de maladia Hodgkin.
 
În primul său volum din seria „Armeni de seamă din România”, publicistul Simion Tavitian îi dedică lui Jeni Acterian un capitol relevant, din care transpare inteligența și farmecul personajului:

„S-a născut la 9 iunie 1916 în Constanța. Primii zece ani de școală i-a făcut la «Notre Dame de Sion», la București. După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Filozofie și Matematică. Teza de licență și-a ales-o singură, pe o temă de logică matematică: «Raționamentul prin recurență». Frecventând cu alți colegi de facultate «Maison Française» - Jeni Acterian participă la prelegerile despre Pascal și alte teme filozofice susținute de conducătorul instituției, pe atunci profesorul Dupront. Acesta apreciind calitățile tinerei licențiate îi propune o bursă la Sorbona.
 
Și ca prim pas, directorul «Casei Franceze» organizează o excursie de vreo două săptămâni la Paris, care a și avut loc, și la care au luat parte în afară de Jeni Acterian, Ion Frunzetti, Ștefan Popescu, Simion Stolnicul și alții. Izbucnește războiul. Înghesuită de nevoi, Jeni caută o slujbă. Profesorul ei de etică, de la Facultatea de Filozofie, Mircea Vulcănescu, în acea vreme și subsecretar de Stat la finanțe, îi oferă un post de referent la Casa de Amortizare și Finanțe. După patru ani de funcționarism, Jeni Acterian se înscrie la Conservatorul de Artă Dramatică (secția regie). Lucrează la Teatrul Odeon ca asistentă de regie pe lângă Marieta Sadova, soția fratelui ei Haig Acterian, apoi ca actriță, director de scenă.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

Este autoarea unei cărți tulburătoare - «Jurnalul unei ființe greu de mulțumit» (Editura «Humanitas»), primită cu imens interes de critică și cititori, fiind socotit o revelație a memorialisticii românești. Scriind despre «Jurnal», Monica Lovinescu spune între altele: «În prefața unei ediții franceze din «Moartea lui Ivan Ilici», Cioran (cel mai apropiat prin obsesii de Jeni Acterian) nota că oamenii pot fi împărțiți în două categorii distincte - unii au sentimentul, până la panică - al morții, alții nu-l au. Paradoxal, Dostoievski nu-l avea, iar Tolstoi din plin. Lui Jeni Acterian îi fusese dăruit din plin. Putându-se compara acest punct de vedere cu alt prieten al ei pe care-I și citează; Eugen Ionescu. Pentru cei care n-au trăit finalul perioadei interbelice a Bucureștiului intelectual «Jurnalul» scris de Jeni Acterian constituie și un document de epocă de mare însemnătate».
 
«Jeni Acterian însă îmi impunea, de la început, un anumit prestigiu, care era destul de intimidant pentru mine - spune Al. Paleologu. Dar o intimidare care s-a spulberat repede din cauza naturii ei nu foarte comunicative, dar foarte comprehensive. Rar am văzut pe cineva apt să înțeleagă repede și esențial ceva, ceva din sufletul altuia, ceva dintr-o carte citită și de alții, dar rău sau insuficient înțeleasă, ceva dintr-un fapt al societății care are mai multă importanță decât pare să aibă.
 
Convenția cu ea era întotdeauna nu numai îmbogățitoare și stenică, dar era și fermecătoare. Fermecătoare pentru că avea această inteligență atât de solidă, atât de eficientă, atât de capabilă să facă din orice nuanță evazivă un fapt indimenticabil.

Afară de asta, avea un farmec, un farmec fizic, extraordinar. Nu era o femeie foarte frumoasă, dar era o femeie extraordinar de fermecătoare. Ea nefiind tipul ființei sentimentale sau foarte tămâietoare a lumii și a lucrurilor. Dimpotrivă. Avea un simț critic de o acuitate și o inflexibilitate extraordinară. Inflexibilitate, dar nu lipsă de suplețe»".

   
Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: Arșavir Acterian, poreclit „martorul secolului”, prietenul celor mai importanți intelectuali ai României

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: Criticul literar Valeriu Râpeanu, despre pilduitoarea putere morală a lui Haig Acterian