Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:38 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu Agapă printre artiştii Operei. Petru Groza, aşa cum puţini l-au cunoscut

ro

21 Jan, 2020 00:00 3040 Marime text

Între anii 1945-1947 şi 1964-1984, Pericle Martinescu a ţinut un jurnal intim „de sertar”, „Jurnal intermitent”, aproape 400 de pagini ce alcătuiesc o frescă a României sub regimul comunist, cu toată pleiada de evenimente şi personaje care au marcat aceşti ani.
 

 
Ca funcţionar al Direcţiei Presei din Ministerul Informaţiilor, Pericle Martinescu a avut ocazia unor contacte „privilegiate” cu personalităţile politice ale zilei, fragmentul citat mai jos ilustrând un episod în care autorul participă la o recepţie „boemă”, organizată în iarna anului 1946, după spectacolul lui Puccini de la Operă, la care participă membri ai guvernului, în frunte cu prim-ministrul Petru Groza.
 

„La Operă s-a reprezentat Boema. Un spectacol de gală oferit membrilor guvernului, care au fost invitaţi de Direcţie şi artişti să asiste la reprezentaţie, apoi să participe la o «gustare» în cantina Operei. După spectacol, artiştii Operei au primit în mijlocul lor, în cantina destul de boemă din fostul local al Azilului de noapte, pe cei câţiva miniştri şi în primul rând pe Groza. Atmosferă animată, căci era imposibil ca între nişte artişti să se păstreze ţinuta rigidă şi protocolară a recepţiilor oficiale.
 
La intrare, Groza s-a oprit în mijlocul artiştilor povestindu-le câteva din glumele sale obişnuite. N-a uitat, fireşte, să le promită realizarea marei dorinţe a tuturor: construirea unui local. «Eu sunt ăla din povestea japoneză - ştiţi povestea, iar cine n-o ştie o poate citi» - spunea el, fără să bănuiască nimeni despre ce poveste japoneză e vorba. «Pe vremuri, prin 1926, ministrul de atunci al Culturii, Vasile Goldiş, spunea mereu că vrea să facă o Operă. N-a făcut-o. Eu vreau să o fac şi când voi ajunge în cer o să mă prezint lui Goldiş şi să-i spun: Bădie Vasile, iată, am izbutit să-ţi împlinesc dorinţa, am făcut Opera...» Haz, aplauze, urale.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!

 

După ce s-a trecut la bufet, unde s-a servit din belşug bere - atmosferă de artişti ! - primul-ministru a ţinut o cuvântare în care a spus, de astă dată pentru toată lumea, începând cu aceeaşi «poveste japoneză», acelaşi lucru. Artiştii au început să ovaţioneze, prin gura lui Bebe Goangă, care ridica halba cu bere şi striga, pentru ministrul Agriculturii: «Trăiască dl. ministru Zăroni, care ne va da de mâncare la anul!», pentru ministrul Artelor: «dl. Ralea, ministrul nostru», pentru ministrul de Război şi bineînţeles pentru ministrul Finanţelor: «care ne va mări bugetul».
 
Agapa a durat vreo două ore într-o dispoziţie generală. Groza, încântat că se afla între artişti - el, care e un prim-ministru certat totdeauna cu protocolul - le-a oferit artiştilor o demonstraţie de dansuri vechi ardeleneşti, învârtind cu iuţeală vreo două baletiste ale Operei, foarte fericite că au dansat cu primul-ministru.”

 
#citeşte mai departe în „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu 
# „Jurnal intermitent”
#Autor Pericle Martinescu

 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi.html
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: Captură youtube/Arhivă TVR
 
Citeşte şi:
 

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: „Dacă există vraci în domeniul artei, Enescu este unul”

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari