#DobrogeaDigitală Medgidia în perioada comunistă (I)

• Medgidia a fost locul unde se desfășura cel mai mare târg din Dobrogea.

Cartea „Medgidia – 100 de ani de istorie (1918-2018).Oameni, locuri, fapte, trecut, prezent. Documente și Fotografii“ semnată de Adrian Ilie publicată de editura Ex Ponto în anul 2018 este o lucrare de referință asupra Medgidiei. Cele 224 de pagini proiectează retrospectiva ultimului secol din istoria orașului, prezentând cu lux de amănunte informații mai puțin știute de public.
 
Pe 2 septembrie 1856 Sultanul Abdul Medgid, unul din marii reformatori ai vremii, alături de guvernatorul Sayd Mârza Pașa, întemeiază orașul Medgidia. Urbea a rezistat de-a lungul timpului, înviind după războaie, ba chiar prosperând și dezvoltându-se.
 
Instaurarea regimului comunist la sfârșitul anului 1947 a schimbat radical România, în toate domeniile posibile. Ordinea socială era cu totul alta. Noul regim a găsit Medgidia într-o ipostază bună, fiind destul de dezvoltată pentru acele vremuri.
 
Dreptutul la proprietate privată se desființase, iar proprietarii au fost fost nevoiți să renunțe la bunurile de capital și investiții. Cei care refuzau să facă acest lucru sufereau consecințe grave.
 
Ei bine, în 1948 numărul de locuitori ai urbei era de 6191. Se observă o primă creștere a localității după începerea construcției canalului Dunăre – Marea Neagră. Atunci, în 1953, populația avea nici mai mult nici mai puțin de 8618 de suflete. În 1977 numărul crescuse de patru ori ajungând la 40 281 de locuitori. Din 1948 până în 1977 se înregistrează o creștere de șapte ori.
 
Aflăm că salariul după anul 1948 pentru un muncitor la cooperativă se situa între 1000 - 20000 de lei. Ne sunt aminții propietarii, considerați chiaburi, cărora le-au fost confiscate terenurile: Aldea Popeea (32 ha), Sebastian Petricu (24 ha), Nicolae Ţaţa (25 ha), Gheorghe Popeea (26 ha), Nelufer Abdulgani (27 ha), Oprică Voicu (9 ha), Constantin Oancea (820 ha), Gheorghe Moşescu (50 ha), Oprea Mocanu (19 ha), Ştefan Ciutacu (83 ha), Ion Ciutacu (31 ha).
 
În această primă parte a textului ne este cu prezentată cu lux de amănunte situația industrială a Medgidiei.
 
„Funcţia industrială a oraşului se va contura după 1949, odată cu impunerea regimului comunist. Întreprinderea mecanică de utilaje (I.M.U.), producea echipamente de exploatare a sulfului, utilaje agricole, de transport-remorci auto de 3-5 t, prese mecanice pentru balotat paie şi fân,combine tractate etc. Atelierele centrale de la Medgidia au fost construite pe 30.125 mp., având rolul de a repara 16.600 t de utilaj şi autovehicule anual. Construcţia a început în 1950, trebuind să fie finalizată în 1951. Iniţial, muncitorii trebuiau să repare utilajele folosite la excavareşi transport, în cadrul Canalului Dunăre-Marea Neagră.“
 
Interesant este că aici se producea o cantitate foarte mare de ciment. Peste 10% din producția de ciment din țară se făcea aici. 

„În 1957, în Medgidia, lucrau 3000 de muncitori, iar în oraş existau în această perioadă 4578 de apartamente, integrate fondului locativ, dar şi proprietate privată, iar 6150 erau locuinţe proprietate personală. Era singura unitate din ţară care producea caiele. Au fost înregistrate 1478 de inovaţii, dintre care au fost aplicate 686.  

La 11 iunie 1951, era produs primul clinker de către cuptorul nr.l, al primei fabrici de ciment realizată cu utilaje româneşti. Au intrat în funcţiune cuptoarele II, III şi IV, cu anexele aferente celor patru linii tehnologice. Ing. de origine italiană Zurini Luigi a introdus o soluţie constructivă, ce a permis introducerea trenului de basculantă, de 20 mc, în buncărele concasoarelor, în timpul lucrului la acestea. În 1960, au fost obţinute 650 t/muncitor, faţă de 300 t/muncitor, obţinute cu cinciani în urmă. Se exporta ciment în 132 de state de pe glob.

Construcţia întreprinderii de ciment Medgidia II, avea prevăzută o capacitate de 1,6 mii. t/an. Portul de tranzita veasă asigure fluxul de mărfuri realizat de fabrică. Lucrările la aceste cuptoare încep în 1950 şi se finalizează în 1951. În anul 1963, a fost pusă înfuncţiune o nouă linie tehnologică, pe baza aceluia şi procedeu, cu un cuptor de 800 t clincher/zi. Întreprinderea  de ciment îşi amplifică structura şi capacitatea prin construirea unei linii tehnologice noi, având o capacitate de 800 t/zi în anii 1961- 1962, a unor linii de fabricare a tuburilor de azbociment şi a plăcilor.
 
Se realiza 12% din producţia naţională de ciment a României, mari cantităţi de plăci şi tuburi de azbociment. În  1967, se punea înfuncţiune prima linie de tuburi din azbociment cu o capacitate de 1550 km/an.
 
A doua linie cu o capacitate mai mare cu 100 km/an, a fost inaugurată în martie 1971. Din anul 1969, se montează două linii tehnologice prin utilizarea procedeului uscat, dotat cu cuptoare de clincher, ce aveau o capacitate de 800 t/zi. În anul 1970, se inaugura prima linie de plăci modulare de azbociment, având o capacitate anuală de 4000 mp, fiind succedată de o a doua linie de plăci de azbociment de 3200 mii mp/an. În anul 1984, este inaugurată prima linie de fabricare a cimentului pe procedeu uscat, cu un cuptor de 3000 t clincher/zi, iar în anul 1986, se inaugura a doua linie, având aceiaşi capacitate. În anul 1986 se punea în funcţiune cuptorul de var, cu o capacitate de 100 mii t/an.
 
După 1985, datorită consumului mare de electricitate, liniile de fabricaţie în sistem umed, vor fi oprite, rămânând să funcţioneze doar cele care foloseau sistemul uscat. După 1990 fabrica se va privatiza şi restructura“
 
Sursă foto și de documentare: „Medgidia – 100 de ani de istorie (1918-2018). Oameni, locuri, fapte, trecut, prezent. Documente și Fotografii“ de Adrian Ilie
 
Citește și:
 
Medgidia la începutul secolului XX