#DobrogeaDigitală Medgidia în perioada otomană (II)

• Volumul  „Primarii Medgidiei creștini și musulmani“ este scris de Adrian Ilie, fiind publicat în 2017, într-un număr de 241 de pagini. 

Cartea „Primarii Medgidiei creștini și musulmani“, semnată de Adrian Ilie, publicată de editura Ex Ponto în anul 2017, prezintă situația Medgidiei în diferite perioade. Aflăm detalii biografice despre o mulțime de primari medgidieni, dar și repere istorice importante despre urbe. Autorul reușește să proiecteze informații mai puțin știute reușind să creeze o poveste captivantă.
 
Primul capitol al volumului se intitulează „Administrația locală în perioada otomană“. Aici sunt punctate detalii istorice care alcătuiesc o  imagine bine definită pentru lector.
 
La sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân Dobrogea intra sub ocupație otomană. La acel moment Imperiul Otoman se află în expansiune având o putere inestimabilă. Practic nimeni nu îi putea sta în cale.  După 1418-1420 spațiul dintre Dunăre și Marea Neagră va intra total sub stăpânirea Înaltei Porți, astfel administrația locală fiind impusă de turci.
 
Noul oraș Medgidia s-a întemeiat oficial pe 2 septembrie 1856 printr-un decret imperial. În 1855 „Gazeta austriacă“ scria despre măreția noului oraș. Este interesant că urbea s-a dezvoltat pe baza unui plan urbanistic elaborat de Ministerului Comerţului (Ticaret Nezareti) şi  Consiliul Construcţiilor (Ebriye Medesi), pentru a găzdui refugiaţii din Crimeea şi pentru a dezvolta din punct de vedere economic partea centrală a Dobrogei.
 
Muharem 1273 (2 septembrie 1856) este data la care Mehmet Emir Pașa semna firmanul pentru înființarea orașului. El era unul din cei mai apreciați diplomați otomani, fiind în vârful celor mai influenți dregători din perioada 1850-1874.
 
„În momentul întemeierii oraşului, populaţia era scăzută, drept pentru care s-a dus o politică de colonizare prin acordarea unor facilităţi tătarilor originari din Crimeea, trecuţi cu mult timp înainte la islamism. La întemeiere, oraşul avea 15-20.000 de suflete şi o mie de case, prin stabilirea unor categorii de persoane defavorizate şi maltratate, de autorităţile ţariste din Crimeea, care au încercat prin toate mijloacele posibile suprimarea elementului tătar din zonă. Această atitudine ostilă va deveni ulterior politică de stat, indiferent de regimul politic de la Moscova.“
 
Medgidia a fost primul exemplu de așezare în stil  muntazam, cu străzi foarte largi, folositoare circulaţiei, în ambele sensuri. Lăţimea pieţei (şarşi) şi a străzii principale era de 25 zira, a străzilor paralele cu cea principală de 10 zira, iar a străzilor secundare de 8 zira.
 
„Oraşul Medgidia s-a construit repede, prin apariţia unor case şi prăvălii, iar la 26 octombrie 1856, sultanul a hotărât ridicarea unei moschei, a unui loc de închinăciune, datorită numărului mare de credincioşi musulmani stabiliţi aici, precum şi a unei şcoli pe locul vechii moschei, pentru satisfacerea necesităţilor religioase şi educative ale locuitorilor. Cheltuielile pentru construcţii se ridicau la 250.000 de kuruşi, fiind suportate de visteria statului otoman şi nu de către populaţie“
 
Pe baza unui plan s-au proiectat o baie publică (hamam), iar  mai târziu o școală și o moschee. Lăcașul de cult a fost finalizat la sfârșitul anului 1859, respectând întocmai arhitectura otomană. Au fost aduse piese de cupru din Istanbul tocmai pentru a reda un aer cât mai turcesc.
 
În 1856 se luase hotărârea de a se construi 3100 de case pentru familiile de imigranți ce aveau să populeze zona. Inițial statul turcesc a alocat pentru fiecare casa către 500 de kuruși, dar costurile s-au ridicat la mai multe de 2500 de kuruși per casa. Într-un final suma a fost acoperită de viesteria otomană, reprezentând un efort financiar consistent.
 
„Până la aceiaşi dată guvernul otoman construise trei clădiri publice, acestea fiind Casa guvernamentală (hukumet Konagi), Tribunalul (mahkeme) şi închisoarea (hapistane). Costul final a fost de 52.444 de kuruşi, depăşind suma preconizată iniţial de 38.127 de kuruşi.
 
După cum putem observa, toate aceste instituţii, asigurau buna funcţionare a statului într-un teritoriu îndepărtat, dar integrat din punct de vedere administrativ şi fiscal. Acelaşi stat a dus o politică de integrare a supuşilor nou sosiţi şi a oferit cu generozitate imigranţilor case cu titlul gratuit, fiind scutiţi de serviciul militar timp de 20 de ani, iar de celelalte taxe inclusiv zeciuiala, timp de un deceniu. S-a primit o alocaţie zilnică de 2.800 de kuruşi, pentru adulţi şi de un kuruş pentru fiecare copil, necesari pentru achiziţionarea hranei. Fiecare familie primea o pereche de boi cu care aveau obligaţia să lucreze pământul, precum şi seminţele necesare pentru loturile repartizate. Se poate observa politica dusă de statul otoman faţă de noii sosiţi, ca fiind una de încurajare şi sprijin pentru împământenire.“
 
Sursă foto și de documentare: Primarii „Medgidiei creștini și musulmani“ de Adrian Ilie

Citește și:

Medgidia în perioada otomană (I)