#DobrogeaDigitală Ștefan Bezdechi și elegiile ovidiene

Astăzi se împlinesc 134 de ani de la nașterea filologului Ștefan Bezdechi, care venea pe lume într-o familie de aromâni din Ploiești, pe 24 aprilie 1886.

Doctor în filologie clasică și membru corespondent al Academiei Române, Ștefan Bezdechi a contribuit decisiv, atât prin opera sa originală, cât și prin traducerile din clasicismul antic, la cunoașterea filozofiei și literaturii eline, latine și bizantine, în România.

În numărul din anul IX, volumul II, 1928 al „Analelor Dobrogei” regăsim intervenția erudită a prestigiosului filolog pe marginea operei lui Ovidius, dar și mai multe traduceri din latină ale elegiilor ovidiene.
Unul dintre poeme, intitulat „Oameni și stări din Tomis”, este o veritabilă cronică a ținutului dintre Dunăre și Mare, în care poetul redă în versuri elegiace, printre lamentările inerente,  peisaje și obiceiuri tomitane, deja familiare, după trei ani de conviețuire cu „sălbatecii sciți”.
 
„lstru-a'ngheţat de trei ori, de când îmi duc traiul în Tomis,
Unda Euxinicei mări s'a întărit de trei ori.
lnsă îmi pare că ţara eu mi-am părăsit tot de-atâţia
Ani, câţi duşmanul grecesc a'mpresurat pe Troeni.
Vremea se scurge-aşa 'ncet de parcă e încremenită;
Parcă cu paşi prea domoi anu-şi încheie-al său drum.
Nice solstiţiul, vara, nopţile nu îmi scurtează,
Nici nu îmi face mai mici zilele iarna cea grea.
S'o fi schimbat pentru mine - pesemene - a firii tocmeală,
De îmi măreşte orice, grijile mele lungind.
Oare-şi mai ţine obşteasca vreme fireasca ei cale,
Doar pentru mine mai trist clipele ei picurând,
Când îs cuprins de limanul numit pe nedrept Euxinus,
Şi de sinistrul - pe drept - ţărm al sarmaticei mări?
 
Neamuri puzderie'n juru-mi cu crunte războaie-ameninţă,
Care-o ruşine socot dacă din furt nu trăesc.
Sigur nimic nu-i afară şi e apărată cetatea
Doar prin un scund meterez şi prin poziţii fireşti.
Când te aştepţi mai puţin, ca un şoim se repede dușmanul ;
Nici n'apuci bine să-l vezi, şi a fugit cu-al său plean.
Poarta, deşi e închisă, culegi de pe stradă adesea
Unse cu otravă săgeţi, ce au sburat peste zid.
Doar câte unul cutează pământul să lucre: sărmanul
Ară c'o mână pe plug şi cu cealaltă pe arc.
Cântă 'ncoifat pe-al său nai ferecat doar cu smoală, păstorul
Şi de războaie se tem oile-aci, nu de lup.
Zidul abia ne păzeşte şi chiar între noi ducem teama
Liftei barbare de-aici amestecate cu greci.
Căci locuesc împreună cu noi deavalma barbarii,
Cari'n oraş stăpânesc cele mai multe clădiri.
Dacă de ei nu ţi-e frică, dar scârbă îţi fac, când cu sarici
Vezi coperit al lor trup împăroşat şi miţos.
Chiar şi aceia pe cari îi crezi că-s de viţă grecească, 'n
Loc de costum strămoşesc poartă nădragi persiani.
Ei se 'nţeleg între ei printr'o limbă ce-i leagă 'ntre dânşii ;
Eu doar prin semne le-arăt ceea ce vreau să le spun.
Eu sânt aicea barbar, căci nu-s priceput de niciunul;
Graiul latin, când l'aud Geții, prosteşte surâd.
Fără sfială, în faţă, de rău mă vorbesc - cred - adesea;
Poate mă învinuesc pentru că sânt surghiunit.
Ei tălmăcesc împotriva-mi orişice semn de afirmare
Sau de negare al meu, când la 'ntrebări le răspund.
Apoi dreptatea aicea prin sabie-şi fac, cu de-a sila;
lncă adesea în for până la sânge se bat.
 
O, nemiloasă Lachesis, că nu îmi scurtaşi din urzeala
Vieţii, când zodia mea nenorocită văzuşi !
Astfel mă plâng, o prieteni, că nu vă văd chipul şi ţarâ-mi
Şi că fusei exilat printre sălbatecii Schiţi.
Grele pedepse amândouă ! Pe drept surghiunit fui din Roma.
Poate că nu meritam într'un asemenea Ioc.
Ce tot vorbesc eu smintitul ? Viaţa să-mi pierd eram vrednic,
Căci pe divinul Cezar, fără să vreau, l-am jignit.”

Ștefan Bezdechi, traducătorul inspirat al acestor versuri, a murit la 25 martie 1958, în Cluj, după ce și-a dedicat întreaga viață recenzării și transpunerii în limba română a celor mai relevante opere ale vechilor clasici.  
 
Sursa foto: autorii.com/stefan-bezdechi
 

Citește și:

Ștefan Bezdechi - filolog şi traducător din marii poeţi antici, din filosofi greci şi latini

#DobrogeaDigitală: Publius Ovidius Naso, „parte organică a conștiinței noastre”