#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry „Ce pot să cer mai mult?”

George Sarry, autorul volumului de memorii „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, s-a născut în Constanța, în 1928, și este nepot de frate al marelui jurnalist Constantin N. Sarry. Este nonagenar și trăiește, împreună cu minunata sa familie, în Canada.
 

 
Cartea lui George Sarry este o valoroasă mărturie despre anii cutremurători petrecuți în temnițele comuniste, dar și despre împlinirile nesperate care au urmat eliberării. Fragmentul citat mai jos e o dovadă vie a spiritului tonic și pozitiv al autorului, care vede în fiecare întâmplare un motiv de recunoștință și o dovadă a faptului că, în ciuda tuturor vicisitudinilor, viața merge mai departe și îi răsplătește pe cei puternici.
 

„Era în toamna anului 1964, într-un sfârșit de săptămână când era sărbătoare și aveam trei zile libere. Atunci am fost la țară cu soția și Kathy, știind că Papa a înțărcat purceii. Am plecat de acasă cu aparatul de filmat, special ca să filmăm cum voi tăia porcul. În toate conversațiile pe care le purtam cu oricine aici, trebuia s-o folosesc pe soția mea ca să le traducă celorlalți ce îi spuneam eu și viceversa. Am cerut să-mi aducă cuțitul. Deși era ascuțit, l-am ascuțit și mai bine, în special la vârf. Au venit prietenii lui Papa.
 
Îmi amintesc numai de domnul Nadeau. Și el avea o familie mare, treisprezece copii. De altfel mai toate familiile din sat și satele vecine aveau familii mari și asta era pentru că respectau întocmai religia catolică pe acea vreme care le inter zicea să aibă avorturi. O noapte înainte i-am spus lui Papa să nu hrănească scroafa. Când m-a întrebat de ce, i-am spus că o să vadă a doua zi. A doua zi când eram cu toții gata, i-am spus soției mele să-i spună fratelui cel mare, Jocelyn, să țină cuțitul și să mi-l dea când îl voi cere. I-am spus lui Papa să aducă ligheanul cu boabe de porumb să hrănim scroafa. Când i-am spus asta se uită la mine și la ceilalți și nu-i venea să creadă ce aude. Îi spune soției mele că aseară i-am spus să nu hrănească scroafa și acum când o tăiem, vreau s-o hrănesc, și nu înțelege de ce. Unul dintre frați aduce ligheanul cu boabe.
 
Jocelyn ținea cuțitul în mână. Iau ligheanul, deschid ușa la cotețul porcilor unde erau șase boxe, trei la stânga și trei la dreapta ușii. Spun unui frate să deschidă ușa celei de a treia boxe pe dreapta, unde era scroafa. Atât Papa cât și prietenii lui, care au venit împreună cu frații și surorile soției mele, nu știau ce se întâmplă când eu am început să scutur ligheanul ca să sune boabele. Cum i-a deschis ușa la boxă, scroafa, auzind zgomotul boabelor și fiind flămândă, a ieșit și se îndrepta spre mine care ieșeam afară din cotețul porcilor și mă îndreptam spre locul unde voiam s-o tai. Aici m-am oprit și scroafa a început să mănânce. În același timp am început s-o scarpin pe partea stângă și imediat s-a culcat pe partea dreaptă. Am continuat s-o scarpin cu mâna stângă și îi fac semn lui Jocelyn să-mi dea cuțitul.
 
Cu cuțitul în mâna dreaptă scărpinam scroafa, iar cu mâna stângă i-am luat piciorul drept din față care era dedesubt și-l țineam bine, continuând cu mâna dreaptă în care aveam cuțitul, s-o scar pin. Toți erau cu ochii pe mine. Eu eram călare pe scroafă și pun vârful cuțitului în partea stângă la partea de sus a piciorului și cu toată puterea împing cuțitul cât am putut de adânc. Tototdată îi țineam piciorul drept din față ca să nu se ridice. A încercat dar Jocelyn a sărit și el pe scroafa, care nu mai avea putere.
 
Cuțitul i-a străpuns inima. Au văzut astfel cum se taie porcul fără să-l țină trei oameni, iar cât privește ideea de a nu-i da de mâncare porcului cu o noapte înainte de a-l tăia, până și cei tineri au găsit-o foarte practică. Nu mai trebuia să iei porcul pe sus ca să-l scoți afară. Soția mea care avusese rolul să filmeze toată activitatea, a filmat totul, însă când a ajuns la înfiptul cuțitului, partea asta a omis-o. Eu am înțeles că era prea mult ca să vadă sfârșitul scroafei. De aici până la locul unde trebuia opărită, Papa și prietenii lui au trebuit să o care pe sus. Când au început să despice scroafa, am observat că inima și rinichii au fost aruncate la un loc cu intestinele. La fel au făcut și cu capul, după ce au scos toate resturile de carne de pe el.
 
Eu am luat capul, rinichii și inima. După ce am scos limba din gura porcului am despicat capul și am scos creierul pe care l-am pregătit și mâncat la prânz. Rinichii, inima și limba le-am pus la congelator să le iau acasă când ne vom întoarce. De atunci înainte, când cineva tăia porcul, îi dădea rinichii lui Papa pentru mine. El îi punea în congelator și la prima ocazie când venea la Montreal, îmi aducea o pungă sau două cu rinichi înghe țați. La rândul meu, le dădeam și la alții. Erau prea mulți pentru mine, iar soției mele nu-i plăceau rinichii.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

„Niciodată n-am visat să mă bucur de atâtea lucruri frumoase pe care mi le-a dat Dumnezeu”
 
Kathy creștea, mergeam la plimbare cu ea, așezată în căruciorul pe care îl împingeam și mă simțeam mândru că sunt tată. În 1968 în loc să ne facem vacanța, ca de obicei, la țară, ne-am hotărât să mergem în Anglia, ca soția mea să-mi cunoască familia și apoi în Italia, unde Stanley lucra la Consulatul Britanic din Roma. Am aterizat la Londra, unde ne aștepa sora mea, Hariclea. Cu ea am luat trenul și ne-am oprit la Brighton unde locuia. Aici Esther i-a cunoscut pe Sid, soțul surorii, și pe Anette, fiica lor. După o săptămână de stat aici, am plecat cu toții în mașină spre Bristol, la mormântul mamei și al surorii mele, Chrisanti. Mai întâi ne-am oprit la o verișoară și cu ea am mers la cimi tir, căci ea a putut mai ușor găsi mormântul. După ce am depus florile la mormântul lor și am făcut o rugăciune, ne-am întors la verișoara mea. În acea seară am luat masa la un restaurant, unde am invitat mai mulți veri și verișoare. Noaptea am dormit la verișoara noastră, iar a doua zi ne-am întors la Brighton.
După câteva zile a venit Alec din Londra și ne-a luat cu el. Aici am stat două zile, după care am luat avionul spre Roma. Chiar la coborârea din avion ne aștepta cumnata mea, Kati. Ea fiind soție de diplomat, îi era permis să intre în zona interzisă. Cu mașina de la Consulatul Britanic ne-am dus la ei.
 
În Italia am vizitat multe locuri interesante. Kathy avea numai patru ani și nu a putut înțelege multe lucruri. La întoarcere la aeroportul Dorval, am cumpărat cinci trandafiri artificiali roșii. Acești trandafiri reprezentau cinci ani de căsătorie. De atunci, în fiecare an de aniversarea zilei noastre de căsătorie adăugăm un trandafir, tot artificial, însă intercalați, unul roșu, unul roz, așa că astăzi avem patru zeci și unu de trandafiri: douăzeci și unu roșii și douăzeci roz, și dacă bunul Dumnezeu ne va ține sănătoși vom pune în fiecare an câte un trandafir până când Cel de sus va spune că ajunge. Aceste zile de aniversare ale nunții noastre au început să fie cele mai mari sărbători pentru noi, în special pentru mine, care niciodată n-am visat să mă bucur de atâtea lucruri frumoase pe care mi le-a dat Dumnezeu: o soție, mamă și bunică ideală, copii buni și respectuoși ca și soții lor, nepoțele frumoase și ascultătoare. Ce pot să cer mai mult? Acestea sunt valorile cele mai prețioase pentru mine.”

 
#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry 
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: „Înainte de a fi gardiancă fusese prostituată”

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Familia Sarry și Constanța copilăriei
 
#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Zile mai bune, zile mai rele

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Coșciuge, șah și ploșnițe în temnița de la Aiud

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Cu ochii pe Consulatul Britanic din Constanța

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Arestarea și ancheta

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristețe și dezamăgire