In Memoriam Nichita Adăniloaie (1 mai 1927 - 5 decembrie 2019)

 
Butonând, în trei zile în urmă, pe site-ul S.Ș.I.R. (din noiembrie trecut are o nouă conducere: prof. univ. dr. Alexandru Barnea - președinte; prof. univ. dr. Carol Căpiță - prim-vicepreședinte; prof. dr. Bogdan Teodorescu - secretar general/este din 1991; reconfirmat; membru în Biroul Executiv: din 1982/; prof. dr. Angela Bălan - secretar-trezorier /reconfirmat/; Dorina Nichifor, Andrei Florin Sora, Dorin Stănescu, Dumitru Traian Tomoni - vicepreședinți), am aflat, cu surprindere și mâhnire, despre trecerea Dincolo a veteranului Musei Clio - nonagenarul cercetător și profesor Nichita Adăniloaie (1 mai 1927 - 5 decembrie 2019): „În amintirile noastre, a celor ce i-au fost colaboratori apropiați și au beneficiat de privilegiul de a lucra împreună, rămâne un om comunicativ și jovial, dăruit cu bucuria de a trăi și de a face bine, gata oricând să povățuiască pe drumurile abrupte ale vieții și să ajute pe toți cei aflați în nevoie. Singura șansă a celor care l-au cunoscut - se arată în necrologul S.Ș.I.R. /alcătuit, de bună seamă, de profesorul Bogdan Teodorescu, al cărui colaborator, dintre cei mai apropiați, a fost decenii de-a rândul - n.n./ de a-i păstra memoria este să-i ducă mai departe moștenirea și să-i consolideze astfel lucrarea de o viață”.
 
S-a dus, discret, după o scurtă suferință - așa cum în urmă cu un an, tot într-un decembrie, la fel s-a stins și profesorul Ștefan Ștefănescu (24 mai 1929-29 decembrie 2018), iar luna aceasta profesorul Constantin Bușe (27 septembrie 1939-15 decembrie 2019); iar pe 29 decembrie s-au împlinit 11 ani de la stingerea și a profesorului Gheorghe Zbuchea /n. 3 noiembrie 1940/ -, Istoriografia română pierzând pe unul dintre cei mai devotați, onești și profesioniști reprezentanți ai săi (bucovinean de baștină, localitatea-i natală fiind Plaiu Șarului/com. Șaru Dornei, din Țara de Sus a Moldovei, și mai exact: din Țara Dornelor). Membru al societății profesionale a istoricilor și filologilor din România încă de la înființare (iunie 1949), respectiv al Societății de Științe Istorice din România (din 1968, când s-a constituit de sine stătător), în conducerea căreia s-a aflat peste o jumătate de veac (în 1953 a fost cooptat în Biroul de Conducere; în perioada 1956-1976: secretar al Societății; 1976-1991: vicepreședinte; 1991-1999: președinte; din 1999: președinte de onoare).
 
Absolvent al Facultății de Istorie din cadrul Universității „Constantin I. Parhon” din București în 1952, cu tema de Diplomă Boierii și răscoala condusă de Tudor Vladimirescu (publicată în 1956 /128 pp./, și-a desfășurat întreaga activitate la Institutul de Istorie al Academiei Române (numit din 1965 „Nicolae Iorga”) (a fost însă și cadru didactic în învățământul superior); în 1968 și-a susținut teza de Doctorat cu tema Reforma agrară și aplicarea ei. S-a implicat, încă din vremea studenției în activitățile organizatorice și dezbaterile din cadrul breslei istoricilor, dovedindu-se combativ și apărând/promovând adevărul istoric în baza documentelor de epocă și a bunului simț istoric; un exemplu: la sesiunea Secției de Istorie a Academiei din 21-24 decembrie 1953, „a criticat comunicarea lui Solomon Știrbu (un înfocat rollerist) care susținuse că răscoala din 1821 a fost influențată de mișcarea decembriștilor (ce se va produce peste 4 ani!) și că «agenții burgheziei engleze» l-ar fi omorât pe Tudor Vladimirescu!”
 
Aria tematică a cercetărilor sale s-a circumscris secolului al XIX-lea, rezultând monografii foarte documentate - de certă și relevantă noutate, mai ales a interpretării documentelor și proceselor istorice, distorsionate în anii’50 - și cu acuratețe redactate, de referință și azi - La réforme agraire de 1864 en Roumanie et son application, 1966 /126 pp./ și Reforma agrară din 1864, 1967 /362 pp,/ (la ambele, coautor: Dan Berindei); Formation of the Rumanian National State, 1965 /104 pp./.; Unirea Principatelor Române, 1859, 1966 /88 pp./ (coautor: Aron Petric [1915-1981, decan al Facultății de Istorie la începutul anilor ’70); Independența națională a României, 1986 /400 pp./; Răscoala țăranilor din 1888 /288 pp./ (ș.a., coordonate).
 
După cum, monografiile (în afară de numeroasele studii) dedicate Învățământului rămân solide cărămizi ale cunoașterii documentare la temelia configurării istoriei acestuia - și a slujitorilor săi -, în plan național și local/regional: Istoria învățământului primar (1859-1918), 1998 /312 pp./; Învățătorii - luminători ai satelor (1848-1918), 2002 /356 pp./; respectiv - Învățământul primar sucevean în epoca modernă, 1988 /276 pp./; Școala Șaru Dornei. Repere istorice, 2003 /224 pp./ (coautor: Petru Țaranu); Școala Neagra Șarului. File de istorie, 2005 (coautor: Virgil Popescu).
 
Devotatul slujitor al Musei Clio ascundea, sub un chip de falnic stejar bucovinean, un suflet sensibil, apropiat celor tineri, dispus întotdeauna de a da un sfat, un ajutor profesional sau de viață; prelegerile și conferințele sale erau veritabile lecții de Istorie, de convingeri ideatice și științifice, național-culturale și metodico-didactice cărora le-a rămas fidel până în ultima ele clipe ale vieții; în Cuvânt înainte la amănunțit-documentata monografie dedicată învățătorilor (din 2002), se consemna, între altele: „Pentru reconfortarea sufletului, pentru formarea acelui eroism moral, ce trebuie să conducă în acțiunile sale generația tânără, sunt nimerite și exemplele ce ni le dau, prin viața și activitatea lor, oamenii mari din trecut care, în munca desfășurată pentru înălțarea neamului, au oferit dovezi nepieritoare de eroism, de spirit de sacrificiu în aplicarea ideilor mărețe ce i-au călăuzit. Asemenea oameni, prin sufletul mare de care au fost animați, prin ideile nobile și generoase pe care le-au difuzat și prin voința nestrămutată de care au dat dovadă în împlinirea nevoilor simțite de popor, au devenit adevărați eroi naționali (subl.n.).
 
În activitatea și opera acestora generația tânără trebuie să găsească imbold, model de încredere, pentru a contribui la ridicarea morală, economică și culturală a populației. Încrederea aceasta se poate căpăta cercetând operele și activitatea exponenților energiei naționale. În acest sens, opera realizată de Spiru Haret - considerat de N. Iorga «marele ministru și om de bine» - ne îndreptățește să afirmăm că el a fost, poate, cel mai de seamă exponent al energiei naționale în dezvoltarea culturală din primul deceniu al secolului XX”.
 
Scrupulosul istoric și apărător al valențelor istoriei naționale era și un iscusit epigramist (semna: Nicu Adăniloaie), dovedind și a aprofundată cunoașterea oamenilor; două exemple: „Prin anii 70 filozofii și istoricii au fost grupați să facă împreună învățământul politic; primii le reproșau istoricilor că nu prea iau cuvântul: Că istoricii-s tăcuți,// Asta nu-i problemă cheie:/ Filozofii sunt limbuți/ ...Și abundă-n logoree!// Filozofi la cuvântare,/ Se înghesuie destui:/ Asta nu e de mirare/ Și e semn că... nu-s sătui”: respectiv, „Profesorului I. Nestor [1905-1974]: Nestor, ca arheolog,/ Nu era și pedagog;/ Din pământ tot scotea oase/ Ce nu erau aspectuoase;// Iar studenții, cum se știe,/ I le-au pus în farfurie./ Ce-a ieșit, se înțelege,/ Deși n-a fost făr’delege.// A slujit ca argument/ Pentr-un nou avertisment”. Volumul Epigrame și catrene va fi reeditat de multe ori (ediția a XII - în 2017), mulți confrați constituind obiect al săgeților și causticității sale - Ion Nestor, Emil Condurachi, Alexandru Elian, Dumitru Almaș, Coralia Fotino, Vasile Maciu, Grigore Popescu, or mai tinerii Mihai Iacobescu (n. 5 august 1938), Bogdan Teodorescu (n. 16 aprilie 1944), Constantin Vitanos (n. 26 iulie 1943), Mihai Lazăr (8 aprilie 1946-4 ianuarie 2018), Mihail M. Andreescu (n. 29 ianuarie 1950), Ștefan Păun.
 
Cum s-a văzut, dintr-un paragraf de mai sus - și cum, de altfel, cvasitotalitatea slujitorilor lui Clio din țara noastră au cunoștință -, activitatea profesional-științifică a regretatului repauzat este paralelă/se confundă cu existența Societății de Științe Istorice din România (în vara acestui an a împlinit șapte decenii de la înființare!); nici că se găsea cineva mai în măsură a da o primă lucrare de sinteză (o „povestire” agrementată cu narațiuni memorialistice - dânsul este, lucru mai puțin cunoscut, și autorul unor incitante însemnări memorialistice, intitulate, simplu, Amintiri (2013) - a istoricului acesteia: ea este Monografia Societății de Științe Istorice din România, 2009 /444 pp./, organism profesional național-științific căruia profesorul Adăniloaie i-a fost un devotat alter-ego: „«Biruit-o gândul» - cum spuneau cronicarii - să încep această povestire, bazată pe documentele vremii și mai puțin pe aducerile aminte ale oamenilor, despre Societatea de Științe Istorice din România, înființată la jumătatea veacului trecut. Întrucât am fost unul dintre membrii fondatori ai Societății (subl.n.), și peste 50 de ani am făcut parte din Biroul ei de conducere, consider o datorie de onoare (subl.n.) să evoc - sine ira et studio - activitatea prodigioasă a acesteia și a numeroșilor profesori, entuziaști și pasionați de istorie, care s-au dăruit studierii trecutului de luptă al poporului român.
 
În toți acești ani, condusă de personalități deosebite, adunând laolaltă istorici de valoare, beneficiind de aportul multor oameni de suflet, inițiativă și înaltă conștiință profesională, această asociație a mers pe drumul urmat de societatea românească și este firesc să-i consemnăm meritele și să nu-i trecem cu vederea limitele. Cunoscând îngrădirile și încorsetarea la care a fost supusă în anii totalitarismului, avem obligația să pornim totuși de la cea ce timpul a validat în activitatea Societății de Științe Istorice, să contribuim la impulsionarea și revigorarea ei”.
 
...Un gând de respect și cinstire, la plecarea pe Tărâmul Celălalt - unde se va fi întâlni cu vechii antecesori ai slujirii lui Clio, cu cei din generația sa și cu alți confrați, unii chemați Dincolo în floarea maturității - a vrednicului de aducere aminte om de știință, istoricul Nichita Adăniloaie.
 
Fie-i țărâna ușoară!
 
Dela Tomis
2019, de Ziua Republicii
 
Sursa foto: http://ssir.ro/
 
Despre Stoica Lascu
 
Membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România
Prof. univ. dr. la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius" din CONSTANŢA
Editor „România de la Mare". Revistă de cultură şi civilizaţie românească.
Constanţa (1992-1997). 
Redactor-șef: „Analele Universităţii «Ovidius» din Constanţa. Seria Istorie". 
Membru al Societății de Ştiinţe Istorice din România (1982-prezent): vicepreşedinte al Filialei Constanţa: 1982-1986; şeful Comisiei de Istorie a Filialei: 1986-1992; vicepreşedinte al Filialei: 1992-1998; preşedinte al Filialei Constanţa: 1998-prezent.
Societatea de Cultură Macedo-Română (membru în Consiliul Naţional) (2005-prezent). 
Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu de la Pind" (preşedinte-fondator (1992-prezent)
Asociaţia Cultural-Istorică Dobrogeană „România de la Mare" (preşedinte-fondator (1991-prezent). 
Clubul Istoricilor „N. Iorga" (2001-prezent).
Asociaţia Română de Istorie a Presei (2009-2012). Association for Slavic, East European, and Eurasian Studies (ASEEES) (Pittsburg-S.U.A.) (2009-prezent). Osterreichisch-Rumănische Gesellschaft (Viena Austria) (2010-prezent). 
Premii
Titlul „Remus Opreanu", „pentru contribuţia în domeniul istoriei autohtone", acordat de Instituţia Prefectului jud. Constanţa (23 noiembrie 2007). Premiul „Nicolae Iorga", acordat de Societatea de Ştiinţe Istorice din România (19 iulie 2008) (pentru volumul apărut, în 2007, în limba macedoneană Skopje).
Activitate ştiinţifică:
Cercetarea istoriei moderne şi contemporane: a României moderne şi interbelice; a istoriei Dobrogei; a cunoaşterii trecutului Romanităţii Balcanice; a relaţiilor internaţionale în sud-estul european în Epoca Modernă; a istoriei Albaniei şi a relaţiilor româno-albaneze; a românilor de pretutindeni (cu precădere: a aromânilor şi meglenoromânilor); a istoriei presei româneşti; a valorificării publicistice a lui N. Iorga.