Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:40 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Istoria Dobrogei-Bibliografie-Cezar (sec.I Î.H.) - „Războiul din Galia”

ro

11 Aug, 2023 18:00 2679 Marime text


Caius Iulius Caesar (citit Cezar) s-a născut în anul 100 î. H. la Roma . În perioada 58 î. H. – 51 î. H. el a cucerit Galia (Franța și Belgia) și a descris luptele în lucrarea „Commentarii de bello gallico” (Comentarii despre războiul galic). Apoi, în anii 49 î. H. – 45 î. H. a câștigat războiul civil împotriva celuilalt general-politician, C. Pompei, și partizanilor acestuia, conflict descris în „Commentarii de bello civilis” (Comentarii despre războiul civil). Generalul-politician devenit dictator a fost asasinat în Senat la 15 martie 44 î. H. Informațiile din operele lui Cezar sunt considerate de istorici ca „demne de încredere”, deoarece s-a bazat pe surse directe și contemporane. (ed. G. Ștefan)
 
În capitolul VI (25, 1) al „Comentariilor despre războiul din Galia”, Cezar descrie uriașa pădure Hercinică, precizând că se întindea până la „hotarele dacilor”:  „Lăţimea acestei păduri, numită Hercinia, despre care am vorbit mai sus, este cale de nouă zile pentru un drumeţ fără bagaje; altfel nu se poate preciza distanţa, căci [germanii – notă G. Ș.] nu cunosc unităţile de măsură pentru măsuratul drumurilor. Pădurea începe de la hotarele helveţilor, nemetilor şi rauracilor şi se întinde în linie dreaptă, paralel cu Dunărea, pînă la hotarele dacilor şi anarţilor. De aici o ia la stânga, în direcţia opusă fluviului şi datorită mărimii ei, atinge ţinuturile multor neamuri. Nu există nimeni din această parte a Germaniei care să poată spune fie că a dat de capătul acestei păduri, chiar dacă ar fi mers cale de şaizeci de zile, fie că a aflat locul de unde începe. Se ştie că în această pădure trăiesc multe specii de animale sălbatice care n-au fost văzute prin alte locuri. Animalele care se deosebesc foarte mult de cele cunoscute [...].” (ed. A. Klotz)
 
Gali era numele dat de romani celților, care erau un mare neam locuind vaste teritorii în Europa de Vest și Centrală.
Istoricul G. Ștefan notează că helveții, rauracii și anarții erau triburi celtice stabilite în Elveția, în Alsacia (regiune franceză la granița cu Germania) și, respectiv, în nord-vestul Daciei (Ungaria). În schimb, nemeții erau un trib germanic care locuia pe malul stâng al fluviului vest-european Rin.
Pădurea Hercinică din Europa Centrală fusese menționată de marele filosof grec Aristotel   (sec. IV î. H.) ca loc de izvor la Dunării în scrierea „Povestiri minunate”.
De asemenea, Dunărea fusese amintită printre „Cele mai mari fluvii din Europa” de către grecul Scylax (sec. IV. î. H.) și ca fluviu „care vine din Europa” de către grecul Polibiu   (sec. II î. H.).

 
Anterior lui Cezar, cuvântul „dac” apăruse sub forma daos în comedia „Agricultorul” a grecului Menandru (sec. IV î. H.), care se referea la o categorie de sclavi din societatea greacă.
Apoi, același cuvânt „daos” apăruse în sceneta „Geloasaa grecului Herondas  (sec. III î.H.), care se referea la o categorie inferioară din societatea greacă.
 
Bibliografie

C. Iulii Caesaris, Comentarii, edidit Alfredus Klotz, vol. I-II, Teubner, Leipzig, 1950-1952.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (XLV. Cezar)
Etichete: bibliografie, Cezar, daci, Istoria Dobrogei, romani

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:Istoria Dobrogei – Bibliografie – Cicero (sec. I î. H.) – „Scrisori către Atticus”, „Împotriva lui Piso”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari