Istoria Dobrogei - Bibliografie Sozomenos (sec. V) - „Istoria bisericească” (Cărțile I, II, III, VI)

Salamanos Hermeias Sozomenos s-a născut în satul Bethelia, lângă Gaza (Palestina romană), și a fost avocat la Constantinopol. În perioada 443-450 a redactat o „Istorie bisericească”, având ca sursă principalălucrarea contemporanului său Socrates.Evenimentele din anii 324-421 au fost prezentate în nouăcărti, în ordinea domniilor împăraților: I-II, Constantin I cel Mare (306-337; III. cei trei fii ai lui Constantin (337-361); V, Iulian (361-363); VI, Iovianus (363-364), Valentinianus Iși Valens (364-37); VII, Gratianus, ValentinianusII,șiTheodosius I cel Mare (378-395); VIII, Arcadius (395-408 Est)și Honorius (395-423 Vest); IX, Theodosius II (408-450 Est). În lucrare, Sozomenosutilizează și informații proprii, cuo abordare critică a izvoarelor,scrierea având o valoare documentară importantă. (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)
 
 
Cartea I
 
În capitolul  6 este amintită legenda celor 50 de eroi greci conduși de Iason care, îmbarcați pe corabia Argo, au furat lâna de Aur din Regatul Colchida (Crimeea-Ucraina):
„5. Argonauții , fugind de Metes, n-au făcut aceeași cale la întoarcere, ci trecând marea scitică [Marea Neagră] au ajuns prin fluviile din acele părți la hotarele Italiei.”
Editorii români notează că fluviul menționat este Dunărea.
 
Tot în capitolul 6, este evocată reprimarea de către Constantin I a revoltelor din Balcani:
„6. Dupa lupta de la Cibala [314 – nota editorilor români], dardanii, macedonenii, toți câți locuiesc pe lângăIstru, Grecia și tot neamul illyrilor, au devenit supuși lui Constantin.”
 
În capitolul 8, este menționată victoria lui Constantin I asupra goților de la Dunărea de Jos: „8. După războiul împotriva lui Licinius[Constantin I cel Mare – n. e. r.] a ajuns atât de norocos și de fericit în luptele cu barbarii, încât a învins și pe sarmați și pe așa numiții goți , și în cele din urmă a încheiat cu ei un tratat avantajos. Acest neam locuia pe atunci dincolo de fluviul Istru: fiind foarte războinic, și prin mulțime și prin mărimea corpurilor, și totdeauna pregătit în arme, învingea pe ceilalți barbari și numai pe romani îi avea potrivnici.”
 
 
Cartea II
 
În capitolul 6, este menționat impactul civilizațional pozitiv al adoptării religiei creștinede către locuitorii de pe malurile Dunării de Jos în secolul IV: „1. Căci se creștinau și triburile din jurul Rinului, celții și cei mai depărtați dintre galli, locuind în interior spre Ocean, și goții și cei care erau mai înainte vecini cu ei în jurul tărmurilor fluviului Istru; împărtășind de mai înainte credința în Hristos, ei s-au adaptat la o viată mai civilizatăși mai bună. Aproape pentru toți barbarii s-a ivit ocazia de a primi învățătura creștină cu prilejul războaielor ivite la timpul potrivit între romani și barbari, sub conducerea lui Gallienus[253-268] și a împăraților de după dânsul.”
 
 
Cartea III
 
În capitolul 12, este evocată demiterea unui episcop din dioceza Tracia, care includea și provinciileScythia Minor (Dobrogei) și Moesia Secunda, rezultate din divizarea provinciei Moesia Inferior, conform reformei administrative a împăratului Dioclețian (284-305):
„3. Depuserădin funcția de episcop pe Teodor tracul, (...).
 
 

Cartea VI
 
În capitolul 21, este amintită victoria episcopului Brettanion al Scythiei Minor în conflictul religios cu împăratul Valens:
„2. Căci, precum se pare, dacă se întâmplă că bisericile erau conduse bine de oameni îndrăzneți, mulțimile nu-și schimbau credința de mai înainte.
3. Fărăîndoială, se spune că din această pricinăși sciții au rămas la vechea lor credință. Neamul acesta are multe orașe, sate și cetăți. Capitala este Tomis, orașmare și bogat, pe țărmul mării, pe malul stâng [litoralul vestic] pentru cine plutește cu corabia în Pontul numit Euxin [Marea Neagră]. Și pânăîn ziua de azi stăpânește acolo vechiul obicei ca bisericile întregului neam să aibă un singur episcop.În timpul acela le oblăduia Brettanion,
4. Și împăratul Valens a venit în Tomis. Intrând în bisericăși îndemnându-i, cum obișnuia el, să se unească cu cei din secta potrivnică, Brettanion a discutat cu mult curaj în fața stăpânitorului despre dogma de la sinodul din Niceea [325], apoi 1-a părăsit și s-a dus în altăbiserică, iar poporul 1-a însoțit.
5. Și se adunase aproape tot orașul spre a-1 vedea pe împărat, bănuind ca se va întâmpla ceva deosebit. Părăsit acolo, împreună cu cei din jurul său, Valens a îndurat cu greu aceasta înfruntare. Și prinzându-1 pe Brettanion, a poruncit să-1 ducăîn exil, iar nu mult după aceea a dat ordin să fie adus din nou [la locul său – nota editorilor români].
6. Căci după cum cred eu, vedea bine căsciții sunt supărați pentru exilarea episcopuluiși se temea să nu pună la cale o răscoală, știind că sunt viteji, și prin poziția locurilor, necesari lumii romane, fiind așezați ca un zid în fața presiunii barbarilor. În acest chip Brettanion s-a arătat mai puternic decât zelul stăpânitorului: era de altfel un bărbat destoinic și renumit prin virtutea vieții sale, după cum mărturisesc și sciții.”
 
În capitolul 37, este prezentată alungarea goților de către huni în provinciile romane de la sud de Dunăre:
„2. Căci goții, care locuiau mai înainte dincolo de Istru și erau stăpâni peste ceilalți barbari, fiind izgoniți de asa-numiții huni au trecut în hotarele romanilor.
3. După cum se spune, acest neam era necunoscut mai înainte tracilor [locuitorilor diocezei Tracia]de lângă Istruși chiar goților înșiși. (..)
5. (...) Cei urmăriți au traversat fluviul și după ce au ajuns în ținuturile romanilor, au trimis soli la împărat [Valens], făgăduindu-i căîi vor fi aliați pentru restul timpului și cerând să le îngăduie să se așeze, unde vrea el.
6. Aceasta solie era condusa de Ulfila, episcopul acelui neam. Desfășurându-se lucrurile după cum au socotit ei, s-au îndreptat să se așeze în Tracia.”
 
 
 
Bibliografie
Sozomenus, Kirchengeschichte, herausgegeben... von Joseph Bidez, eingeleitet, zum Druckbesorgtand mit Registernversehen von Gunther Christian Hansen, Berlin 1960, (Die griechischenchristlichenSchriftstellerdererstenJahrhunderte).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970(XXXV. Sozomenos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: