Istoria Dobrogei – Populație – Popoare Goții (V)

Goții din ramura răsăriteană a popoarelor germanice au fost menționați la Dunărea de Jos de următorii autori antici: 
Zosimos (sec.V) în „Istorie contemporană”, Ștefan (sec. VI), Ioan (sec. VI), Marcellinus (sec. VI).
 
Ștefan (sec. VI), în „Nume de popoare”, îi amintește pe goți:
„Goții, un neam care a locuit mai înainte lângă [Lacul – n. e. r.] Moetic [Marea Azov/Ucraina-Rusia], dar mai târziu s-a strămutat în interiorul Traciei, după cum am spus în cele privitoare la Bizanț. Îi amintește și Parthenios din Phokaia.
Editorii români notează că Parthenios a fost un poet din sec. I î. H. și că  este vorba de o confuzie, deoarece în acea epocă goții nu ajunseseră la granițele Imperiului Roman.”
 


Ioan (sec. VI), în „Cronica”, evocă invazia goților din timpul împăratului Gallus (251-253) și relațiile lui Constantin I cel Mare cu goții:
„150. Sub Gallus și Volusianus, guvernatorul Moesiei [Superior] numit Aemilianus a uneltit o răscoală [253 – nota editorilor români] sub cuvânt că domnia i se cuvenea lui din strămoși și aducea învinuiri grele senatului roman. (...). Aemilianus a pus mâna pe stăpânire și s-a gândit să pornească împotriva țării sciților și să ajungă până la Roma, dar după patru luni de domnie despotică a fost nimicit și a dispărut din rândurile oamenilor.” [Extras din Trădări viclene, p. 57]
151. [In timpul domniei lui Gallus] Sciții au trecut Dunărea [252 – n. e. r.] și au cucerit cinci sute de orașe.”   [Extras Salm., p. 397]
171. Constantin cel Mare a trimis [315 – n. e. r.] pietre prețioase triburilor de dincolo de Dunăre cu următoarea inscripție: „Dar pentru cel mai viteaz". Aceste daruri au fost pentru ei prilej de pieire.” [Exc. Salm., p. 398].
În literatura greco-romană a Antichității Târzii, barbarii nord-dunăreni, în acest caz goții, erau denumiți generic „sciți”, în amintirea predecesorilor din ramura iraniană a familiei de popoare indo-europene. 


 
Marcellinus  (sec. VI), în „Cronică”, prezintă luptele împăratului Teodosius I cel Mare (378-395) cu goții:
„379. (indicțiunea a șaptea). În timpul consulatului lui Ausonius și Olybrius, i-a învins în multe și mari lupte pe alani, huni și goți, care sunt neamuri scitice.”
Editorii români notează că indicțiunea era intervalul de 15 ani dintre două recensăminte fiscale și fusese introdus de împăratul reformator păgân Diocletian (284-305) și la datarea actelor.
Editorii români precizează că învingătorul era împăratul Theodosius I cel Mare.
„380. (indicțiunea a opta). În timpul celui de-al cincilea consulat al împăratului Gratianus și al primului consulat al împăratului Theodosius (....) căci în timpul consulatului acestora Theodosius cel Mare după ce a învins neamurile scitice ”



Editorii români notează că este vorba despre victoria lui Theodosius împotriva goților, după ce aceștia ocupaseră Peninsula Balcanică ca urmare a înfrângerii și uciderii împăratului Valens la Adrianopol, în 378, fiind citat în acest sens tot Orosius (VII, 34, 6).
Editorii români notează că în literatura greco-romană a Antichității Târzii, barbarii de la nordul Dunării de Jos era numiți generic „sciți” după locul în care apăruseră la frontiera romană, dându-le numele predecesorilor acestora din ramura iraniană a familiei de popoare indo-europene.
„381. (indicțiunea a opta) In timpul consulatului lui Eucherius și Syagrius, regele goților Athanaric, cu care împăratul Theodosius încheiase un tratat, a venit la Constantinopol în luna ianuarie și a murit de boală în aceeași lună.”
Editorii români notează că Athanaric era șeful unei grupări a goților care se refugiase din fața hunilor în zona Carpaților, în timp ce marea masă a goților condusă de Frigitern trecuse Dunărea în provinciile balcanice ale Imperiului Roman, unde intrase în conflict cu Valens.
„382. (indicțiunea a zecea) În timpul consulatului lui Antonius și Syagrius. În același an tot neamul goților, după moartea regelui sau Athanaric, s-a supus Imperiului roman în luna octombrie.”
Editorii români notează că tratatul prin care goții deveneau foederati (aliați) ai Imperiului Roman n-a avut legatură cu moartea lui Athanaric.
 
 
 
Bibliografie
HARALAMBIE MIHĂESCU & GHEORGHE ȘTEFAN (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoare privind istoria României, vol. II, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970
 

Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:
Istoria Dobrogei - Populație – Popoare: Goții (IV)