Istoria Dobrogei - Populație - Popoare Goții (I)

• Goții, împreună cu gepizii și vandalii, făceau parte din ramura răsăriteană a popoarelor germanice, care în secolul III au migrat din Peninsula Scandinavă și litoralul Mării Baltice spre granițele Imperiului Roman. Primele afectate au fost zonele din nordul Daciei în care, în a doua jumătate a secolului III, au pătruns la început grupuri de vizigoţi. Aşezarea goţilor în apropierea limesului roman a avut loc abia în primele decenii ale secolului al IV-lea.

 
Cultura materială germanică din România se numește Sântana de Mureş, întinzându-se și în Ucraina și Republica Moldova, unde se numește Cerneahov. Cele mai multe descoperiri arheologice din România se află în Moldova, Muntenia şi Transilvania, prezenţa lor fiind foarte redusă în Dobrogea şi discutabilă în Oltenia, lipsind din Banat, Crişana şi Maramureş. În pofida unor necunoscute, o ipoteză plauzibilă este că la vest de Cluj-Napoca cultura Sântana de Mureş nu poate fi identificată. Există numeroase influenţe ale sale în nord-vestul României şi în Ungaria, fiind zone de interferenţe la periferia unor arii culturale.
 
În anul 238 a  avut loc primul atac al goților la sud de Dunăre, când a început o perioadă de invazii, cunoscută în epocă ca bellum Scythicum, numele de „sciți” fiind o denumire generică în istoriografia greco-romană pentru barbarii de la nordul Dunării de Jos. În acest context, la o dată discutabilă între anii 242-262, se produce şi distrugerea HistrieiGuvernatorul provinciei Moesia Inferior, Tullius Menophilus,  a reuşit să-i anihileze prin mijloace militare și diplomatice, pentru ca ulterior să reconstruiască cetăţile şi drumurile. Inscripțiile îi evocă pe acei „cives Romani et Lai consistentes vico Secundini" pe un altar în cinstea împăratului Gordian III (238-244), precum și o dedicaţie de la Histria şi un album de la Callatis tot din timpul domniei acestui împărat (Inscripțiile din Sciția Minor, V/1980, 98 şi 99).
 
Apoi, cu mare dificultate, Gordian III şi socrul său Timesitheus au reuşit să-i oprească în Thracia, localnicii dedicând inscripții împăratului şi împărătesei Sabinei Tranquillina: pe o ara de la Ulmetum /Pantelimon (ISM, V, 91), pe un relief al lui Dionysos de la Tomis din 241, pe un cippus cu dedicaţie în limba greacă pus pentru un procurator al provinciei Moesia Inferior, P. Aelius Ammonius - mai înainte praefectus classis Flaviae Moesicae Gordianae -, ca şi pe un album al unei asociaţii de vânători de la Callatis etc.
 


În 248, o mare alianță de goţi, carpi, taifali, bastarni (peucini) şi vandali, condusă de regii goţi Argaithus şi Guntherichus, atacă şi distruge sate şi oraşe. Împăratul Filip Arabul (244-249), îl trimite pe Decius să oprească incursiunea, dar apoi tronul i-a fost ocupat de generalul său.
 
În anii 249-250, regele Kniva, în fruntea mari forțe, atacă Moesia Inferior şi Thracia și îl învinge și ucide pe Decius la Abrittus, superioritatea numerică a barbarilor și cavaleria sarmată decizând soarta luptei. Se încheie o pace umilitoare pentru noul împărat, Trebonianus Gallus (251-253), barbarii încărcaţi cu prăzi primind şi subsidii. Viaţa economică se deteriorează grav, emisiunile monetare încetează încă din timpul lui Filip Arabul, iar limes-ul danubian fiind grav afectat.
 
În 253, noua invazie a goţilor, carpilor şi a altor barbari este înfrântă de guvernatorul provinciei, M. Aemilius Aemilianus, iar noul împărat Gallienus (253-268) refacere drumurile limes-ului. Unele surse indică că Dacia a fost părăsită de acest împărat, dar A. Rădulescu consideră că, de fapt, unii barbari s-au aşezat între provinciile Dacia și Moesia Inferior.
 
În 258, goţii, carpii şi alţii construiesc nave în nordul Pontului Euxin şi atacă Imperiul, ajungând pe mare şi pe uscat până în Asia Mică. Dar coloana barbară care înainta prin zona litorală a Moesiei Inferior este zdrobită de către viitorul împărat Aurelian.
 
Asaltul pe mare atinge atinge apogeul în 267, când numai herulii aveau 500 de corăbii. S-a intrat pe Dunăre, în amonte şi au fost devastate numeroase cetăţi şi aşezări rurale de pe malul drept: Istrum ingressi multa gravia in solo Romano fecerunt (au intrat pe Dunăre şi au făcut multe nenorociri pe teritoriul roman). Arheologul Radu Vulpe (1899-1982) credea că acum a avut loc distrugerea Histriei. Împăratul Gallienus a desemnat doi comandanţi din Bizanţ, pe Oeodamus şi pe Athenaeus, să se ocupe de repararea cetăților din Pontul Stâng.
 
Gallienus a fost asasinat şi înlocuit cu Claudius II Goticul (268-270), în timpul căruia a avut loc ultima invazie a unei alianțe transdanubiene cu 6000 de corăbii, secondată de alta de-a lungul litoralului apusean al Mării Negre. Forţele barbare vor fi învinse decisiv în bătălia de la Naissus (Niș/Serbia), un rol important avându-l viitorul împărat Aurelian (270-275)
 


Tot Aurelian, în calitate de împărat, i-a învins pe goţi în 271, când aceştia au atacat Moesia Inferior şi Thracia, având în frunte pe regele Cannabaudes.
 
Tropaeum Traiani, distrus de goţi în anul 295, este refăcut total sub împăraţii Constantin şi Licinius, inscripţia din 316 fiind edificatoare: „după biruinţa neamurilor barbare de pretutindeni, a fost zidită din temelii cetatea Tropeenilor pentru a întări paza provinciei".
 
Eforturile pentru a opri pe goţi să atace provinciile sud-dunărene sunt şi mai mari în timpul lui Constantin I cel Mare (306-337), care a întreprins o politică ofensivă. Rămân hotărâtoare  victoriile contra goţilor dintre anii 331 și 332 şi aceea contra sarmaţilor, după care, au fost colonizați 300.000 de sarmaţi în Tracia, Sciţia, Macedonia şi Italia. Desigur, cifra este exagerată, iar prin „sarmaţi” avem în vedere tot un termen generic ce desemnează mai multe popoare barbare din nordul Dunării.
 
Primejdia cea mare însă continuă s-o reprezinte goţii - latrunculi ("tâlhari"), menţionaţi astfel într-o inscripţie la Carcaliu, de lângă Troesmis . Ei sunt ţinta campaniilor din 367-369 ale împăratului lui Valens . Acesta îi atacă lângă în munţii Carpați (Montes Serrorum) şi, după ce iarna anului 368 o petrece în tabăra de la Vicus Carporum  de lângă Carsium / Hârşova, trece fluviul pe un pod de vase pe la Noviodunum, învinge pe vizigoţii conduşi de Athanaric şi încheie o pace avantajoasă pentru romani chiar pe podul de vase.
 
Ameninţaţi de înaintarea hunilor şi din cauza unor disensiuni interne, vizigoţii se rup de masa a goţilor, şi, în urma unor conflicte cu şefii militari din Tracia – comes Lupicinus şi dux Maximus, - intră în conflict cu autoritatea centrală căreia îi cer să fie primiţi în imperiu. Sub conducerea lui Alavivus şi Fritigemus, ei se revarsă în sud distrugând şi jefuind.
În faţa primejdiei, Valens numeşte în fruntea armatei doi comandanţi incapabili și bătălia de la Ad Salices, la nord de Histria, pe malul lacului Razim, se sfârșește nedecis. Vizigoţii continuă înaintarea și în ajutor se angajează chiar împăratul. În dezastrul de la Adrianopole (Edirne/Turcia europeană), la 9 august 378, pierea în luptă împăratul însuşi.
 
Meritul unor energice intervenţii contra vizigoţilor revine lui Theodosius I cel Mare (379-395), care încheie un tratat de alianţă cu Athanaric, în anul 382, prin care se admite prezenţa la sudul Dunării a vizigoţilor, ca foederaţi. Ei primeau şi stipendii în schimbul serviciilor militare pe care le prestau pentru imperiu. Dar „aliaţii" au prădat Sciţia Mică în 384-386. În 386 însă, ostrogoţii lui Odotheus, atraşi într-o cursă de către Promotus, magister militum in Thracia, sunt nimiciţi. Theodosius culege roadele victoriei şi înalţă în forum Theodosii (forum Tauri), la Constantinopol, o coloană· comemorativă.
 
Cea mai importantă lucrare despre goți a fost cea a gotului romanizat Iordanes   (sec. VI), intitulată Getica, deoarece  autorul a confundat intenționat pe goți cu geții în faza premergătoare așezării lor la nordul Dunării pentru a le promova o origine strălucită.
 
Bibliografie
Adrian Rădulescu & Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, ed. revizuită și adăugită (1978), Ex Ponto, Constanța, 1998.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970
***, Germanicii, „Enciclopedia Dacica”, https://www.enciclopedia-dacica.ro/   
 
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei – Populație – Personalități: Vitalianus (sec. VI) (II)