​#StrăzidinConstanța - atunci și acum Murfatlar în anii 1960 (GALERIE FOTO)

 

Cele peste 300 de pagini ale lucrării „Contanța și împrejurimile ei“, publicată la editura Științifică, invită cititorii la o lectură panoramică inedită prin Constanța anilor 1960, pâmânt milenar, „«agora» tomitană, pe vremea romanilor «forumul», iar în timpul stăpânirii otomane, oborul de cereale“.
 
Cei trei autori Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin ne poartă cu mai bine de jumătate de secol în atmosfera „celui mai batrîn oraș al patriei noastre“, Constanța. Cunoscători ai urbei, cei trei condeiază fiecare stradă, venind cu observații și descrieri pentru clădirile sau monumentele emblematice, scrise într-o manieră captivantă și ușor de parcurs.
 
„Constanța - regiunea dintre ape“ este titlul sugestiv ales pentru cel dintâi capitol al cărții, dedicat istoriei  orașului, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noi”. Autorii parcurg fiecare perioadă istorică, lasând necompletată sau alterată perioada începutului de secol XX, evident sub cenzura specifică contextului social-politic din anii 60. 
 
Cel de-al doilea capitol se intitulează „Constanța timpurilor noi“, o călăuză prin Constanța perioadei comuniste de dinainte de anii 60. Așa cum antemenționam, în acest capitol autorii vor trece în revistă mai toate străzile orașului, distribuite în două părți, acoperind cele 15 cartiere ale orașului din acei ani: Orașul Vechi, Incinta portului, Orașul Nou, Ahileia Mihail, Tabacarie, Palazul Mare, Anadolchioi, Mihail Coiciu, Obor, Viile Vechi, Kilometrul 5, Viile Noi, Medeea, Filimon Sirbu, Palas C.F.R.
 
„La drum pe promotoriile fostei cetăți tomitane“, prima parte a capitolului, ne plimbă prin Piața Independenței, unde este prezentată clădirea Sfatului Popular, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe faleză, cu Cazinoul și statuia lui Mihai Eminescu sau pe bulevardul Stalin, actualul bulevard Tomis.
 
A doua parte,  „Prin orașul care se revarsă peste zidurile tomitane“, duce lectorul de pe bulevardul Republicii, actualul bulevard Ferdinand, până pe bulevardul Lenin, actualul bulevard Mamaia. Printre altele sunt prezentate Hotelul și restaurantul Continental, Piața Unirii, Restaurantul „Modern“, Consiliul regional A.R.L.U.S.,  Comitetul regional al Crucii Roșii, Redacția ziarului „Dobrogea nouă“.
 
Tot al doilea capitol mai găzduiește o parte dedicată stațiunilor balneare. Aflăm aici detalii despre stațiunile Mamaia, Agigea, Eforie, Năvodari, Techirghiol și Vasile Roată.
 
Lucrarea mai dispune de alte trei capitole. „Excursii în jurul orașului Ovidiuׅ“ este al treilea capitol care se axează pe obiectivele industriale ale regiunii noastre de la acea vreme, precum Termocentrala elctrică Ovidiu, Uzinele de suprefosfați Năvodari. Capitolul următor deschide și mai mult spațiul editorial ducând cititorul în „excursii mai lungi în împrejurimi“. Aici rândurile scrise de autori ne ghidează pe la Adamclisi sau Histria cu ale lor vestigii milenare.

 
Ne întoarcem din Mangalia în Constanța, însă nu pentru multă vreme. După câteva clipe de răgaz luăm autobuzul spre Basarabi, astăzi Murfatlar. După 19 kilometri ajungem la destinație, mai exact la vestita podgorie de aici. În anii 1960 se găsea aici o stațiune experimentală viticolă, înființată în anul 1907, potrivit lucrării antemenționate. În anul 1959 stațiunea viticolă a trecut sub cupola Institului de cercetări hortiviticole.
 


Călăuza noastra, volumul de față, ne punctează că în anii 1960 pe cele 734 de hectare creșteau numeroase soiuri de struguri, printre care: Pinot-gris, Chardonay, Riesling Italian pentru vinurile albe nearomate, Muscat Ottonel și Tămâioasă românească pentru vinuri albe aromate, Pinot noir și Cabernet Sauvignon pentru vinuri negre, Afuz-Ali și Muscat Hamburg pentru struguri de masa.
 
Cei trei autori continuă prezentarea locului cu detalii despre crama construită aici, informația fiind pe alocuri alterată în specificul contextului social-politic de la acea vreme. Redăm în cele ce urmează rândurile scrise de autori:
 
„Într-adevar, sosind la gospodarie, vom constata că s-a construit o crama care, dupa cum ne vor explica și însoțitorii, este cea mai mare și cea mai modernă din țară. Clădirea impunătoare pe care o vedem mărește spusele lor, iar cînd vizitam interiorul, convingerea e definitiv formată. Construcția ocupă o suprafață de 2 000 metri și este prevăzută cu cinci etaje, din care trei sub nivelul solului. Capacitatea de producție pe care o are crama este prevăzută să ajungă la 400 de vagoane prelucrate, 400 de vagoane învechite și 800 de vagoane depozitare. La primul și al doilea nivel, care se află la 7,60 și 11,60 metri adîncime, au fost așezate butoaiele pentru învechit.
 
Vasele, construite în gospodărie, sînt așezate în opt coloane, pe două rînduri suprapuse. Bazinele de fermentare sînt montate în două săli imense, fiind prevăzute cu celule, cu o capacitate de un vagon și jumătate fiecare. Instalații moderne de ventilație există la fiecare etaj. Proiectul prevede și construirea unei stații de ultrarefrigerare pentru învechirea rapidă a vinurilor.
 
De asemenea, se vor construi un laborator, o sălă de degustare, o centrală termică.
 
Trecem pe lîngă constructie și observăm organizarea gospodăriei, curățenia, ordinea, iar cînd privirile încearcă să cuprindă zările, pe dealurile unde altădată pășteau oile, apar rîndurile de vie într-o aliniere perfectă; pentru rodul acestora s-a ridicat localul care face cinste harnicilor lucrători ai Gospodăriei viticole de stat de la Murfatlar.
 
Este o excursie care se face cu mai mult succes în grup organizat, cu itinerar pregătit, pentru a nu stînjeni munca, dar tot atît de bine trebuie ales timpul pentru excursie spre podgoriile Murfatlarului. În epoca de înflorire (aprilie - mai), florile care îmbată atmosfera cu un parfum suav; apoi, în iunie - iulie, cînd, încărcați pe verdele coroanei lor, butucii se înalță spre scare; în sfirșit toamna, după cules, dealurile își schimbă toata gama de culori, pînă ajung la ruginiul de sfîrșit de an.“

 
Lucrătorii de la cariera de cretă din Basarabi au descoperit, în luna iunie 1957, un monument arheologic, o mică încăpere în formă de biserică, săpată în cretă. Ceea ce descoperiseră atunci se dovedea a fi un important reper istoric a cărui poveste o puteți descoperi aici. Autorii descriu pe scurt monument:
 
„În luna iunie 1957, lucrătorii de la cariera de cretă din Basarabi au dat peste un monument arheologic - o mică încăpere în formă de biserica, săpată în întregime în cretă, lungă de 6 metri, lată de 2,5 metri și înaltă de 1,80 metri, împărțită în trei părți: pronaosul, naosul și altarul. Pe pereții interiori sînt scrijelite inscripții în litere slave vechi, glagolitice și chirilice; o mulțime de motive zoomorfe, antropomorfe, cruci desenate în diferite forme etc. Capela datează din secolul al X-lea (anul 992) și a fost construită în aceasta colină de creta, în perioada migrațiilor, ca fiind un loc puțin accesibil. Lîngă bisericuța mai există galerii subterane și cripte. Această așezare, unică în patria noastră, constitute o descoperire care va contribui la completarea datelor istorice privind perioada secolelor X - XI.“


 
Va urma.