Augustin Albon, torționarul care a inventat „Stâlpul Infamiei“. Cel care era considerat a fi „Dumnezeu peste deținuți“ a ajuns victimă a torturii de după gratii

14 Feb, 2025 17:00 Diana POPA 690 Marime text

Versiune printabila

Munca de rob pe șantierul Canalului. Colecție Arhive Naționale - Serviciul Județean Constanța

Augustin Albon a fost unul din puținii torționari care au fost condamnați pentru teroarea și crimele din închisori, puțin ce-i drept. Sistemul represiv din care și el a făcut parte s-a răzbunat pe el în timp ce era închis într-o celulă.

La mijlocul traseului Canalului Dunăre - Marea Neagră, proiect megalomanic început pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej și finalizat în timpul lui Nicolae Ceaușescu, se înalță un memorial al durerii. Cu o înălțime de 24 de metri, monumentul este format din nouă module sub formă de cruce, fiecare având inscripționat cu litere de bronz denumirea principalelor lagăre de muncă deschise de-a lungul traseului Canalului. Aici a fost recreat și „Stâlpul Infamiei“ inventat de torționarul Augustin Albon.

Proiectul a fost unul de suflet al lui Paul Andreescu, fost deținut politic, care a luptat în ultimii ani ai vieții sale pentru a lăsa moștenite generațiilor viitoare un monument care să amintească faptul că pe traseul Canalului au existat lagăre de muncă, au existat deținuți politic care au fost schingiuiți de către torționari, iar în pământul Dobrogei s-au făcut pulbere oasele victimelor comunismului.

„După cum vedeţi, Dumnezeu a mai lăsat dintre noi în viaţă ca să ne putem îngriji de cei care au dispărut. Şi, din păcate, tot noi, supravieţuitorii, a trebuit să ne ocupăm să găsim mijloace şi să ridicăm semne ca să avem unde să ne rugăm pentru ei. Altfel, n-am fi avut unde. Am ridicat acest monument nu întâmplător aici. El este la jumătatea drumului morţii. Aici, vizavi de noi, era cel mai mare lagăr. Am ridicat monumentul aici pentru că într-o parte şi alta sunt oseminte“,

mărturisea Paul Andreescu în anul 2017, an în care s-a desfășurat și o procesiunea de la Memorialul Poarta Albă la Mănăstirea Galeşu, ridicată pe un lagăr de muncă al Canalului, situată la o distanţă de cinci kilometri.

„Dumnezeu peste deținuți“

Călătorul care ajunge la Poarta Albă se poate ruga pentru miile de deținuți potici care au muncit, au suferit și au murit pe șantierul canalului și doar își pot imagina teroarea la care erau supuși cei care ajungeau în mâinile torționarului Augustin Albon. La „Stâlpul infamiei“, mijloc de teroare inventat de ofițerul de Securitate, deținuții erau bătuți, batjocoriți de gardieni, brigadieri, dar și de alți deţinuţi. În revista Memoria, o mărturie publicată în 2017 vorbește despre cum a ajuns un croitor din Turda stăpân peste destinele deținuților:

„El devenise Dumnezeu peste toată suflarea deținuților politici din România. El a fost cel care a venit cu o inovație: în fiecare lagăr de pe întinsul Canalului, el a plantat în mijlocul platoului unde deținuții erau adunați pentru apel, un „stâlp al infamiei”. La stâlp erau legați cei care comiteau cine știe ce abatere de la regulamentul draconic al securității. Erau lăsați să stea acolo zile și nopți“. Om scund, solid şi taciturn, obişnuia să se adreseze deţinuţilor: „Cu gamela să săpaţi Canalul, bandiţilor!“.

Torționar din UTC

Dar să vedem cine era acest torționar. Cariera sa în sistemul concentraționar românesc a început la Turda, orășel din Transilvania, unde s-a născut la 22 mai 1910. De meserie ceaprazar, cu patru clase primare, a început să urce treaptă după treaptă după ce s-a înscris în UTC în anii `30. Albon a fost folosit de P.C.R. pe linie represivă imediat după eliberarea Ardealului de sub nazişti. În 1944 1945 a făcut parte din Comisia de triere a legionarilor din judeţul Turda, ordonând arestarea celor consideraţi periculoși, scrie Liviu Pleșa în volumul „Represiune și control social în România Comunistă“ apărut sub egida IICCMER. Din august 1947, Albon a fost numit șef al Serviciului Județean de Siguranță Turda. Cât timp a îndeplinit această funcție, a dezlănţuit valuri de arestări ale ţărăniştilor şi ale altor opozanţi politici în zonă.

Avocatul Emil Cheţianu din Turda, vicepreşedinte al filialei judeţene Turda a Partidului Naţional Ţărănesc, formațiune politică în fruntea căreia se afla avocatul Ionel Pop, nepotul lui Iuliu Maniu, a devenit o țintă a comuniştilor, aflaţi în proces de acaparare a puterii, înaintea alegerilor din 1946. Despre cum s-a derulat acest episod aflăm informații dintr-un memoriu al lui Mihail Romniceanu, reprezentantul Partidului Naţional Liberal în guvernul Petru Groza, adresat ministrului de Interne şi reprezentant al comuniştilor, Teohari Georgescu, la 10 august 1946. Romniceanu îl informa pe ministrul comunist că „În ziua de 9 august a.c., o altă agresiune s-a petrecut în oraşul Turda, tot cu ocaziunea unei întruniri a Comitetului Partidului Naţional-Ţărănesc, convocat tot în scopul fixării candidaturii parlamentare. Şi cu această ocaziune au fost grav răniţi, dl. Avocat dr. Ionel Pop, d. Prof. dr. Valer Moldovan şi dl. Avocat dr. Emil Cheţianu, precum şi alte persoane“. Aceste violenţe au fost orchestrate de Augustin Albon, membru al filialei locale a Partidului Comunist Român, care ajunsese pe linie politică la conducerea Chesturii Poliţiei din Turda (1945), scrie Răzvan Mihai Neagu care-l evocă pe Emil Cheţianu, o personalitate mai puțin cunoscută a orașului Turda.

Tot Albon a condus ancheta care viza gruparea anticomunistă a fraților Șușman, despre care Octav Bjoza, fostul preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a spus că „familia Şuşman a demonstrat că în această ţară nu toţi am fost nişte laşi”. În anul 1947, Victoria Șușman, soția lui Gheorghe Șușman, a fost arestată de Securitatea din Turda, condusă de Augustin Albon. În timpul anchetei, femeia a fost torturată timp de cinci luni, pentru a spune unde sunt copiii ei, căutaţi de Securitate. După eliberare, a fost trimisă în domiciliu obligatoriu până pe 12 octombrie 1964. A murit în anul 1974 la Cluj, bolnavă de inimă din cauza persecuţiilor, aflăm din mărturiile strânse în cadrul proiectului „Procesul comunismului“.

De la Siguranță la Canal

Canal săpat cu târnăcopul. Colecție Arhive Nationale - Serviciul Județean Constanța

Când s-a deschis șantierul Canalului, a plecat de la șefia structurii județene, locul său fiind luat de Mihail Kovács. La Direcția generală a Canalului, a primit misiunea de a asigura paza unităţilor de muncă de aici.

Într-un raport din august 1949, citat de Dicţionarul penitenciarelor în România comunistă, Augustin Albon, comandantul trupelor de pază de la Canal, trasa primii paşi pentru edificarea coloniei. La acea vreme, viitoarea colonie se numea Taşaul, după numele lacului din apropiere. Primele corturi au fost instalate de la 27 iunie 1949 de către 12 oameni. Ei au descărcat două vagoane de cherestea şi apoi au început împrejmuirea terenului coloniei cu sârmă ghimpată. Tot deţinuţii au fost cei care au săpat fântâni, au ridicat bordeie şi barăci.

Cele mai mari probleme din acest lagăr erau cele medicale, întrucât aici erau trimişi deţinuţi invalizi şi bătrâni, a căror capacitate de muncă era redusă. Atunci, Albon a propus ca la Capul Midia să fie aduşi doar deţinuţi cu pedepse mari, oameni necalificaţi care au fost puşi să muncească la viitorul port Midia: să facă terasamente din pământ şi nisip, şosea de acces, descărcarea vagoanelor de piatră. La toate aceste activităţi, scriu arhivele, au muncit, în medie, 216 oameni pe zi.

Normă fără mâncare

Tot ei au fost cei care au fost obligaţi să muncească la ecluze, dar şi pe şantierul „Luminiţa“. Munca în această colonie era deosebit de grea. Deţinuţii erau treziţi la ora 03.00, pentru a ajunge la timp în diverse locuri ale şantierului. La ora 06.00 erau deja la locul de muncă, primind ca hrană doar un ceai. Pe timpul zilei aveau dreptul la o scurtă pauză de masă, iar seara târziu erau încolonaţi şi duşi în colonie. După mărturiile supravieţuitorilor, în decembrie 1950, deţinuţii săpau şi încărcau pământ timp de zece ore pe zi, uneori în frig. Una dintre cele mai emoţionante mărturii ne-a lăsat-o Corneliu Coposu, care a cunoscut supliciul din această colonie: „70 de oameni au paralizat din cauza supraefortului, iar cei care nu-şi puteau îndeplini norma erau ţinuţi şi 36 de ore pe şantier, chiar şi fără mâncare“.

Tot de numele lui Augustin Albon se leagă și moartea brigadierului Ion Dumitrache, care, după ce a reușit să evadeze din lagărul de la Peninsula Valea Neagră, a fost prins. Legat o zi întreagă la stâlpul infamiei, Dumitrache a fost executat în aceeași noapte și aruncat la gardul de sârmă ghimpată, simulându-se evadarea, când din acea împrejmuire de trei rânduri de sârmă ghimpată prin care trecea și curent electric n-ar fi putut să evadeze nici pasărea, conform unei mărturii a lui Ion Deboveanu, publicate de Revista Memoria în anul 1997. Fostul deținut politic, care a cunoscut ororile de la Jilava, unde a fost închis în Fortul 13, a încercat, după căderea comunismului, să afle amănunte despre torționarii pe care i-a cunoscut în închisori.

„Am mai încercat să aflu unele lucruri despre Augustin Albon, fost colonel de securitate. Am fost informat că: «... este născut la data de 22.05.1910 în orașul Turda, fiul lui Ion și Maria, iar în anul 1954 îndeplinea funcția de director general al penitenciarelor. Din dosarul personal nu rezultă motivul schimbării sale din această funcție și nici cauza pentru care, în același an, a fost trecut în rezervă». Informația ministerului omite câteva date rămase de notorietate printre deținuții politici. Astfel, se omite să se spună că acest fost cârpaci croitor a fost luat de la masa lui de lucru, unde a lăsat foarfeca și mașina de călcat, și a fost înălțat la gradul de colonel de securitate, făcut de PCR nici mai mult nici mai puțin decât director general al penitenciarelor. El devenise Dumnezeu peste toată suflarea deținuților politici din România. El a fost cel care a venit cu o inovație: în fiecare lagăr de pe întinsul Canalului, el a plantat în mijlocul platoului unde deținuții erau adunați pentru apel, un „stâlp al infamiei”. La stâlp erau legați cei care comiteau cine știe ce abatere de la regulamentul draconic al securității. Erau lăsați să stea acolo zile și nopți“, scrie Ion Deboveanu.

Torționarul, victimă a sistemului

În ciuda terorii pe care a instaurat-o în toate lagărele de muncă ale Canalului, Augustin Albon a fost avansat în 1954 în funcţia de director general al Penitenciarelor, dar la scurtă vreme a fost arestat şi încarcerat la Jilava. Așa a ajuns torţionarul victimă a sistemului la care şi-a adus şi el contribuţia. Condamnat la 25 de ani închisoare, nu a apucat să facă decât câţiva, trecând prin penitenciarul Craiova, colonia de muncă Poarta Albă și Jilava. A fost graţiat la data de 17 octombrie 1955 în baza Decretului nr. 421 al prezidiului Marii Adunări Naţionale.

Pastorul Richard Wurmbrand, fost deţinut politic, a povestit în memoriile sale „Cu Dumnezeu în subterană“ întâlnirea de la Jilava cu doi ofiţeri superiori de Securitate - Augustin Albon şi Mişu Dulgheru:

„La Jilava, moralul era destul de căzut. Era o închisoare de tranzit, unde vechii antagonişti aveau neplăcuta surpriză să se reîntâlnească pentru simplul motiv că mulţi deţinuţi erau vechi poliţişti, care, desigur, acţionaseră împotriva comunismului. Însă ei au fost menţinuţi timp de doi ani pentru a-i instrui pe membrii de partid care aveau să-i înlocuiască. Aceste cadre perfecţionate primiseră apoi ordinul să-i aresteze pe unii dintre propriii lor camarazi. Apoi au fost şi ei, la rândul lor, arestaţi de către cei pe care-i instruiseră. După condamnare, zeci de inşi din această poliţie au trebuit să împartă aceeaşi celulă, deoarece, până la urmă, niciun funcţionar al fostului regim nu a scăpat de epurare. Acum se certau între ei. Într-o zi, răfuielile au fost suspendate datorită apariţiei unui nou obiect al urii care-i rodea pe toţi.“.

Fostul torționar a ajuns în celula unde era închis pastorul „plin de vânătăi, tăvălit şi murdar, cu falca atârnându-i. A privit terorizat împrejur(...). Împroşcat cu sânge şi praf, Albon se zvârcolea în hohotele, batjocura şi îmbrâncelile tuturor. A căzut în drumul spre uşă, tăindu-se în colţul ascuţit al unui prici. Într-o nouă învălmăşeală, i-a fost smulsă cămaşa de pe spinare. Îşi apăra faţa cu mâinile. În cele din urmă, s-a prăbuşit şi a rămas nemişcat pe pardoseală. Lui Albon i s-a aplicat acelaşi tratament în toate celulele, până când a fost mutat în închisoarea de la Ocnele Mari, pe care autorităţile au rezervat-o în cele din urmă ofiţerilor şi personalităţilor căzute în dizgraţie, ca să-i ferească de furia propriilor lor victime“.

După eliberare nu s-a mai întors în Turda, unde concetăţenii lui, informaţi asupra crimelor comise de el, amenințaseră că-l vor omorî, ţintuindu-l cu cuţitele pe un zid. A rămas în Bucureşti, unde a lucrat, până la pensie, ca inspector al croitoriilor CENTROCOOP, conform informațiilor publicate de Doina Jela în „Lexiconul negru. Unelte ale represiunii“.

Citește și:
Momente emoționante la Poarta Albă, la inaugurarea „Muzeului în aer liber”, închinat deținuților politic exterminați de regimul comunist (FOTO+VIDEO)

Nicolae Moromete, torționarul bâlbâit care a adus moarte pe unde a trecut. Delta Dunării era supranumită „țara lui Maromet“ (GALERIE FOTO)

#DobrogeaDigitală Volumul „Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste”, de Doina Jela, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii