Capul Midia, lagărul torționarului Liviu Borcea Deținuții au mâncat șerpi, șobolani, larve de cărăbuși, coajă de copac și pământ (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Mar, 2025 17:00 Diana POPA 2040 Marime text

Versiune printabila

Lucrari pe șantierul canalului. Colecția Arhivele Naționale Constanța

Torționarul de la Capul Midia, Liviu Borcea, care a rămas în memoria deținuților ca fiind „o bestie“, a fost condamnat de comuniști la 25 de ani de muncă silnică. Nu a stat decât trei ani după gratii, fiind eliberat și reîncadrat în M.A.I. La bătrânețe, a trăit regește, primind o pensie de fost colonel de Securitate.

„După călătoria de o noapte de iulie prin Bărăgan, trenul de marfă-fantomă, cu deplasare prioritară pe traseul București-Canal, a lăsat spre golire ultimele 2-3 vagoane, umplute la saturație cu deținuți, la Capul Midia, o citadelă a gulagului românesc. Îmbrânciți și înjurați de pe malul stâncos și plin de betoane al acelei Mări Negre, mal pe care valurile ei îl băteau cu furie, suntem aruncați spre fundalul puțin distanțat al platoului, unde se afla sinistra colonie de muncă de exterminare Capul Midia, fortăreața înconjurată de multiple garduri de sârmă, cu multiple formațiuni de «pază și ucideri». Ne însoțeau îndemnurile «binevoitoare» ale securiștilor: «…zeii voștri de bandiți» și țipetele sinistre ale pescărușilor, care parcă voiau să plonjeze printre noi, prin acele zboruri sinuoase, în atmosfera încărcată de hulă a zorilor“.

Așa a ajuns deținutul politic Gheorghe Bărcan în lagărul Canalului Dunăre-Marea Neagră, condamnat pentru că a ascuns un fugar urmărit de Securitate pe motiv că nu a vrut să renunțe la cultul greco-catolic.

Canalul, ca o izbăvire

Oameni liberi și deținuti au lucrat pe șantierul Canalului. Colecție Arhivele Naționale - Constanța

Pentru cei care ieșiseră din beciurile Securității, Canalul părea izbăvire, fără să știe că sub cerul liber se petreceau tot atâtea drame: că mâncarea era la fel de proastă și insuficientă, că bătăile și umilința făceau parte și din tratamentul impus de torționari lagărelor de muncă. Capul Midia nu făcea excepție. Aici, de departe, cel mai crud torționar a fost Liviu Borcea, locotenent-major de Securitate, care a deținut funcția de comandant al Coloniei de Muncă UM 0837 (Capul Midia), în perioada 1 februarie 1951- 17 iunie 1953. Absolvent a patru clase elementare și trei a clase urmate la o școală de meserii, având calificarea de brutar, Borcea fusese exclus din rândul membrilor de partid în 1950 din cauza unor fraude. Totuși, în același an, a fost încadrat în Direcția Unităților de Muncă și trimis comandant la Capul Midia, conform profilului torționarului din „Dicționarul Penitenciarelor din România Comunistă“.
Malul canalului. Colecția Arhivele Naționale - Constanța

Malul canalului. Colecția Arhivele Naționale - Constanța

Memorialistica reține că torționarul Borcea avea obiceiul să bată deținuții și să îi supună la tratamente inumane. „Deţinuţii erau scoşi la muncă continuu, atât ziua, cât şi noaptea şi în toate duminicile, fără niciun fel de repaus, atât pe ploaie, furtună sau zăpadă şi, când noaptea târziu ne întorceam de pe şantier, complet uzi şi îngheţaţi, eram introduşi în barăci şi înghesuiţi unii lângă alţii, pe nişte priciuri de lemn, fără să ni se permită să ne uscăm îmbrăcămintea, astfel că dormeam cu vestmintele ude, iar dimineaţa plecam din nou pe şantier, cu îmbrăcămintea neuscată şi, cum era timp de iarnă, îmbrăcămintea de pe noi îngheţa.”, dezvăluia unul dintre medicii deţinuţi de la Capul Midia.

„Pe unde treceam noi nu mai rămânea nici o plantă“

Aici, deținuții primeau în lagăr celebra „ciorbă Midia“, care le provoca dizenterie și 700 grame de pâine. De foame, deținuții au mâncat șerpi, șobolani, larve de cărăbuși, coajă de copac și chiar argilă.

„Mâncam orice ni se părea comestibil, mușchi de pe pietre, alge marine, iarbă și buruieni dacă ajungeam la ele. Pe unde treceam noi nu mai rămânea nici o plantă, mai rău decât după pârjol. Au fost cazuri când am văzut și auzit că unii au mâncat pământ, bănuind că în el s-ar afla ceva grăsimi“, povestea deținutul politic Ion Cârja.

„Prin octombrie 1952, lt.maj. Borcea Liviu, aflând că deținutul general Ignat se află bolnav în baracă mi-a dat ordin să-l aduc în fața sa, deși acest deținut nu putea merge, având o fractură a coloanei vertebrale neconsolidată. Deținutul a fost adus de alți doi deținuți călare pe o bâtă în fața lt. Maj. Borcea Liviu care după ce l-a văzut m-a întrebat ce boală are și pentru ce nu vrea să meargă. După ce i-am spus că are coloana vertebrală fracturată și o anestezie a membrelor inferioare, lt. maj. m-a insultat și mi-a spus să tac de gură, după care i-a ordonat bolnavului să meargă. Deținutul mergând un pas s-a prăbușit la pământ. Văzând aceasta, lt.maj. Borcea Liviu s-a năpustit asupra deținutului și l-a călcat cu cizmele, lovindu-l puternic pe tot corpul, după care a dat ordin să fie vârât în închisoare“.

Aceasta este declarația dată de Liviu Radu la 22 decembrie 1955, act depus la Fondul D, Dosarul 19 aflat în arhiva CNSAS.

Liviu Radu, de data aceasta, încerca să se spele pe mâini și să se delimiteze de sadicul torționar, uitând să amintească de faptul că toată perioada cât i-a fost subordonat lui Borcea nu a fost decât un slujitor slugarnic. „Câți morți avem astăzi?“ întreabă comandantul lagărului. „Opt“ răspunde medicul Radu. „Puțin!“ exclamă Liviu Borcea. „Mâine vom avea mai multi. Dar nici ziua de azi nu s-a terminat. Mai pot muri,“ îl asigură, cu o oarecare încîntare, medicul de serviciu, conform unei mărturii publicate în publicația „Luceafărul“ din anul 1992. De altfel, Liviu Radu avea funcția de „normator al morții“, după cum îl caracteriza Gheorghe Barcan. Bolnavilor cu febră de peste 39 de grade Celsius le spunea: „Vă veți reveni“, fără să le acorde vreo îngrijire.

Și Ion Jovin, întemeietorul oncologiei şi radioterapiei româneşti, el însuși victimă a regimului, care l-a trimis în lagărele Capul Midia şi Poarta Albă, spunea despre Borcea:

„Nu ştiu dacă i se poate aplica acestui om calificativul de om. Eu mai degrabă l-aş numi bestie!!“

Amintirile lui Coposu din lagărul lui Borcea

Marele om politic Corneliu Coposu, închis la Capul Midia în perioada 1950 și 1952, a cunoscut teroarea torționarului Borcea. „Ca să fie sigur că printre deținuții morți nu se ascund unii care disimulează, Borcea se plimba printre cadavre cu o țăpușă lungă din fier pe care o înfigea în trupurile neînsuflețite. Pe un deținut cu coloana vertebrală ruptă l-a bătut ca să-l facă să se târască… cam 70 de oameni au paralizat datorită supraefortului pe care îl reclamau torționarii ce stăteau cu biciul la spatele nostru, obligându-ne să muncim cu mult peste puterile pe care le aveam”, a povestit Corneliu Coposu într-un interviu pentru TVR realizat în anii `90.

Într-o notă datată 24 martie 1952, sursa „Voinea” a Securității nota că declară că deţinutul Corneliu Coposu „dă sfaturi reacţionarilor din grupul lui cum să-şi facă datoria, încurajându-i şi chiar ajutându-i, el este fruntea grupului reacţionar pe care-l conduce din umbră” şi că are „o serie de elimente legionare de care se foloseşte şi pe care-i conduce, precum şi din loturile de chiaburi”. De asemenea, informatorul subliniază că este „un dușman înverşunat al celor ce conduc astăzi actualul regim”, conform unui fragment publicat de Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.

Cu toate restricţiile la care erau supuşi, deţinuţii politic cântau colinde de sărbători. O sursă a Securității, „Viorel”, a relatat Securității că în Seara de Ajun a anului 1951, „grupul de reacţionari compus din Coposu Corneliu şi Constantinescu Aurel” s-au deplasat la cabana nr. 13 şi „împreună cu grupul de reacţionari de acolo a început să cânte diferite cântece (colinde) cu scopul de a ridica moralul legionarilor (cu acest termen erau catalogaţi fruntaşii partidelor istorice, în special a naţional-ţărăniştilor – n.n.) aflaţi în această colonie”.

Reportaj idilic de pe șantier: „Îmi crește inima cu fiecare metru cu care înaintează digul în larg“

În presa vremii, lucrurile stăteau cu totul altfel. Dintr-un reportaj publicat în ziarul „Universul“ în numărul din 9 septembrie 1949, aflăm că la Capul Midia, toți lucrează cu drag și spor. Nu există lagăre, nu există deținuți politic. Iată cum propaganda descria șantierul Canalului în primii ani:

„Cu acelaş camion care mă adusese la Carieră, pornesc spre Capul Midia. În camion se transportă materiale pentru digul de la Capul Midia. Maşina saltă şi coboară la fiecare metru prin gropile drumului. Şoferul camionului, Cutaş Gheorghe, îmi spune: „Vedeţi acolo, în dreapta? Peste câteva zile e gata, se termină cu gropile şi drumul prost, începem să mergem pe şoseaua nouă“. Privesc în dreapta şi văd într-adevăr o şosea netedă, dreaptă, apărută parcă din pământ în mijlocul câmpului. Au făcut-o într’un timp foarte scurt constructorii de pe un şantier de lucrări speciale, unul din numeroasele şantiere - C.L. S. Prin stânga noastră vedem oglinda cenuşie a lacului Taşaul, în faţa noastră se zăreşte acum marea“, scrie autorul.

Și articolul continuă în aceeași manieră:

„Suntem la capul Midia. Barăci construite pentru cei care lucrează pe acest şantier se află pe Stânga.I n fund activitate intensă. O macara uriaşă rostogoleşte bucăţi de piatră în mare — se construeşte digul de larg. Acest dig de larg, împreună cu digul de sud, vor apăra portul Midia care se va construi aici, în apropiere de vărsarea Canalului în Mare. „Îmi crește inima cu fiecare metru cu care înaintează digul în larg, doar digul îl fac eu cu mâna mea“ — spune Podani, conducătorul macaralei, în unul din cele 3 schimburi care fac această muncă. Convorbirea noastră este acoperită de sgomotul surd al pietrei de 6 tone pe care acum macaraua a repezit-o în mare. Se pare că noaptea (macaraua lucrează 24 ore în şir), este o privelişte de neuitat acest monstru de oţel care repede bolovani în valurile luminate de reflector. D. inginer Tepasu, cu care sunt, îmi arată în depărtare, în stânga, un adevărat furnicar de oameni care mişună în jurul unei barăci care, de la distanţa, apăreau ca nişte cutiuţe de lemn. „Acolo este şantierul de la Năvodari, dincolo unde sunt cărămizile, se va clădi oraşul“.

A încercat să se sinucidă în timpul anchetei

Cât timp Liviu Borcea a fost comandant al coloniei, la Capul Midia au decedat în jur de 200 de deţinuţi. Regimul dur de detenție i-a alertat pe superiori. În urma unei sesizări adresate ministrului de interne Pavel Ştefan, au demarat cercetările privind situaţia de la Capul Midia și generalul-maior Mihail Burcă a fost trimis în inspecţie la Capul Midia. Atunci, Liviu Borcea a încercat să se sinucidă, înghiţind 35 pastile de Luminal. Primul ajutor i l-au acordat medicii deţinuţi ai coloniei, apoi a fost transportat la Spitalul din Năvodari.

Ancheta și-a urmat cursul și, prin ordinul nr. 0021031 din 17 iunie 1953 semnat de ministrul afacerilor interne, Liviu Borcea a fost destituit de la conducerea coloniei Capul Midia, fiind acuzat de abuz de autoritate și trimis în judecată, scriu Monica Grigore și Oana Ionel în „Colonia de muncă Capul Midia: punct terminus al Canalului suferinţei“. Fostul comandant al coloniei Capul Midia a fost anchetat în stare de libertate, fiind arestat abia la 1 decembrie 1954 la Turda şi încarcerat la Jilava la 3 decembrie. Aici, Borcea nu a fost scos la lucru niciodată deoarece era în stare de prevenţie, a ajutat administraţia penitenciarului, demascând pe unii deţinuţi „recalcitranţi” şi a făcut greva foamei în perioada 5 ianuarie - 3 februarie 1956, pe motivul că este nedreptăţit şi că doreşte să stea de vorbă cu un delegat de la CC al PCR, apoi a declarat greva setei pe 17 ianuarie 1956, pe motiv că se strâng referinţe despre el de la deţinuţii pe care i-a avut sub comandă.

La 1 decembrie 1954, Liviu Borcea a condamnat la 25 de ani muncă silnică şi confiscarea averii pentru „crima de aducere de prejudicii puterii de stat”. În rechizitoriu se consemna faptul că „nu sunt probe împotriva lui Borcea că în urma bătăilor, schingiuirilor şi relelor tratamente aplicate de el deţinuţilor să fie dovedit cu nume că a decedat vreun deţinut“. Pentru a evita răzbunărilor din partea victimelor, condamnaţii, foste cadre MAI, au fost mutaţi într-un penitenciar separat, la Ocnele Mari.

Eliberat după trei ani

Torționarul de la Capul Midia nu a apucat să-și ispășească decât câțiva ani din pedeapsă, fiind eliberat la 25 august 1957, pe motiv că „în timpul detenţiei a prezentat semne de reabilitare”. Mai mult decât atât, a fost reîncadrat în MAI, și-a primit gradele înapoi și a fost numit ajutor de serviciu al comandantului Penitenciarului din Cluj, Secţia Minori.

În 1992 a fost intervievat de jurnalista de televiziune Lucia Hossu-Longin, realizatoarea serialului „Memorialul durerii“. Nu și-a recunoscut niciodată crimele. La acea dată Liviu Borcea era pensionar, colonel în rezervă şi locuia în Cluj. Primea o pensie de lux de fost colonel de Securitate.

Sursa foto: Colecția Arhivele Naționale Constanța

Citește și:
Florian Cormoș, torționarul care i-a oripilat și pe comuniști. Judecat de două ori, nu a plătit niciodată pentru crime

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii