Academicianul Dorina Rusu, despre volumul „Un tătar din România“ – „Cartea este închinată și etniei tătarilor, cu care Tasin Gemil se mândrește și pentru a cărei renaștere a militat întreaga viață“

• Acad. Dorina N. Rusu, recunoscută ca istoric și evaluator de înaltă clasă al istoriografiei române, a publicat o recenzie la volumul „Un tătar din România“, semnat de Tasin Gemil.
• Recenzia a apărut în publicația  „Memoriile Secției de Științe Istorice  și Arheologie a Academiei Române“ (Seria V, Tomul XLIII, 2024).
• Profesorul Tasin Gemil, deputat în Parlamentul României și ambasador în Azerbaidjan și Turkmenistan, ctitorul Institutului de Turcologie din Cluj-Napoca, a oferit cititorilor un volum memorialistic deosebit de interesant, unde, în cele 14 capitole, datele personale se împletesc armonios cu cele istorice și etnografice referitoare la etnia tătară din care face parte și cu care se mândrește.

   
În cea mai prestigioasă publicație a istoriografiei române,  „Memoriile Secției de Științe Istorice  și Arheologie a Academiei Române“ (Seria V, Tomul XLIII, 2024) a apărut o nouă recenzie la o carte a profesorului Tasin Gemil, după cea semnată, în aceeași publicație (Seria V, Tomul XLI, 2022, pp.142-145), de către regretatul profesor Călin FELEZEU, la cartea „Tătarii. Relații cu otomani și români”, Cluj-Napoca, 2021, a aceluiași istoric Tasin Gemil.
 


Recenzia actuală este consacrată cărții ”Un tătar din România”, apărută tot la Cluj-Napoca, în 2024. Recenzia aparține acad. Dorina N. Rusu, recunoscută ca istoric și evaluator de înaltă clasă al istoriografiei române.
 

„Binecunoscutul istoric Tasin Gemil, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii turcologice din România, autorul unei opere impresionante, profesorul prețuit de tânăra generație, deputat în Parlamentul României și ambasador în Azerbaidjan și Turkmenistan, ctitorul Institutului de Turcologie din Cluj-Napoca, a oferit în acest an cititorilor un volum memorialistic deosebit de interesant, unde, în cele 14 capitole, datele personale se împletesc armonios cu cele istorice și etnografice referitoare la etnia tătară din care face parte și cu care se mândrește. Volumul de față este așadar nu o simplă carte de «amintiri și confesiuni» ci, așa după cum însuși mărturisește încă din titlu, de «mărturii și evaluări» asupra tuturor etapelor vieții sale, de la copilărie și până în anii senectuții. De la bun început se cuvin remarcate obiectivitatea cu care prezintă împrejurările trăite, prezentarea oamenilor cu care a colaborat sau cu care doar s-a intersectat la un moment dat, a clipelor fericite, dar și a multelor dezamăgiri, care l-au marcat de-a lungul carierei sale. De altfel, autorul însuși spune la un moment dat (p. 148) că «rostul acestei cărți este acela de a împărtăși o experiență de viață».

Într-adevăr, cartea de față este imaginea unei vieți trăite intens, din care răzbate dragostea sa pentru istorie, știința căreia i s-a dedicat întreaga viață, fie ca cercetător și autor de lucrări și studii deosebit de valoroase, fie ca parlamentar sau ambasador. 

În primele două capitole ale cărții – «Rădăcinile și copilăria» și «Școala în Medgidia» – autorul prezintă cu multă căldură rudele sale, materne și paterne, subliniindu-le frumusețea sufletească și apreciindu-le dorința permanentă de a-și depăși condiția socială. În același timp, cititorul este introdus în universul tătăresc în care autorul a văzut lumina zilei și și-a trăit copilăria. Sunt descrise obiceiurile comunității căreia îi aparține, de la marile sărbători religioase la momentele importante ale vieții, dar și relațiile cu celelalte etnii ce viețuiau în Medgidia. Se remarcă educația primită acasă și în primii ani de școală, în primul rând respectul față de cei de alt neam, principiu care l-a călăuzit toată viața. Cu duioșie sunt evocați unii dintre profesorii pe care i-a avut în școala de la Medgidia, cu deosebire Nicolae Moroianu, Constantin Olteanu, Mircea Dae, care i-au marcat dragostea pentru istorie și dorința de a se dedica acestei științe. 

Următorul capitol – al III-lea, «Student în Iași» – începe, după cum era firesc, cu momentele dificile întâmpinate de un tânăr venit într-o altă zonă a țării, necunoscută până atunci și, mai ales de adaptare la o lume complet diferită celei în care trăise și se formase. Ambiția de a se autodepăși sub raport cultural, de a se adapta cu locul unde avea să învețe, de a-și desăvârși scrisul și vorbirea în limba română  s-au transformat într-o muncă asiduă. A primit încurajări și sfaturi de la iluștrii profesori ai Universității ieșene.

Cel dintâi a fost prof. Mircea Petrescu-Dîmbovița, care, fără a-i tăia prea mult din elanul tânărului student de a urma arheologia, l-a îndrumat spre turcologie, un domeniu încă neexplorat pe deplin la Iași, ajutându-l direct în acest sens. Eforturile tânărului student nu l-au dezamăgit pe generosul său profesor, care l-a susținut și pentru obținerea unei burse de studii în URSS, unde studiile de turcologie erau deosebit de avansate. Eșecul acestei tentative avea însă să-l marcheze pe viitorul istoric toată viața, nu atât pentru că nu a ajuns atunci la institutele și arhivele sovietice, cât pentru nedreptatea ce i s-a făcut din pricina etniei sale, pretext invocat de-a lungul anilor.

După o scurtă perioadă în care a fost profesor la școala din Eforie Sud, moment evocat în Capitolul IV al cărții – Militar cu termen redus și profesor de liceu – autorul evocă pe larg perioada în care a fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie «A. D. Xenopol», din Iași, și pe unii dintre cel mai de seamă cercetători ai acestuia: Constantin Cihodaru, Leonid Boicu, Leon Șimanschi, dar mai ales pe bunul său prieten, fost coleg de facultate, Veniamin Ciobanu ș.a. Aici și-a întocmit și teza de doctorat sub îndrumarea exigentului profesor Dimitrie Ciurea referitoare la Țările Române în contextul politic internațional (1621–1672), publicată ulterior la Editura Academiei Române, deosebit de bine primită de specialiști. Și tot în această perioadă a avut șansa să facă studii în arhivele din Turcia și să participe la cursurile și seminariile unor străluciți profesori în universități din Istanbul. Ca de fiecare dată, domnul Tasin Gemil introduce cititorul în atmosfera locurilor prin care a trecut, a obiceiurilor locale, a personalităților pe care le-a cunoscut, dar și a rudelor cu care s-a întâlnit în Turcia. Sunt evocate succint și alte călătorii de studii întreprinse în Bulgaria, Polonia, Germania.

Momentul «Iași» se termină din nou cu o mare dezamăgire, aceea de a nu i se fi acceptat numirea în calitate de conferențiar la Universitate. A fost nevoit să se îndrepte spre București, la Direcția Generală a Arhivelor Statului, perioadă evocată în capitolul VI. Arhivist principal la București. Este perioada în care s-a aplecat cu asiduitate asupra documentelor turco-osmane, atât în arhivele din București, cât și în cele din Turcia, reușind să publice un volum rămas etalon în materie – Relațiile Țărilor Române cu Poarta otomană în documentele turcești (1601–1712). Atmosfera din interiorul instituției, ca și influențele externe negative sunt prezentate cu obiectivitate de autor. După șapte ani petrecuți la Arhivele din București, a reușit să se transfere la cel dintâi institut de istorie al țării, denumit de regretatul acad. Ștefan Ștefănescu «Nava amiral» a istoriografiei române. În capitolul consacrat acestei etape din viața sa (al VII-lea), domnul Gemil readuce în memoria cititorilor numele celor care în acea perioadă dificilă au lucrat în cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga” din București, dar și a atmosferei existente în lumea istoricilor, a ingerințelor tot mai accentuate ale factorului politic, resimțită, fără îndoială și de autor, ale cărui preocupări au fost deturnate de la specialitatea sa, ceea ce l-a făcut să se gândească serios la plecarea definitivă în Turcia. Intenția sa nu a devenit realitate grație evenimentelor din decembrie 1989, la care a luat parte, moment evocat în următorul capitol al cărții – Participarea la Revoluția română.  

De acum începe și activitatea sa politică, prezentată în capitolele IX și X – Liderul comunității tătare, respectiv Cel dintâi deputat al tătarilor în Parlamentul României. Ca în întreaga sa activitate desfășurată până atunci, domnul Tasin Gemil s-a implicat total în afirmarea tătarilor din România, în ridicarea nivelului lor economic, social și cultural, într-un cuvânt în «renașterea lor națională». 

Înființarea Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, a Seminarului Musulman din Medgidia, organizarea vizitei președintelui Turciei Süleyman Demirel la Medgidia, planul înființării unui muzeu de istorie și civilizație tătară, amendamentele din cea dintâi Constituție din 1991 referitoare la minorități, susținerea unor legi pentru recunoașterea drepturilor acestora, dar și a unora care vizau Academia Română ori învățământul din România, sunt doar câteva dintre cele multe realizate sau imaginate de domnul Tasin Gemil în funcțiile deținute. Și aici, ca de altfel în întreaga sa viață, avea să se lovească de multe greutăți obiective, dar de cele mai multe ori subiective, cărora, prin eforturi mari, a reușit, în parte, să le facă față. A trecut peste toate acestea, implicându-se activ ca membru al Adunării Parlamentare a NATO și în preparativele pentru intrarea României în Consiliul Europei.

După încheierea mandatului de deputat, a revenit la vocația sa de istoric, în calitate de profesor la Universitatea «Ovidius» din Constanța, apoi de conducător de doctorat, fiind, după cum însuși mărturisește, «singurul turco-tătar» în această postură, perioadă evocată în capitolul XI al cărții. Demersurile de a fi numit profesor la Universitatea din Ankara nu s-au mai putut materializa, domnul Tasin Gemil fiind numit ambasador în Azerbaidjan (1998), ulterior (2004) în Turkmenistan. Cele două părți din capitolul XII consacrate acestei perioade sunt deosebit de interesante. Autorul introduce cititorul în atmosfera celor două țări, fiecare cu specificul ei, în activitatea propriu-zisă a ambasadelor (de la instalarea în sedii noi, la legăturile cu alți reprezentanți ai corpului diplomatic, ai autorităților locale, acțiunile inițiate de el în cele două țări, în principal pentru a face cunoscute istoria, cultura și tradițiile românești, legăturile cu Centrala MAE din țară etc.).

Din prezentarea acestora răzbate mulțumirea lucrului realizat – emoționante sunt paginile consacrate eforturilor depuse pentru prezentarea în Azerbaidjan a operelor lui Mihai Eminescu și Constantin Brâncuși, trimiterea la studii în România a unor tineri –, dar și numeroasele dezamăgiri și greutăți întâmpinate, cu deosebire în Turkmenistan, de unde de altfel a și demisionat înainte de terminarea mandatului. O parte dintre acestea sunt explicate în următorul capitol al cărții referitor la «Răzbunarea Securității», fără a insista însă prea mult asupra lor, datele in extenso fiind prezentate de altfel în cartea sa apărută în 2019 – Pe drumurile istoriei. Cartea de față se încheie cu prezentarea Institutului de Turcologie de la Cluj-Napoca și a unui portret făcut regretatului Călin Felezeu, împreună cu care domnul Tasin Gemil l-a înființat și a reușit să facă un centru de nivel academic.

Cele peste 500 de pagini oferite cititorului sub titlul «Un tătar din România» reprezintă un model al unei vieți trăite intens pentru istorie, pentru că domnul Tasin Gemil a scris, dar a și făcut istorie. Nu s-a dezis niciodată de etnia din care face parte. Cartea de față este într-un fel închinată și etniei tătarilor, cu care domnul Tasin Gemil se mândrește și pentru a cărei renaștere a militat întreaga sa viață. 

Din paginile cărții răzbate căldura pentru cei care l-au ajutat de-a lungul vieții, în primul rând soția sa Nafie Gemil, dar și o suverană înțelegere față de cei care l-au dezamăgit sau chiar i-au făcut rău, dovadă de mare noblețe sufletească. Se cuvine remarcat stilul deosebit de plăcut în care este scris volumul de față, domnul Tasin Gemil dovedind reale calități de scriitor, datele personale împletindu-se armonios cu cele istorice, etnografice, genealogice etc. Sentimentul cu care se citește este cel al bucuriei de a descoperi locuri, obiceiuri și oameni deosebiți, momente de viață adevărată, toate relatate cu eleganță intelectuală deosebită“.

Tasin Gemil, Un tătar din România. Amintiri, confesiuni, mărturii, evaluări ale unui universitar istoric, fost deputat și ambasador, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2024, 565 p.

 
 
Volumul are 566 de pagini și poate fi descărcat de AICI. Dimensiune fișier: 37,6 MB
 

Citește și.
 
 #DobrogeaDigitală: Regretatul profesor Călin Felezeu, despre Tasin Gemil – „Este un deschizător de drum în România în cercetarea problematicii tătare ca subiect cultural, identitar și politic“ (GALERIE FOTO)
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XIV, despre Institutul de Turcologie, înființat la Universitatea Babeș‐Bolya și regretatul profesor Călin Felezeu
 
#DobrogeaDigitală: „Un tătar din România“, de Tasin Gemil. Capitolul XII, partea II, despre numirea lui Tasin Gemil în funcția de ambasador al României în Turkmenistan