Anul Omagial Iorga Conferinţă dedicată Titanului Nicolae Iorga la Filiala Constanţa a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

 
Consecvenţi menirii de întreţinere a cultului pentru marii învăţaţi ai neamului, între alte scopuri, cu caracter ştiinţific şi instructiv-educativ, ale AOŞR – fondată în 1935 sub titulatura de Academia de Ştiinţe din România –, Filiala Constanţa  a fost gazda Conferinţei cu titlul N. Iorga – Titan al Cvltvurii şi Patriarh al Istoriografiei, perenitatea şi actualitatea operei sale. Moderată de preşedintele Filialei – fostul rector al Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină – prelegerea a fost susţinută de profesorul, fost muzeograf, Stoica Lascu, m.c. al AOŞR.
 
A fost, de fapt, cum ne-a spus conferenţiarul – prezent, în mai multe rânduri şi în paginile ziarului nostru cu materiale circumscrise Anului Omagial Iorga –, un dialog între dânsul şi cei prezenţi, „intelectuali de seamă ai Cetăţii Universitare Tomitane”, precum profesorii Adrian Bavaru, Alexandru Bologa, Aurel Lup, Aurel Papari, Natalia Roşoiu, ce a scos în evidenţă multiplele laturi ale personalităţii „unicului” şi „inegalabilului” Nicolae Iorga, „personalitatea fără seamăn, alături de Eminescu, a românilor”.
 
Prelegerea, pigmentată de intervenţii şi sublinieri punctuale ale convivilor oameni de ştiinţă tomitani, a reamintit „preeminenţa” „Învăţătorului Neamului” în ansamblul Culturii şi Istoriografiei româneşti, locul său „în etajul superior al Istoriografiei europene în prima jumătate a veacului al XX-lea”.
 
Nu au lipsit observaţii critice din partea vorbitorului, care a lărgit cadrul tematic al prelegerii, circumstanţiind-o marilor aniversări din 2021:
 
„Era de aşteptat, în acest an jubiliar, circumscris nu doar lui N. Iorga – ci şi lui Tudor Vladimirescu, celor 200 de de ani de la Revoluţia din 1821, ce constituie borna de la începutul modernizării Ţării; cum şi lui Ion C. Brătianu, ctitor şi ziditor, alături de Cuza şi Kogălniceanu, al României moderne, de la naşterea căruia s-au împlinit, tot în iunie, două veacuri –, ca acestora să li se acorde atenţia cuvenită din partea autorităţilor Statului (Parlament, Preşedinţie, Guvern) şi instituţiunilor administrativ-culturale şi chiar ştiinţifice sau de învăţământ (...).
Credeam că vor fi şedinţe solemne, dedicate în mod special – ale Academiei Române (Ion C. Brătianu era membru de onoare; N. Iorga fusese ales membru corespondent la 23 de ani!); Senatului Universităţii din Bucureşti – care încă nu poartă numele lui N. Iorga (care i-a fost rector în 1929-1932), cum s-a propus în repetate dăţi; Corpurilor Legiuitoare (N. Iorga nu doar că a fost parlamentar zeci de ani, din 1907 până în 1940, a fost şi prezidentul primului Parlament reunit al României Mari, în decembrie 1919); Guvernului (Ion C. Brătianu a fost în capul guvernului cu durata cea mai mare în perioada României monarhice, aproape 12 ani, î’n 1876-1888, iar N. Iorga a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri timp de un an, în 1931-1932). Apoi, şi unul şi altul fură fondatori şi preşedinţi de partid – Ion C. Brătianu, al Partidului Naţional-Liberal (1875), iar N. Iorga, al Partidului Naţionalist-Democrat (1910). Şi unul şi altul au fost susţinători ai forţelor naţionale creative în dezvoltarea economiei şi instituţiilor Ţării – prin promovarea sintagmei «Prin noi înşine», formulată la începutul veacului, prin 1905, de unul dintre fiii «Vizirului», Vintilă I.C. Brătianu, fratele mai mic, cu trei ani, al lui Ionel I.C. Brătianu, şi el viitor prim-ministru; iar N. Iorga, prin promovarea şi apărarea interesului şi Ideii Naţionale, a unităţii politice şi demnităţii românilor, în chiar – şi mai ales – în clipele cele mai grele, de restrişte, din existenţa noastră; memorabile rămân, peste veacuri, spusele de epitaf în vestitul discurs rostit în Parlament, la 14 decembrie 1916, când se vehicula părăsirea chiar şi a părţii moldave a Vechiului Regat: «Să ne mănânce câinii pământului acestuia mai curând decât să găsim fericirea, liniştea şi binele din graţia străinului duşman»” (...).
 
O parte consistentă a prelegerii a constituit-o – pe lângă relevarea unor permanenţe din opera iorghiană, scrieri istorice şi culturale, social-politice şi scriitoriceşti – trecerea în revistă a momentelor aniversative din timpul vieţii şi de după anii ’60. Conferenţiarul exemplifică contextul şi modul cum N. Iorga a fost sărbătorit, în viaţă fiind, şi post-mortem, prin apelul la volume omagiale aduse anume (din biblioteca proprie), unele fiind cărţi mai greu de găsit în zilele noastre – cum sunt «Omagiu lui N. Iorga» (Craiova, 1921, 350 pp.), numărul special al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, din 1931, intitulat tot «Omagiu lui N. Iorga», în care se găseşte Bibliografia operilor lui N. Iorga, elaborată de Barbu Theodorescu (Bucureşti, 1931, 208 pp.), masivul tom «Închinare lui Nicolae Iorga. Cu prilejul  împlinirii vârstei de 60 de ani» (Cluj, 1931, 440 pp.), dar şi volume omagiale ulterioare (începând din anii ’70).
 
Spre finalul prelegerii, conferenţiarul reiterează: „Nici că se puteau întruni, în acest an – 2021 – atâtea emblematice date ale istoriei naţionale, fapte şi oameni fără de existenţa istorică a cărora nu s-ar închipui existenţa astăzi a vremelnicilor ocârmuitori şi chiar a instituţiunilor ce, la fel de vremelnic, le au a păstori. Poate că dacă aceştia s-ar adăpa în exprimarea convincţiunilor lor social-politice din productele naţional-ideatice ale veritabililor oameni de Stat şi Apostoli ai Neamului ce i-au precedat, ale părinţilor Patriei, şi nu doar a fi receptivi şi mimetici la «recomandările» unor amploaiaţi de dincolo de fruntarii – şi ei nu mai puţin trecători –, atunci, poate, şi Tudor din Vladimiri, şi Brătianu cel Bătrîn, şi Apostolul de la Văleni s-ar bucura de cinstirea urmaşilor lor, vrednici şi nevrednici” (...).
 
Citește și:
Iorghiana 150 – sub auspiciile Filialei Constanţa a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România Elevi și profesori tulceni, într-o manifestare de suflet şi simţire românească