#CiteșteDobrogea Canalul Dunăre - Marea Neagră, de la exprimare ideologică, la necesitate (GALERIE FOTO)

 

Anul acesta s-au împlinit 73 de ani de demararea lucrărilor la această construcție de mari dimensiuni. La 26 mai 1949, era înfiinţată Direcţiunea Generală a Lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră, ca urmare a Hotărârii Consiliului de Miniştri al R.P.R., nr.505, ce punea în aplicare decizia Partidului Comunist din România de a se construi canalul navigabil Cernavodă-Constanţa. Prin decretul nr 75/23 martie 1950, ce avea în vedere organizarea Canalului Dunăre –Marea Neagră, se specifica în articolul 2, că Direcţia Generală a Canalului se subordona Consiliului de Miniştri. În articolul 4 al aceluiaşi decret, se specifica faptul că prin construcţia canalului se asana Valea Carasu şi se „ridica nivelul de higienă al populaţiei din acea regiune”.

Într-o şedinţă de lucru desfăşurată la Eforie la 23 decembrie 1949, Consiliul tehnic, a dat aviz favorabil asupra unui proiect de adăpost de vase în portul Midia , participând  M. Grünberg, Vasilescu Grigore, Burghelea Constantin, Dragoş Popp, Ioanovici Aurel, Doicescu Octav şi Virgil Cotovu.



Conducerea Direcţiei Generale a Canalului Dunăre-Marea Neagră era asigurată de o echipă de specialişti în frunte cu Hossu Gheorghe – Director general, Grünberg Mayer – inginer şef, Antoci Dumitru – Director general adjunct, Posteucă V. – Director general adjunct, Ernest Rene – inginer şef adjunct şi Weiss Ioan – inginer şef. Proiectul tehnic general a fost întocmit de Breckner Walter.

După Gheorghe Hossu, cel de-al doilea director al canalului a fost Mayer Grünberg , în perioada 1951-1952, iar ulterior Vasile Posteucă, între anii 1952-1953.

Oficiosul local „Dobrogea Nouă” îl prezintă pe directorul Hossu, ca având o origine sănătoasă şi fiind îndreptăţit să ocupe această funcţie, deoarece ani de zile muncise ca lucrător agricol pe moşiile de pe Valea Carasu.

Membrii din conducerea Direcţiei Generale a Canalului Dunăre-Marea Neagră, aveau origini diverse, unii erau muncitori, alţii mici burghezi, membrii de partid, unii cu pregătire politică la Moscova.

 Prin proiectata investiţie era preconizată crearea unor noi industrii, care să deservească lucrărilor canalului, fie să aibă un caracter permanent, crearea de noi centre urbane, asanarea Văii Carasu, combaterea secetei din ţinutul dobrogean, dezvoltarea oieritului în Dobrogea, dezvoltarea pescuitului, centre de însilozare a cerealelor.

Construcţia canalului trebuia finalizată până la sfârşitul cincinalului, iar ieşirea la mare urma să se facă prin portul Midia. În ultimul an al cincinalului, urma a fi dat în exploatare portul Cernavodă. Lucrările Canalului urmau a se face mecanizat, în mare parte cu utilaj primit din Uniunea Sovietică. La 22 iunie 1949, prin H.C.M. nr. 613, este aprobat memoriul tehnico-economic, întocmit de o comisie mixtă româno-sovietică. Erau fixate sarcinile de plan pe anul 1949, iar planul de investiţii era avizat de guvernul român la 17 octombrie 1949. Acest plan de investiţii a fost estimat pentru anul 1949, la 5,9 miliarde lei, din care 1,2 miliarde lei reprezenta valoarea utilajelor.
Lucrările canalului au fost evaluate la 121,5 miliarde lei.

Se preconiza un trafic al canalului în perspectiva a 10-15 ani, de circa 7 milioane tone , din care 5,9 milioane tone se vor îndrepta spre mare, iar 1,1 milioane tone vor lua drumul Dunării. Transporturile de tranzit pentru ţările situate în amonte pe Dunăre, vor constitui 1,8 milioane tone. Bazinul hidrografic al canalului ocupa 93.000 ha, apele antrenate anual fiind cifrate la 1,5 milioane mc. Erau necesare bazine de retenţie care să înmagazineze şi să compenseze viiturile torenţiale. Au fost proiectate 60 de bazine de retenţie cu circa 26 milioane mc apă.

Forma definitivă a „Direcţiunii Generale a Lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră”, drept principal constructor a fost stabilită prin Decretul nr. 75/23 martie 1950, în conformitate cu articolul 44, pct.2 şi articolul 45 din Constituţia Republicii Populare Române, din anul 1948.

Valoarea lucrărilor de executat pentru construcţia canalului în cadrul planului cincinal, în conformitate cu Legea nr. 8 din 15 decembrie 1950, a fost evaluată la 68 miliarde lei, iar valoarea lucrărilor de executat după expirarea planului cincinal, la 10,4 miliarde lei.
Cu prilejul construcţiei canalului, în cele mai importante localităţi de pe traseul său, Cernavodă, Medgidia, Ovidiu, Năvodari şi Poarta Albă, au fost programate a fi executate:
 - locuinţe            113.000 mp,
 - clădiri sociale    16.000 mp,
 - clădiri sanitare    19.000 mp,
  - clădiri destinate educaţiei   39.000 mp.
 
 În anii 1949-1950, au fost executaţi 29.100 mp, respectiv 5.900 mp.
În perioada 1950-1953, de-a lungul canalului existau 2 oraşe, iar în anii 1952-1953, existau 9 centre muncitoreşti. Medgidia avea în 1949- 6824 locuitori, fiind una din cele mai importante aşezări din centrul provinciei.
Construcţia canalului şi-a adus contribuţia pe lângă realizarea unei căi navigabile de mare anvergură, la realizarea unor construcţii civile şi la dezvoltarea urbanistică a unor aşezări ce se aflau pe traseul acestuia.
 
Bibliografie selectivă:
 
S.J.A.N.C., Fond Direcţia Generală a Canalului Dunăre-Marea Neagră, Dosar 913/1949
Ibidem, Dosar 912/1949
Ibidem, Dosar 913/1949
Ibidem, Dosar 20b/1950, vol.X
Marian Cojoc, Istoria Dobrogei în secolul XX. Canalul Dunăre-Marea Neagră(1949-1953), Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2001
“Dobrogea Nouă”, III, nr. 727, din 20 oct. 1950
S.J.A.N.C., Fond Comitetul de partid al Canalului Dunăre-Marea Neagră, dosar 14/1949
Virgil Coman, Fonduri arhivistice din patrimoniul Direcţiei Judeţene Constanţa a Arhivelor Naţionale privind Canalul Dunăre-Marea Neagră, în Canalul Dunăre-Marea Neagră între istorie, actualitate şi perspective.
S.J.A.N.C., Fond Direcţia Generală a Canalului Dunăre-Marea Neagră, Dosar 934/1951
Ibidem, Dosar 20b/1950
Ibidem, Dosar 913/1949
Ibidem, Dosar 934/1951
Ibidem, Dosar 20b/1950
S.J.A.N.C., Fond Sfatul Popular Raional Medgidia, Dosar 7/1953
Ibidem , Fond Primăria Medgidia, inventar nr.140
Adrian Ilie, Claudia Ilie, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Editura Ex Ponto, Constanța, 2011
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Lucrările la construcţia şi finalizarea Canalului Dunăre-Marea Neagră (1976-1984)