#citeșteDobrogea Cartierele Medgidiei la sfârșitul secolului XIX și în prima jumătate a secolului XX (galerie foto)

 

   
          Colonizarea cu elemente tătare a Dobrogei și în special a Medgidiei a contribuit la formarea unor cartiere distincte între locuitorii așezării.
La Medgidia, centrul orașului era ocupat de vechii tătari, în timp ce noii veniți, aduși din Crimeea, ocupau periferia târgului. Se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor, în special cai și cămile, transportul mărfurilor pe litoral și în interiorul provinciei. Noii veniți au acaparat micul comerț de piață, dându-și seama că acesta le poate aduce beneficii însemnate.

         Casele lor erau scunde, realizate din „cărpici”(chirpici), unele acoperite cu paie, altele având acoperișul din pământ bătătorit, spoite cu pământ galben, unele chiar și pe acoperiș. Nu aveau ogrăzi, fiind lipsite de vegetație arborescentă.



          Imigranții au primit case gratuit, au fost scutiți de serviciul militar timp de 20 de ani, iar de celelalte taxe inclusiv zeciuiala pe o perioadă de 10 ani. S-a primit o alocație zilnică de 2.800 de kuruși, pentru adulți și de un kuruș pentru copii, necesari pentru achiziționarea hranei. Fiecare familie primea semințe pentru loturile repartizate și câte o pereche de boi, pentru a putea lucra terenurile, dar și pentru transport.

Pentru că noii veniți se confruntau cu febra palustro-pernicioasă, prefectul Remus Opreanu a luat măsuri privind asanarea bălții Kara-Su, pentru stoparea frigurilor, prin plantarea a 6.000 de sălcii. Medgidia era un oraș palustru, iar cele 5 bălți trebuiau asanate. Locuințele orașului erau construite din pământ, în noroi, adesea nivelul camerelor fiind inferior străzii. Camerele erau mici, scunde și lipsite de ventilație. Casele erau formate în marea lor parte din două camere. O familie avea în medie 5-6 copii. Frigurile erau frecvente datorită acestei umidități, cauzate de apropierea bălților.

În anul 1885, localitatea avea 991,2818 de ha, iar marii proprietari funciari erau turci, tătari și români. În oraș mai trăiau bulgari, greci, maghiari, francezi și germani.

În același an în vremea primarului Kemal Agi Amet, are loc o nouă parcelare și delimitare a terenurilor, ce vor avea o lățime de 400 de metri. În partea de nord, în apropierea Panairului, terenurile erau ale creștinilor, iar pentru musulmanii și creștinii cu titluri, în partea de sud în cuprinsul cartierului Poligonului vechi.

           În timpul mandatului primarului Abdul Cherim, se desfășoară primele măsurători, delimitări și parcelări ale terenului aflat în proprietatea statului și a locuitorilor urbei Medgidia.

           În anul 1890, populația orașului era cifrată la 1.942 de locuitori, din care 1.059 erau bărbați, iar 883 erau femei. Știutori de carte erau 395, dintre care 343 erau bărbați și doar 52 femei. Structura etnică era următoarea: 507 români, 91 greci, 75 bulgari, 5 ruși, 4 germani, doi unguri, 5 francezi, 1.206 turci și tătari, 47 având alte naționalități.

În primii ani ai secolului al XX-lea, Medgidia avea o populație de 3.251 de suflete,  în județ fiind 7.008 capi de familie, din totalul populației de 131.058 de locuitori.  Orașul avea 34 de străzi, 7 mici hoteluri și 10 hanuri, iar în anul 1893 se construise sediul Palatului Comunal. În anul 1907, primarul Constantin Golea colabora cu membrii consiliului local Nicolae Bratu, Vasile Vâlcu, Gemil Isleam Ali, Benali Kalil, Gafar Vachit. Secretarul primăriei era A. Somache.

    În oraș existau 879 de case, din care 15 erau bordeie. În anul 1880, la 20 iulie, la insistențele administrației locale se redeschide „panaghirul tradițional”, ce se ținea de două ori pe an, fiind cel mai vestit din Dobrogea, în perioadele  15-30 iunie și 15 -30 octombrie. Forma bazarului era a unui pătrat deschis, aflându-se la o distanță de o milă de oraș, după cum ne informează, baronul d´Hogguer, aflat în partea de nord a așezării, peste bălțile Kara-Su.

Pentru anul 1890, se cunoaște faptul că se luase hotărârea în cadrul Consiliului comunal de strămutare a oborului (bâlciului săptămânal) de vite și produse din centrul orașului.

La sfârșitul perioadei interbelice, târgul Panairului era situat în vatra satului, învecinându-se la E cu terenurile arabile ale lui Aurel Oancea, la S cu cartierul Știuca (în apropierea linilor ferate), locuit în majoritate de români, iar la V terenurile arabile ale locuitorilor și bălțile Kara-su. Linia ferată Medgidia-Babadag traversa locația târgului, care servea drept aeroport comunal. Ocupa o suprafață de 154 de hectare.

Putem conchide prin a spune că locuitorii urbei, se stabiliseră inițial în cartiere distincte, situație ce se va uniformiza în timpul regimului comunist.

Surse bibliografice:
 
S.J.A.N.C., Fond Inspectoratul Cadastral Constanța, Dosar 126/1882-1889
S.J.A.N.C., în prefața Fondului Prefecturii Constanța, nr. 140, inventar 149
S.J.A.N.C., Fond Primăria  Medgidia, Dosar 12/1939
N. Negulesu, Administrația în Dobrogea veche, în volumul Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească, București,1928
 Teodor Burada, O călătorie în Dobrogea, Editura Tineretului, București, 1982
C.N.Sarry, în „Dobrogea Jună”, VIII, nr. 42, din 6 noiembrie 1912
Grigore Dănescu, Dicționarul geografic, statistic, economic, și istoric al județului Constanța, Tipografia și Fonderia de litere Thoma Basilescu, București, 1897
***Dobrogea –între medieval și modern. 1406-1918, volum coordonat de Virgil Coman, Carmen Dobrotă, Claudiu Turcitu, Editura Ex Ponto, Constanța, 2008
„Farul”, nr. 17, din 29 februarie 1904;
Scarlat Vârnav, Situația generală a județului Constanța la începutul anului 1903, Constanța , 1904
C.D. Pariano, Din suferințele administrative ale dobrogenilor, Institutul de Arte grafice „Albania”, Constanța, 1929
M.D.Ionescu, Dobrogea în pragul veacului XX, București, 1904
„Farul Constanței”, I, nr. 7, 21 iunie 1880
D.Șandru, Mocanii în Dobrogea, 1946
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Autoritățile religioase ale Constanței la începutul veacului trecut