#citeșteDobrogea „Dă-i poporului tău ce trebuie”

                                                                                 
Abdulla Abil-oglu Latif-zade s-a născut la data de 26 august 1890, la Aqmescit. Încă din anii copilăriei, a rămas orfan şi a trăit în casa unchiului matern.
A studiat la școala pedagogică din localitate urmând apoi la același gimnaziu. Între anii 1908-1910 studiază la Istanbul apoi, timp de trei ani, își va continua învățătura la universitatea „Galiya” din Ufa. 


Era talentat în toate direcțiile, în această perioadă își însușește la perfecție limbile arabă, persană, turcă, franceză, letonă și rusă.
Revenit în patrie, muncește ca profesor până în 1920, cunoscând satele și orașele Crimeii. Încă din perioada aceasta, el traduce operele lui A.S.Pușkin și Lev Tolstoi. Primul său volum de versuri „Imagine-destin” s-a tipărit în anul 1910, în Turcia.
În anii douăzeci, a scris poeziile „Destinul”, „Vestea”, „Sufletul poetului”, „Curgerea”, „Cântecul Ger may”, care au perfecționat arta sa și au îmbogățit poetica tătară crimeeană, ideea aparținând criticii literare a epocii.
Abdulla Latif-zade a intrat în istoria poporului nostru și prin articolele cu temă istorică sau de referire lingvistică, aducând contribuții însemnate culturii naționale.
În perioada 1930-1934, el studiază la Moscova în cadrul Academiei de Arte, apoi își pregătește aici aspirantura. Anii 1935-1936 îl aduc cu serviciul la Institutul Pedagogic din Crimeea.
La data de 17 aprilie 1938, dată fatidică pentru cultura noastră, când au fost uciși 36 de scriitori, este împușcat sub acuzația de poet naționalist (ideologie burgheză).                                               
Nu știm azi, la o distanță de 100 de ani, poate și mai bine, cum a ajuns poezia „Ber!/„Dăruiește” în posesia celor doi învățători-militanți din Dobrogea (din satele învecinate, Aqbaș/ Albești și Deluruj/Vârtop, care i-au învățat pe elevii lor din cele două școli tătare sătești (mărturia elevului lor, Gevat Gazi, cf. G.Akmollla, Cartea Iertării, ed.a III-a, 2015, p. 34, elevul fiind născut la Deluruj, dar călătorind peste deal la Aqbaș și Keragi cu bilețele între Șayp Veli Abdula și Irsmambet Yusuf; deducem că cei doi învățători preluau datele din revista Emel Mecmuasî, revistă editată de marele fiu al Dobrogei tătare, Mustegep Ulkusal). Eu mărturisesc aici pentru posteritate, deoarece datele biografice de mai sus aparțin marelui Riza Fazîl din Crimeea (1929-2016), Domnia Sa trimițându-mi în timpul vieții studiul acesta literar având ca titlu „Carte de tipărit în România”, iar eu m-am achitat traducând și tipărind monumentala sa „Istorie a Literaturii Tătare Crimeene” în 2017, în tătară și în română, cu studii și prefață de Marius Chelaru, scriitor român care a locuit în casa marelui Riza Fazîl din Aqmescit/Simferopol str.Abdennanova nr. 52, cartier Kamenka, revenind după surghiunul stalinist din Uzbechistan.
 
Dăruiește!
Dă-i, rupe din dinți și dă-i, ia-ți de sub unghie,                                                  
Căci el vinde aur, argint și perle ca să supraviețuiască;  
Ca să nu fie jertfe de foamete, dă-i poporului tău ce trebuie  
Dă-i! Să nu rămâi dator poporului care vrea să trăiască.

Dă-i! Darul tău îi va prelungi viața poate cu o zi       
Vânzându-și locul și țara, chiar și valea;          
Micuțului să-i dai în agonia cumplită a morții;       
Dă-i fără să regreți, apoi de glorie parte vei avea .

Poporul îți cere ajutorul, dă-i-l astăzi, nu mai aștepta;         
Dă-i-l! De nu-l ajuți și tu vei avea parte de necazuri...     
Fie ca în zi neagră nunțile să piară sub țărâna grea,            
Să nu i se dea poporului flămând ajutoarele din porturi.

Când poporul tău se jertfește în fiece zi cu miile,           
Cum poți înghiți fără să împarți ce ai cu neamul?    
Îngerul morții flămând și-a întins peste țară aripile   
Iar tu înghiți cu orice îmbucătură partea care-i omul!

Când vezi în fața ochilor chipul de mort al fratelui,           
Părul de pe cap nu ți se ridică vîlvoi?                   
Copii flămânzi și goi când umblă pe străzile satului,   
Nu simți în creier lovitura venelor moi?

Ascultă: în patrie suferă pădurea și piatra;           
Nu văd ochii tăi? Urechile tale nu aud oare?         
Se cutremură cerul și pământul, plânge patria,       
Inima ta nu simte privirea moartă ce doare?

Hei, tu cel fără de inimă, nu simți bătaia ei       
În cuibul sfânt ca rază a simțirii strămoșești? 
Nu cumva existența ta este pierderea adevăratei-    
Identități de carne, sânge, nervi ce-n oase le găsești?

Nu cumva tu vei clădi pe mormântul țării                      
Coroana națiunii renăscute din iubire,  
Ca stâlp al lumii peste sentimentul durerii    
Pe care calci? Veselindu-te ca la Nemruze?*

Nu uita, aceasta este turma scheletelor         
Ce te vor sugruma într-o zi înconjurându-te.  
Nu te vor salva nici cutremurele regretelor,    
Cu o mie de crampe trupul vor părăsi sufletele.
 
Ce vei sfinți în mod conștient în această viață:  
Neamul, morala, credința, Demiurgul, Profetul, -      
Dragostea pentru El, Dreptul Lui pentru speranță,   
De ai condiții, oferă Luptei Patriei puterea, Totul!

Dă-i! Patria Verde să nu devină mormânt.       
Ce folos, dacă vei rămâne singur tu din neam?         
Dă-i! Să nu se stingă vatra strămoșilor pe pământ;   
Dă-i! De-ți este frică sau rușine, te simțeam.

Dă-i! frate! De plângi sau de râzi, frate,    
Vino să plângi sau să râzi cu Patria ce te adună!         
Dă-i! De vei supraviețui în final, de vei muri, o, frate,       
Cu neamul tău să fii, în viață ori să mori împreună!...
                                 (1921)
*Sărbătoare a primăverii                  
 
Sursa foto: Arhiva autoarei
 
Despre Güner Akmolla

Poetă, prozatoare, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, dar şi a Uniunii Scriitorilor Tătari Crimeeni, Güner Akmolla a fost profesor de limba română, iar o parte majoră din activitatea sa, literară şi nu numai, se plasează sub semnul interculturalităţii. Provenind dintr-o familie de tătari crimeeni care a dat 8 deţinuţi politici, s-a implicat masiv în recuperarea imaginii unor personalităţi marginalizate sau persecutate de regimul comunist.
A debutat poetic după '89, în limba tătară, în revista Karadeniz. Autoarea a fost distinsă, în 2015, cu premiul filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, pentru volumul ce cuprinde poemul eminescian Luceafărul, în trei alfabete şi limbi - română, tătară şi turcă. 

Citeşte şi:

#citeşteDobrogea: Scriitorii noștri, eroii noștri

#citeşteDobrogea: Puţină istorie. Epopeea Crimeii

#citeşteDobrogea: Bekir Çoban-Zade, promotor al erei moderne în cultura tătarilor crimeeni

#citeşteDobrogea: Personalităţi tătare în Dobrogea secolului XX (galerie foto)

#citeşteDobrogea: Mehmet Niyazi - poetul naţional al tătarilor crimeeni din România (1878 -1931)