#citeșteDobrogea Exportul de cereale prin portul Constanța în perioada interbelică

În perioada interbelică România era o mare exportatoare de cereale.  Produsele agricole erau canalizate către portul Constanța, luând drumul apelor către state din Vestul Europei.

Pentru construcția portului au fost cheltuite 86 milioane de lei, până în anul 1922.  Existau 32 de dane de încărcare, iar suprafața magaziilor în suma 18.000 m². Capacitatea de stocare a silozurilor era de 60.000 tone.
 
Pentru exportul cerealelor existau două magazii cu silozuri, iar cea de-a treia nu dispunea de mașinile necesare unui flux normal de exploatare, fiind dotată după marea criză economică.

Fiecare magazie dispunea de 255 de silozuri de beton armat cu o capacitate de 100-140 de tone grâu, fiecare siloz, fiecare magazie având o capacitate de 30.000 tone. În aceste silozuri se înmagazina grâu, orz, secară, ovăz și porumb.

Zilnic erau primite 120 de vagoane cu 10 tone fiecare, cu un debit de 150 tone pe oră. Ambele magazii preluau 216 vagoane a 10 tone , într-un interval de 8 ore.

Cantitatea de cereale ce se putea preda prin intermediul elevatoarelor, pe un vapor acostat era de 240 de vagoane a câte 10 tone fiecare, într-un interval de 8 ore de lucru. Într-o oră de lucru erau predate 300 tone de cereale, adică 4800 de vagoane pe zi.
 
Pentru o marfă de calitate existau mașini speciale care eliminau pleava și praful, precum și eliminarea elementelor străine precum pietrele, lemnele și rapița.

Mașinile aspiratoare-ciuruitoare aveau un debit de 150 de tone pe oră. Pentru tăierea țepilor de la orz existau 6 mașini aflate dedesubtul mașinilor aspiratoare-ciuruitoare care aveau un debit de 110 tone pe oră. După acest proces cerealele erau trecute prin alte mașinării cu criblori și triori ce aveau un debit de 55 tone pe oră.

Fiecare magazie era prevăzută cu 6 cilindri - criblori, 6 triori fiecare sau 36 triori ce aveau prevăzute scobituri de 6 mm, pentru a separa cerealele.
 
Pentru manipularea mărfurilor existau macarale și hamali, foarte bine organizați într-un departament de sine stătător. Încă din 1882 exista un regulament pentru serviciul acestora. Organizați într-un serviciu erau împărțiți în cete, o ceată fiind compusă din 10 persoane, sub conducerea unui șef. Șefii și hamalii erau recunoscuți de Primăria comunei urbane Constanța. Fiecare hamal avea un număr de identificare. Îndeplineau și funcții de pompier în cazul în care șeful pompierilor solicita ajutorul lor.
 
În anul 1928,  Direcția Porturilor Maritime publica un studiu în care preciza progresele remarcabile realizate în acest domeniu și faptul că 600.000 tone produse cerealiere, treceau prin silozuri.

Creșterea exportului de produse cerealiere a determinat executarea de noi lucrări în anii crizei mondiale de supraproducție (1929-1933), pentru satisfacerea traficului.

În  perioada 1931-1932 a fost construită uscătoria de porumb, care oferea posibilitatea de a exporta un produs de calitate.

În  județul Constanța se cultivau 2000 ha cu grâu, 22 ha cu orz, 8000 ha cu ovăz, 48.000 ha cu porumb și 3000 ha cu fasole.

În anul 1932 se cultivau 176.325 ha, din care 74.554 ha cu orz de primăvară, 37.045 ha cu porumb, 12.882 ha cu grâu de toamnă și 10.138 ha cu grâu de primăvară.
 
Perioada crizei economice a coincis cu dezinteresul producătorilor agricoli de a  lucra pământurile. Prețurile au cunoscut o scădere îngrijorătoare la produsele agricole. La aceasta se adăugau și condițiile climaterice nefavorabile, în special seceta. Cele mai cultivate plante erau grâul, porumbul, orzul, ovăzul și secara. Se cultivau și plante tehnice printre care: cânepă, in , tutun și floarea- soarelui.
 
Putem conchide prin a spune că exportul de cereale a cunoscut o dezvoltare deosebită în perioada interbelică, mai cu seamă în prima parte a perioadei, până la declanșarea crizei mondiale de supraproducție. Cerealele proveneau de pe tot teritoriul țării, inclusiv din Dobrogea.
 
Bibliografie selectivă
Th. Ionescu, Constanța și Tekirghiolul. Ghid ilustrat. 1924, Institutul grafic "Albania" Constanța
***Albumul dobrogean pe anul 1911
Petru Vulcan, Albumul național al Dobrogei. 1866-1877-1906, Tipografia Regală, București
Grigore Dănescu, Dicționarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Constanța, Tipografia și Fonderia de Litere Thoma basilescu, București, 1897
Constanța - mărturii documentare, vol.1, coordonatori: Virgil Coman, Constantin Cheramidoglu, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între anii 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 

Citește și:

#citeșteDobrogea Localităţi din sudul Dobrogei la începutul secolului XX (II)