Istoria Dobrogei - Bibliografie Agathias (sec. VI) - „Istorii”

Agathias s-a născut în Myrina (Asia Mică), a studiatdreptulîn Alexandria (Egiptul roman)și Constantinopol și a devenit avocat. El a scris numeroase epigrame, care au intrat în colecția  „Anthologia Palatina” și o lucrare istoricăîn cinci cărți dedicată. evenimentelor din anii 552-558. „Istoriile” salereprezintă o continuare a operei lui Procopius și se sprijinăîn primul rând pe memoriile autorului. Stilul său literar este foarteîngrijit, încercând să imite scrierile clasice ale lui Herodot și Tucidide.
 
În paragraful 3 din Prefață, Agathias face trimitere la Zalmoxis și geți în contextul comentariului asupra nemuririi obținută de atleții învingători la Jocurile Olimpice:
„Căci, după părerea mea, nu pentru coroana de măslin sau de pătrunjel se dezbrăcau în arenăînvingătorii la jocurile olimpice..., ci pentru o glorie statornicăși nepieritoare, pe care nu era cu putință să o culeagă altfel, decât dacă istoria îi făcea nemuritori, dar nu ca regulile lui Zalmoxis și aiureala getică, ci cu adevărat, într-un chip divin și nemuritor și singurul în care cele muritoare pot viețui în veci.„
 
În paragraful 24 din Prefață, autorul menționează atacurile protobulgarilor în provinciile sud-dunărene ale Imperiului Roman de Răsărit:
„(...) Pe toți aceștia ai putea să-i cunoști foarte bine din scrierile lui Procopius.. și năvălirile hunilor, care trecând în acea vreme fluviul Istru, au adus foarte mari vătămări Imperiului roman, jefuind pe illyri [vestul Peninsulei Balcanice], pe tesalieni [Grecia centrală]și cele mai multe ținuturi din Europa [Peninsula Balcanică](...)”
 
În capitolul 22 din Cartea I, autorul descrie o tactică de luptă a protobulgarilor folosită de comandantul Narses al împăratului Iustinian I (527-565):
„I. Cum nu sufereau nici o vătămare, Narses, calculând in sinea sa toate, puse la cale o stratagemă barbarăși folosită mai ales de huni. Căci porunci ca ai săi, întorcând spatele, să se retragăîn grabă, ca și cum s-ar fi temut și ar fi luat-o la fugă, și să facă pe barbari să iasă cât mai departe de vâlceaua împădurităîn câmp deschis...”
 
În capitolul 22 din cartea IV, sunt evidențiate succesele comandantului Iustinus împotriva barbarilor care atacau provinciile sud-dunărene:
„6... Dar acesta [Iustinus], deși cunoștea cele ce se petreceau și veneau la el adesea cei care erau jefuiți aruncându-i-se la picioare cu tânguiri și rugându-1 să facă săînceteze suferințele lor, totuși, sinchisindu-se puțin de plânsete și de lacrimi, mânca fără teamă din bunurile luate pe nedrept și se desfăta ospătându-se fără cheltuialăși făcându-și punga tot mai plinăși mai grea. 7. Dar într-o vreme mai târziu avea să sufere mari pedepse. Căci deși a făcut nenumărate strădanii și a dobândit o glorie foarte mare lângă fluviul Istru, respingând atacurile barbarilor, dreptatea celui mai puternic însă n-a fost înmuiatăși cu acestea n-au fost acoperite faptele acelea...”
 

 
Cartea V
 
În capitolul 11, este prezentată istoria protobulgarilor și expediția lui Zabergan în estul Peninsulei Balcanice:
„2. Hunii locuiau în vechime partea răsăriteană a lacului Meotic[Marea Azov / Rusia – Ucraina] și se aflau mai la nord de fluviul Tanais [Don- Rusia europeană], ca și celelalte neamuri barbare stabilite în Asia dincolo de muntele Imaios [Himalaya – nota editorilor români] 2. Toți aceștia purtau numele comun de sciți și huni; iar îndeosebi, după triburi, se numeau unii cutriguri, alții utiguri, ulpizurișiburugunzi. Alții aveau și alte nume, moștenite de la strămoși și încă uzitate. 3. După multe generații, ei trecurăîn Europa, fie că la început au fost conduși într-adevar de un cerb, după o legendă foarte cunoscută, fie că s-au folosit de vreun alt prilej și au trecut atunci într -un mod oarecare Lacul (Meotic), pe acolo pe unde se varsăîn Pontul Euxin și care până atunci părea imposibil de trecut. Cutreierând prin ținuturi străine, ei pricinuiră pagube nenumărate băștinașilor, atacându-i pe neașteptate, astfel încât alungară pe locuitorii de mai înainte și le ocuparățara 4. Dar se vede că nu le-a fost dat să rămână prea mult timp acolo, ci să piară, cum se zice, din rădăcină. Astfel ultizuriiși burugunzii, până la împăratul Leon[457-474] și până la romanii din acel timp, erau cunoscuți și socotiți ca viteji ; noiînsă, cei de acum, nici nu-i cunoaștem, nici nu cred să-i cunoaștem vreodată, fie că poate au fost nimiciți, fie că s-au mutat foarte departe. 5. În orice caz, în anul acela, în care am spus că s-a abătut ciuma asupra orașului [Constantinopol], celelalte triburi de huni scăpaserăși mai erau încă foarte cunoscute. Deci hunii coborâră spre ținuturile dinspre miazăzi și se așezară nu departe de țărmul fluviului Istru, din propria lor hotărâre. 6. În acea epocă, în toiul iernii, cursul acestui fluviuînghețase, ca de obicei, până la fund, din pricina gerului; așa că acum era tare și putea fi trecut și pe jos și călare. Atunci.[martie 559 – n. e. r.] Zabergan, căpetenia hunilor cutriguri, trecând fluviul ca pe uscat cu un număr imens de călăreți, năvăli cu foarte mare ușurință pe teritoriul roman. Găsind localitățile de acolo pustii și neîntâlnind nici o piedicăîn înaintarea sa, el străbătu îndată Moesia[Secunda – inclusiv Durostor/Cadrilater-Bulgaria] și Sciția și pătrunse în Tracia [din dioceza Tracia făceau parte și provinciile Moesia Secunda și Scythia Minor, rezultate din divizarea vechii provincii Moesia Inferior]  7. Acolo își împărți oștirea și trimise o parte în Grecia, pentru a cotropi și prăda toate localitățile nepăzite, iar cealaltă parte a oștirii o trimise în Chersonesul tracic [Peninsula Gallipoli – Turcia europeană].
 
În capitolul 23, este menționată o altă expediție a protobulgarilor în dioceza Tracia:
„6.... De aceea și acești (huni) plecarăși se îndreptară spre Tracia, spre a se uni acolo cu cei din neamul lor și împreună să se reîntoarcă acasă.”
 
În capitolul 25, este relatat conflictul fatal dintre utriguri și cutriguri, generat de politica diversionistă a lui Iustinian
„1. Când i se citiră acestea [scrisoarea lui Iustinian prin care se comunica utrigurilor că banii destinați lor erau ceruți de cutriguri – n. e. r.]de către interpreți, Sandilchus[căpetenia utrigurilor și aliat al romanilor – n. e. r.] turbă de mânie și, nemaiputând să se stăpânească, se repezi să-i pedepsească pe cutriguri, încaîn ziua aceea, pentru insulta ce i-o aduseseră. Și cum nu avea să se tulbure ușor prin astfel de vorbe un suflet barbarși arogant, care năzuia veșnic numai la câștig? 2. Deci își puse oștirea în mișcare și năvăli deodată asupra localităților dușmane ; și umplând de groază pe locuitori prin atacul neașteptat, luă ca sclavi un mare număr de femei și de copii. După aceea ieși pe neașteptate în calea celor care se întorceau din Tracia, și care trecuseră de curând fluviul Istru, și, omorând pe mulți din ei, le 1uă banii ce-i primiseră de la împărat și toată prada. 3. Cu mare greutate cei care scăpară se înturnară la locurile lor și unindu-se cu ceilalți porniră la luptăîmpotriva dușmanului. În felul acesta ei continuară mult timp să se avânte unii contra altora și să sporească dușmănia dintre ei. 4. Într-adevăr, când atacau și prădau, când luptau în mod deschis, până ce, sleindu-și puterile și unii și alții, fură distruși cu desăvârșire, astfel încât pierdurăși denumirea lor strămoșească. 5. Căci aceste neamuri hunice au devenit atât de nenorocite, încât, dacă a mai rămas vreo parte din ei, a ajuns în sclavie la alții, în diferite locuri, și a primit numele de la aceia. Astfel au fost ei pedepsiți în mod aspru pentru nelegiuirile lor anterioare. Dar prăbușirea și nimicirea acestor doua neamuri s-a întâmplat mai târziu și voi povesti toate întâmplările cum trebuie, punându-le pe cât posibil în acord cu timpul în care au avut loc. 6. Când dezbinarea, care era încăîn toiul ei, fu anunțată la Bizanț [Constantinopol/Istanbul], toți recunoscurăși văzură cât se poate de clar prudența și buna chibzuință a împăratului; fiindcă, în timp ce barbarii se nimiceau între ei, fără ca el să punăîn mișcare armata, părerea lui triumfă, oricare ar fi fost rezultatul războiuluiși speranța i se realiza. Căci fiind preocupați mereu de relele lor lăuntrice, ei nu se mai gândiră să porneascăîmpotriva romanilor ; ba cei mai mulți nici măcar nu știau în ce parte a pământului se află.”
 
Bibliografie
AgathiaeMyrinaeiHistoriarumlibriquinque, recensuitRudolfusKeydell, Berlin, 1967 (Corpus fontiumhistoriaeByzantinae, seriesBerolinensis, 2).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LVI. Anonim)
 
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și: