#citeșteDobrogea Preluarea Dobrogei de autoritățile române în 1878

După participarea României la războiul ruso-turc desfășurat în perioada 1877-1878, marile puteri vor recunoaște independența statului român, obligându-l să îndeplinească anumite condiții de ordin teritorial, financiar și de statut al locuitorilor săi.
 
La 13 noiembrie 1878, Carol I, Principele Domnitor, și I.C. Brătianu, primul ministrul, stabileau ultimele detalii cu privire la intrarea armatei române în Dobrogea. Mihail Kogălniceanu și Principele Domnitor Carol I, au redactat împreună Proclamația către locuitorii Dobrogei și ordinal de zi către armată. Totodată erau numiți primii prefecți în persoana lui N. Opran la Tulcea și G. Ghica, la Constanța. Comisarul pentru chestiunile trecerii provinciei în stăpânirea românească era numit Nicolae Calimachi Catargiu. Acesta fusese responsabil cu stabilirea relațiilor cu partea basarabeană.

            La 14 noiembrie 1878, se dădea proclamația de la Brăila, a prințului Carol I, prin care armatele române treceau în Dobrogea:

Armatele române au fost primite la Tulcea, triumfal, trecând prin trei arcuri de triumf. Pe unul din aceste arcuri de triumf era înfățișată alegoric o țărancă în costum tradițional românesc, având în mână o sabie, iar în cealaltă tricolorul. La picioare avea frânturi de lanțuri, având drept semnificație ruperea jugului străin. Stâlpii arcurilor erau împodobiți în culorile tricolorului, alături de inscripții de bun venit. Pe Dealul Independenței se va construi ulterior Monumentul Independenței care tronează și astăzi peste oraș și ținuturile înconjurătoare.

La 23 noiembrie 1878 autoritățile românești au preluat administrația Dobrogei, inaugurând „de facto” suveranitatea României asupra acestui teritoriu. Economia provinciei fusese orientată către Constantinopol, iar războiul din 1877-1878 a provocat suferințe economice și demografice. Locuitorii au plecat în bejenie. Au pierdut case, animale și inventar agricol.

Într-o circulară a guvernatorului sangeacului Tulcea din 9 martie 1878, adresată prefecților cuprinzând dispoziții referitoare la măsurile ce urmau a fi întreprinse în cazul turcilor și tătarilor reveniți în Dobrogea după război se specificau următoarele:

În județul Tulcea se constata la 6 iulie 1878, o părăsire a satelor de către musulmani. De exemplu în localitatea Beștepe din cei 70 de musulmani rămâneau 40, la Beibudjeacu din 80 rămâneau 50 de musulmani. Unii rămâneau pe loc precum cei din Isaccea ( 140 de musulmani) și Enichioi ( 50 de musulmani).

După congresul de la Berlin (1878), autoritățile românești preluau provincia, iar Ion C. Brătianu afirma în Parlament că „Turcia a venit la începutul secolului al XV-lea și a luat-o de la noi cu sabia”.

La deschiderea sesiunii parlamentare din 15 noiembrie 1878, Alteța Regală Carol I, scotea în evidență „eroismul soldaților noștri pe câmpul de bătaie“, iar „România își dobândea locul între națiuni, locul pe care odinioară îl avea în timpurile de mărire ale istoriei sale…..iar experiența dobândită pe câmpul de bătaie ne-a arătat îmbunătățirile  care se reclamă de organizațiunea puterii noastre armate. Pentru grabnica introducere a acestor îmbunătățiri eu contez pe patrioticul dumneavoastră zel“.

Dobrogea avea o suprafață de 13.550 Km², populația nu era numeroasă, iar agricultura puțin dezvoltată și primitivă. Ocupația principală era creșterea animalelor, în special a oilor. Războiul ruinase întreaga provincie, satele fuseseră arse și distruse, iar populația musulmană părăsea provincia.  Teama populației musulmane era aceea a unor represiuni a autorităților românești, așa cum se întâmplase în Crimeea, din partea autorităților țariste. Îi putem aminti aici pe Hagi Memet, din comuna Karatai, cu familia și Hagi Islam Usein din Medgidia, cu două cadâne și doi copii, care au emigrat în Turcia, iar proprietăților lor au intrat în posesia statului român.

 După alți autori, România a primit Dobrogea, cu o suprafața de 15.623 km² și o populație de aproximativ 140.000 locuitori.

La momentul reintegrării, Dobrogea a fost eliberată de sub ocupație turcească, având o populație majoritar românească, lucru ce este demonstrat și de recensământul din anii 1877-1878, realizat de guvernatorul general al regiunii militare Dobrogea, A. Bielosercovici. Se înregistrau 5542 capi de familie români, 4750 capi de familie  bulgari, restul fiind  de alte nații, din totalul de 15.719 familii. Populația românească a fost de-a lungul timpului cea mai veche, mai numeroasă și mai stabilă din Dobrogea. Creștinii erau majoritari, iar dintre aceștia românii erau cei mai numeroși. Situația era diferită în sudul Dobrogei unde populația era formată din 60% turci și 10% tătari.

Autoritățile române vor prelua controlul asupra Dobrogei la 5 septembrie 1878, începând cu orele 20.00, de la autoritățile ruso-bulgare. Într-o telegramă trimisă de N. Catargi prim delegat al Comisiei din Dobrogea, lui Mihail Kogălniceanu, se arăta că populația din provincie a primit cu entuziasm noile autorități.

Prin telegrama transmisă de  N. Catargi, aflat la Tulcea, către Mihail Kogălniceanu, datată  29  noiembrie 1878, se preciza: „armata sosită la 4 ore, generalul Anghelescu, cu Statul său major precedând-o după o oră. Aici a fost primit la debarcader de guvernatoru' cu autoritățile; corpul diplomatic, mitropolitul și de o numeroasă populație cu mult entuziastă, diferitele corporațiuni religioase având arcurile lor de triumf, l-a primit cu pâine și sare. Un Te Deum, a avut loc la biserica română, armata se debarcă și face intrarea sa mâine dimineață. Toate mijlocirile pentru a avea telegraful sunt zadarnice, rog răspundeți, posițiunea comisiunei delegaților începe a deveni foarte delicată”.
Mihail Kogălniceanu îi transmitea prințului Carol I despre situația din Dobrogea:

Omul politic liberal Ion C. Brătianu, spunea în 1878 că „ desfid să vie oricine cu un singur document, să probeze că Dobrogea a făcut parte din statul Bulgariei. Turcia a venit la începutul secolului al XV-lea de a luat-o de la noi cu sabia și acum, când s-a luat de la Turcia înapoi, s-a luat iarăși cu ajutorul brațului României”.

Învățatul francez Vivien de Saint - Martin afirma că „Dobrogea n-a fost cucerită de turci de la bulgari, ci de la voievodul român”, prin urmare, românii erau cei mai îndreptățiți să o revendice.
Putem conchide că acest teritoriu a fost considerat multă vreme un teritoriu al făgăduinței, un teritoriu unde oricine putea prospera și se putea dezvolta.
 
Surse bibliografice
 
A.N.I.C., Fond Casa Regală, dosar nr. 3/1906
A.N.I.C. ,Fond Ministerul Administrației și Internelor. Diviziunile Administrative, dosar nr. 68/1881
A.N.I.C., Fond Casa Regală, dosar nr. 9/1878
A.N.I.C., Fond Ministerul de Interne. Diviziunile administrative, dosar nr. 236/1879
A.N.I.C., Fond Casa Regală, dosar nr. 9/1878
S.J.A.N. Brăila, fond Primăria Brăila, dosar 70/1871-1883
***Dobrogea. Cincizeci de ani de vieață românească, București, 1928, p. 608-609; Cuvântările Regelui Carol I .1866-1914, I, ediție îngrijită de Constantin C. Giurescu, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol al II-lea”, București, 1939
Keith Hitchins, România.1866-1947, Editura Humanitas, București, 1994
Ibidem,  fond Ministerul de Interne, dosar nr. 223/1878
Monitorul Oficial, 3 octombrie 1878
Ibidem, nr. 254 din 15 nov. 1878
A.de Lapradelle, Legislația relativă la proprietatea funciară din Dobrogea nouă (Dobrogea de sud) și dreptul internațional, Tipografiile Române Unite,București, 1930
 Ponticus, La Dobrodja, coup d'oeil sur son histoire et son caractere etnique, Editura Luceafărul, Bucharest, 1939
I.N.Roman, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, Tipografia Ovidiu, Constanța, 1907
 Louis Roman, Radu Ștefan Vergatti, Studii de demografie istorică românească, Editura Enciclopedică, București, 2002
Cătălin Turliuc, Dilemele conviețuirii, vol. II, Editura Junimea, Iași, 2004
Constantin C. Giurescu, Din istoria nouă a Dobrogei, în volumul Dobrogea, VI, Editura cartea Românească, București, 1928
***La Dobroudja Roumaine. Etudes et documents, Bucharest, 1919
***La Dobroudja méridionale (La Quadrilatere), Paris, 1919
Monitorul Oficial, 3 octombrie 1878, p. 5582;  Constantin C. Giurescu, Din istoria nouă a Dobrogei, în volumul Dobrogea, VI, Editura Cartea Românească, București, 1928
Emil Brancovici, Dobrogea, Editura Cartea Românească, București, 1920
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Medgidia în 1877-1878