#citeșteDobrogea Primăvara la Constanța... acum 95 de ani! (I) - Problemele unui tânăr municipiu

În anul 1926 Constanța, comună urbană și reședință de județ a României Mari, devenea și municipiu, rang administrativ care se acorda orașelor mari și cu o importantă dezvoltare economică. Orașul devenise, într-adevăr, în ultimii ani, capitala nedesemnată a unei provincii Dobrogea care avea în componență (din 1913) patru județe: Constanța, Tulcea, Caliacra și Durostor (ultimele două - parte din Cadrilater). Drumul ascendent al urbei venea ca o continuare logică a modernizării Portului Constanța, devenit un "plămân" economic al întregii țări, dătător de bunăstare.
În antichitatea romană, Tomisul mai fusese municipium, dar de această dată acordarea rangului era făcută în beneficiul unui oraș românesc modern care evoluase extrem de mult, în numai câteva decenii.
 
România Mare avea acum un număr total de 71 de județe. Schimbările administrative se produceau ca urmare a aplicării noii Constituții adoptate în 1923 și mai ales, a Legii de Unificare Administrativă din 14 iunie, în vigoare de la 1 ianuarie 1926.
 
Dezvoltarea economică a Constanței adusese implicit și o creștere semnificativă a populației orașului. Astfel, dacă în 1915 (înainte de intrarea României în „Marele Război" - Primul Război Mondial) urbea avusese o populație de 27.885 locuitori, după zece ani devenise cu mult mai mare.
Dacă ar fi să ne luăm după un ghid ilustrat al Constanței din anul 1924 (I. Duployen/Th. Ionescu - Constanța și Tekirghiolul) populația  ajunsese la "peste 65.000 de locuitori". Nu este vorba însă de vreun recensământ, ci de o estimare în care autorii incluseseră și persoanele rezidente sau fără forme legale pe teritoriul urbei.
Când vorbim despre cifre oficiale ținem însă cont de mai multe surse. Astfel, în monografia sa „Tomi-Constanța”, publicată în 1931, marele biograf Marin Ionescu Dobrogianu scria că în 1928 orașul Constanța (cu 257 de străzi și 9463 de clădiri) avea 40.933 locuitori.
Mai mult, potrivit recensământului general național din 29 decembrie 1930 municipiul înregistra 58.258 locuitori, cu tot cu cei ce viețuiau în suburbii preluate în administrația municipiului.
Cifrele de mai sus ne ajută să ne facem o idee despre mărimea și dezvoltarea comunei urbane. Practic, orașul se extindea de la an la an, tot mai mulți oameni venind să se stabilească în înfloritorul oraș-port, acolo unde se găsea mereu ceva de lucru.
 
În perioada 25 noiembrie - 1 aprilie 1926 orașul fusese condus de către doctorul Nicolae Mărgărint. Înaintea lui, între 27 ianuarie 1922-25 noiembrie 1925, destinele urbei fuseseră însă hotărâte de către liberalul Virgil Andronescu, vechi edil ce mai avusese alte trei mandate (1908, 1910, 1913-1920 - cu întrerupere în timpul ocupației germano-bulgare).
Constanța a devenit așadar municipiu în 1926 sub conducerea lui Mărgărint, însă problemele urbei aveau să fie gestionate de un alt edil. Astfel, de la 1 aprilie, primar devine medicul Alexandru Pilescu, fost parlamentar și șeful Partidului Poporului, filiala Constanța. Pilescu avea să își îndeplinească mandatul până pe 28 septembrie.
 
Primăvara anului 1926 este una dificilă pentru administrația locală. Ea are misiunea de a pune în aplicare toate măsurile luate la nivel național, prin Legea de Unificare Administrativă și adaptarea acesteia la realitățile locale. Mai mult, primăria comunei urbane are dificila misie de a pregăti sezonul estival, unul foarte important pentru oraș, generator de mari câștiguri financiare.
 
Cele mai importante hotărâri se iau de către Primar și de către Delegațiunea Permanentă din care fac parte cei mai importanți colaboratori ai săi. Documentele de arhivă ne relevă identitatea acestor membri. Astfel, din procesul-verbal al ședinței nr.1, din 3 aprilie 1926, aflăm numele și mai ales atribuțiile lor.
Francisc Sachetti (peste ani, și el primar,noi.1928-oct.1929) primește ca atribuții "supravegherea lucrărilor tehnice și uzinele comunale", acestea din urmă asigurând utilitățile orașului. Avocatul Scarlat Huhulescu primește supravegherea Serviciilor Interioare ale Primăriei și este desemnat delegat al Oficiului de Stare Civilă. Vasile Nicolau este numit să se ocupe de Serviciul Financiar, în timp ce Dimitrie Rizescu are în grijă aspectele edilitare, piețele și modernizarea orașului. Secretar al primăriei în această primăvara la care ne referim este Ion Focșa, acesta urmând ca în timpul sezonului estival să fie înlocuit cu Gheorghe Perjescu.
 
În cea de a doua ședință a Delegațiunii Permanente, pe 10 aprilie, încep să se analizeze diverse probleme ale comunei urbane.
Pentru că este nevoie a se face reclamă acțiunilor Primăriei și mai ales pentru că era necesară mediatizarea publică a deciziilor, Pilescu solicită să se ceară gazetelor din oraș oferte de preț pentru anunțurile și mesajele publice. La acea vreme, Constanța avea trei cotidiene ("Dobrogea Jună", "Marea Neagră" și "Dacia") și multe alte periodice, ziare și reviste săptămânale sau bilunare.
În aceeași ședință se discută despre iluminatul public în "părțile mărginașe ale orașului". Se hotărăște să se intervină pe lângă societățile petrolifere ce aveau plus de energie electrică. Acestea urmau să fie convinse să asigure luminarea unor zone precum Suburbia Brătianu sau Cartierul Micii Industrii. Trebuia să fie o soluție temporară, până când Primăria avea să găsească soluțiile și fondurile necesare rezolvării acestei probleme.
 
În aceeași ședință se aprobă "înființarea unei echipe de 6 lucrători și 2 căruțe cu care să se poată repara stradele orașului". De asemenea,se menționează în procesul-verbal de ședință: "Asupra licitațiunei pentruprocurarea pietrei necesare pavărei stradelor... se decide a se ține o licitație și pentru aducerea de piatră de la cariera Canara (azi Ovidiu)".
 
În finalul ședinței se decide ca în termen de 30 de zile să se dărâme toate barăcile din oraș, care dădeau un aspect neestetic urbei...
(Va urma)
 
Bibliografie:
 
- Deciziunile Delegațiunii Permanente pe anul 1926, Comuna Urbană Constanța, procesele-verbale 1,2, 3, 4 și 5 - aferente lunilor aprilie și mai; sursă documente - Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța (SJANC), fond Primăria Constanța (1878-1950), copii puse la dispoziție de către prof. dr. Răzvan-Raul Ivan.
- Anuarul General al Dobrogei - Călăuza administrativă - Comercială - Industrială, Camera de Comerț și Industrie Constanța, Ediția I - 1925, coordonatori  insp.com Oct. Văleanu, secretar general Camera de Comerț.
- Anuarul Statistic al României 1924, Editat de Tipografia Curții Regale, București, 1925.
- Anuarul Statistic al României 1925, Editat de Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1926.
- Anuarul Statistic al României 1931-1932, Editat de Mnitorul Oficial și Imprimeriile Statului, imprimeria Națională, București,1933.
- I. Duployen/Th. Ionescu - Constanța și Tekirghiolul - Ghid Ilustrat 1924, Institutul Grafic "Albania", Constanța,1924.
- Ionuț Druche - Virgil Andronescu, Fost Primar al Constanței. Recomandări din publicațiile periodice, articol publicat pe 02.09.2019, pe site-ul bjconstanta.ro.
- col. Ionescu M. Dobrogianu - "Tomi-Constanța", monografie, Tipografia Lucrătorilor Asociați, Constanța, 1931.
- Analele Dobrogei nr.VII, 1926, Institutul de Arte Grafice și Editură "Glasul Bucovinei", Cernăuți, 1926.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Femeile în viața publică și religioasă a Dobrogei antice - Mari preotese și binefăcătoare ale cetăților vest-pontice (IV)