#citeșteDobrogea Primăvara la Constanța... acum 95 de ani! (III) - Casele de toleranță și problema parcărilor

Pe măsură ce rănile Marelui Război se închideau iar negrele amintiri începeau a fi uitate, România anilor 20 începea să trăiască tot mai intens și să se bucure de această perioadă de pace. Tot mai mulți vilegiaturiști, din întreaga țară, luau vara cu asalt litoralul Dobrogei petrecând vacanțe de neuitat în special la Constanța, stațiune balneo-climaterică și oraș-port cu o efervescentă și pitorească viață de zi și de noapte.
Veneau aici atât cei care doreau să se bucure de clipe de relaxare, pe plaje și în apa Mării Negre, precum și împătimiți ai jocurilor de noroc, atrași ca un magnet de Cazinoul Comunal.
 
În 1926, după o pauză de doi ani în care jocurile de la Cazinou fuseseră interzise, administrația locală dăduse din nou undă verde acestei activități, așa că sezonul estival se anunța iarăși unul foarte încărcat și generator de mari profituri pentru comunitate.
Odată cu dezvoltarea orașului și cu asaltul estival turiștilor, la Constanța înflorise și o activitate mai puțin dorită, cea care implica cea mai veche meserie din lume, prostituția. Aceasta nu era ilegală la acea vreme, dar statul impusese norme pentru desfășurarea ei în anumite condiții și sub un control atent. Femeile care prestau oficial aceste servicii se aflau sub controlul atent al Serviciului Sanitar, dar din păcate, mai existau numeroase alte tinere care practicau clandestin această meserie și nu puteau fi supravegheate.
 
Această supraveghere reprezenta una din marile probleme ale administrației locale constănțene. Ea era amplu dezbătută și în ședința Primăriei din data de 24 aprilie 1926. Consilierul Dimitrie Rizescu a semnalat faptul că multe dintre casele de toleranță ale orașului se aflau în zone deloc potrivite, foarte aproape de centrul urbei. Aceste stabilimente fuseseră create cu ani buni înainte, pe când orașul era mai mic, iar la acea vreme se aflaseră oarecum într-o zonă de margine. Între timp însă Constanța crescuse mult ca suprafață iar vechile lupanare erau acum în zone considerate centrale, străzi paralele sau perpendiculare pe Bulevardul Ferdinand. Pe aceste străzi se construiseră în ultimii ani multe case noi și multe familii onorabile se mutaseră acolo. Aceste familii erau tot mai deranjate de vecinătatea "caselor de perdiție", de petrecerile și de scandalurile din acele locuri.
 
Ținând cont de aceste plângeri, consilierul Rizescu solicită Delegațiunii Permanente "mutarea caselor de toleranță undeva într-o zonă mai puțin populată, la marginea orașului". Rizescu propune chiar închiderea definitivă a stabilimentelor însă primarul Alexandru Pilescu spune că această măsură ar înrăutăți și mai mult situația. Edilul spune că astfel, sute de prostituate și-ar desfășura activitatea în locuri neînregistrate, scăpând de controlul serviciului sanitar și devenind propagatoare ale bolilor venerice, fără putință de controlat. De aceea, Pilescu și membrii Comisiei consideră că varianta mutării este cea mai bună soluție:
"Preservarea celor sănătoși este o mare obligațiune și deci să priveghem ca să nu scadă coeficientul de vigoare al rasei" se arată în procesul-verbal al ședinței.
 
Comisia decide ca în următoarele săptămâni să se identifice posibile locații unde casele de toleranță să poată fi mutate pe viitor. Se mai dispun următoarele:
"Până atunci (n.a. până la mutarea stabilimentelor) să se ia măsuri ca actualele localuri să-și facă garduri înalte pentru a nu se vedea în ogrăzile lor, iar poliția să-și facă mai serios datoria în această privință, prin nepermiterea șederii prostituatelor și a oamenilor fără căpătâi pe străzile din vecinătate".
 
Problema lupanarelor din zona centrală a mai durat mulți ani și nicio administrație locală nu a reușit să o rezolve integral. Mare parte din regulile impuse se respectau dar fenomenul nu putea fi oprit într-un oraș-port interbelic și care, în același timp, era și o înfloritoare stațiune turistică.
 
O altă problemă a Primăriei conduse de Alexandru Pilescu era cea a... parcărilor! În ședința din 2 mai 1926 se discută despre parcarea aglomerată din zona Gării. Gara Veche (1860-1960) se afla vizavi de Palatul Justiției (actuala Judecătorie Constanța), la capătul sudic al grădinii publice numită Parcul Gării.
În ședința Delegațiunii Permanente este supusă analizei petiția unor localnici: "Proprietarii de automobile, stabili în oraș solicită să li se fixeze un loc la Gară, unde să staționeze deosebit de celelalte automobile venite pentru sezon, din alte părți". Luând act de aceste cereri, Primăria decide ca "automobilele locale să staționeze pe platforma din fața Gării și pe strada Scarlat Vârnav (astăzi strada Răscoalei 1907), iar cele venite din alte părți să se așeze în susul stradei Vârnav, după cele locale. Timpul de staționat va fi o oră înainte de sosirea și o oră după plecarea oricărui tren". Problema era că, din mai și până în octombrie, în fiecare an, Gara Constanța devenea foarte aglomerată. Erau, mai întâi, cele cinci trenuri zilnice permenente, de pe  rutele București - Constanța și retur, respectiv Constanța -Medgidia - Bazargic (Cadrilater, astăzi Dobrici, Bulgaria) și retur. Acestora li se adăugau însă zecile de trenuri suplimentare estivale ce mergeau sau veneau de la plajele Mamaia Băi și Tataia, Constanța - Tulcea și Constanța - Mangalia.
Pentru rezolvarea problemei, Primăria a dispus ca Prefectura Poliției să supravegheze respectarea regulilor. Doar parțial s-a reușit acest lucru pentru că în sezonul 1926 și în următorii ani au continuat să existe plângeri ale localnicilor (a celor de pe strada Traian,mai ales), legate de parcarea automobilelor în zona Gării...
 
La un alt punct al ordinii de zi se discută despre stabilirea prețurilor maximale la vânzarea în detaliu a peștelui și a produselor din pește. Consilierul Rizescu este delegat să se ocupe de această problemă întrucât, în sezonul estival, mulți vânzători locali puneau adaosuri prea mari la produsele dorite de către turiști...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
- Deciziunile Delegațiunii Permanente pe anul 1926, Comuna Urbană Constanța, procesele-verbale 1,2, 3, 4 și 5 - aferente lunilor aprilie și mai; sursă documente - Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Constanța (SJANC), fond Primăria Constanța (1878-1950), copii puse la dispoziție de către prof. dr. Răzvan-Raul Ivan.
- Anuarul General al Dobrogei - Călăuza administrativă - Comercială - Industrială, Camera de Comerț și Industrie Constanța, Ediția I - 1925, coordonatori  insp.com Oct. Văleanu, secretar general Camera de Comerț.
- Anuarul Statistic al României 1924, Editat de Tipografia Curții Regale, București, 1925.
- Anuarul Statistic al României 1925, Editat de Institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1926.
- Anuarul Statistic al României 1931-1932, Editat de Mnitorul Oficial și Imprimeriile Statului, imprimeria Națională, București,1933.
- I. Duployen/Th. Ionescu - Constanța și Tekirghiolul - Ghid Ilustrat 1924, Institutul Grafic "Albania", Constanța,1924.
- Ionuț Druche - Virgil Andronescu, Fost Primar al Constanței. Recomandări din publicațiile periodice, articol publicat pe 02.09.2019, pe site-ul bjconstanta.ro.
- col. Ionescu M. Dobrogianu - "Tomi-Constanța", monografie, Tipografia Lucrătorilor Asociați, Constanța, 1931.
- Analele Dobrogei nr.VII, 1926, Institutul de Arte Grafice și Editură "Glasul Bucovinei", Cernăuți, 1926.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Primăvara la Constanța... acum 95 de ani! (II) - Salubritatea, concesiunile și surparea malului de răsărit