#Crez și credințe „Iarba Fiarelor“ de Ion Aurel Candrea IV .„ Eclipsele de lună crede poporul că se întămplă din cauză că Iuna e măncată de nişte dihonii“

• Lucrare de amploare, unde sunt luate în discuție, pe capitole relevante, cele mai răspândite datini și legende transmise din generație în generație

• Capitolul dedicat „ierburilor tainice”, trece în revistă câteva plante despre care se spune în popor că au proprietăți miraculoase

 Unul dintre marii lingviști și folcloriști români, școlit la Sorbona, profesorul Ion Aurel Candrea a lăsat contribuții însemnate la cercetarea limbii române vechi din veacurile XVI-lea și XVII.

Volumul „Iarba fiarelor”, apărut în 1928, la editura Cultura Națională din București, reprezintă un studiu comparatist al credințelor străvechi ale românilor, cu specificul lor și, mai ales, cu asemănările pe care autorul le-a găsit cu obiceiuri similare ale altor popoare.

Este o lucrare de amploare, unde sunt luate în discuție, pe capitole relevante, cele mai răspândite datini și legende transmise din generație în generație, născute din imaginația primitivă a privitorilor către cer, către lună și stele, sau din împletirea credințelor intuitive cu cele legate de religia creștină.

Capitolul dedicat „ierburilor tainice”, trece în revistă câteva plante despre care se spune în popor că au proprietăți miraculoase (iarba fiarelor, ferega, mătrăguna), descriind detaliat ritualurile complicate care însoțesc culegerea, folosirea și păstrarea lor.

Despre Eclipse

În capitolul dedicat Eclipselor aduce în discuție faptul că în lumea mistică pe care şi-a creat-o imaginaţia aprinsă a omului primitiv, totul era cu putință.
În ceea ce privește eclipsele, erau mai multe variante luate în considerare.

„Cele mai multe credinte privitoare la corpurile cereşti sunt moşteniri din timpurile preistorice, de cănd omenirea eră încă în faşe, şi nu trebue să ne mire deci faptul că le regăsitn aproape identice la noi şi la mai toate popoarele de pe suprafaţa pămăntului. Credintele poporului nostru, de pildă, despre întunecimi, adică despre eclipsele de lună sau de soare, sunt aproape aceleaşi, nu numai la popoarele din Europa ci și la neamurile civilizate şi la seminţiile sălbatece .din celelalte continente. În preţioasa-i lucrare cu privire la Credinţele tăranului romăn despre cer și stele, d. I. Otescu se ocupă şi de eclipse, asupra cărora ne dă următoarele date interesante:
Eclipsele de lună crede poporul că se întămplă din cauză că Iuna e măncată de nişte dihonii, cum nu sunt pe pămănt, numite Vârcolaci sau Svârcolaci. Vărcolacii sunt explicati însă diverse feluri. După unii, ei sunt un fel de animale mai mici decăt căinii... chiar zic că sunt nişte cătei, şi anume doi. Iar după sunt niște balauri sau smei, sau un fel de animale cu mai multe guri, care sug  ca nişte caracatiţe, sau sunt nişte stafii şi mai sunt numiți Pricolici“ – se arată în volumul lui Ion Aurel Candrea.  

De asemenea se vorbește și despre acești vârcolaci care ar fi sursa eclipselor.

„Aceşti Vărcolaci au diverse origini. Unii spun că ei se fac din copii cari mor nebotezaţi; sau din acei oameni cari se nasc din părinti necununaţi şi Dumnezeu îi blestemă de se fac Vărcolaci. Alţii spun că Vărcolacii se fac de la sine, dacă cel ce mestecă mămăliga dâ cu făcăleţul (mestecăul sau melesteul) ln foc; sau dacă, măturănd casa în asfinţitul soarelui, se dă gunoiul spre soare. Iar alţii spun că Vărcolacii se fac din văzduh, numai din cauză că torc femeile noaptea fără lumănare, mai ales la miezul nopţii şi mai ales cu scopul de a face nişte vrăji cu firul tors astfel.
Pe acele fire stau Vărcolacii, şi acele fire se fac de la sine în calea unui Vărcolac.
Căt timp aceste fire nu se rup, Vărcolacii, răzimaţi pe ele, sint puternici şi merg încotro vor; atunci ei atacă corpurile cereşti şi rup cu dinţii din ele şi aşă şi din lună, pe care uneori o prefac toată în sănge, alteori par'că nici nu mai rămăne. Dacă însă se rupe firul pe care stau Vărcolacii, atunci ei işi pierd puterea mai de tot şi se duc în altă parte a văzduhului“ – se mai arată în lucrarea citată.

Despre volumul profesorului Ion Aurel Candrea

Alte capitole sunt dedicate „facerii lumii” (cu o serie de legende cosmogonice în care lumea se naște în lupta dintre spiritul binelui și cel al răului), datinilor străvechi legate de începutul primăverii, de ritualurile menite să aducă ploaia sau să sporească belșugul.

Legat intrinsec de natură, omul simplu a observat-o cu atenție, din cele mai vechi timpuri, și a învățat să descifreze semnificația tuturor  plantelor și animalelor din jurul casei, fiind capabil uneori să facă predicții mai precise chiar decât cele ale marilor cărturari.

Volumul grupează sistematic aceste moduri de interacțiune cu viul, oferindu-ne câte un capitol pentru fiecare entitate de care sunt legate obiceiuri sau credințe, nu doar ale românilor, ci și ale altor neamuri din lume.

Mai putem parcurge în studiul folcloric al autorului fermecătoare tălmăciri despre „Calendarul babelor”, despre credințele legate de diverse fenomene ale naturii sau legende transmise de-a lungul secolelor legate de... strănut.

Cartea are atașat și un index util, care facilitează cititorului trimiterile la ariile sale de interes.
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație „Iarba fiarelor”, de I. A. Candrea

 #Crez și credințe„Iarba Fiarelor“ de Ion Aurel Candrea I .„În lumea mistică pe care şi-a creat-o imaginaţia aprinsă a omului primitiv, totul era cu putință“  
 
#Crez și credințe„Iarba Fiarelor“ de Ion Aurel Candrea II .„Înainte de facerea lumii nu se vedea decăt o apă nemărginit de mare pe care umblau încoace şi încolo Dumnezeu şi cu dracul“ 

#Crez și credințe„Iarba Fiarelor“ de Ion Aurel Candrea III. „Petele care se zăresc pe suprafata lunii au aţățat din cele mai vechi timpuri curiozitatea omului“