#DobrogeaDigitală Datini străbune

În preajma sărbătorilor de iarnă, a Nașterii Domnului Iisus Hristos și a Anului Nou, sufletele noastre încearcă și ele o înnoire, o schimbare interioară în mai bine, adăpându-se de la izvorul nesecat al tradiţiilor, obiceiurilor, credinţelor şi datinilor strămoşeşti. Datinile, plămădite din prisosul de simţire adâncă şi credinţă nezdruncinată, au oţelit sufletul poporului nostru, dându-i tăria nu doar să înfrunte, dar să iasă mai renăscut şi mai viguros din toate vitregiile sorții.
 
Mărturie a legăturii strânse cu străbunii, datinile reprezintă și o punte către urmașii noștri, o datorie sfântă de a ne strădui să le înrădăcinăm temeinic în inimile lor. Doar așa tradițiile vor fi păstrate vii în memoria poporului nostru, indiferent de greutățile prin care vom trece.
 
Despre datinile și tradițiile de iarnă, ne vorbește și preotul Gheorghe Sorescu, în articolul „Datini străbune”, publicat în revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 12, anul XVII, decembrie, 1940.
 

Originea datinilor se pierde în trecutul îndepărtat al lumii vechi daco-romane

 
Se știe că o parte din marile sărbători creștine au fost așezate de Biserică în apropierea sau în zilele de sărbătoare precreștine. Potrivit preotului Gheorghe Sorescu, acest fapt s-a petrecut și la români, care au preluat mai multe datini și tradiții de la strămoșii daco-romani:
 
„Originea lor se pierde în trecutul îndepărtat al lumii vechi daco-romane. Aveau şi strămoşii noştri sărbători de iarnă şi început de an nou, când se făceau petreceri zgomotoase, însoţite cu urări de fericire şi viață lungă. Credinţa creştină, care se ivise cu puţin timp înaintea zămislirii poporului românesc, a fost la început protivnică acestor cântece şi obiceiuri, fiindcă era în legătură cu zeităţile păgâne. Totuşi, fiindcă erau atât de înrădăcinate, după multă chibzuială, Biserca hotărî să le păstreze; dar nu în forma lor păgână, ci transformate, creştinându-le şi pe ele, aşa cum făcuse şi cu omul cel vechi, păgânul, care îmbrăţişase noua credinţă. Aşadar, schimbarea nu s-a mărginit numai la un simplu nume, deoarece pe lângă haină, s-a adăugat acestor credinţe şi obiceiuri, sufletul şi fondul credinţei creştine. În înfăţişarea lor de azi, datinile noastre sunt o icoană vie, purtată prin veacuri, în care se oglindeşte istorisirea întrupării Fiului lui Dumnezeu, dar şi răsunetul pe care l-a produs în sufletul adânc credincios al Neamului nostru, menirea Sa în lume.”
 

„Înfruntând troienele de zăpadă, colindam pe la fiecare casă”

 
Copii fiind, cu suflete sincere și curate, trăiam mai intens spiritul sărbătorilor de iarnă. Acest aspect îl subliniază și preotul Gheorghe Sorescu, care descrie în articol simbolistica mersului cu colindul, plugușorul sau sorcova:

 
„Începutul acestor frumoase datini îl face Moş Ajunul. Ajunul şi Crăciunul, ca şi Sfânta Vineri sau Sfânta Duminică, parcă sunt fiinţe vii, ce trăiesc aievea şi pe care colindătorii îi salută voioşi cu urarea de «Bună Dimineaţa». Cu câtă nerăbdare n-am aşteptat fiecare, în copilăria noastră această noapte de Ajun când, înfruntând troienele de zăpadă, colindam pe la fiecare casă, ducând pretutindeni bucuria. Naşterii Domnului de care sufletele noastre erau atât de pline! Şi, de la care casă, oricât de umilă, au plecat vreodată colindătorii, fără să adauge la bunătăţile din trăistuţă, măcar o nucă, un colăcel sau un covrig? Curând apoi, copiii vestesc ivirea „Stelei frumoase şi luminoase” care a călăuzit pe Magi la Bethleem, lângă ieslea Pruncului nou născut. Vitleemul şi Irozii apoi, istorisesc întâmplările din vremea Naşterii Domnului, precum şi primirea pe care au făcut-o vieţuitorii pământului, Mântuitorului întrupat. Cu câtă mândrie poartă copiii frumoasele costume ale lui Irod, ale Magilor şi ale celorlalte personaje, pe care fantezia lor le-au împodobit cu atâta îndemânare .... Şi cât de pătrunşi sunt ei de însemnătatea rolului pe care-l joacă în aceste drame religioase, alcătuite de moşii şi strămoşii lor.
 
Anul Nou ni-l vesteşte pluguşorul, care cuprinde urarea cea mai dorită de inima românului, fiindcă este în strânsă legătură cu îndeletnicirea sa de căpetenie. Amintindu-ne pe strămoşul Traian împăratul, pluguşorul ne istoriseşte întreaga poveste a lucrării grâului, evocând reînvierea naturii, simbolul vieţii regenerate, nesfârşite. În dimineaţa Anului Nou, copilaşi care abia pot îngâna câteva cuvinte, colindă casele cu sorcova, urând tuturor viață îndelungată, pururea înfloritoare, şi un nou an fericit. Primenirea şi renaşterea nesfârşită a firii înconjurătoare este imaginea pe care o folosesc în urarea lor nevinovaţii colindători cu sorcovele din ramuri de măr, atât de frumos împodobite cu hârtie colorată.”
 

„Nașterea lui Iisus Hristos parcă s-a petrecut în ţara noastră”

 
Colindele românești au căpătat în timp atât de multe elemente autohtone, încât, dacă în ele nu ar fi precizat locul nașterii lui Iisus, ai crede că acest eveniment s-a petrecut în România. Mai multe explicații în acest sens ne oferă preotul Gheorghe Sorescu:
„Acelea însă, care au fermecat întotdeauna pe oricine le ascultă cu luare aminte şi înţelegere, sunt colindele. Nimic n-a rămas necântat în colinde, ele sunt mai cuprinzătoare decât orice; dar evenimentul cel mai de seamă, pe care-l vom găsi brodat în cele mai multe, este Naşterea Domnului. Învăluită în numeroase legende şi amănunte, întruparea Fiului lui Dumnezeu parcă s-a petrecut în ţara noastră. Munţii şi brazii, codrii şi câmpiile, animalele şi ocupaţiile zilnice, despre care se aminteşte în colinde, sunt ale noastre, ale pământului şi neamului românesc. Şi cât de frumoase obiceiuri nu practică poporul nostru în cursul acestor lungi sărbători de iarnă, când, dornic de a descifra tainele viitorului, îl ispiteşte cu mijloace aşa de simple şi nevinovate.
 
(...) Toată această comoară de credinţe, datini, obiceiuri şi tradiții oglindeşte în chip minunat bogata viaţă sufletească a Neamului nostru, precum şi influenţa hotărâtoare pe care a avut-o credinţa creştină în dezvoltarea sa istorică. Ele fac parte din moştenirea străbună pe care nimeni nu ni le va putea răpi vreodată, căci le păstrăm cu sfințenie în tainele cele mai ascunse ale sufletului nostru. În fiecare an, copiii Neamului colindă pământul ţării, făcând să răsune şi căsuţa cea mai umilă de freamătul lor. Se cuvine dar, ca oriunde le auzim, să ne deschidem larg sufletele, ca să poată pătrunde în ele mireasma acestor datini. Răsunetul lor, e glasul strămoşilor, care ne porunceşte peste veacuri, să le păstrăm neîntinate şi neştirbite, ca o scumpă podoabă a sufletului românesc.”
 
#citește mai departe în revista  revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 12, anul XVII, decembrie, 1940.

Foto: Ionuț Druche
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Despre Ionuţ Druche
S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 
Citește și:

Gânduri de Crăciun