#DobrogeaDigitală Mihai Bucovală, 20 de ani de la „marea trecere”

Se împlinesc, în aceste zile, 20 de ani de la trecerea în nefiinţă a istoricului şi arheologului dobrogean Mihai Bucovală. Profesor doctor în istorie, Mihai Bucovală (1939 - 2000) şi-a dedicat întreaga carieră cercetării vestigiilor străvechi ale pământului dobrogean, fiind unul dintre puţinii specialişti formaţi în domeniul cercetării produselor de sticlă din antichitate.
 

 

Printre volumele publicate („Marele edificiu roman cu mozaic de la Tomis”, „Vase antice de sticlă la Tomis”, „Histria” etc.) se află şi „Necropole elenistice la Tomis”, pe care îl puteţi parcurge în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa. 

Din prefaţa semnată de pasionatul arheolog, am ales un fragment ce sintetizează ritualurile şi credinţele străvechi legate de ceremonia funerară, cu detalii despre ofrandele descoperite în necropole, de-a lungul unei vieţi dedicate studiului şi aducerii la lumină a comorilor arheologice:
 

„Moartea era considerată ca o trecere în altă lume, în care viaţa continua, pe coordonate oarecum similare celor care caracterizau lumea abia părăsită. Această trecere pe alte tărâmuri nu era posibilă fără respectarea unui şir de obligaţii, dintre care primul loc îl ocupa recuperarea şi pregătirea trupului celui defunct pentru această importantă călătorie.

Indiferent prin ce împrejurare ar fi decedat cineva, de moarte naturală sau prin tăierea brutală a firului vieţii în bătălie, a nu avea trupul lui era pentru cei vechi un lucru foarte grav, un delict sau chiar o crimă, care se pedepsea, indiferent de rangul sau poziţia celui vinovat. (În acest sens ne stau mărturie desele referiri ale autorilor antici despre înţelegerile sau armistiţiile temporare încheiate pe câmpurile de luptă, pentru ca trupurile celor ucişi să fie recuperate de taberele respective, în vederea cuvenitei înmormântări).

Eroizat prin simpla trecere în lumea umbrelor, dispărutul apărea învestit cu calităţi deosebite. Iar dacă ar fi rămas cumva nemulţumit, ar fi putut tulbura liniştea şi pacea familiei sau a comunităţii care îl nesocotise, nefăcându-şi datoria de a-l pregăti şi a-l dota cu tot ce-i era necesar în noua viaţă pe care o începea. Prima datorie a familiei era, fireşte, aceea de a îndeplini cu exactitate ritualul funebru. Urma apoi, poate, obligaţia celebrării periodice a tristului eveniment.


Ceremonia funerară obliga pe cei apropiaţi ca, o dată cu manifestarea patetică a dureroasei pierderi, să depună în morminte un variat inventar funerar, ofrande dintre cele mai diferite, aşezate lîngă defunct, după ce, bineînţeles, defunctul fusese spălat şi îmbrăcat cu cele mai frumoase veşminte ale sale.

Din acest inventar funerar, care ne apare în urma săpăturilor arheologice, fac parte, în primul rînd, obiecte care ţin de îmbrăcămintea defunctului: fibule, nasturi sau ornamente vestimentare de ceramică şi de bronz, dublate de obiecte de uz personal şi de podoabe dintre cele mai diverse (pentru femei - inele, brăţări, diademe, cercei, mărgele etc.).

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!
 

Urmează apoi armele şi sculele de tot felul pe care le posedase defunctul în timpul vieţii şi de care se servise în mod obişnuit, ca rezultat al preocupărilor sale zilnice sau al meseriei sale, apoi vase de băut şi de servit la masă, de diferite forme şi mărimi, unele conţinînd provizii, altele menite a fi folosite, în noua viaţă, drept veselă.

Este vorba anume de amfore destinate vinurilor sau uleiurilor, de căni pentru apa (hydrii), de cupe, căni şi farfurii sau străchini, care se găsesc întotdeauna, fie întregi, fie sparte ritual în, lîngă, sau deasupra mormîntului respectiv.

Este important de subliniat aici că, dacă majoritatea acestora din urmă reprezintă vesela de care se folosise defunctul în timpul vieţii, numeroase forme constituie produse specific funerare, miniaturi de vase, de unelte sau de arme, forme exclusiv rituale. Astfel de obiecte alcătuiau întotdeauna bagajul celor pe care Charon îi trecea cu barca peste apa morţii. Prezenţa unor astfel de obiecte probează din plin caracterul ceremonios al datinei funerare.

De bună seamă că multe din obiecte, de un nivel artistic ridicat, erau lucrate în cantităţi apreciabile în ateliere specializate în acest gen de producţie, şi vîndute ca atare în pieţele oraşelor. Multe erau chiar aduse din centre îndepărtate, care căpătau în felul acesta o anumită faimă, prin întinsele legături comerciale dovedite sau întărite, o dată mai mult prin acest gen de comerţ.

În numeroase cazuri întîlnim şi vase de toaletă şi de cosmetică, de diferite forme, destinate păstrării uleiuritor parfumate, substanţelor aromate şi parfumurilor, pomezilor, rimelurilor şi fardurilor. Unele din ele, pomezi, pudriere, cutii, tuburi cu ruj etc. se puneau alături de posesorul lor, pentru trebuinţele lui viitoare. Altele - unguentarii, balsamarii - se spărgeau ritual peste mormînt, în timp ce ultimele, conţinînd mirodenii şi substanţe parfumate sau diverse fructe, se aprindeau în timpul ceremoniei, îmbălsămînd atmosfera şi conferind actului pulsul de greutate şi de solemn care-l treceau în scria celor mai importante şi deosebite acte din viaţa comunităţii.

Adesea în morminte mai apar arşice şi zaruri pentru jocuri de noroc, strigile de bronz sau de fier cu care adulţii îşi răseseră nisipul şi uleiul în sălile băilor şi palestrelor, sau jucării din lut ars, statuete închipuind diverse divinităţi feminine sau masculine, măşti de teatru şi chiar jucării, pentru amuzamentul prelungit pe celălalt tărîm, al celor mici.

Toate aceste materiale de ofrandă oglindesc specificul epocii, formele de cultură materială care au circulat într-o perioadă anumită de timp. Ele închid într-însele efortul fizic al unei omeniri ajunse pe însemnate culmi ale cunoaşterii şi ne dezvăluie linia de gîndire, sistemul dominant de credinţe într-o anumită epocă de dezvoltare a umanităţii, în mersul său către progres. Toate acestea, repetăm, constituie pentru cercetarea ştiinţifică unul dintre cele mai importante şi mai revelatoare materiale de studiu.”

 
Citeşte şi:

„Necropole elenistice la Tomis”, de Mihai Bucovală