Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Mihail Coiciu – singurul primar care a „botezat” un cartier al Constanței

ro

24 Mar, 2022 00:00 4763 Marime text
 
 
  • În urmă cu 108 ani, se stingea Mihail Coiciu, unul dintre cei mai implicați și gospodari primari ai Constanței de la sfârșitul secolului XIX
 
Cu o bogată carieră administrativă, Mihail Coiciu a fost un reputat avocat și politician român, cu realizări importante în orașul Constanța, ale cărui destine le-a condus în patru mandate de primar. Numele său este legat de marile prefaceri ale urbei de la malul mării, după revenirea Dobrogei la România.

Generos, cinstit și harnic, Coiciu s-a născut în 1842, în judeţul Cahul, și a făcut studii economice la Chişinău şi Odessa. A fost prefect de Cahul, iar în 1878 a fost repartizat în Dobrogea, mai întâi ca administrator al plăşii Hârşova, director de Prefectură şi apoi primar de Constanţa în patru mandate: 15 decembrie 1886 - 9 decembrie 1888, 30 august 1891- 20 decembrie 1891, 18 aprilie 1892 - 12 iunie 1897 şi 12 martie 1910 - 7 iulie 1910.

În volumul  „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ , regăsim un articol publicat în ziarul "Liberalul Constanţei, I, nr. 23, din 23 martie 1914, unde este relatată înmormântarea marelui edil și discursul primarului vremii, Virgil Andronescu, care îl evocă pe marele dispărut, „una din figurile cele mai distinse ale oraşului Constanţa”.
 
„Joi 20 Martie a.c. a avut loc înmormântarea rămăşiţelor pământeşti ale mult regretatului Mihail Koiciu, preşedintele Clubului Naţional-Liberal din Constanţa. Fost primar al oraşului şi preşedinte al Consiliului Judeţean, defunctul era una din figurile cele mai mai distinse ale oraşului Constanţa, om drept cinstit şi harnic, ajuta pe toţi cari merita sprijinul lui.

Prietenos cu toată lumea, Mihail Koiciu lasă regrete unanime printre acei cari l'au cunoscut.

Serviciul funebru s'a oficiat în biserica Catedrală în mijlocul unei mari afluenţe de rude, prieteni şi membrii ai partidului din care făcea parte. Defunctul fiind decorat cu Ordinul Coroana României în gradul de ofiţer, onorurile militare au fost date de un pluton din batalionul 9 vânători. S'au depus o mulţime de coroane din partea diferitelor autorităţi din Constanţa, din partea Clubului Naţional-Liberal, din partea familiei şi a o mulţime de prieteni ai defunctului.



După terminarea serviciului divin, d-l Virgil Andronescu din partea consiliului comunal a rostit în Biserică o cuvântare al cărui conţinut îl dăm mai jos.
 
Întristată Adunare,

Cu inima îndurerată, ne-am adunat aci, plecaţi în faţa altarului sfânt, să ne împlinim o datorie creştinească, să înălţăm către Atot puternicul, prin preoţii noştri, rugăciunea pentru odihna sufletului celui ce se chiamă în viaţă Mihail Koiciu.

În seara zilei de 19 Martie, după lungi suferinţe, răposatul întru eternă pomenire Mihail Koiciu, s'a stins din viaţă, primind ultimele mângâieri de la scumpa sa soţie, tovarăşul unei fericite vieţi. Născut în comuna Pigona, judeţul Cahul, Basarabia, şi-a făcut primele studii în oraşul Cahul, trecând în urmă la şcoli mai înalte la Iaşi. De tânăr încă, a intrat în administraţia judeţului său, unde a funcţionat ca subprefect până în anul 1877, anul tristeţei naţionale, al luărei Basarabiei, când fusese vremelniceşte ales deputat.

Român de inimă şi principii sănătoase, încrezător în foreţele sale şi în tăria sufletului său, a socotit ca o mare datorie să vie în Dobrogea imediat după anexare. Aci românul Mihail Koiciu şi-a propus să muncească fără preget şi aceasta o făcea pentru a da o compensaţie durerei sufleteşti şi simţimintelor atinse, că în locurile copilăriei sale pe care le părăsise, răsuna poruncitor altă limbă oficială.

Încă din anul 1892, îl aflăm administrator de plasă la comuna Hârşova, mai în urmă director de prefectură, preşedinte al Consiliului Judeţian şi mai cu osebire Primar al oraşului Constanţa timp de 11 ani.

Gospodar prin excelenţă, om de bine, corect şi bine voitor tuturor locuitorilor oraşului, el poate fi socotit ca unul din făuritorii Constanţei de azi. Sub primăriatul lui s'a făcut o mulţime de lucrări ca localuri de şcoale, spitalul comunal, şosele, iluminat etc. Dar mai pe sus de acestea, el era iniţiator şi contribuitorul tuturor pornirilor de bine obştesc, naţional şi cultural. Cine nu ştie cu ce râvnă şi sacrificiu a lucrat pentru dobândirea drepturilor politice ? Cine nu ştie cum el a sprijinit instituţiunile culturale româneşti, ajutând adesea ori cu fondurile sale personale începuturile frumoase.

S'a stins bătrânul sfătos, cu minte sănătoasă ! Povestirile sale din vechime, ce se transformau aevea prin calda lui simţire, nu se vor mai auzi, sfaturile sale însă, vor da roade tuturor celor ce l'au cunoscut.

S'a stins unul din stâlpii fondatori ai Constanţei româneşti, dar dragostea şi admiraţia noastră îi va fi păstrată. Aci în lumea celor vii, dela coliba săracului, până la palatul somptuos al bogatului, toţi ne îndeplinim misiunea fixată dela soartă.

Răposatul, Mihail Koiciu, pentru odihna sufletului căruia ne rugăm cu toţii, a făcut binele, a ajutat pe cei ce meritau şi-a iubit ţara şi neamul. Cu toţii îi putem zice: mergi în pace suflete al răposatului Mihail Koiciu, pluteşte pe undele de aer către locaşurile sfinte ale unei vieţi noi, tu duci cu tine întristatele noastre regrete că nu te mai avem printre noi. Ai fost în viaţă un om de bine, mergi în pace, îndreaptă-ţi paşii pe calea şi locaşul ce ţi l'ai pregătit din viaţă. Dumnezeu să te erte şi fie-ţi somnul de veci în pace.”
 
 
#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu


Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Citește și:
#citește Dobrogea: Demostene Tranulis – cel care a adus în Constanța cinematograful, filmele documentare, prima revistă de teatru și cinema

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari