Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Odiseea navei-școală CONSTANȚA“, de Marian Moșneagu. În siajul tradiției

ro

08 Oct, 2021 00:00 3785 Marime text

 
  • Construcţia navei-bază autopropulsate „CONSTANŢA“ a început în  Şantierul Naval Brăila, la 9 decembrie 1976. În siajul tradiției, autorul recreează istoria dintre anii 1976 – 2002. 
Prețiosul album bilingv româno-francez alcătuit de Marian Moșneagu a fost editat de Muzeul Marinei Române cu prilejul împlinirii a 35 de ani de activitate în slujba culturii naționale și beneficiază de un Cuvânt înainte semnat de academicianul Răzvan Theodorescu, la vremea aceea (2004) deținând funcția de ministru al Culturii și cultelor.

În imagini și text, autorul spune povestea unui fenomen cultural care a fost nava-școală „Constanța”, cea care, la șapte decenii de la botezul la care a participat și Regele Carol al II-lea, reușea ca, după fiecare escală, România să fie mult mai admirată și mult mai aproape de sufletele celor care ne-au cunoscut afinitățile și ospitalitatea.

Voiajul navei-școală „Constanța“ din anul 2001, receptată ca navă în serviciul fraternității mediteraneene și considerată drept „o utilitate de creație, de difuzare și de transport”, a fost deopotrivă o premieră în istoria culturii și a navigației române. Parcurgând acest volum veți avea ocazia să descoperiți o altă fațetă a voiajelor acestei nave stindard.

Capitolul II: În siajul tradiției

„Construcţia navei-bază autopropulsate „CONSTANŢA“ a început în  Şantierul Naval Brăila, la 9 decembrie 1976. La 1 august 1978 nava a fost luată în primire de primul său comandant, locotenentul major Emil Ţigănuş. Pe 5 octombrie 1979 nava a fost vizitată de căpitanul de rangul I loan Muşat, comandantul Marinei Militare. Deşi nava se afla încă în construcţie, elicopterul militar 39 a executat prima apuntare pe puntea heliport. Pe 17 noiembrie, nava a fost coborâtă de pe cala de construcţie în apele Dunării, fiind acostată la cheul de armare.

După recepţionarea lucrărilor de către o comisie condusă de căpitanul de rangul II Traian Leahu, pe 11 iulie 1980 au sosit la bord militarii în termen care au făcut parte din primul său echipaj. Primul marş al navei s-a executat pe 14 iulie 1980. Două zile mai târziu nava a părăsit portul Sulina, intrând în apele Mării Negre. Pe 18 iulie nava a acostat în portul Mangalia iar pe 1 octombrie în portul Constanţa. A doua zi nava a fost vizitată de un grup de generali şi ofiţeri superiori din armatele statelor membre ale Tratatului de la Varşovia.

Pe 14 octombrie, primul contingent de militari în termen care s-au instruit pe această navă a trecut în rezervă. La 25 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei, căpitanul de rangul I Ion Boian, comandantul Diviziei 42 Maritime, i-a înmânat comandantului navei pavilionul. Pe 4 noiembrie 1980 nava a fost vizitată de generalul-locotenent Constantin Olteanu iar a doua zi de viceamiralul Gheorghe Sandu şi contraamiralul losif Pricop.

Pe 9 aprilie 1981 echipajul l-a avut ca oaspete de onoare pe generalul-locotenent Gheorghe Gomoiu, secretarul Consiliului Politic Superior al Armatei. Pe 21 aprilie, Nicu Ceauşescu, secretar al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, a înmânat Comitetului U.T.C. al Divizionului Vânătoare de Submarine Drapelul de Onoare al C.C. al U.T.C. La festivitate au mai fost prezenţi generalul-locotenent Gheorghe Gomoiu, secretar al C.P.S.A., contraamiralul loan Muşat, comandantul Marinei Militare, căpitanul de rangul I George Petre, secretarul Consiliului Politic al Marinei Militare ş.a.

La 1 octombrie 1981 comanda navei Ia fost încredinţată căpitanului de rangul II Emest Daisa iar pe 30 octombrie, 281 a primit denumirea de escortor, intrând în compunerea Divizionului 339 Vânătoare de Submarine. Pe 29 decembrie 1981 nava a foşt dislocată în Baza Navală Constanţa.

Pe 30 decembrie nava a fost vizitată de contraamiralul Mihai Aron, şeful de stat major al Marinei Militare, care a apreciat eforturile echipajului pentru întreţinerea navei.

În perioada 21-23 ianuarie 1982, nava Ia participat la aplicaţia divizionului, prilej cu care a executat şi marşul de antrenament al militarilor din anul I de instrucţie.Echipajul a obţinut calificativul „Foarte Bine”. Acelaşi calificativ a fost acordat echipajului şi în urma controlului executat la începutul lunii martie.
 
La 17 septembrie 1999, echipajul a sărbătorit împlinirea a 20 de ani de la coborârea navei de pe cala de construcţie a Şantierului Naval Brăila. Cu acest prilej, şeful Statului Major al Marinei Militare a emis Ordinul de Zi nr. 182 din 15 septembrie 1999:

La 17 septembrie 1979, nava 281 „CONSTANŢA“ era coborâtă de pe cala de construcţie a Şantierului Naval Brăila, primind botezul milenarului Danubiu românesc. Simbolica spargere a sticlei de şampanie de bordajul navei a reprezentat actul de naştere a navei, moment de la care, astăzi, aniversăm 20 de ani. De concepţie şi execuţie complet românească, dotată şi modernizată succesiv, destinată iniţial logisticii multiple a acţiunilor de luptă, nava s-a dovedit a fi multi juncţională şi deosebit de fiabilă, răspunzând unor întrebuinţări diverse, dictate de necesităţile Marinei Militare.

Calităţile navei, îmbinate armonios cu munca entuziastă a unui echipaj destoinic şi organic ataşat navei, au condus la realizarea integrală a tuturor misiunilor încredinţate privind îndeosebi logistica deosebit de complexă a submarinului „DELFINUL“, la cheu şi pe mare, asigurarea acţiunilor de luptă ale altor forţe, instruirea studenţilor şi elevilor marinari pe timpul stagiului şi practicii, reprezentarea flotei şi Marinei Militare.

Dau o înaltă apreciere modului de executare a marşului de instrucţie în Franţa şi Italia, respectiv în Siria şi Egipt, nivelului de pregătire atins pentru vizita preconizată anul trecut în Portugalia şi nu în ultimul rând pentru recenta misiune umanitară din Turcia. În toate situaţiile nava a prezentat cu cinste tricolorul românesc şi bogatele tradiţii ale Marinei Militare!

Domnilor ofiţeri, maiştri militari, militari anjagaţi pe bază de contract şi militari în termen. Ampla restructurare a Marinei Militare, în acord cu realităţile politico-militare contemporane, naţionale şi internaţionale, a demonstrat justeţea destinării navei 281 „CONSTANŢA“ ca navă de comandament a Flotei Maritime, a confirmat eforturile financiare şi materiale de îmbunătăţire a stării tehnice şi de întreţinere, încrederea deosebită pe care o am în echipajul navei.“
   
 
Sursa foto: „Odiseea navei-școală CONSTANȚA“, de Marian Moșneagu.
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANȚA“, de Marian Moșneagu. Constanța în onomastica navală românească
 
 #DobrogeaDigitală „Regele și regina Mării Negre“, de Marian Moșneagu. Povestea fregatelor româneşti „Regele Ferdinand“ şi „Regina Maria“
 
#DobrogeaDigitală „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Învăţământul de marină între 1945 şi 1958

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari