Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:53 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Orbul din Ierihon

ro

27 May, 2021 00:00 3868 Marime text
  • Cât timp omul este sănătos nu simte nevoia unui ajutor
  • Iisus Hristos a mai amintit numele orașului Ierihon atunci când a rostit parabola samarineanului milostiv.
 

În vremea aceea, pe când se apropia Iisus de Ierihon, un om ședea lângă drum, cerșind. Și auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-L aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu. (Luca 18, 35-43).



Evenimentul biblic, petrecut cu puțin timp înainte de intrarea lui Iisus în Ierusalim, are loc la Ierihon, un oraș situat la 25 de km de Ierusalim. Iisus Hristos a mai amintit numele orașului Ierihon atunci când a rostit parabola samarineanului milostiv.

Orbul de la Ierihon era, potrivit scripturii, atât bolnav, cât și sărac, dar era plin de credință. Pentru această credință Mântuitorul nu a rămas indiferent la strigătul lui și l-a eliberat de întunericul ochilor trupești, recunoscându-i, astfel, lumina interioară, credința.

Cât timp omul este sănătos nu simte nevoia unui ajutor, dar atunci când boala vine se bucură de orice ajutor pe care îl poate primi. „Dacă nu găsiţi mângâierea aproape, ridicaţi-vă şi căutaţi tot mai sus. Pasărea raiului fuge din mijlocul furtunii şi se înalţă acolo unde tac vânturile”, spunea Jean Paul Richter. Această mângâiere a căutat-o şi bătrânul orb din marginea Ierihonului, printre mulţimea care trecea grăbită spre Ierusalim. Dar, nădejdea în ajutorul omenesc a fost prea slabă pentru bătrânul neputincios, ca să-l bucure și să-i dea tărie. De aceea, când i se spune că pe acolo va trece Iisus din Nazaret, despre care el auzise că este doctorul trupurilor și tămăduitorul sufletelor, un puternic impuls îl face să strige din toate puterile și să cheme în ajutorul neputinţelor lui, pe Fiul lui David. Mulţimea căuta să-i înăbuşe strigarea lui plină de nădejde, însă, Iisus, înţelegând glasul credinţei, se opreşte şi îi poruncește să deschidă ochii, dăruindu-i vedere.

Despre orbul din Ierihon găsim câteva cuvinte și într-un articol semnat de preotul Dan Moisescu din Gaița, Ialomița, în revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 2, anul XII, februarie, 1935.
 

Sărmane bătrân? De câtă bucurie se va fi umplut sufletul tău şi câte lacrimi vor fi umezit ochii tăi, în clipa când ai fost trezit din bezna întunericului la lumina lucitoare a zilei? Câtă putere de credinţă vei fi avut tu, ca să opreşti în loc pe Fiul lui Dumnezeu? Ce va fi simțit întreaga ta făptură în această apropiere cu Dumnezeirea?”.


Stăruința orbului în rugăciune trebuie să fie un exemplu pentru fiecare dintre noi, pentru a primi de la Dumnezeu vindecare trupească și sufletească. Vorbind despre stăruinţa în rugăciunea către Dumnezeu, asemenea orbului din Evanghelia de astăzi, Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Învaţă de aici că de am fi cei mai de jos şi cei mai neluaţi în seamă oameni, dacă ne apropiem cu râvnă de Dumnezeu, vom putea dobândi - prin noi înşine - ceea ce cerem. Râvna lui n-au oprit-o nici sărăcia, nici boala trupului, nici comentariile oamenilor, nici că Hristos nu l-a auzit. Nimic. Aşa este un suflet înflăcărat şi chinuit”.

Preotul Dan Moisescu arată în articolul publicat că și noi, cei care am primit Lumina Evangheliei, lumina cunoștinței, fără de care am rătăci în întunericul păcatelor, ar trebui să ne bucurăm şi să lăudăm pe Dumnezeu cu mai multă recunoștinţă decât orbul din Ierihonului:

Noi nu ne putem împărtăşi cu această bucurie, când Hristos ne-a deschis si nouă luminile ochilor? Când străluceşte în noi lumina răspândită în lume de Evanghelia Lui? Lumina pe care am primit-o de la El a fost mult mai scumpă decât lumina ochilor orbului de la Ierihon. A fost lumina cunoştinţei, fără de care am fi orbecăit în întunericul păcatelor, spre pedeapsa veşnică. Pentru aceasta să ne bucurăm şi să lăudăm pe Dumnezeu cu mai multă recunoștinţă decât orbul din drumul Ierihonului. Dar unde e mulţimea care merge în urma Ta lăudându-Te? Unde este orbul de astăzi care să-ţi strige: „Doamne să-mi dobândesc vederile?” Căci avem nevoie de lumină, de lumina învățăturii Tale Doamne! Ne-am făcut răi, am dărâmat altarele credinței, am necinstit viața şi crucea; iar pe ruinele propriilor noastre distrugeri, astăzi, ne muncim să clădim alţi zei, alte jertfelnice, fără ajutorul şi fără numele Tău. Bieţi cerşetori fără vedere, pribegi pe drumul fără Hristos. Întoarceţi paşii voştri tremurători din drumul întunerecului şi îndreptându-vă cu credinţă tare spre calea adevărului, întrebaţi ca şi oarecând orbul din marginea Ierihonului: „ce e aceasta?”. Şi se va găsi oarecare să vă lămurească „pe aici trece Iisus din Nazaret”. Chemați-L, şi-n clipa aceea, negura ochilor şi a minţii va pieri, toiagul îmbătrânitelor străduinţe omeneşti va înflori iar nădejdea unei vieţi în care a intrat Hristos, va fi mângâierea şi balsamul tuturor suferinţelor de azi”.


#citește mai departe în revista „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 2, anul XII, februarie, 1935.

Foto: Ionuț Druche
 

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 

Despre Ionuţ Druche

S-a născut pe 16 decembrie 1982 în Constanța. Este absolvent al Şcolii Generale nr. 9 „Ion Creangă“ din localitate, al Grupului Şcolar Industrial Construcţii de Maşini din Constanţa şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei“ din Constanţa, promoţia 2005. A lucrat în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, ocupând postul de director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi pe cel de redactor-şef al revistei „Tomisul Ortodox“, publicaţie de cultură şi spiritualitate a Arhiepiscopiei Tomisului.
Actualmente este bibliotecar în cadrul Bibliotecii județene „I.N. Roman” din Constanța.
Preocupat de istoria contemporană a vieţii bisericeşti din Dobrogea, Ionuţ Druche a organizat din 2010 şi până în prezent mai multe comemorări şi simpozioane. De asemenea, este autor şi coautor a mai multor cărţi şi articole.
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Boala Sfântului Apostol Pavel
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari