#DobrogeaDigitală Portretul lui Take Ionescu - „Elocvenţa acestui mare orator mă indignează şi mă farmecă totdeodată“

Lucrarea „50 figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.

Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României,  „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.

Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.

Următorul portret prezentat este al ilustrului Take Ionescu, personalitate emblematică a secolului XX. Om politic, avocat și ziarist, Take Ionescu a susținut marea reformă democratică și votul universal, a organizat învățământul primar și a militat cu patimă pentru reîntregirea României, fiind mereu o voce sonoră care s-a remarcat prin calitățile oratorice de excepție, aspect pe care autorii lucrării „50 figuri contimporane“ îl punctează clar în paragrafele de mai jos.  

 
Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Take Ionescu la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 


„Omul menit să răsbată: linii fme, subţiri, tăişuri multe, îndulcite de rotunjimi alunecoase. Nasul e un tăiş; ochii au tăişuri; profilul său întreg de medalie par’că este ascuţit, vârfuit, semeţ ca prora unui vas menit mereu să despice valuri.
 
D-l Take lonescu a făcut atâtea sforţări ca să răsbată, încât aproape toată fiinţa sa delicată, subtilă, gata a se mări sau a se micşora după voinţă sau necesitate, s'a transformat, s’a adaptat acestei dominante funcţiuni: ajungerea. De-aceea, noul şef al guvernului Maiorescu îmi face impresia că nu umblă, nu vorbeşte, nu lucrează, nu legiferează decât... din profil.
 
Oricum aş sta, de oriunde l-aş privi, dintr’o sală de întruniri sau din cabinetul său de lucru, dela putere sau din opoziţie, nu pot să-l văd pe d-l Take lonescu decât în profil: un profil, din care se desprinde mândrie şi încredere în sine, inteligenţă suspect de multă şi convingere prea la discreţie, un profil satanic, triumfător care simbolizează, cu o inutilă superioritate, meritul ce străbate valuri de mediocrităţi ca să ajungă la locul ce i se cuvine.
 
Elocvenţa d-lui Take lonescu este caşi întreaga sa făptură: de profil. Vorba vioae, sprintenă, îi ese cu volubilitate din gâtlejul nervos şi străbate aerul cu ascuţimi de glas, cari par a nu fi decât tonalitatea muzicală a celorlalte ascuţimi ale sale.
 
Când d-l Take lonescu vorbeşte, am impresia că vorba este cea mai de seamă însuşire a automatismului nostru. Elocvenţa acestui mare orator mă indignează şi mă farmecă totdeodată. Mă farmecă, fiindcă în glasul lui se topesc, în acelaş interesant amalgam, energie şi insinuare, logică în avânt şi luminată putere de critică în analiză, spirit neumoristic şi melodie foarte multă. Elocvenţa d-lui Take lonescu par’că este un cântec în acelaş tempo: un fel de vals care te invită, îţi pune oicioarele în mişcare şi te face să joci cum vrea cântăreţul, să te ţii dup. el, să mergi cu el.
 
Mă indignează în acelaş timp această elocvenţă, fiindcă d-l Take lonescu când vorbeşte, prea clipeşte mereu din ochi. Şi-atunci am impresia că limbagiul a fost născocit de Dumnezeire pentru ca omul să aibă cu ce să-şi ascundă adevăratele gânduri. Desigur, aceasta nu este decât- o iluzie. Dar, ce e mai real în viaţa aceasta decât iluziile! Şi-apoi să nu uităm că d-l Take lonescu, în deosebi, este omul care totdeauna a isbutit să fabrice din iluzii realitate.“
 

Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser

Citește și:
„Constanţa va deveni catedrala democratismului român”

Portretul lui George Coșbuc - „Talentul lui e tocmai ca soarele“