#DobrogeaDigitală Poveștile lui Delavrancea

 
Barbu Ștefănescu Delavrancea s-a născut pe 11 aprilie 1858 și s-a afirmat ca prozator și dramaturg, gazetar, avocat și orator, cu o vocație specială de observație și analiză a evenimentelor politice și culturale ale epocii.
 
A rămas în literatură mai ales prin celebrul său personaj, Hagi-Tudose, și prin trilogia dramatică moldovenească (Apus de Soare, Viforul și Luceafărul).
 
La 12 mai 1912, în semn de apreciere a întregii sale activități, scriitorul este ales membru al Academiei Române, rostind cu acest prilej discursul omagial despre estetica poeziei populare, cu un ecou deosebit în lumea literară.
 
Delavrancea a iubit marea și Dobrogea, vizitând de multe ori Constanța și prietenii dobrogeni de toate etniile, cu care stătea adesea la taclale.
 
În numărul din 1924/1925 al revistei Analele Dobrogei,
descoperim un articol intitulat „Delavrancea la Enigea”, unde scriitorul este evocat de juristul D.Stoicescu, colaborator constant al venerabilei reviste înființate în anul 1920, de către Constantin I. Brătescu și Ioan N. Roman.
 
În text este reprodusă povestea cu tâlc despre „norocul softalei”, spusă cu har de Delavrancea într-o zi pe când se odihnea în pridvorul unei case dobrogene din Enigea, satul în care era totdeauna așteptat cu bucurie și entuziasm.
 
„Era un musafir tuturor plăcut. Toată casa era în mişcare
cât era el la noi. Pentru copii era o petrecere fără sfârşit şi
nici caii, nici câinii, nici pisicile n'aveau odihnă.
Când cobora din trăsură, zicea: Frate
Vasilache, sunt necăjit, sunt obosit! Şi de unde? Nimeni nu
era mai voios ca el, - nu mai avea astâmpăr, se potrivea
tuturor şi cu toţi căuta să sporească zarva.
Dar nu numai cu casa mea se'ntâmpla aşa. Satul întreg era în mişcare. La cafenea toți se'nghesuiau împrejurul lui. Cum
e obiceiul la noi, bătrânii turci sunt stâlpii cafenelei. Ei bine,
bătrânii se certau pentru el cu cei tineri. Câte nu ştia să le
spue? Ce de taclale turceşti şi cu ce patos! Aşa Ie ştia ori le
iscodea că-i mira pe toţi.
Odată a spus una despre o softa, de care-au făcut haz şi
cei mai habotnici dintre turci. Am să ţi-o spun şi dumitale.



A fost odată în Stambul o softa - un seminarist sau candidat la o slujbă bisericească, cum am zice noi - care
rodea de foc cartea şi cânta pe toate glasurile din Coran.
Deprins cu toate știinţele şi cântând ca o privighetoare, mucezea totuşi de mulţi ani în ungherile unei medresii - un fel de mănăstire turcească.
Aşteapta el să-i vie rândul între cei ce suiau scara să guste din bunătăţile lumei, căci era sărac foarte, dar rândul
nu-i mai venea. Nimeni nu-l lua în seamă, nimeni nu întreba
de el, nimeni nu-l poftea la baeramul vieţei, - el n'avea pe
nimeni.
Amărât şi-a zis: Luminăţia sa Sultanul! El stă în fruntea
tuturor, Ia el e cheea norocului, să mă plâng lui! Alcătui dar
o jalbă de suferinţa sa şi căută să o dea Sultanului.
lntr'o zi Sultanul venea cu alaiu dela plimbare. Tocmai îşi făcuse poftă de mâncare şi se gândea la pilaf, un pilaf de coadă de berbec. Softaua tocmai atunci dăduse jalba unui ciubucciu s-o dea sultanului.
Citind sultanul, înţelese de ce e vorba şi că softalei nu-i
lipsea decât norocul. Trase calemul din brâu şi scrise pe jalbă Norocul este ca o coadă de berbec, fericit cine o prinde în pilaful său!
Şi trecu jalba ciubucciului.
Ciubucciul o napoie softalei, iar acesta citind scrisul luminăției sale, mai mult se întristă: ce aşteptase el şi ce-i căzuse! Dar ajungând în medresie, se mai linişti şi începu a-și
zice : nu se poate sultanul să nu fi pus ceva în vorbele astea!

Suci, învârti vorbele prin mintea lui doar s'o scutura ceva
din ele. Câtva timp nimic ! Apoi deodată, o minune. În cele din
urmă închee mulțumit: Dacă muntele nu vine la Mohamed,
merge Mohamed la munte !
- Unde-o-o fi softaua? Unde-o fi ? Se întrebau toţi câți
se împiedicaseră de el în medresie. Softaua nicăeri. Pieri
într'o bună zi fără ca cineva să fi luat seama cum şi ce fel.
Tot atunci în mahalaua evreiască din Stambul se pripăşi
un tânăr necunoscut, care se amesteca stăruitor în forfoteala
evreimei şi căuta să deprindă tot ce l-ar fi apropiat şi amestecat
cu evreii: portul, tunsura, paşii, gesturile, vorba, - mai cu
seamă felul de-a vorbi turceşte al evreilor.
Era chiar softaua. Se pregătea să iasă în calea norocului.
După vreo lună, orice evreu din mahala ar fi jurat că e
de-ai lor şi l-ar fi tras de mânecă să ia parte la minin; şi orice
turc, chiar dintre cei ce l-au cunoscut înainte, n'ar fi putut jura
că el a fost vre-odată turc.
Când se simţi gata, merse de-a dreptul la Şeicul lsleam,
șeful credinţei şi dreptăţei mahomedane - cum ar fi la noi
căptuşit cu un ministru de justiţie. Ingenuchie
Şeicului şi măcinând cuvintele ca evreii, zise:
- A vrut D-zeu cu mine! A pătruns în mintea şi'n inima
şi m'a purtat de mână până aici înaintea nălţimei tale, să-ţi cer binecuvântatea: vreau să mă turcesc!
Şeicul Islam privi înmărmurit la îngenunchiat. Aşa lucru nu
se întâmplase să vadă în viaţa lui: un evreu...turc ... nu-şi credea ochilor.
- Da, sunt un biet evreu, întări el, mă chiamă Avrum !
- Bine fiule, să-ţi facem loc între credincioşi. Zi după
mine: La il laha illa allah! Mohamet resul ul lah!
Presupusul Avrum rosti crezul turcesc, în care recunoştea
că «nu e decât un singur D-zeu - Alah - şi profetul său e Mahomet», cu o mină aşa de evlavioasă şi cu un ton aşa de ferm, încât Şeicul Isleam nu râse de strâmbăturile lui evreieşti, ci-I bătu pe umeri încântat.
Devenise lbraim! Era turc acum. Evreul devine turc mai
lesne ca alţii . . .
In palatul Şeicului Isleam fu mare sărbătoare în ziua aceea, Ibraim fu îmbăiat şi îmbrăcat în haine frumoase şi pus între
meseni. Şeicul Isleam era mândru de fiul său sufletesc şi vorbea de el ca şi cum însuşi l-ar fi convertit. Toţi musafirii dăruiră pe cel turcit. Norocul luase în braţe pe bietul softa. Toată casa porunci să-l servească şi să nu supere cu nimic pe omul cu care D-zeu săvârşise aşa minune. Şeicul destină anume şi o parte din palat pentru Ibraim al Său.”
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei

#Analele Dobrogei anii 5 și 6, 1924-1925
#D. Stoicescu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto: historia.ro 
 
Citeşte şi: 

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: „A pune în dubiu stăpânirea românească asupra Dobrogei, înseamnă a clătina însăşi temelia ţării”

 #DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: ”Vițiul şi arivismul ne otrăvesc moralul şi ne consumă munca”