#DobrogeaDigitală Școala din Cernavodă între anii 1916 și 1936 (I) - „Localul de şcoală este atât de ruinat, încât vandalismul duşmanilor inspiră groază“

 
Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 


Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
După expunerea primelor cinci capitole, l-am abordat și pe cel de-al șase-lea fiind dedicat „Bisericii“, pe parcursul căruia am descoperit poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom continua discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, capitol care debutează cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
 
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o măr­turisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
 
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost  expus în edițiile trecute. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928,  relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
 
În finalul secțiunii dedicate „Școlii până la 1877“, autorul aduce în atenția cititorilor biografia preotului Dimitrie Chirescu, personalitate emblematică a localității Cernavodă care și-a pus amprenta asupra dezvoltării culturale și nu numai din localitate.
 
Subcapitolul intitulat „Școala după 1878 până la 1916“ este prezentat succint. Autorul amintește de primul local de școală primară construit în anul 1879, apoi face o statistică privind învățătorii din Cernavodă de la înfiițare până în anul 1916, amintind totodată că sursele sale de documentare sunt, în general, izvoare nescrise, respectiv poveștile spuse de bătrânii locului.
 
În finalul subcapitolului, localitatea Cernavodă este numit punct comercial important, datorită căii ferate și industrial, prin cele trei fabrici de aici. Totodată cultura locală nu este neglijată, mai ales că „printre bătrânii localnici sunt foarte puţini fără ştiinţă de carte“.
 
Vom discuta în ediția de astăzi despre învățământul din Cernavodă de la începutul Primului Război Mondial și până în anul 1936. Informațiile adunate și prezentate de Ioan Mușat, mai exact rapoarte ale diferitor revizori școlari, arată situația de-a dreptul groaznică a școlii atât din timpul războiului, dar și de după acesta cu urmările suferite.
 
În timpul războiului a funcționat „o şcoală înfiinţată de comandatura germană“, cea primară fiind închisă. Mai multe rapoarte subliniază vandalizarea localului școlii, distrugerea patrimoniului școlar, dar și numărul de elevi și profesori reveniți la școală după război. Redăm mai jos prima parte din subcapitolul intitulat „Şcoala în timpul Răsboiului 1916 - 1918 și până la 1936“, restul urmând a fi prezentat într-o ediție viitoare:
 
„În timpul dela 10 Octombrie, data când a fost părăsită Cernavoda şi până la 10 Octombrie 1918, şcoala primară oficială a fost închisă. Totuşi în acest timp a funcţionat o şcoală înfiinţată de comandatura germană. Şcoala a funcţionat într'o casă particulară din oraş şi a fost condusă de d-na Eufrosina Budac.
 
În raportul cu nr. 1 din 12 Decmbrie 1918, adresat Ministerului Instrucţiunii şi Revizoratului şcolar Constanţa, de către directorul Andreescu, vedem în ce stare a fost găsită şcoala la reîntoarcerea administratiei româneşti:
 
«Am onoarea a vă raporta, că după şese zile de suferinţă și greutăţi întâmpinate în şlepul 407 cu care m'am transportat dela Galaţi , la Cernavoda, în ziua de 10 decembrie 1918, m'am prezentat la şcoala pe care am părăsit-o forţat în ziua de 10 Octombrie 1916. Atât locuinţa şcoalei cât şi locuinţa directorului le-am găsit stricate şi murdare, mai aleş localul de şcoală este atât de ruinat, încât vandalismul duşmanilor cari au ocupat Dobrogea peste doi ani, inspiră groază oricărui spectator. Ferestrefe distruse, uşi stricate, împrejmuiri arse, până şi sălile de clasă au servit de bucătării, sălbaticilor bulgari, cari au înegrit pereţii cu fumul cazanelor ce funcţionau în unele clase.
 
Din bogata zestre a acestei şcoli, nici o urmă n-a mai rămas . Bănci, table, catedre bibliotecă, clopot, orgă, ceasornic toate le au distrus. Din informaţiile date de dl primar N. Chirescu care a venit în localitate eu 10 zile mai înainte, cursurile s'ar putea începe pe ziua de 8 ianuarie, dacă comuna ar avea cu ce să facă reparaţiile strict necesare...»
 
După şase zile, fostul director N . Andreescu trimite Revizoratul şcolar-Constanţa, raportul nr. 2 din 18 Decembrie 1918 cu următorul cuprins:
 
«Eri 17 am început cursurile: fetele într'o sală sub conducerea d-rei Eugenia Simionescu, învăţătoare titulară la şcoala de fete şi băeţii în altă sală sub conducerea subsemnatului, în Iocalul sinagogii. Au fost prezenţi 32 elevi şi 50 eleve, total 82. Abia jumiitate din populaţia oraşului s'a întors din refugiu. Din cei 5 membri ai corpului didactic rămaşi în viaţă dela şcoala de băeţi și fete din Cernavoda, nu s'au reîntors la post până în prezent, decât subsemnatul şi d-ra Eugenia Simionescu.»
 
Cu data de 20 Ianuarie 1919, trimite revizoratului şcolar raportul cu Nr. 24:
 
«Școala funcţionează astfel: d-ra Victoria Dobrescu cl. I cu 34 elevi; Ion Grozea cl. II cu 16 elevi. N. Andreescu cl. III cu 12 elevi şi G . Nedelcu cl. IV cu 12 elevi. Deşi s'a întors toată populaţia din pribegie, cu toate acestea copiii de etate şcolară, se găsesc mai mulţi decât cei cari vin la scoală. Nu vin însă din următoarele cauze: lipsă de mâncare, lipsă de îmbrăcăminte şi încălţăminte... »
 
Cu venirea primăverii activitatea şcolară a început să se desfăşoa re în mod normal. Pe măsură ce campaniile de lucru se deschideau, părinţii copiilor aveau posibilitatea să-şi câştige bani pentru refacerea gospodăriilor, hrană şi îmbrăcăminte. S'au făcut reparaţii localului de şcoală, mobilierului şi în fine s'a procurat material didactic.“
 
Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Citește și:
#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă între anii 1878 și 1916 - „Primul local de şcoală avea numai două săli de clasă“