#DobrogeaDigitală Școala din Cernavodă până în anul 1877 -„ Funcţiona într-o cameră din dosul locuinţei preotului“
19 Oct, 2023 17:00
19 Oct, 2023 17:00
19 Oct, 2023 17:00
ZIUA de Constanta
2457
Marime text
- După expunerea primelor șase capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaptelea capitol, „Școala până la 1877 “.
Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
Așadar, după cum punctează autorul, „să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor șase capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaptelea capitol, „Biserica“. Pe parcursul acestui capitol vom descoperi poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom începe discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, debutând cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o mărturisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost prezentat în ediția trecută. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928, relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
Astăzi continuăm expunerea rândurilor scrise Dumitru Nițescu. Regăsim mai jos informații prețioase despre prima școală din Cochirleni, despre aspectul ei, despre dascalul Mitu etc. Povestea împărtășită de acesta aduce în discuție și planurile preotului Chirescu pentru biserica și școala din Cernavodă:
„Dascălul Mitu primi să fie învăţătorul şcoalei din Cochirleni, înfiinţată în toamna anului 1874, cu leafa una liră turcească pe an de fiecare elev. La el am învăţat buchile latineşti şi cele chirilice, cântările bisericeşti, rugăciuni, cititul şi socotelile. Păstrez amintire dintr'o excursie făcută cu dascălul Mitu dealungul Dunării.
Am trecut peste valul lui Traian şi ne-am scoborât în Valea-Mare, care se întinde cu mai multe ramificaţii spre răsărit şi miazăzi de Dunăre, până la drumul ce duce dela Cernavoda spre Ivrinez. Am mers pe vale până la Dunăre.
Aci Dunărea curge lin şi pe malul ei pe o lungime cam de un km. se întinde o plajă sau rene, cum se zice pe la Cochirleni cu nisip fin şi unde Dunărea se întinde până la gura văii. De aci ne-am suit pe dealul despre miazăzi al văii, unde se afla un cordon sau pichet militar turcesc, în faţa căruia, peste Dunăre, pe malul românesc, se afla un alt pichet românesc.
De pe înălțimea dealului am strigat la grănicerii români, spunându-le că suntem şcolari români; ei ne-au răspuns : «Să trăiţi, copii». Soldaţii turci priveau dela pichet și nu ziceau nimic. După ce am mulţumit soldaţilor turci că au fost aşa de buni că ne-au lăsat să vorbim cu grănicerii români, ne-am scoborât iarăşi la vale, făcând semn grănicerilor şi strigându-le ura, la care şi ei ne răspunseră.
Mare lucru nu făcea dascălul Mitu. Se plimba toată ziua în odae (în casă) cu mâinile la spate iar noi bâzâiam: citeam pe bucoavne. Când obosea, se aşeza pe pătuţul acoperit cu rogojină din colţul clasei. Câte odată chema câte un şcolar la dânsul lângă pătuţ: «la vin, măi ţâcă, să vedem ştii ceva?» De nu ştia îl punea în cârcă la un alt băiat şi dăi cu ... Sfântul Nicolae din cui.
Şcoala din Cochirleni, fiinţată în toamna anului 1874, n'a dăinuit decât doi ani, până la finele anului 1876 şi s-a desfiinţat. Începuse fierberea de război şi bieţii locuitori nu puteau scăpa de hangarale, peste bangarale, zile şi săptămâni întregi, cu carele cu boi, erau duşi la hangarale să aducă la Cernavodă muniţii şi tunuri pentru oştile turceşti, care începuseră a se concentra pe linia Cernavodă-Medgidia-Constanţa.
Pe dealurile din jurul acestor oraşe, începuseră a se construi tăbii (întărituri de pământ şi zid) la care lucrau aproape numai Românii de prin satele din împrejurimi. Printre pahonţii (cărăuşii mobilizaţi) aduşi la Cernavoda pentru nevoile oastei era un basarabean Grigore Gâligan cu care am legat prietenie. Venea adesea la noi să stăm de vorbă pe graiul nostru; zicea nenea Grigore: «Amu porcii iştia de Ruşi credeau că aici în gubernia asta vor găsi numai Bulgari şi când colo în toate satele dau numai de Moldoveni, Români cum le ziceţi d-voastră pe aici. De asta nu le pare bine!»
Reînfiinţarea şcoalei Româneşti din Cernavodă, s'a făcut imediat după ocuparea Cernavodei de Ruşi. Preotul bisericii din Cernavoda, Dimitrie Kirescu, fu silit de Ruşi să oficieze serviciul divin în ruseşte, pe timpul ocupaţiei ruseşti.
Totuşi acest bun român, chiar în timpul ocupaţiei ruseşti, în ciuda duşmăniei ruseşti şi bulgăreşti împotriva noastră, găsi de cuviinţă să reînfiinţeze şcoala românească în Cernavoda. Era însă singur şi n'avea nici cel puţin cântăreţ român la biserică. Înainte de război avusese un cântăreţ din Rasova, anume Nicolae Barbaon, care cânta în strana stângă, strana dreaptă fiind ocupată de cântăreţul grec, din cauză că în Cernavoda, cei mai bogaţi negustori erau greci.
Cu începerea războiului, cântăreţul român Barbaon care era un flăcăiandru între 16 şi 17 ani, părăsi Cernavoda şi se duse la părinţii săi din Rasova. Aşa că acum preotul rămăsese fără dascăl român. Într' o zi preotul Kirescu se întâlni cu tatăl meu, pe care îl întrebă: «Nu ştii un flăcăindru între 16 şi 17 ani, cu ştiinţă de carte, că vreau să-l fac cântăreţ la biserică?» Tata i-a răspuns: «Nu cunosc părinte, dar am băetul meu, care ştie puţină carte; dacă crezi, vi-l, aduc să-l vedeţi». «Adu-l, Niţă, că-mi faci un mare bine».
Eu atunci eram băet între 14 şi 15 ani. Ştiam să citesc binişor chirilica, cât învăţasem în şcoala din Cochirleni. Cum veni tata acasă îmi zise: «Ei, Dumitrică, vreau să te fac popă. Gândeşte-te, că am să te duc la popa Kirescu, că vreau să te fac dascăl la biserică. Vezi să te porţi bine, că de, cine ştie, poate vei ajunge şi tu popă»
Şcoala din Cernavoda funcţiona într-o cameră din dosul locuinţei preotului, construită anume pentru şcoală. Catedra era pe un piedestal înalt lângă un perete al clasei şi la care te suiai pe vreo cinci trepte. Dedesuptul catedrei era carcera. Sala de clasă era mare, spaţioasă, podită cu si rânduri şi cu ferestrele mari. Se deosebea mult de mica sală de clasă dela Cochirleni, unde învătasem primele buchi cu trei ani mai înainte.“
Va urma.
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă până în anul 1877 -„Oamenii au rugat pe cântăreţul bisericii să fie dascăl“
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
Așadar, după cum punctează autorul, „să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor șase capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaptelea capitol, „Biserica“. Pe parcursul acestui capitol vom descoperi poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom începe discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, debutând cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o mărturisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost prezentat în ediția trecută. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928, relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
Astăzi continuăm expunerea rândurilor scrise Dumitru Nițescu. Regăsim mai jos informații prețioase despre prima școală din Cochirleni, despre aspectul ei, despre dascalul Mitu etc. Povestea împărtășită de acesta aduce în discuție și planurile preotului Chirescu pentru biserica și școala din Cernavodă:
„Dascălul Mitu primi să fie învăţătorul şcoalei din Cochirleni, înfiinţată în toamna anului 1874, cu leafa una liră turcească pe an de fiecare elev. La el am învăţat buchile latineşti şi cele chirilice, cântările bisericeşti, rugăciuni, cititul şi socotelile. Păstrez amintire dintr'o excursie făcută cu dascălul Mitu dealungul Dunării.
Am trecut peste valul lui Traian şi ne-am scoborât în Valea-Mare, care se întinde cu mai multe ramificaţii spre răsărit şi miazăzi de Dunăre, până la drumul ce duce dela Cernavoda spre Ivrinez. Am mers pe vale până la Dunăre.
Aci Dunărea curge lin şi pe malul ei pe o lungime cam de un km. se întinde o plajă sau rene, cum se zice pe la Cochirleni cu nisip fin şi unde Dunărea se întinde până la gura văii. De aci ne-am suit pe dealul despre miazăzi al văii, unde se afla un cordon sau pichet militar turcesc, în faţa căruia, peste Dunăre, pe malul românesc, se afla un alt pichet românesc.
De pe înălțimea dealului am strigat la grănicerii români, spunându-le că suntem şcolari români; ei ne-au răspuns : «Să trăiţi, copii». Soldaţii turci priveau dela pichet și nu ziceau nimic. După ce am mulţumit soldaţilor turci că au fost aşa de buni că ne-au lăsat să vorbim cu grănicerii români, ne-am scoborât iarăşi la vale, făcând semn grănicerilor şi strigându-le ura, la care şi ei ne răspunseră.
Mare lucru nu făcea dascălul Mitu. Se plimba toată ziua în odae (în casă) cu mâinile la spate iar noi bâzâiam: citeam pe bucoavne. Când obosea, se aşeza pe pătuţul acoperit cu rogojină din colţul clasei. Câte odată chema câte un şcolar la dânsul lângă pătuţ: «la vin, măi ţâcă, să vedem ştii ceva?» De nu ştia îl punea în cârcă la un alt băiat şi dăi cu ... Sfântul Nicolae din cui.
Şcoala din Cochirleni, fiinţată în toamna anului 1874, n'a dăinuit decât doi ani, până la finele anului 1876 şi s-a desfiinţat. Începuse fierberea de război şi bieţii locuitori nu puteau scăpa de hangarale, peste bangarale, zile şi săptămâni întregi, cu carele cu boi, erau duşi la hangarale să aducă la Cernavodă muniţii şi tunuri pentru oştile turceşti, care începuseră a se concentra pe linia Cernavodă-Medgidia-Constanţa.
Pe dealurile din jurul acestor oraşe, începuseră a se construi tăbii (întărituri de pământ şi zid) la care lucrau aproape numai Românii de prin satele din împrejurimi. Printre pahonţii (cărăuşii mobilizaţi) aduşi la Cernavoda pentru nevoile oastei era un basarabean Grigore Gâligan cu care am legat prietenie. Venea adesea la noi să stăm de vorbă pe graiul nostru; zicea nenea Grigore: «Amu porcii iştia de Ruşi credeau că aici în gubernia asta vor găsi numai Bulgari şi când colo în toate satele dau numai de Moldoveni, Români cum le ziceţi d-voastră pe aici. De asta nu le pare bine!»
Reînfiinţarea şcoalei Româneşti din Cernavodă, s'a făcut imediat după ocuparea Cernavodei de Ruşi. Preotul bisericii din Cernavoda, Dimitrie Kirescu, fu silit de Ruşi să oficieze serviciul divin în ruseşte, pe timpul ocupaţiei ruseşti.
Totuşi acest bun român, chiar în timpul ocupaţiei ruseşti, în ciuda duşmăniei ruseşti şi bulgăreşti împotriva noastră, găsi de cuviinţă să reînfiinţeze şcoala românească în Cernavoda. Era însă singur şi n'avea nici cel puţin cântăreţ român la biserică. Înainte de război avusese un cântăreţ din Rasova, anume Nicolae Barbaon, care cânta în strana stângă, strana dreaptă fiind ocupată de cântăreţul grec, din cauză că în Cernavoda, cei mai bogaţi negustori erau greci.
Cu începerea războiului, cântăreţul român Barbaon care era un flăcăiandru între 16 şi 17 ani, părăsi Cernavoda şi se duse la părinţii săi din Rasova. Aşa că acum preotul rămăsese fără dascăl român. Într' o zi preotul Kirescu se întâlni cu tatăl meu, pe care îl întrebă: «Nu ştii un flăcăindru între 16 şi 17 ani, cu ştiinţă de carte, că vreau să-l fac cântăreţ la biserică?» Tata i-a răspuns: «Nu cunosc părinte, dar am băetul meu, care ştie puţină carte; dacă crezi, vi-l, aduc să-l vedeţi». «Adu-l, Niţă, că-mi faci un mare bine».
Eu atunci eram băet între 14 şi 15 ani. Ştiam să citesc binişor chirilica, cât învăţasem în şcoala din Cochirleni. Cum veni tata acasă îmi zise: «Ei, Dumitrică, vreau să te fac popă. Gândeşte-te, că am să te duc la popa Kirescu, că vreau să te fac dascăl la biserică. Vezi să te porţi bine, că de, cine ştie, poate vei ajunge şi tu popă»
Şcoala din Cernavoda funcţiona într-o cameră din dosul locuinţei preotului, construită anume pentru şcoală. Catedra era pe un piedestal înalt lângă un perete al clasei şi la care te suiai pe vreo cinci trepte. Dedesuptul catedrei era carcera. Sala de clasă era mare, spaţioasă, podită cu si rânduri şi cu ferestrele mari. Se deosebea mult de mica sală de clasă dela Cochirleni, unde învătasem primele buchi cu trei ani mai înainte.“
Va urma.
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă până în anul 1877 -„Oamenii au rugat pe cântăreţul bisericii să fie dascăl“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii