#DobrogeaDigitală „Tropaeum Traiani. Monumentul și cetatea”, autor Adrian Rădulescu, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța
11 Dec, 2019 00:00
11 Dec, 2019 00:00
11 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2881
Marime text
Celebrul monument triumfal Tropaeum Traiani (Trofeul lui Traian) de la Adamclisi, supranumit de Grigore Tocilescu „actul de naştere al naţiunii române”, constituie, prin dimensiunile şi armonia cu care a fost proiectat şi construit, cea mai impunătoare operă de artă şi arhitectură a antichităţii romane din această parte de lume.
Volumul „Tropaeum Traiani. Monumentul și cetatea”, întocmit de reputatul istoric Adrian Rădulescu, are meritul că, pe lângă datele istorico-arheologice şi artistice despre monumentele din acel loc, oferă cititorului o serie de informaţii în legătură cu lucrările de restaurare, protecţie şi conservare, dintre anii 1971-1977, ale acestor monumente. În cele peste 200 de pagini autorul rememorează momentul reconstituirilor de la Adamclisi, scoțând în evidență motivele pentru care a luptat din răsputeri pentru îndeplinirea acestui proiect.
Devenit director al instituției constănțene în 1969, Adrian V. Rădulescu a luptat în anii 70 pentru reconstituirea monumentului ridicat în 109 d.H de împăratul Traian. Eforturile sale, diplomația și ambiția sa au dat roade, iar în 1973, la sesiunea științifică anuală Pontica, mari specialiști din domeniu precum CC Giurescu, Em. Condurache, DM Pippidi, D Tudor, H. Daicoviciu, R. Vulpe, Gostar sau Bilciurescu și-au dat girul pentru restaurarea autoportantă (un termen asupra căruia vom reveni, cu detalii) a Monumentului Triumfal.
Rădulescu a reușit să convingă și autoritățile de necesitatea ridicării la Adamclisi a unui complex monumental. Așa se face că forurile de partid și de stat au decis să restaureze monumentul (in situ, pe locația originară), să construiască și să deschidă un muzeu în comuna Adamclisi, în care să se păstreze toate piesele originale.
DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF
Nu în ultimul rând, forurile au hotărât să se restaureze zidul de incintă a cetății Tropaeum (cu turnuri și curtine pe latura de SV), precum și edificiile descoperite în interiorul orașului antic.
Lucrările de șantier au început efectiv în anul 1975, iar Rădulescu a supravegheat și coordonat atent activitatea de restaurare, secondat uneori de reprezentanții celorlalte instituții implicate în proiect.
Directorul muzeului constănțean s-a implicat în acest proiect, mânat de pasiunea sa fără margini pentru protejarea și promovarea extraordinarului patrimoniu antic dobrogean. Pasiunea sa i-a molipsit pe toți cei cu care intra în contact, chiar și mai marii partidului comunist recunoscând că astfel de obiective precum cele de la Adamclisi reprezintă o frumoasă carte de vizită a statului român. Să nu uităm că erau anii 70, perioadă în care România comunistă nu era încă foarte măcinată de lipsuri și de tiranie.
Pe 27 mai 1977 a avut loc inaugurarea Monumentului Triumfal în prezența secretarului general al PCR, Nicolae Ceaușescu, și a cortegiului său format din înalți oficiali comuniști. A fost deschis oficial și muzeul din comună, muzeu care adăpostește și astăzi metopele originale (s-au păstrat 48 din totalul de 54), reliefurile ce altădată împodobeau monumentul de pe deal.
Grație lui Rădulescu și echipei sale, Monumentul Triumfal a fost reconstituit la dimensiuni originale și se impune prin armonie, dimensiuni și prin acuratețea execuției tehnice. Reliefurile de pe reconstituire sunt copii foarte bine executate după cele create în urmă cu aproape două milenii.
Descoperă și alte cărți semnate de Adrian V. Rădulescu disponibile în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța
„Ovidiu la Pontul Euxin", de Adrian Rădulescu
„Tezaurul de sculpturi de la Tomis", de V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu
„Muzeul de Arheologie Constanța“, de V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu
„Istoria Dobrogei“ de Adrian Rădulescu şi Ion Bitoleanu
Adrian V. Rădulescu, doctor în istorie şi arheolog
Istoria Dobrogei - personalităţi Adrian Rădulescu (1932 - 2000)
#DobrogeaDigitală „Constanța pitorească“ (1908) Descrierea orașului de la poalele Monumentului de la Adamclisi, în starea de acum un secol
#AdrianV.Rădulescu - ctitorul Un nou proiect marca ZIUA de Constanța, dedicat personalității impresionante a istoricului Adrian V. Rădulescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii