Istoria Dobrogei – Bibliografie – Claudius Claudianus (sec. IV-V) – „Imnuri”, „Împotriva lui Rufinus”, „Războiul cu goții”

• Claudius Claudianus s-a născut în Alexandria din Egiptul roman. În tinerețe, el a scris versuri grecești, apoi în 394 s-a mutat la Roma și și-a continuat activitatea literară în limba latină. În  395 a compus un imn de laudă pentru consulii Probinus si Olybrius (Panegyricus dictus Probino et Olybrio consulibus), apoi s-a mutat la Mediolanum (Milano) și și-a pus talentul In slujba lui Stilicho [general vandal, omul forte al Imperiului Roman de Apus, 395-408]. El a deținut funcția de tribunus et notarius. Cele mai importante poezii au fost publicate între 396 și 404: imnuri de slavă, în cinstea celui de al treilea (396) si al patrulea consulat (398) al împăratului Honorius [395-423, în Imperiul Roman de Apus], invective „Împotriva lui Rufinus” (396) și omagii aduse faptelor de arme ale lui Stilicho împotriva regelui vizigot Alarich (De bello Gothico, 402). (ed. H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 
În scrierile sale, Claudianus menționează permanentele invazii ale barbarilor la frontiera Dunării de Jos, confundându-i deseori pe goți  cu predecesorii lor geți în această regiune.
 


I. Imn de slavă în cinstea consulilor Probinus și Olybrius
„(133) ... pentru tine vom merge pe orice meleaguri și nu ne vom înspăimânta de anotimpuri: vom înfrunta la solstițiu Meroe [oraș pe Nil / Egipt] și pe timpul brumelor Istrul.”
III. Împotriva lui Rufinus / Cartea întâi (305). Așa a prădat pretutindeni lacomul tâlhar. Dar el ardea de nerăbdare să-și impună sceptrul și să arunce la pământ oștile romane spre a le nimici până la ultimul om. Acuma punea în mișcare pe geți  și pe cei de la Istru, primea ajutoare de la sciți și lasă în mâinile dușmanilor rămășițele oștilor sale. (310) Între timp cobora spre noi sarmatul împreună cu dacii, masagetul îndrăzneț (care răpune animalele spre a-și face cupe de băut), alanul (care bea apa din mlaștina Meotică [Marea Azov/Ucraina-Rusia]) și gelonul (care se bucură când își tatuează mădularele cu sabia): iată oastea strânsă. de Rufinus. El nu admitea să-i liniștească, (315) tărăgăna și amâna pentru timpuri mai potrivite. Când mâna ta dreaptă a strivit cetele getice, a răzbunat moartea conducătorului de oști care te însoțea; si pentru că mai rămăsese numai un pâlc bicisnic și ușor de prins, trădătorul cel fără de lege al împărăției, înțeles cu geții, (320) a amânat luptele, care se apropiau și 1-a izolat pe împărat, spre a putea da ajutor hunilor , căci știa că aceștia vor intra în luptă și vor da mâna în curând cu oastea dușmană.”



Editorii români notează că Rufinus era omul forte al Curții Imperiale de la Constantinopol în 382-395, că numele de populații vechi (geți, daci, sarmați, masageți, geloni) reprezenta un mod de descriere a noilor realități etnice de la Dunărea de Jos de către un scriitor rezident la mare distanță in fosta capitală imperială și că „mâna dreaptă” era Stilicho.
 
V. Împotriva lui Rufinus / Cartea a doua.
„(45) Căci în ținutul Panoniei [provincie în Ungaria de la vest de Dunăre], zidurile nefericite ale tracilor și ogoarele moesilor nu mai erau o primejdie de temut pentru nimeni, ci doar o înaintare solemnă și un câmp expus furiei, iar relele întreceau orice măsură.”
Împăratul reformator Dioclețian  (284-305) a reîmpărțit statul în 4 prefecturi, 12 dioceze și 101 provincii, noua provincie Scythia Minor (Dobrogea) aparținând diocezei Tracia.
 


VII. Imn de laudă în cinstea celui de al treilea consulat al împăratului Honorius
„(22) Când erai copil te târai pe scuturi, iar prăzile proaspete ale regilor îți slujeau la jocuri. Aveai obiceiul să fii primul care își îmbrățișa părintele [împăratul Teodosius I cel Mare, 378-395, ultimul împărat al statului roman unificat] încruntat după lupte, când se întorcea biruitor de la miazănoapte cu steagurile aflate la Istru, Încă aprins de învălmășeală, și-i cereai o parte din prăzile cucerite: arcuri scitice, cingători răpite de la geloni, sulița unui dac sau frâiele unui sueb [popor germanic]... (147). De asemenea am pătat cu sânge getic [Teodosius versus goții în 391 – nota editorilor români] Hebrul odrizic [fluviul Marița / Bulgaria-Turcia-Grecia], am zdrobit rândurile călăreților sarmatici, ne-am întins mădularele obosite pe zăpezile rifeice și am brăzdat cu roțile carelor noastre Istrul înghețat.”
 


VIII. Imn de laudă în cinstea celui de al patrulea consulat împăratului Honorius
„Când barbarii porniți din adâncuri [de la nordul Dunării] (50) năvăleau în Rodope [munte în sudul Bulgariei], care gemea, când nordul deșertat de oameni își vărsa năvalnic neamurile asupra noastră, când toate țărmurile Dunării iscau războaie, când Moesia  imensă era călcată de carele getice, când cetele blonde acopereau câmpurile bistonilor (55) și când toți cădeau copleșiți sub lovituri sau se aflau aproape să cadă, atunci unul singur [Stilicho – n. e. r.] a înfruntat toate aceste nenorociri, a stins făcliile pustiirii, i-a întors pe țărani la oile lor și a smuls orașele din gâtlejul morții.”
 
XX. Războiul cu goții  
„(601) Niciodată n-am pătruns mai adânc, cu toată sabia, în gâtlejul Sciției, n-am lovit cu atâta distrugere mândrul Tanais [Don/Rusia] sau n-am frânt brațele Istrului.”
 
Bibliografie
 Claudii Claudiani Opera, edidit Theodorus Birt, Berlin, 1892 (Monumenta Germaniae Historica, Auctores Antiquissimi, X).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (XXIII. Claudius Claudianus)