Istoria Dobrogei - Bibliografie Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Grecul Filostrat s-a născut la Atena în jurul anului 170. El a trăit la Roma în suita împărătesei Iulia Domna (193-211), care i-a cerut să scrie biografia „Viața lui Apollonios din Tanya” (filozof grec din sec. I din Asia Mică romană). În anii 230-238 a redactat biografii ale filosofilor sofiști în culegerea „Viețile sofiștilor”. Editorul Gh. Ștefan considera că îi sunt atribuite „cu mare probabilitate” scrierile „Heroicos” și „Gymnasticos”. În „Heroicos” el prezintă pe larg Insula Șerpilor din Marea Neagră ca spațiu al cultului eroului grec Ahile, ucis în Războiul Troiei.
 


„Viața lui Apollonios din Tanya”
În Cartea VII, este amintită asasinarea tracului Cotis și percepția considerată bizară a tracilor, moesilor și geților asupra dihotomiei dintre libertate și sclavie: „3,1. Fapta Eleatului şi cei care au ucis pe Cotys nu merită a fi luată în seamă, căci a robi pe traci, pe moesi şi pe geţi e uşor, a-i libera însă e o prostie. Ei nici măcar nu găsesc o plăcere în libertate, desigur neînchipuindu-şi - socot eu - că sclavia este o ruşine.”
Istoricul Gh. Ștefan (1899-1980) notează că tradiția susținea că filozoful grec Zenon din Eleea (sec. V î. H.) ar fi murit în luptă cu tiranul Nearchos.
De asemenea, Cotis a fost un rege trac onorat cu cetățenia marelui polis-ului Atena și cu calitatea de socru al generalului Ificrate, fiind ucis în anul 356 î. H,
 
Tot în Cartea VII, este evocată așezarea sciților la nord de Dunăre și modul lor de viață nomad: „26,5. ... Şi sciţii, care îşi petrec viaţa în căruţe, nu sînt mai puţin izolaţi decît noi, căci îi mărginesc ape, precum Istrul, Termodontul [litoralul pontic al Asiei Mici/Turciei asiatice - ?] şi Tanaisul [Don/Rusia], fluvii greu de trecut, dacă nu sînt îngheţate de frig. Ei au case pe căruţe şi călătoresc în ele ghemuiţi”
 


„Heroicos”
În capitolul 6, este amintită expediția marelui rege persan Darius I (sec. VI-V î. H.)împotriva sciților nord-dunăreni: „5. Când Cirus conducea expediția peste Istru împotriva mesageților și isedonilor [Turcia, Armenia, Iran, Azerbaidjan] – acestea sunt neamuri scitice – a fost omorât de o femeie ce domnea peste acești barbari.”
Editorul Gh. Ștefan notează că autorul îl confundă pe Darius I cu predecesorul său Cirus I.
 
Într-un dialog din capitolul 20 este descrisă Insula Șerpilor: „32 Fenicianul [Liban]: (...) Dar spune-mi ce minunăție cunoaște Protesilaus despre insula din Pont. (...)
Vierul [viticultor]: (...) Spune despre ea cam astfel. Că în Pont se află o singură insulă, așezată mai mult spre coasta ospitalieră [vestică] pe care o ai în stânga când intri în Pont [din strâmtoarea Bosfor]. E lungă de treizeci de stadii [1 stadiu= 177 m] și lungă nu mai mult de patru. Arbori ce cresc acolo: plopi albi, ulmi și alții – cum se întâmplă – iar cei din jurul templului sunt sădiți în rânduială. Templul e așezat spre Lacul Meotic [Marea Azov/Ucraina-Rusia], care, ca și Pontul, își trimite valurile spre el. Statuile din templu reprezintă pe Ahile și Elena, uniți de Parce [Ursitoare – n. G. Ș.].
33. Căci deși, iubirea pornește din ochi și în locul acesta sălășluiește ea și de aci cântă poeții dragostea, prima dată Ahile și Elena, cu toate că nu se văzuseră unul pe altul – ci ea se afla în Egipt, iar el la Troia – au prins a se iubi, pornind dragostea lor trupească când au auzit unul din altul. Cum soarta le hărăzise o viață fără de moarte și nu era nici un loc potrivit pentru aceasta în apropierea Troiei... Tetis [mama lui Ahile] rugă pe Poseidon [zeul mării în mitologia greacă] să scoată din mare o insulă, unde ei să locuiască. Acesta luă aminte cât de întins este Pontul și că în el nu se afla nici o insulă – fiind o mare fără nici un loc de locuit – și scoase la iveală insula Leuce, în felul cum am arătat-o, pentru ca Ahile și Elena să poată sălășlui în ea, iar corăbierii să aibă un loc de oprire în largul mării unde să-și arunce ancora.
34. Ca stăpân al întregului element al apelor, după ce privi la fluviile Termodont, Boristene [Nipru/Ucraina] și Istru cum își varsă în Pont valurile lor năprasnice și mereu în clocot, el grămădi nămolul fluviilor, cărat de ele în mare, din Sciția, și închipui o insulă – în felul cum am spus – fixând-o de fundul Pontului. Aci s-au văzut prima oară și s-au îmbrățișat Ahile și Elena. Le-au sărbătorit nunta Poseidon însuși și Amfitrite [soția lui Poseidon], nereidele [nimfele mării – n. G. Ș.] până la una și toți zeii fluviilor care se varsă în Lacul Meotic și în Pont. Se mai spune că locuiesc în [această insulă – n. G. Ș.] niște păsări albe, că ele sunt păsări de apă și împrăștie un miros de mare, fiind rânduite de către Ahile ca slujitoare ale sale. Acestea pun rânduială în păduricea sfântă, vânturându-și aripile și stropind [locul – n. G. Ș.] cu ele. Lucrul acesta ]l fac zburând aproape de pământ și împrăștiind peste el stropi de apă.
35. Oamenilor care călătoresc peste adâncimea mării le este îngăduit să intre în insulă – căci ea stă acolo ca un un cămin primitor de oaspeți pentru corăbii – fiindu-le însă oprit tuturor corăbierilor să facă acolo vreo locuință, deopotrivă grecilor cât și barbarilor din jurul Pontului. Cei care trag aci corabia la mal, după ce aduc și jertfă, la apusul soarelui trebuie să urce în corabie, ca nu cumva să-i apuce noaptea pe pământul insulei; dacă bate un vânt prielnic, pornesc mai departe, iar dacă nu, ancorează acolo și se odihnesc în corabie. Se zice că Ahile și Elena de desfată atunci cu vin și cântece, slăvindu-și dragostea care-i leagă pe amândoi, recitând din poemul lui Homer despre Troia și chiar preamărindu-l [în cântecele lor – n. G. Ș.] pe Homer însuși. (…)
37. (…) Fenicianul: (…) Dar să ne întoarcem la insulă.
38. Vierul: Să ne întosrcem, străine. Astfel sunt cântecele din insulă, iar glasul care le cântă răsună divin și fermecător. Se aude atât de pătrunzător și atât de puternic pe mare, încât uluiește pe corăbieri, înfiorându-i. Se povestește că acei care trag în insulă aud tropotul cailor, zăngănitul armelor și zgomote ca la război. Când corăbierii se apropie de coasta nordică sau sudică a insulei, dacă le bate în față un vânt neprielnic acostării, Ahile le dă de veste la pupă și le cere să-și schimbe locul debarcării și să cedeze vântului. Mulți corăbieri întorși din Pont vin pe la mine și-mi povestesc cele ce urmează: că – pe Zeus [zeul suprem în mitologia greacă]! – îndată ce zăresc insula, cei hărțuiți pe întinsul mării se îmbrățișează unii pe alții și varsă lacrimi de bucurie. Iar după ce se apropie și salute insula, merg la templu să se roage lui Ahile și să-i jertfească. Animalul de jertfă se așează singur înaintea altarului, după însemnătatea corăbiei și a corăbierilor.
39. (…) Dar se povestește că un negustor, care obișnuia odinioară să vină deseori prin insulă, a zărit înaintea ochilor chiar pe Ahile. Acesta i-a vorbit despre cele petrecute la Troia, l-a ospețit și l-a rugat să meargă la Troia și să-i aducă o fată troiană, grăinud-i de sclava unui oarecare om din Ilion [alt nume al Troiei]. Străinul se miră de această vorbă și, după ce prinse inimă, îl întrebă de ce are nevoie de o sclavă din Troia. <Străine>, răspunse Ahile, <pentru că ea se trage din același neam ca Hector [fiul cel mare al regelui Troiei, ucis de Ahile] și strămoșii lui. Este o coborâtoare din sângele lui Priam [regele Troiei] și al dardanizilor.>.
40. Negustorul credea că Ahile o iubește. Deci cumpără fata și se întoarse în insulă. După ce îl lăudă că s-a întors, Ahile îi porunci să-i păzească fata în corabie. Îmi închipui că nu era îngăduit femeilor să intre în insulă. Iar lui îi spuse să vină seara în templu să ospăteze împreună cu dânsul și cu Elena. După ce veni, îi dădu bani mulți – de care se lasă biruiți negustorii – și îi spuse că îl socoate prieten și că îi va ocroti negoțul, așa încât treburile să-i meargă bine și corabia lui să aibă parte de o călătorie norocoasă. Când se iviră zorile, îi zise: <Îmbracă-te cu toate acestea, iar pe fată lasă-mi-o pe țărm>. La o depărtare de mai puțin de un stadiu de țărm, plânsul fetei îi ajungea la urechi: Ahile o sfâșia și o rupea în bucăți.
41. Pe amazoane, despre care unii poeți spun că au venit la Troia să lupte cu Ahile, acesat nu le-a omorât la Troia. Nu știu cum se poate crede că, după ce Priam s-a luptat cu amazoanele, pentru frigieni [regiune în centrul Asiei Mici/Turciei asiatice ], în timpul lui Mygdon, ele au venit – mai apoi – în ajutorul Troiei. Părerea mea este că Ahile a nimicit oștile lor puternice chiar în insulă, se zice, în timpul olimpiadei în care Leonidas din Rodos [insulă grecească în sudul Mării Egee] a fost învingător în stadion.
Fenicianul: Ai adus vorba despre o povestire însemnată, vierule, și mi-ai trezit și mai mult – n. G. Ș. luarea aminte, cu toate că și așa eram numai urechi la vorbele pe care le rosteai. Cunoștințele tale ți le-ai dobândit de bună seamă de la Protesilaus
42. Vierul: Da, străinule, de la acest minunat învățător. Mulți corăbieri care merg în Pont cunosc acestea. Lângă țărmul neospitalier al Pontului, pe unde se întind munții Taurici (Crimeea/Ucraina), se spune că locuiesc așa-numitele amazoane (…)
43. (…) să-ți povestesc mai degrabă isprava pe care au săvârșit-o ele pe insulă și cum au murit, căci și acestea ni le-a istorisit Protesilaus.
44. Corăbieri și constructori de nave, de pe mai multe corăbii, care duceau în Helespont (strâmtoarea Dardanele/Turcia) mărfuri din Pont, au fost aruncați pe țărmul stâng al mării, în preajma căruia se spune că locuiau aceste femei. Fiind prinși de ele, au fost ținuți legați și hrăniți la iesle, pentru a fi ținuți, pentru a fi trecuți peste fluviu [Nipru/Ucraina?] și a fi vânduți sciților androfagi [„mâncători de oameni” în greacă]. Dar după ce uneia din amazoane i se făcu milă de frumusețea unui tânăr prins odată cu aceia -ceea ce făcu să se îndrăgostească de el – ea rugă pe regină, care îi era soră, să nu vândă pe străini. Fiind dezlegați și ajunși sub stăpânirea lor, aceștia prinseră să vorbească limba amazoanelor. Le povestiră despre furtună și întâmplările de pe mare, apoi ajunseră să pomenească despre templu, căci debarcaseră nu de mult în insulă, și le descriseră bogăția din ea.
45. Bucuroase că i-au găsit pe acești străini, pentru că erau corăbieri și constructori de corăbii – cum de altfel regiunea era potrivită pentru fabricarea corăbiilor – amazoanele își construiră câteva nave pentru transportul cailor, cu gândul să-l biruie pe Ahile prin călărimea lor. Dacă descalecă de pe cai, amazoanele sunt slabe și niște femei doar. Pentru prima oară, ele puseră mâna pe vâsle și se deprinseră să navigheze. După ce ajunseră cunoscătoare ale navigației, într-o primăvară ridicară ancora de la gura Termodontului [?] și se îndreptară spre templu, străbătând o distanță de cel mult două mii de stadii [340 km], cu cincizeci de corăbii. Când debarcară în insulă, întâi porunciră străinilor veniți din Helespont [greci] să taie arborii, care împodobeau de jur împrejur templul. Dar securile se întoarseră împotriva lor înșiși, îi loviră pe unii în cap, pe unii grumaz și toți căzură morți alături de copaci. Atunci amazoanele strânseră frâiele, dederă pinteni iepelor și se năpustiră spre templu.
46. Ahile le privi pătrunzător și cumplit. Cu o săritură – ca la Scamandru [râu la Troia] și Ilion – el izbuti ca iepele să fie mai înspăimântate de el decât de frâu. Iepele se ridicară în două picioare, socotind pe femei o povară ciudată și de prisos. Se făcură ca niște fiare și, trântind la pământ pe amazoane, se năpustiră asupra lor, le călcară în picioare, își zbârliră coamele și își ciuliră urechile, ca leii cei năpraznici. Mâncau brațele goale, rupeau coșul pieptului, se repezeau la măruntaie și le înghițeau cu lăcomie. Săturate de carne omenească, alergau prin insulă, căci erau înnebunite, pline de sânge.
47. Au pierit și corăbiile amazoanelor, deoarece se abătu asupra lor un vânt puternic. Cum erau goale și ancorate în neorânduială, se ciocneau una de alta și se sfărâmau. Ca într-o luptă navală, o corabie spărgea și scufunda altă corabie. Și oricâte atacuri ar fi dat într-o luptă de mare niște cârmaci de corăbii, în coaste sau la proră, toate s-ar fi năpustit asupra unor corăbii goale și fără cârmaci. Multe sfărâmături de corăbii fură aruncate până la templu. Lângă el zăceau la pământ ființe omenești, unele pe jumătate mâncate, altele respirând încă. Zăceau împrăștiate mădulare omenești și cărnuri, pe care iepele le lepădaseră din gură. Ahile făcu fără greutate o purificare: el atrase [spre templu – n. G. Ș.] apele Pontului și astfel curăță și spălă toate acestea.”
Leonidas din Rodos a trăit în sec. I î. H., în timp ce Războiul Troiei a avut loc în sec. XII î. H., contradicție folosită ca argument de istoricul Gh. Ștefan pentru a aprecia „neseriozitatea” lui Filostrat. Mai mult, în general, Ștefan notează că poveștile autorului despre Insula Șerpilor au un caracter „cu totul fantastic”.
 
Bibliografie
Philostratus, The life of Apollonios of Tyana..., with an english translation by F. C. Conybeare, vol. I-II, Loeb Classical Library,
Philostratum et Callistrati Opera recognovit Antonius Westermann, Firmin Didot, Paris, 1849.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (CX. Filostrat)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Florus (sec. II) - „Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”