Oraşul Constanţa în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (IV) Despre staţiunile Dobrogei, traficul de stupefiante şi „apaşii“ din Grădina Publică

„Dobrogea are un potenţial extraordinar, dar care nu este pe deplin valorificat”.... O vorbă care se spune în ţara românească de mai bine de un veac şi care, şi astăzi, este foarte actuală şi adevărată. În perioada interbelică se spunea la fel, iar jurnaliştii ce activau la gazetele dintre Dunăre şi Mare dedicau acestui subiect numeroase articole.





Exista şi pe atunci o frustrare, să-i spunem, a băştinaşilor, a locuitorilor din judeţul Constanţa mai ales, care reclamau că politicienilor şi românilor din întreaga ţară le pasă de Dobrogea doar în sezonul estival, atunci când vin în „conced”, la mare. În restul anotimpurilor, scriau jurnaliştii noştri, Dobrogea, cu ale sale probleme, este cel mai adesea ignorată. Imaginea aceea bogată şi luminoasă a sezonului estival era umbrită de problemele sociale cu care se confrunta populaţia regiunii.


Să nu uităm că vorbim despre România Mare şi despre o provincie Dobrogea, care între 1913 şi 1940 era compusă din patru judeţe: Tulcea, Constanţa, Durostor şi Caliacra, ultimele două componente ale regiunii cunoscute sub numele de Cadrilater. În anii 20-30 la capitolul staţiuni balneare erau introduse Constanţa, Techirghiol Movilă (din 29 Carmen Sylva – viitor Eforie Sud), Techirghiol Sat (azi oraşul Techirghiol), Mangalia, Balcic etc


Redăm mai jos un articol foarte interesant, publicat în ziarul constănţean Marea Neagră, numărul 198 din data de 21 iunie 1928. Se numeşte „Staţiunile Dobrogei” şi este semnat de Văleanu.


Iată câteva rânduri care ne vorbesc despre problema potenţialului dobrogean, netratat aşa cum ar fi meritat:


„Cea mai bogată provincie din România în staţiuni balneare este fără doar şi poate provincia noastră, Dobrogea. Staţiunile climaterice, o mândrie a părţilor muntene din Ardeal şi din Vechiul Regat nu sunt cu nimic superioare celor de la noi...Dobrogea are cel mai bogat pământ. Cele mai frumoase localităţi cu cele mai largi perspective de a îţi oferi o viaţă agreabilă. Oraşele dobrogene au nota lor atrăgătoare, nota distinctivă. Aşezarea lor naturală este una fericită, farmecul lor atrage vizitatorii din alte părţi, din colţuri îndepărtate ale ţării şi chiar de peste hotare. În localităţile Dobrogei se ridică falnice castele ale regilor noştri care petrec aici clipele de linişte de peste an.... DAR în oraşele noastre, cu toate astea, se trăieşte greu iar populaţia este sugrumată de sărăcie. Peste tot tânguiri, peste tot se simte lipsa numerarului. Criza este acută. Și peste toate mai vine şi specula cari face ravagii în toate oraşele dobrogene şi în special în staţiunile balneare”.


Probleme au fost destule în Dobrogea interbelică... În continuare ne vom concentra atenţia asupra unui aspect mai puţin cunoscut azi şi care multora li se va părea şocant. Este vorba despre traficul de droguri, un flagel al erei moderne, extrem de actual, dar despre care nu se mai ştie că reprezenta o mare problemă chiar şi acum aproape un secol, în România anilor 20...


Constanţa era marele port maritim al României, poarta spre restul lumii şi în acelaşi timp, oraş cosmopolit în care îsî găseau adăpost oameni de toate neamurile, credinţele, cu obiceiurile lor – bune şi rele... Portul a fost mereu loc preferat de trafic pentru substanţele narcotice... La modă au fost mai întâi opiumul sau haşişul, aduse de prin unghere îndepărtate ale lumii...


În perioada interbelică societatea începe să se confrunte serios cu traficul de substanţe puternice precum morfina sau cocaina. Acestea sunt consumate mai ales în oraşe mari, cu o viaţă artistică extrem de agitată.


Iată ce se publica pe 29 mai 1924 în ziarul constănţean Marea Neagră, într-un articol intitulat „Contrabandele de stupefiante” şi semnat de C.R Duţu: „Iată că şi la noi a apărut nefasta surpriză de pe urma căreia sute întregi de mirese ale lui Bacchus (n.a. zeul vinului şi al beţiei la romani), prin toate colţurile mahalalelor sau al varieteurilor plăteau bine şi usau larg de mania stupefiantelor... cari altfel au dat pe mâna justiţiei un număr regretabil de tineri, cari se îndeletniceau cu satisfacţia unor astfel de oferte ale perdiţiei. Credem că domnul prefect al poliţiei va şti să înfrâneze şi la noi această mânie şi nu vom fi singurii care îl vom lăuda pentru aceasta”.


În acelaşi număr al ziarului, în pagina 3, este prezentată pe larg „Arestarea unor contrabandişti de stupefiante”. Cu această ocazie ne este prezentată şi principala categorie de persoane care obişnuiau să consume stupefiante: artiste din numeroasele localuri ale Constanţei: „De mai mult timp, prefectura poliţiei observă cum se introduce morfinomania şi cocainomania printre artistele dela varieteurile din localitate. Ori, cum acest viţiu (n.a. viciu) e un rău social, pentru a-l preîntâmpina prefectura poliţiei a început cercetarea, spre a descoperi provenienţa stupefiantelor. În lunga sa urmărire, prefectura, prin dl. Comisar Ștefănescu a reuşit eri a aresta pe doi dintre cei cari procurau cocaină artistelor de varieteuri devenite acum cocainomane. Ei se numesc Rozetveig Georges şi Alexandru Macoveia, funcţionari comerciali. Aceştia procurau cocaina de pe vasele sosite în port. Cercetările continuă, întrucât sunt bănuiţi şi alţi funcţionari comerciali printre care Stavru Mira, Sava Sava, David Delareina şi Stefan Dumitriu, cari cu toată leafa derizorie fac continue drumuri la Bucureşti, făcând chefuri la cabareturi ca Chat Noir şi Maxim. Se crede că aceştia transportă cocaină în canităţi mari la Bucureşti, unde morfinomania şi cocainomania bântue cu atâta furie”...


Lăsăm la o parte stigmatul drogurilor însă rămânem în zona infracţionalităţii pentru a prezenta o situaţie interesantă. Articolul pe care îl vom cita a fost publicat în 1924, pe 24 iunie, tot în ziarul Marea Neagră. Este semnat de Nerone (pseudonim) şi este intitulat „Unde este poliţia?”. În material apare termenul de „apaşi” pentru a-i desemna pe infractorii ce ne sunt prezentaţi. Nu comentăm posibila etnie a acestor „apaşi” şi nici nu vrem să aducem vreo atingere triburilor nord-americane de apaşi. Trebuie să spunem însă că în presa interbelică, termenul de „apaşi” era folosit pentru grupurile de vagabonzi care adesea atacau, agresau şi jefuiau persoane nevinovate.


Iată articolul: „Am fost printre cei dintâi cari au dat alarma asupra cuibului de apaşi din Grădina Publică, cari de cum se luminează şi până târziu seara, înşiraţi de-a lungul trotuarului din faţa grădinei, acostează pe trecători şi în special sexul slab. Nu odată, aceşti ticăloşi au atăcat pe cetăţeni în plină stradă, sustrăgându-le din buzunare banii ce îi aveau asupra lor, pentru ca apoi să dispară fără urmă. Nu mai departe aseară, o domnişoară, făcând imprudenţa de a traversa grădina publică a fost atacată de aceşti ticăloşi... Numai graţie intervenţiei unor militari, apaşii au putut fi puşi la locul lor. Ceea ce este însă curios este faptul că toate acest scene se petrec chiar sub ochiul reprezentantului forţei publice, care e postat la numai câţiva metri de locul unde apaşii îşi fac de cap... Și cu toate că e martor ocular la cele ce se petrec, nu ia niciodată măsuri. De ce oare...? Apelăm la prefectura poliţiei pentru a lua cele mai urgenţe măsuri...”


(Va urma)

 

Bibliografie

Ziarul Marea Neagră nr.198, din 21 iunie 1928; nr. 233 din 29 mai 1924


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    

 

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Orașul Constanța în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (I): O crimă pasională și o prezentare a stațiunii Mamaia

Orașul Constanța în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (II): Repausul duminical, recunoașterea unui artist al urbei și ajutorarea copiilor sărmani

Oraşul Constanţa în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (III): Problema jocurilor de noroc de la Cazino şi scandalul din Piaţa Independenţei