Panait Cerna (1881-1913) Scriitor și filosof dobrogean
25 Mar, 2022 00:00
25 Mar, 2022 00:00
25 Mar, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
5095
Marime text
25 septembrie 1881 - se naște în satul Cerna, din județul Tulcea, părinții fiind Maria Tașcu, aromâncă, și Panait Stanciof, bulgar de origine, învăţător şi cântăreţ bisericesc, care își părăsește familia înainte de nașterea copilului
1888-1893 - urmează școala primară în satul natal
1893 - se înscrie la liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila și îl parcurge cu mari greutăți financiare, întreținându-se singur
1897 - debutează în revista lui G.Coșbuc, „Foaia interesanta”, cu poezia Trecut (după Lenau), semnând prima oară „Panait Cerna”
1898 - în revista „Carmen”, îi apare prima poezie originală, Orientale
1899 - publică în diverse reviste poeziile: Cavaler, Lor, 15 decembrie
1900 - se inscrie simultan la facultățile de Fizico-Chimie și Filozofie din București, cu regretul ca nu se poate înscrie și la Matematici.
In final, se retrage de la facultatea de Știinte, rămânând numai la Filozofie, unde este coleg cu Eugen Lovinescu, care il va evoca in Memorii
1900 - publică în revista „Ovidiu” din Constanța poezia lsus (prima variantă)
1905 - este consultat de savantul Ion Cantacuzino, care constată că poetul suferea de o gravă boală de plămâni. Se internează în sanatoriul din Sinaia
1906 - își ia licența magna cum laude, la Facultatea de Filosofie a Universității București
1908 - sprijinit de Titu Maiorescu, câștigă o bursă la Universitatea din Berlin. Incepe să lucreze la un studiu asupra lui Faust de Goethe
1910 - îi apare primul volum, Poezii, la Editura „Minerva” din București, întâmpinat elogios de critica literară
1912 - Academia Română îi acordă, pentru volumul Poezii, „partea cea mai mare din premiul Adamachi”, in valoare de 3000 lei, raportul pentru premiere fiind prezentat de scriitorul Duiliu Zamfirescu
1913 - devine doctor al Facultății de Filosofie a Universității din Leipzig, cu teza „Lirica de idei”
26 martie 1913 - bolnav de tuberculoză, se stinge fulgerător, în casa lui Paul Zarifopol din Leipzig, la scurt timp după susținerea tezei de doctorat
Citește și: #citeșteDobrogea: Panait Cerna, la 140 de ani

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii