Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:17 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefecții Constanței 1878 - 1925 (VIII). Gheorghe Cănănău, Ioan Nenițescu, Dimitrie State

ro

05 Sep, 2024 17:00 1013 Marime text
 
Vedere de pe digul din Constanța (1926). Sursă foto: ZIUA de Constanța
  • În edițiile ce urmează vom prezenta biografiile prefecților județului Constanța. 
  • Ca urmare a reintegrării Dobrogei la statul român, este numit prefect Remus Opreanu, al cărui nume se va lega, firește, de primele reforme pentru spațiul Dobrogean.

Istoria Instituției Prefectului prezintă schimbări importante care determină structurarea acesteia în patru perioade 1878 - 1925, 1925 - 1938, 1938 - 1941, 1941 - 1949. Lista tuturor prefecților județului Constanța din 1878 până în prezenat poate fi consultată AICI

Astfel că, în edițiile ce urmează vom prezenta biografiile prefecților județului Constanța, din aceste perioade, biografii integrate în lucrarea „Prefecții județului Constanța (1878-1949 și 1990-până în prezent) mărturii fotodocumentare“, de Virgil Coman și Corina Apostoleanu. 

Instituția Prefectului între anii 1878 - 1925

Reformele legislative și administrative din a doua jumătate a secolului XIX au comportat și înființarea Instituției Prefectului. Ca urmare a reintegrării Dobrogei la statul român, este numit prefect Remus Opreanu, al cărui nume se va lega, firește, de primele reforme pentru spațiul Dobrogean. După anul 1879, Dobrogea avea două județe: Constanța și Tulcea. Județul Constanța era alcătuit din cinci plase cu cinci comune urbane, 104 comune rurale și 51 de sate și cătune. 

Sediul Instituției se afla la „Conacul turcesc“, clădire ce avea adresa pe locul actualului liceu „Mihai Eminescu“ din Constanța. „Conacul“ va fi distrus în urma unui incendiu din anul 1883, moment din care Prefectura se va muta în diverse clădiri închiriate până în anul 1906 când Palatul Administrativ a fost inaugurat (actuala clădire a Cercului Militar, de strada Traian, nr. 29). 

Anul 1913 marchează stabilitatea legislativă și administrativă a Dobrogei, odată cu abrogarea Legii de organizare a Dobrogei relative la alegerea, îndatoririle și modul de funcționare al consiliilor județene și comunale. Din 1913 atribuțiile prefectului intra la unison cu cele ale celorlaltor prefecți din țară. 

Următoarea modificare are loc în anul 1925, de altfel firească în contextul transformărilor statului român, acum aflat în desăvârșirea unitară. 

Continuăm seria biografiilor prefecților județului Constanța. De data aceasta, atenția cade pe Gheorghe Cănănău, Ioan Nenițescu, Dimitrie State:

Gheorghe Cănănău a obținut bacalaureatul la Lausanne, iar de-a lungul carierei a mai deținut funcția de prefect al județului Dorohoi (1894-1895).

A fost numit prefect al județului Constanța la data de 13 aprilie 1899 și a îndeplinit această funcție până la 23 august 1900.
Ca urmare a activității sale, a fost distins cu ordinul „Steaua României“ în grad de Ofițer (1895).

Ioan Nenițescu a urmat cursurile Şcolii Comerciale Alexandru loan I din Galati, studiile liceale continuându-le la laşi unde obtine Bacalaureatul. La scurt timp începe colaborarea cu revista «Convorbiri literare», iar în 1875 devine audient al Facultății de Litere din laşi. 

Tot aici, în urma unui an de voluntariat şi a sustinerii unui examen, obține în anul 1877 gradul de sublocotenent. Pleacă pe front în Regimentul 13 Dorobanti și este rănit în luptele de la Grivita în 1877. Un an mai târziu se înscrie la Facultatea de Filosofie din Berlin. După revenirea în țară, înființează, alături de un grup de redactori, revista «Țara Nouă». 

În septembrie 1884 este numit revizor şcolar al Capitalei. În anul 1887, a obtinut la Leipzig titlul de doctor în Filosofie şi Pedagogie, iar la data de 12 septembrie a aceluiaşi an a fost numit profesor de Istorie universală şi Filosofie la Şcoala Normală de Institutori «Carol I». 

A fost ales deputat de Covurlui în anul 1888, iar din 1890 a predat Pedagogia şi Dreptul constituțional la acecaşi instituție de învățământ. Doi ani mai târziu a fost numit inspector al Învățământului primar în circumscriptia Bucureşti iar în anul 1896 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

Prefect al judeţului Tulcea între anii 1897-1900, Ioan Nenitescu a girat şi funcția de prefect al judeţului Constanta în perioada 23 august -6 noiembrie 1900.

Ca urmare a activității sale a fost distins cu medaliile „Virtutea Militară“ (1877), „Apărătorii Independenței“ (1877), „Comemorativă rusă“ (1877), „Bene-Merenti“ clasa I (1898) şi ordinele: „Steaua României“ în grad de Cavaler (1877), „Sfântul Stanislas“ în grad de Cavaler (1877) și „Coroana României” în grad de Ofițer (1893).

A publicat mai multe lucrări între care menționăm: Şoimii de la Razboieni (poemă în 9 cânturi), Bucureşti, 1882; Die affectenlehre Spinoza's (teză de doctorat), Leipzig, 1887; Pui de lei, poezii eroice şi naționale, Bucureşti, 1891; De la Românii din Turcia Europeană. Studiu etnic şi statistic asupra aromânilor cu aproape una sută de gravuri şi cu o hartă etnografică, Bucureşti, 1895.

Dimitrie State a absolvit Facultatea de Drept la Geneva. De-a lungul carierei a deținut functiilede substitut la Tribunalul Dorohoi (1883), supleant la Tribunalul Falciu (1883), procuror la Parchetul Tribunalului Fâlciu (1884-1885), procuror la Parchetul Tribunalului Suceava (1885-1888), administrator al Casei de Credit Agricol din judetul Vaslui (1888-1891), primar al oraşului Vaslui (1892-1894), prefect al judetului Vaslui (1894-1895).

A fost numit în funcția de prefect al județului Constanta la data de 6 noiembrie 1900 şi a îndeplinit această funcție până la 19 februarie 1901.

Ca urmare a activităţii sale a fost distins cu ordinele „Coroana Romaniei“ în grad de Cavaler (1891) și „Coroana României“ în grad de Ofițer (1894)“.

Sursă de documentare: „Prefecții județului Constanța (1878-1949 și 1990-până în prezent) mărturii fotodocumentare“, de Virgil Coman și Corina Apostoleanu

Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

Prefecţii judeţului Constanţa (1878 - 2018). Judeţul a avut 50 de prefecţi până în 1949 şi alţi 20 în ultimii 28 de ani. Lista completă! (galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari