Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:13 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ziua internațională a Dansului „Ce lume! Ce lume! Ce lume!”

ro

29 Apr, 2021 00:00 2873 Marime text

  • Pe 29 aprilie, se celebrează în întreaga lume Ziua internaţională a dansului.

Deși trăim încă o perioadă apăsătoare, cu teatre închise, festivaluri anulate, contacte umane restricționate, așteptăm cu răbdare și speranță să ne revedem dansatorii pe scenă sau în evenimente care să le pună în valoare talentul, grația, pasiunea, inspirația și munca asiduă dedicată artei mișcării.

Data de 29 aprilie a fost aleasă în 1982, la iniţiativa Comitetului de Dans al Institutului Internaţional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO, celebrându-se astfel atât dansul, cât şi ziua de naștere a fondatorului baletului modern și promotor al dansului ca artă independentă, Jean Georges Noverre (29 aprilie 1727).

Formă universală de expresie artistică, depăşind frontierele culturale, etnice, politice, dansul a fost dintotdeauna ocazia de a reuni artiști din toate colțurile lumii, care s-au înțeles fără cuvinte, doar armonizându-și trupurile și simțirea, într-o celebrare a mișcării primordiale, transformată în artă de comunicare de la suflet la suflet.

Profităm de ocazia acestei sărbători, pentru a aminti că au început preselecțiile pentru Gala tânărului actor – HOP, 2021. Vorbim aici despre această a 24-a ediţie tocmai pentru că se desfășoară, pentru a treia oară consecutiv, împletind teatrul cu mișcarea și având același excepțional director artistic - pe dansatorul și coregraful de mare talent, Gigi Căciuleanu, care va împlini 74 de ani peste câteva zile.

În septembrie 2019, la ediția de atunci a Galei HOP, desfășurată la Constanța, aveam prilejul să urmărim o pleiadă întreagă de talente surprinzătoare, de actori-dansatori, iar Gigi Căciuleanu acorda ziarului ZIUA de Constanța un memorabil interviu. Iată mai jos un extras din răspunsurile sale:

„Eu fac foarte mare diferență între gest și mișcare - gestul fiind ceva concret, mișcarea fiind ceva abstract. Uitați-vă la preoți, ei au un întreg vocabular de gesturi, gesturile sacre, care sunt foarte codificate - palmele deschise într-un fel, palmele împreunate în alt fel... Sau uitați-vă la gesturile omului de rând, care înlocuiesc de multe ori cuvintele în mod foarte expresiv. Până și când mestec în ceai, e o întreagă filosofie. În capul tău s-a format metafora băutului, a mestecatului în lichid...
 
Eu i-aș învăța pe oameni mecanica fluidelor, pentru că, într-un fel, răcirea cafelei nu e făcută doar ca s-o poți bea, este acolo un schimb de energie cu mediul înconjurător, și același schimb se întâmplă între spațiul tău interior, spațiul tău imediat, spațiul tău mai îndepărtat, și spațiul tău cu universul.
 
Deci ideea ar fi gândire sau regândire, talent și nu doar talent, ci inspirație, strategie, iar inspirație, uiți strategia, îți mai vine o idee, o uiți și pe ea, căci declanșează altceva... Imaginați-vă un cactus, ai un corp central, și apoi încep să crească niște bulbi încolo și încoace, deci poate uiți la un moment de unde ai plecat - și nu mai contează - ceea ce contează rezultatul final, acel foc de artificii de la sfârșit.”

Gala HOP de anul acesta va avea ca temă „Caragiale – o lume în mişcare” și se va desfășura sub motto-ul desprins din „Scrisoarea pierdută” carageliană, „Ce lume! Ce lume! Ce lume!” – atât de elocvent pentru vremurile „interesante” pe care am avut șansa/neșansa să le trăim.
 
Sursa foto: informateca.ro

Citește și:

Interviu cu Gigi Căciuleanu, „animatorul“ Galei tânărului actor HOP 2019 „Dialogul dintre voce și corp m-a urmărit o viață întreagă“

Mesajul maestrului Horațiu Cherecheș, de Ziua Internațională a Dansului „Mi-e tare dor de «sufletul» artistului interpret” (video)
 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari