Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:15 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Parlamentarii de Constanţa au alte probleme Deputat de Galaţi, interpelare la premier pentru nămolul de Techirghiol

ro

29 May, 2017 00:00 11589 Marime text
Recent, Primăria Techirghiol a organizat o dezbatere pe tema activităţii de explorare a resurselor naturale (nămol) în perimetrul lacului Techirghiol, iar în cadrul rubricii „Interviu Online” al cotidianului ZIUA de Constanţa, primarul oraşului, Iulian Soceanu, a vorbit despre temerile administraţiei locale şi deopotrivă ale investitorilor şi cetăţenilor din oraş şi împrejurimi.

„Temerea noastră este că, aşa cum se practică în România, vine un investitor străin şi tratează într-un mod mai puţin corect acea resursă, care, într-un timp foarte scurt, poate să dispară. Motiv pentru care am adoptat această atitudine, pentru că ştiu ce înseamnă să dispară această resursă minerală din oraşul nostru. În condiţiile în care va dispărea această resursă minerală, putem spune că staţiunea balneară Techirghiol, care, în acest moment, ocupă locul I clasamentul staţiunilor balneare, va dispărea de pe această hartă. Vom face toate demersurile necesare ca acest nămol să nu ia calea exportului, în primul rând”, a explicat primarul Iulian Soceanu.

În speţă, este vorba despre Formin SA, care a obţinut încă din 2013 licenţă de explorare pentru un perimetru al lacului Techirghiol. La patru ani de la obţinerea primei licenţe de explorare, societatea din Caransebeş a depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un memoriu de prezentare a proiectului „Lucrări de explorare nămol terapeutic“ în perimetrul lacului Techirghiol Est. Potrivit memoriului, pentru zăcăminte de acest tip, metoda optimă de explorare constă în probarea sistematică a nivelului nămolurilor depuse pe fundul lacului, cercetări hidrogeologice şi hidrochimice, evaluarea condiţiilor igienico-sanitare în arealul zăcământului. Pentru realizarea obiectivelor programului de explorare a resurselor de nămol terapeutic din perimetrul lacul Techirghiol Est, se vor efectua lucrări specifice de teren şi de laborator, împreună cu lucrări de birou.

Prelevarea probelor se va realiza de pe o barcă sau şalupă dotată cu dispozitiv de prelevare a probelor, cu un tub din plastic, cu un diametru de 31/2, care va fi împins în nămol prin presare manuală, acesta fiind colectat în interior. Este o procedură nedistructivă, care nu afectează fondul natural al factorilor de mediu din lacul Techirghiol. Sunt prevăzute a se realiza 373 de sondaje limnimetrice.
După executarea sondajelor şi prelevarea probelor, acestea se vor transporta la mal cu ajutorul ambarcaţiunii, vor fi încărcate într-un autovehicul proprietate a Formin SA şi vor fi trimise la laboratorul Administraţiei Bazinale Dobrogea-Litoral şi la Institutul Naţional de Recuperare Medicală Fizică şi Balneoclimaterică din Bucureşti, în vederea determinării parametrilor fizico-chimici şi microbiologici.

Strigătul de ajutor al primarului Soceanu, receptat de un deputat PSD de Galaţi 

La scurt timp după ce a organizat dezbaterea publică şi a ieşit în presă pentru a trage un semnal de alarmă către autorităţile direct implicate, primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu, a fost contactat de un parlamentar interesat de soarta resursei minerale din lac. Nu, nu este vorba despre vreun deputat sau senator de Constanţa. În cazul acestora, informaţia se propagă cu greutate, sunt extrem de ocupaţi şi au agendele încărcate... fix cu alte probleme. Există însă o promisiune din partea deputatului PNL Bogdan Huţucă. Rămânem rezervaţi până nu vedem negru pe alb.

Deputatul care şi-a declarat disponibilitatea să sprijine demersurile primarului de Techirghiol se numeşte Lucreţia Roşca şi este parlamentar PSD de Galaţi. Deputatul s-a născut la Techirghiol şi, nu întâmplător poate, are la bază profesia de medic primar balneologie şi recuperare medicală. A absolvit liceul Ovidius din Constanţa, iar mai târziu, Facultatea de Medicină de la Iaşi. A profesat în Iaşi şi Galaţi, unde s-a şi stabilit. Însă, povesteşte deputatul, „Familia, rudele, au rămas în Techirghiol. Nu putem permite să se întâmple aşa ceva. Nu îl cunoşteam pe primarul din Techirghiol, dar când am aflat din presă despre ce se întâmplă acolo, l-am căutat şi i-am spus că sunt dispusă să ajut. Înţeleg dimensiunea problemei, pentru că sunt medic specialist în balneologie”. 

Deputatul Roşca îl interpelează pe premier

Lucreţia Roşca a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că, după discuţia pe care a avut-o cu primarul Soceanu, a expus problema în cadrul grupului PSD din Camera Deputaţilor, apoi a cules o serie de informaţii de la miniştrii cabinetului Grindeanu şi de la consilierul premierului pe probleme de sănătate.
„Mi-am luat informaţiile necesare, sigur vor urma şi alte reacţii din partea altor colegi, iar luni (n.r. astăzi) voi face o interpelare, pe care o voi adresa premierului Sorin Grindeanu, deoarece Agenţia pentru Resurse Minerale funcţionează în subordinea Secretariatului General al Guvernului. Îl voi întreba pe premier în ce condiţii s-a dat în anul 2013 o licenţă de explorare unei firme private? Eu ştiu că doar Institutul de Balneologie din subordinea Ministerului Sănătăţii face, potrivit legii, rapoarte cu privire la parametrii biologici, lacurile şi apele minerale din România.

Mai departe, sunt câteva reguli stricte şi un preţ stabilit de statul român pentru această resursă minerală, inclusiv pentru utilizatorii direcţi, cum este Sanatoriul Balnear Techirghiol. Licenţa Formin va expira în 2018. Trebuie să înţelegem cu toţii ce se doreşte, de fapt?”, ne-a explicat deputatul Lucreţia Roşca.
Acesta a mai precizat că este interesant ce preţuri a practicat societatea în comercializarea rapoartelor către Administraţia Bazinală de Apă şi Institutul de Balneologie? Dacă aceste sume acoperă investiţiile celor de la Formin SA, de peste 140.000 de euro. „Eu sunt curioasă dacă acea societate şi-a recuperat investiţia? Sau cum o vor recupera, nu?”, a adăugat Roşca.
 

Câte tone de nămol sapropelic mai are lacul Techirghiol?

Specialiştii în balneologie apreciază că nămolul sapropelic din lacul Techirghiol vindecă, de sute de ani, afecţiuni foarte grave precum infertilitatea, reumatismul sau bolile de inimă.

În acest context, deputatul Lucreţia Roşca consideră că ar trebui ca instituţiile abilitate să spună câte tone de nămol sapropelic mai există în lac, având în vedere că această resursă este greu regenerabilă.
În altă ordine de idei, medicul în balneologie Lucreţia Roşca este de părere că nu se poate realiza exportul de nămol, deoarece terapia eficientă cu nămol nu se poate realiza decât în unităţile balneo din Techirghiol. „Această terapie implică un protocol care, dacă nu este respectat, eficienţa devine zero. N-o spun doar eu, s-au realizat sute de cercetări ştiinţifice pe acest subiect”, explică deputatul.

Ce presupune acest protocol terapeutic?

Pacientul supus terapiei trebuie să ia „coaja” de nămol pe lacul Techirghiol. „Trebuie să stai cu nămolul pe corp, până când simţi că te strânge, până când se realizează procesul de transpiraţie, care favorizează aspiraţia de către organism a sulfului din nămol. Abia atunci, protocolul continuă cu o baie în apa sărată. Apoi urmează uscarea naturală. Procedura clasică se încheie abia trei-patru ore mai târziu, nu ai voie să faci duş imediat. Asta vrem, eficienţă. Tocmai din acest motiv, susţin categoric că adevărata terapie cu nămol nu poate fi făcută decât acolo, pe malul lacului şi, tocmai din acest motiv, această resursă nu trebuie să se piardă”, a conchis Roşca.
Lucreţia Roşca este vicepreşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.
 

Despre Formin SA

Formin SA, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, îi are ca acţionari persoane fizice pe Vasile Sebastian Albulescu, născut pe 1.01.1974, în Caransebeş, cu 49,9998441008% din capitalul social, şi Ioan-Gheorghe Varga, născut pe 29.09.1971, în Cluj-Napoca, cu 50,0001558992% din capitalul social. Administrator al firmei este Dan Cornel Fara, născut 28.09.1967, la Caransebeş. Vasile Sebastian Albulescu mai este asociat în: A.V. Investments SRL (funcţiune), East Water Drillings SRL (funcţiune), Edil Proiect SRL (funcţiune), Formin Techirghiol SRL (funcţiune), Ipsum Group SRL (funcţiune), Mineral Project 1 SRL (funcţiune), Prodcomprest Albulescu SRL (radiată), Revicond Canaltech SRL (funcţiune), Smartnet SRL (radiată), Star Telefonica SRL (funcţiune). Ioan-Gheorghe Varga mai figurează ca asociat în Corado Import Export SRL (radiată), Napoca Trust SRL (lichidare), Tehnopro Construct SRL (radiată) şi ca administrator în Corado Import Export SRL (radiată), Napoca Trust SRL (lichidare). Dan Cornel Fara apare ca administrator şi în A.V. Investments SRL şi Star Telefonica SRL. Formin SA figurează ca asociat/acţionar persoană juridică în Casa Star SRL, Formin Nera SA, Formin Techirghiol SRL şi Tincova Project SRL, toate în funcţiune. Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2015, societatea Formin SA a raportat o cifră de afaceri netă de 16.471.276 de lei, profit de 3.133.779 de lei şi 93 de salariaţi. Tipul de activitate, conform clasificării CAEN, este „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea“.
 
Vom reveni.

UPDATE: În data de 15.06.2017, societatea Formin SA a transmis următoarele precizări, pe care le redăm mai jos integral:
„Referitor la articolele publicate de publicația dumneavoastră în legătură cu resursele de nămol din Lacul Techirghiol în datele de 29 mai si 31 mai 2017, //www.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/primul-parlamentar-de-constanta-interpelare-petema-namolului-din-lacul-techirghiol-631958.html
//www.ziuaconstanta.ro/stiri/deschidere-editie/parlamentarii-de-constanta-au-alte-problemedeputat-de-galati-interpelare-la-premier-pentru-namolul-de-techirghiol-631876.html

//www.ziuaconstanta.ro/stiri/politic/declaratie-politic-a-deputatul-usr-ion-stelian-techirghiol-onou-rosia-montan-a-romaniei-632023.html
compania FORMIN SA face următoarele precizări:
 
În 25 martie 2013 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Președintelui ANRM nr. 32/2013 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activități de explorare, privind concursul public de ofertă - Runda nr. 81/2013. Documentul poate fi consultat aici: https://goo.gl/rRZznE

Printre acestea se regăsea și perimetrul Techirghiol Gughis cu suprafața de 1,19 km2, nămol terapeutic, perimetru ce a fost publicat la inițiativa unei alte societăți comerciale. Am evaluat potențialul economic al acestei oferte și am luat decizia de a participa la concurs. Ca urmare a licitației, am câștigat Licența de concesiune pentru explorare nr. 16.451, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 459/25.07.2013: https://goo.gl/fmKfD1
În anul 2015, spre finalul cercetării, am intrat în legătură cu un investitor german interesat de potențiale investiții în turism în România, în special în stațiuni balneoclimaterice. Având în vedere potențialul terapeutic al nămolului de Techirghiol, investitorul german a decis să se implice în finalizarea cercetării și să demareze un studiu de oportunitate cu privire la o investite de 50 milioane de euro ce prevedea: hotel, spa, centru balneo de 4 sau 5 stele.
În acest sens, prin Ordinul Președintelui ANRM nr. 130/14.07.2015, Licența explorare a fost transferată către o nouă entitate juridică, FORMIN TECHIRGHIOL S.R.L. cu toate obligațiile și drepturile dobândite.


Această nouă companie a finalizat cercetarea nămolului din perimetrul de explorare și urma să inițieze un studiu de fezabilitate, precum și demararea proiectului turistic în valoare de 50 mil euro.

În 29 aprilie 2016 a fost publicată o nouă listă cu perimetrele scoase de către ANRM la concurs public de oferte în vederea concesionarii lor pentru activități de explorare in cadrul Rundei 92: https://goo.gl/x7qNyy Printre aceste propuneri se regăsea și perimetrul Techirghiol Est cu suprafața de 2.61 km2, nămol terapeutic, perimetru ce a fost publicat din nou la solicitarea unei alte societăți comerciale, deci din nou nu a fost inițiativa noastră. Am luat decizia de a participa la licitație în vederea demarării cercetării având în vedere experiența noastră în proiecte de cercetare geologică precum și experiența în cercetarea perimetrului Techirghiol Gughis. Am câștigat și de data aceasta și am dobândit Licența de concesiune explorare numărul 19643 care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 987/8.12.2016.

Suprafața totală a luciului de apa Techirghiol este de aproximativ 14,6 km pătrați. Suprafața cercetată în cadrul primului perimetru, Techirghiol Gughis, a fost de 1,19 km2, iar suprafața perimetrului propus pentru exploatare este de 0,5 km2, aproximativ 3% suprafața lacului. Suprafața propusă pentru cercetare în cadrul celui de-al doilea perimetru, Techirghiol Est, este de 2,61 km2, in urma cercetării stabilindu-se exact zonele care pot fi exploatare durabil pe o perioada cat mai lunga.

Nămolul din lacul Techirghiol nu se poate exporta în starea sa naturală

Nămolul extras nu este stabil in timp, schimbându-și mirosul, consistenta, proprietățile fizico-chimice si microbiologice după extragerea din lac. Prin urmare, el nu poate fi exportat fizic, deoarece își pierde calitățile terapeutice la scurt timp după extragere. De altfel, nămolul din lacul Techirghiol își păstrează proprietățile terapeutice doar împreună cu apa din lac.
Exploatarea nămolului se poate face respectând cu strictețe toate normele tehnice si metodologice cu privire la extragerea, transportul, depozitarea si returnarea / deversarea acestuia. Cantitatea de nămol ce poate fi extrasă pe baza Licenței de exploatare a SC Formin Techirghiol SRL in intreaga perioada contractuala de 20 de ani, reprezintă 0,35% din totalul rezervelor de nămol existente in lacul Techirghiol. Toate aceste date sunt cuprinse in Studiul de Fezabilitate pentru Valorificarea Resurselor de Namol Terapeutic si Protectia Zacamantului Techirghiol Gughis, depus la ANRM.
 
Așadar afirmațiile privind epuizarea rapidă a resurselor de nămol, prezentate în articolele menționate nu au legătură cu realitatea! Susținem afirmația noastră cu documente oficiale și avem rugămintea ca orice declarație sau comentariu care susțin altceva să fie la rândul lor dublate de documente!

FORMIN SA este o companie de bună credință, cu experiență vastă în domeniul cercetării geologice și care are legături excelente cu investirii români și străini interesați de valorificarea resurselor României. Acești investitori ne-au ales pe noi pentru profesionalismul, tehnologia și specialiștii noștri. Noi ne dorim la fel de mult ca autoritățile din zonă și comunitatea locală ca acest proiect să devină realitate. Apariția unei noi unități balneoclimaterice în zona Lacului Techirghiol nu face decât să sporească atractivitatea zonei și să contribuie la dezvoltarea durabilă a comunității din jurul lacului.

Cu stimă,
CONDUCEREA SC FORMIN SA“
 
 
Informaţii suplimentare despre FORMIN SA, transmise de societate împreună cu precizările de mai sus:
 
„Care este obiectul de activitate al Formin?
FORMIN SA a fost înființată în 1952 în Caransebeș sub denumirea de Întreprinderea de Prospecțiuni și Explorări Geologice Banatul (IPEG) și continuă de atunci tradiția cercetării geologice românești. Compania noastră se concentrează pe cercetarea și descoperirea în stadiu incipient a potențialelor resurse minerale și atragerea investitorilor specializați în valorificarea resurselor cercetate, în cadrul unei activități de Generare de Proiecte de Investiții. În același timp, FORMIN SA a dezvoltat activități legate de foraje pentru apă și construcții pentru alimentări cu apă și irigații, cercetarea solului prin foraje și studii geotehnice. FORMIN SA a executat peste 8.000 de foraje de apă și sute de studii geotehnice..

Care este natura implicării Formin în perimetrele din lacul Techirghiol?
În 25 martie 2013 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Președintelui ANRM nr. 32/2013 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionarea de activități de explorare, privind concursul public de ofertă - Runda nr. 81/2013: https://goo.gl/rRZznE Printre acestea se regăsea și perimetrul Techirghiol Gughis cu suprafața de 1,19 km2, nămol terapeutic, perimetru ce a fost publicat la inițiativa unei alte societăți comerciale. Am evaluat potențialul economic al acestei oferte și am luat decizia de a participa la concurs. Ca urmare a licitației, am câștigat Licența de concesiune pentru explorare nr. 16.451, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 459/25.07.2013: https://goo.gl/fmKfD1

De ce este interesată Formin de nămolul din Techirghiol?
Modelul de afaceri al Formin presupune cercetare geologică a unor resurse și
identificarea partenerilor care se pot implica în dezvoltarea și valorificarea respectivelor resurse. În anul 2015, spre finalul cercetării, am intrat în legătură cu un investitor german interesat de potențiale investiții în turism în România, în special în stațiuni balneoclimaterice. Având în vedere potențialul terapeutic al nămolului de Techirghiol, acesta a decis să se implice în finalizarea cercetării și să demareze un studiu de oportunitate cu privire la o investite de 50 milioane de euro ce prevedea: hotel, spa, centru balneo de 4 sau 5 stele. În acest sens, prin Ordinul Președintelui ANRM nr. 130/14.07.2015 Licența explorare a fost transferată către o nouă entitate juridică, FORMIN TECHIRGHIOL S.R.L. cu toate obligațiile și drepturile dobândite. Această nouă companie a finalizat cercetarea nămolului din perimetrul de explorare și urma să inițieze un studiu de fezabilitate, precum și demararea proiectului turistic în valoare de 50 mil euro.


De ce ați luat al doilea perimetrul Techirghiol? În ce stadiu de dezvoltare se află acesta?
În 29 aprilie 2016 a fost publicată o nouă listă cu perimetrele scoase de către ANRM la concurs public de oferte în vederea concesionarii lor pentru activități de explorare in cadrul Rundei 92: https://goo.gl/x7qNyy
Printre aceste propuneri se regăsea și perimetrul Techirghiol Est cu suprafața de 2.61 km2, nămol terapeutic, perimetru ce a fost publicat din nou la solicitarea unei alte societăți comerciale, deci din nou nu a fost inițiativa noastră.
Am luat decizia de a participa la licitație în vederea demarării cercetării având în vedere experiența noastră în proiecte de cercetare geologică precum și experiența în cercetarea perimetrului Techirghiol Gughis. Am câștigat și de data aceasta și am dobândit Licența de concesiune explorare numărul 19643 care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 987/8.12.2016. https://goo.gl/xCDQ4x

Ce presupune explorarea/cercetarea perimetrelor de la Techirghiol?
FORMIN SA a derulat un program de cercetare geologică din faza de explorare pentru determinarea și cuantificarea parametrilor cantitativi și calitativi de exploatabilitate a resurselor de nămoluri terapeutice, cu posibilitatea exploatării acestora, pentru o perioadă cât mai îndelungata de timp.
Din sondajele executate s-au recoltat probe de nămol pentru analize globale și probe de apă pentru determinarea mineralizației. Probele de nămol pentru analize fizico – chimice complete, microbiologice și indicații terapeutice au fost recoltate de către specialiștii balneologi. Prelevarea probelor este o procedură nedistructivă care nu afectează fondul natural al factorilor de mediu din Lacul Techirghiol.

Pe ce suprafață desfășoară Formin S.A. activități de explorare lângă lacul Techirghiol?
Suprafața totală a luciului de apa Techirghiol este de aproximativ 14,6 km pătrați.
Suprafața cercetată în cadrul primului perimetru, Techirghiol Gughis, a fost de 1,19 km
2, iar suprafața perimetrului de exploatare propus prin Studiul de Fezabilitate pentru Valorificarea Resurselor de Namol Terapeutic si Protectia Zacamantului Techirghiol Gughis, depus la ANRM, este de 0,5 km2, aproximativ 3% suprafața lacului.
Suprafața propusă pentru cercetare în cadrul celui de-al doilea perimetru, Techirghiol Est, este de 2,61 km2, in urma cercetării stabilindu-se exact zonele care pot fi exploatare durabil pe o perioada cat mai lunga.

Se poate exporta nămolul din lacul Techirghiol?
Nămolul extras nu este stabil in timp, schimbându-și mirosul, consistenta, proprietățile fizico-chimice si microbiologice după extragerea din lac. Prin urmare, el nu poate fi exportat fizic, deoarece își pierde calitățile terapeutice la scurt timp după extragere. De altfel, nămolul din lacul Techirghiol își păstrează proprietățile terapeutice doar împreună cu apa din lac.
Exploatarea nămolului se poate face respectând cu strictețe toate normele tehnice si metodologice cu privire la extragerea, transportul, depozitarea si returnarea / deversarea acestuia. Cantitatea de nămol ce poate fi extrasă pe baza Licenței de exploatare a SC Formin Techirghiol SRL in intreaga perioada contractuala de 20 de ani, reprezintă 0,35% din totalul rezervelor de nămol existente in lacul Techirghiol. Toate aceste date sunt cuprinse in Studiul de Fezabilitate pentru Valorificarea Resurselor de Namol Terapeutic si Protectia Zacamantului Techirghiol Gughis, depus la ANRM.“
 
Citeşte şi:

Controverse în dezbaterea de la Techirghiol pentru aurul negru. Se vrea referendum Iulian Soceanu - „Vom face demersuri ca nămolul să nu ia calea exportului“ (galerie foto)

Primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu - „Voi transmite o informare premierului şi vom iniţia o petiţie pentru păstrarea nămolului în zona de litoral”!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 29 May, 2017 09:03 Corecta observatia. Ce fac parlamentarii constanteni, de ce nu iau atitudine? Se trezesc din somn numai atunci cind solicita voturile noastre. Sugerez redactiei sa publice numele parlamentarilor constanteni sa-i avem in vedere.